Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Turcia şi în Liban
cu pelerinaj la İznik (Turcia)
cu ocazia celei de-a 1700-a aniversări a Primului Conciliu din Niceea
(27 noiembrie – 2 decembrie 2025)
Întâlnire de rugăciune cu episcopii, preoţii, consacraţii, consacratele şi lucrătorii pastorali
Sanctuarul "Stăpâna Noastră a Libanului" (Harissa), luni, 1 decembrie 2025
Preaiubiţi fraţi întru episcopat,
preoţi, călugări şi călugăriţe,
fraţi şi surori, bună ziua! Ṣabāḥ al-khayr! (bună ziua)
|
| © Vatican Media |
Mărturiile pe care le-am ascultat - datorită fiecăruia dintre voi! - ne spun că aceste cuvinte nu au fost spuse în zadar. De fapt, au fost bine primite şi puse în practică pentru că aici, în Liban, comuniunea carităţii continuă să se forjeze.
În cuvintele patriarhului, căruia îi mulţumesc din suflet, putem descoperi originea acestei tenacităţi, simbolizată de peştera tăcută în care Sfântul Charbel se ruga în faţa imaginii Maicii Domnului şi de prezenţa sanctuarului din Harissa, simbol al unităţii pentru întregul popor libanez. Fiind alături de Maria la picioarele Crucii lui Isus (cf. In 19,25), rugăciunea noastră, acel pod invizibil care uneşte inimile, ne dă puterea de a continua să sperăm şi să muncim, chiar şi atunci când suntem înconjuraţi de zgomotul armelor şi când însăşi necesităţile vieţii de zi cu zi devin o provocare.
Unul dintre simbolurile prezente în logoul acestei călătorii este ancora. Papa Francisc s-a referit adesea la ancoră ca la un semn al credinţei care ne permite să mergem mereu înainte, chiar şi în cele mai întunecate momente, până când ajungem în cer. El a spus: "Credinţa noastră este o ancoră în cer. Ne-am ancorat viaţa în cer. Ce trebuie să facem? Să ne ţinem strâns de frânghie... Şi mergem înainte pentru că suntem siguri că viaţa noastră este ancorată în cer, pe ţărmul unde vom ajunge" (Audienţa generală, 26 aprilie 2017). Dacă vrem să construim pacea, trebuie să ne ancorăm în cer şi, ferm îndreptaţi în această direcţie, să iubim fără teama de a pierde lucrurile care trec şi să dăruim fără măsură.
Din aceste rădăcini, puternice şi adânci precum cele ale cedrilor, creşte iubirea şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, prind viaţă opere concrete şi durabile de solidaritate.
Părintele Youhanna ne-a vorbit despre Debbabiyé, micul sat unde îşi desfăşoară slujirea. Acolo, chiar şi atunci când se confruntă cu necesităţi extreme şi sunt ameninţaţi de bombardamente, creştini şi musulmani, libanezi şi refugiaţi din alte ţări, trăiesc împreună în pace şi îşi ajută aproapele. Să ne oprim o clipă pentru a reflecta asupra imaginii pe care a evocat-o: moneda siriană găsită în cutia de pomană alături de cele din Liban. Este un punct important. Ne aminteşte că fiecare dintre noi are ceva de dat şi de primit în iubire şi că dăruirea de sine aproapelui nostru îmbogăţeşte pe toţi şi ne atrage spre Dumnezeu. Papa Benedict al XVI-lea, în timpul călătoriei sale în această ţară, a vorbit despre puterea unificatoare a iubirii chiar şi în momentele de încercare, spunând: "Aici şi acum suntem chemaţi să celebrăm victoria iubirii asupra urii, a iertării asupra răzbunării, a slujirii asupra dominaţiei, a umilinţei asupra orgoliului şi a unităţii asupra dezbinării... devenind capabili să transformăm suferinţele noastre într-o declaraţie de iubire faţă de Dumnezeu şi de milostivire faţă de aproapele nostru" (Discurs, Vizita la bazilica "Sfântul Paul" din Harissa, 14 septembrie 2012).
Numai aşa ne putem elibera de nedreptate şi opresiune, chiar şi atunci când, aşa cum am auzit, suntem trădaţi de persoane şi organizaţii care exploatează fără milă disperarea celor care nu au alternativă. Drept urmare, putem spera încă o dată în ziua de mâine, chiar şi în amărăciunea dificultăţilor actuale pe care trebuie să le înfruntăm. În acest sens, îmi amintesc de responsabilitatea pe care o avem cu toţii faţă de tineri. Este important să le încurajăm prezenţa, chiar şi în structurile ecleziale, apreciind contribuţiile lor noi şi oferindu-le oportunităţi. Este necesar, chiar şi printre ruinele unei lumi care are propriile sale eşecuri dureroase, să le oferim perspective concrete şi viabile de renaştere şi creştere viitoare.
