|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Eminenţă,
Monsenior rector, monsenior secretar,
Dragi profesori, angajaţi şi studenţi!
Astăzi se împlinesc o sută de ani de când veneratul meu predecesor Pius al XI-lea, în Motu Proprio-ul Cimitirele primare din Roma creştină, a amintit cum "pontifii romani au considerat întotdeauna drept stricta lor îndatorire protejarea şi custodia" patrimoniului sacru, în special "cimitirele subterane numite în mod obişnuit Catacombe", fără a neglija "bazilicile care au înflorit între zidurile oraşului Roma cu mozaicurile lor grandioase, nenumăratele serii de inscripţii, picturile, sculpturile, articolele de cimitir şi liturgice". În acelaşi document, Pius al XI-lea i-a menţionat pe "niciodată suficient lăudat Giovanni Battista de Rossi" şi pe "neobositul cercetător al antichităţilor sacre romane, Antonio Bosio", adică fondatorii arheologiei creştine.
Cu acea ocazie, papa a decis să adauge Institutul Pontifical de Arheologie Creştină la Comisia Pontificală pentru Arheologie Sacră şi la Academia Pontificală Romană de Arheologie, cu scopul de "a îndruma tineri entuziaşti din fiecare ţară şi naţiune către studiul şi cercetarea ştiinţifică a monumentelor antichităţii creştine". Un secol mai târziu, această misiune este mai vie ca niciodată, graţie şi congreselor internaţionale de arheologie creştină, prin care institutul promovează studii într-o disciplină esenţială nu numai pentru ştiinţele istorice, ci şi pentru credinţă şi pentru identitatea creştină.
Cu această ocazie, în scrisoarea apostolică de astăzi, am voit să ofer câteva reflecţii asupra importanţei arheologiei. Acum aş dori pur şi simplu să ofer câteva clarificări.
În primul rând, disciplina "Arheologia creştină", înţeleasă ca studiul monumentelor din primele secole ale creştinismului, are un statut epistemologic propriu datorită contextului său cronologic, istoric şi tematic specific. Cu toate acestea, observăm că, în alte contexte, această disciplină este inclusă în sfera arheologiei medievale. În acest sens, vă sugerez să pledaţi pentru specificul disciplinei dumneavoastră, în care adjectivul "creştină" nu are scopul de a exprima o perspectivă confesională, ci mai degrabă califică disciplina însăşi cu propria sa demnitate ştiinţifică şi profesională.
În afară de asta, arheologia creştină este un domeniu de studiu care priveşte perioada istorică a Bisericii unite şi, prin urmare, poate fi un instrument valoros pentru ecumenism. Într-adevăr, diferitele confesiuni îşi pot recunoaşte originile comune prin studiul antichităţilor creştine şi, astfel, pot încuraja aspiraţia la deplina comuniune. În acest sens, am putut experimenta acest lucru în timpul recentei mele călătorii apostolice, când la ?znik, oraşul antic Niceea, am comemorat primul Conciliu Ecumenic împreună cu reprezentanţi ai altor Biserici şi comunităţi ecleziale. Prezenţa ruinelor unor vechi clădiri creştine a fost emoţionantă şi motivatoare pentru noi toţi. Pe această temă, am apreciat ziua de studiu pe care aţi organizat-o în colaborare cu Dicasterul pentru Evanghelizare.
Vă îndemn, de asemenea, să participaţi, prin studiile voastre, la acea "diplomaţie a culturii" de care lumea are atât de multă nevoie în zilele noastre. Prin cultură, spiritul uman transcende graniţele naţionale şi depăşeşte barierele prejudecăţilor pentru a se pune în slujba binelui comun. Şi voi puteţi contribui la construirea de punţi, la favorizarea întâlnirilor, la cultivarea armoniei.
Aşa cum am amintit în scrisoarea mea apostolică, "Jubileul Păcii" a fost sărbătorit în 1925; acum sărbătorim "Jubileul Speranţei". Prin urmare, institutul vostru, într-un anumit sens, se află ideal poziţionat între pace şi speranţă. Şi într-adevăr, sunteţi purtători de pace şi speranţă oriunde lucraţi cu săpăturile şi cercetările voastre, astfel încât, recunoscând steagul vostru roşu şi alb cu imaginea Bunului Păstor, să vă poată deschide larg uşile nu numai ca purtători de cunoaştere şi ştiinţă, ci şi ca vestitori ai păcii.
În final, aş dori să amintesc un pasaj din discursul Sfântului Ioan Paul al II-lea, Despre rădăcinile creştine comune ale naţiunilor europene, în care spunea: "Europa are nevoie de Cristos şi de evanghelie, căci aici sunt rădăcinile tuturor popoarelor sale. Fiţi şi voi în ascultarea acestui mesaj!" (6 noiembrie 1981). Printre rădăcinile societăţii şi ale naţiunilor europene se numără cu siguranţă creştinismul, cu izvoarele sale literare şi monumentale; iar munca arheologilor este un răspuns la apelul pe care tocmai l-am amintit.
Vă mulţumesc, preaiubiţilor, pentru angajarea voastră! Fie ca Institutul Pontifical de Arheologie Creştină să continue cu un elan reînnoit valoroasa sa slujire adusă Bisericii şi culturii. Încredinţez această speranţă mijlocirii Preasfintei Maria şi vă împart din inimă binecuvântarea apostolică. Mulţumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
