|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Eminenţă,
Excelenţe,
Dragi membri ai Comisiei Teologice Internaţionale,
Mă bucur să vă întâlnesc pentru prima dată - chiar dacă mulţi dintre voi sunteţi cunoscuţi - de când Domnul Isus m-a chemat să-i succed sfântului apostol Petru pe scaunul Bisericii din Roma în slujirea unităţii tuturor Bisericilor.
Sesiunea voastră plenară anuală este o ocazie propice pentru a vă mulţumi tuturor, precum şi celor care v-au precedat în această slujire. Organismul din care faceţi parte s-a născut din apelurile la reînnoire formulate de Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican. Înfiinţată în 1969 de Sfântul Paul al VI-lea, Comisia Teologică Internaţională şi-a desfăşurat activitatea "cu mare sârguinţă şi prudenţă", aşa cum a subliniat Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1982, dându-i o formă stabilă şi definitivă (cf. M.p. Tredecim anni). Reînnoind această apreciere, vă mulţumesc în special pentru publicarea oportună a documentului pe care l-aţi oferit Bisericii cu ocazia celei de-a 1700-a aniversări a primului Conciliu Ecumenic din Niceea: "Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul". Este vorba de un text autoritar, care cu siguranţă va inspira studii ulterioare şi progresul dialogului ecumenic. Mâine voi începe prima mea călătorie apostolică în Turcia şi Liban, în timpul căreia voi face un pelerinaj la İznik, antica Niceea, pentru a comemora acel eveniment istoric şi a-i cere Domnului darul unităţii şi al păcii pentru Biserica sa.
Cu deplină încredere în angajarea voastră generoasă, doresc să vă încurajez să continuaţi misiunea încredinţată de Scaunul Apostolic. Aşa cum venerabilii mei predecesori au urmat cu tenacitate şi previziune calea trasată de Conciliul al II-lea din Vatican, tot aşa mă preocupă discernerea acelor "res novae" care marchează drumul familiei umane şi al temelor doctrinare, "în special cele care prezintă aspecte noi" (Tredecim anni) în viaţa Bisericii. Acestea sunt realităţi care ne provoacă urgent, ca popor al lui Dumnezeu, să proclamăm cu fidelitate creativă vestea bună dată lumii "o dată pentru totdeauna" (cf. Evr 9,12) de Dumnezeu Tatăl nostru, prin Domnul Isus Cristos. El este evanghelia vie a mântuirii: mărturia pe care o aducem despre el în fiecare epocă este reînnoită constant prin revărsarea "nemăsurată" a Duhului Sfânt (cf. In 3,34). Într-adevăr, Mângâietorul este cel care luminează minţile şi înflăcărează inimile noastre cu caritate, pentru a transforma istoria după voinţa iubitoare a lui Dumnezeu. Din această perspectivă, Comisia Teologică Internaţională are sarcina de a oferi perspective, hermeneutici şi îndrumări Dicasterului pentru Doctrina Credinţei şi Colegiului Episcopal pe care îl prezidez, cooperând la înţelegerea comună a adevărului mântuitor revelat în Cristos Isus. În conformitate cu slujirea proprie a teologilor, care "în virtutea propriei carisme" participă "la zidirea Trupului lui Cristos în unitate şi adevăr" (cf. Instrucţiunea Donum veritatis; 1Tim 6,20; 2Tim 1,12-14), contribuţiile voastre pot astfel să călăuzească misiunea Bisericii în fidelitate faţă de depozitul credinţei.
În acest spirit, vă îndemn să preţuiţi, în afară de rigoarea indispensabilă a metodei teologice, şi trei resurse specifice.
Mă refer, în primul rând, la catolicitatea credinţei noastre. După cum a remarcat Sfântul Ioan Paul al II-lea, "provenind din naţiuni diferite şi având de-a face cu culturile unor popoare diferite", membrii Comisiei Teologice Internaţionale "cunosc mai bine problemele noi, care sunt ca o faţă nouă a problemelor vechi şi, prin urmare, pot percepe mai bine şi aspiraţiile şi mentalităţile oamenilor de astăzi" (Tredecim anni). Prin urmare, sper ca reflecţiile voastre să fie îmbogăţite de numeroasele experienţe ale Bisericilor locale.