Loren ne-a vorbit despre propria sa muncă de ajutorare a migranţilor. Fiind ea însăşi migrantă, de ceva vreme s-a ocupat să-i sprijine pe cei forţaţi nu din proprie voinţă, ci din necesitate, să lase totul în urmă pentru a căuta un nou viitor departe de casă. Istoria pe care a relatat-o despre James şi Lela ne atinge profund şi arată oroarea pe care războiul o produce în viaţa multor oameni nevinovaţi. Papa Francisc ne-a amintit de multe ori în discursurile şi scrierile sale că nu putem rămâne indiferenţi în faţa unor tragedii similare şi că durerea lor ne preocupă şi ne provoacă (cf. Omilia pentru Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului, 29 septembrie 2019). Pe de o parte, curajul lor ne vorbeşte despre lumina lui Dumnezeu care, aşa cum a spus Loren, străluceşte chiar şi în cele mai întunecate momente. Pe de altă parte, experienţele lor ne invită să luăm atitudine pentru a ne asigura că nimeni altcineva nu va trebui să fugă din ţara sa din cauza unor conflicte fără sens şi crude şi că oricine bate la uşile comunităţilor noastre nu se va simţi niciodată respins, ci binevenit cu cuvintele pe care Loren însăşi le-a rostit: "Bine aţi venit acasă!".
Mărturia sorei Dima ne poate inspira şi pe noi. Confruntată cu izbucnirea violenţei, ea a ales să nu abandoneze tabăra, ci să menţină şcoala deschisă, transformând-o într-un loc de primire pentru refugiaţi şi un centru educaţional extraordinar de eficient. Într-adevăr, în acele încăperi, dincolo de a oferi asistenţă şi ajutor material, se învaţă şi se învaţă să se împărtăşească "pâine, frică şi speranţă"; să se iubească în mijlocul urii, să se slujească chiar şi în epuizare şi să se creadă într-un viitor care depăşeşte orice aşteptare. Biserica din Liban a cultivat întotdeauna educaţia. Vă încurajez pe toţi să continuaţi această operă lăudabilă. Alegerile voastre, îndemnate de cea mai generoasă caritate, să folosească la satisfacerea necesităţilor, mai ales, ale celor care nu se pot ajuta singuri şi ale celor aflaţi în situaţii extreme. În acest fel, formarea minţii va fi întotdeauna unită cu educaţia inimii. Să ne amintim că prima noastră şcoală este Crucea şi că unicul nostru Învăţător este Cristos (cf. Mt 23,10).
În acest sens, vorbind despre experienţele sale în pastoraţia închisorilor, părintele Charbel a spus că, până şi acolo unde lumea vede numai ziduri şi criminali, noi vedem tandreţea Tatălui, care nu oboseşte niciodată să ierte, reflectată în ochii prizonierilor, uneori pierduţi, alteori luminaţi de o nouă speranţă. Şi acest lucru este adevărat: vedem chipul lui Isus reflectat în cei care suferă şi în cei care vindecă rănile pe care viaţa le-a provocat. În scurt timp, va avea loc gestul simbolic al prezentării Trandafirului de Aur la acest altar. Este un gest străvechi, care are printre diferitele sale semnificaţii şi aceea de a ne îndemna să fim, cu viaţa noastră, parfumul lui Cristos (cf. 2Cor 2,14). În faţa acestei imagini, îmi amintesc de aroma care se ridică de pe mesele libaneze, renumite pentru multitudinea de mâncăruri oferite şi pentru puternicul sentiment de comunitate care se găseşte în împărtăşirea unei mese. Este un parfum alcătuit din mii de miresme, care impresionează prin diversitatea mirosurilor şi chiar prin combinarea lor. La fel este şi parfumul lui Cristos. Nu este un produs scump rezervat doar câtorva aleşi, ci aroma care se răspândeşte de la o masă abundentă, încărcată cu feluri de mâncare diferite, unde toţi sunt chemaţi să ia parte. Fie ca acesta să fie spiritul ritului pe care urmează să-l îndeplinim şi, mai ales, spiritul în care ne provocăm în fiecare zi să trăim uniţi în iubire.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Papa Leon al XIV-lea: Mă gândeam să ies la pensie, în schimb am capitulat în faţa lui Dumnezeu
În tăcere şi cu braţele deschise, rugăciunea papei în portul din Beirut
Papa în Liban: Sfânta Liturghie ("Beirut Waterfront", Beirut, marţi, 2 decembrie 2025)
Conferinţa de presă a pontifului în timpul zborului de la Istanbul la Beirut (30 noiembrie 2025)
Papa în Turcia: Doxologia (29 noiembrie)
Leon al XIV-lea în "Moscheea albastră" din Istanbul, vizită în spirit de reculegere şi ascultare
Papa Leon al XIV-lea: În drum spre unitate până la Ierusalim în Jubileul din 2033
Ce reprezintă logourile şi motourile pentru călătoria Papei Leon al XIV-lea în Turcia şi Liban?
Papa Leon al XIV-lea: Salut adresat jurnaliştilor în timpul zborului spre Ankara (27 noiembrie 2025)
Cardinalul Parolin: În Orientul Mijlociu papa va fi mesager de armonie, dialog şi pace
Cardinalul Koch: Papa la Niceea, un mesaj pentru unitatea tuturor creştinilor