În al doilea rând, aş dori să subliniez importanţa - chiar mai evidentă astăzi ca niciodată - a dialogului inter- şi trans-disciplinar cu diferitele domenii ale cunoaşterii şi competenţe. Şi aceasta este o sarcină exigentă şi promiţătoare pentru Comisia Teologică Internaţională: să promoveze - aşa cum solicită constituţia apostolică Veritatis gaudium - "plasarea şi fermentarea tuturor formelor de cunoaştere în spaţiul Luminii şi Vieţii oferit de Înţelepciunea care izvorăşte din Revelaţia lui Dumnezeu" (nr. 4c). Angajarea voastră în această privinţă nu este numai util, ci necesar pentru a continua cu autenticitate şi eficacitate evanghelizarea popoarelor şi a culturilor.
În al treilea rând, vă invit să imitaţi înţelepciunea pasionată a unor învăţători ai Bisericii precum Sfântul Augustin, Sfântul Bonaventura, Sfântul Toma de Aquino, Sfânta Tereza de Lisieux şi Sfântul John Henry Newman: la ei, studiul teologic a fost întotdeauna legat de rugăciune şi de experienţa spirituală, condiţii indispensabile pentru cultivarea unei înţelegeri a Revelaţiei, care nu poate fi redusă la un simplu comentariu al formulelor de credinţă. Numai într-o viaţă conformă evangheliei se poate realiza adeziunea la adevărul divin pe care îl mărturisim, făcând credibilă mărturia noastră şi misiunea Bisericii.
După cum a afirmat Papa Francisc, "Când mă gândesc la teologie, îmi vine în minte lumina [...]. Teologia desfăşoară o lucrare ascunsă şi umilă, pentru ca lumina lui Cristos şi a evangheliei sale să poată ieşi la iveală" (Discurs adresat participanţilor la Congresul Internaţional despre Viitorul Teologiei, 9 decembrie 2024). Lumina lui Cristos, lumina care este Cristos însuşi (cf. In 8,12)! Da, Isus Cristos este lumina lumii (cf. In 8,12): aşa cum ne învaţă Conciliul al II-lea din Vatican, el este "cheia, centrul şi scopul întregii istorii umane" şi, de aceea, Biserica continuă să proclame că toate lucrurile "îşi găsesc temelia ultimă în Cristos, care este acelaşi ieri, azi şi în veci" (Gaudium et spes, 10). Ca ştiinţă a credinţei, teologia are în primul rând sarcina de a admira, apoi de a reflecta şi de a răspândi lumina perenă şi eficientă a lui Cristos în ritmul mereu schimbător al istoriei noastre.
Astăzi, sublinia Papa Benedict al XVI-lea, "sectorialitatea excesivă a ştiinţei, închiderea ştiinţelor umane în faţa metafizicii, dificultăţile dialogului dintre ştiinţe şi teologie sunt dăunătoare nu numai dezvoltării ştiinţei, ci şi dezvoltării popoarelor, pentru că, atunci când se întâmplă asta, este împiedicată viziunea întregului bine al omului în diferitele dimensiuni care îl caracterizează" (Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 31). Printre acestea se numără cu siguranţă raţiunea, dar şi "sentimentele noastre, voinţa noastră şi deciziile noastre" (Francisc, Discurs adresat participanţilor la Congresul Internaţional despre Viitorul Teologiei, 9 decembrie 2024), care împreună contribuie la elaborarea diferitelor culturi. Preaiubiţilor, aşa cum nu există facultate pe care credinţa să nu o lumineze, tot aşa nu există ştiinţă pe care teologia să o poată ignora. Printr-un studiu complet, sunteţi, aşadar, chemaţi să oferiţi contribuţia voastră valoroasă la discernământul şi rezolvarea provocărilor care interpelează fie Biserica, fie omenirea întreagă.
Vă mulţumesc, aşadar, pentru generoasa dăruire cu care vă îndepliniţi preţioasa slujire. Încredinţându-vă Sfintei Fecioare Maria, Sedes Sapientiae, împart asupra voastră a tuturor binecuvântarea mea.
Mulţumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
