Veneratului frate cardinalul Gianfranco Ravasi,
preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii,
Cu ocazia anualei Şedinţe Publice a Academiilor Pontificale, sunt bucuros să ajungă la Dumneavoastră salutul meu cordial, pe care cu plăcere îl extind la Consiliul de Coordonare, la Domnii Cardinali, la Episcopi, la Preoţi, la călugări şi călugăriţe, la domnii ambasadori şi la toţi participanţii.
Un gând special adresez autorităţilor şi academicienilor de la Pontificia Academia Latinitatis, instituită de mine cu Motu Proprio Latina lingua pentru a da vigoare reînnoită cunoaşterii, studierii şi folosirii limbii latine, fie în Biserică fie în Instituţiile universitare şi şcolare. Acestei noi Academii îi urez din inimă să întreprindă, sub conducerea noului Preşedinte, prof. Ivano Dionigi, o utilă şi rodnică activitate de promovare a limbii latine, moştenire preţioasă a tradiţiei şi martor privilegiat al unui patrimoniu cultural care cere să fie transmis noilor generaţii.
Şedinţa Publică a Academiilor Pontificale, organizată anul acesta de Distinsa Academie Pontificală de Arte Frumoase şi Litere ale Virtuşilor la Pantheon, are ca temă "Pulchritudinis fidei testis. Artistul, ca şi Biserica, martor al frumuseţii credinţei", care aminteşte de incipit de la Motu Proprio cu care recent am voit să unesc Comisia Pontificală pentru Bunurile Culturale ale Bisericii cu Consiliul Pontifical al Culturii, pentru a face în aşa fel încât, într-o viziune amplă şi articulată a lumii culturii, să poată găsi justa atenţie şi situare domeniul important al bunurilor culturale ale Bisericii. O integrare mai organică a acestui domeniu în misiunea Dicasterului va produce cu siguranţă rezultate rodnice, şi în vederea unei ocrotiri tot mai adecvate şi valorizări conştiente a extraordinarului patrimoniu istorico-artistic al Bisericii, mărturie elocventă a rodniciei întâlnirii dintre credinţa creştină şi geniul uman.
Cu această tematică, această a XVII-a Şedinţă Publică se inserează în mod profund în Anul Credinţei, care are ca scopi să repropună tuturor credincioşilor forţa şi frumuseţea credinţei. Aceasta a fost, după cum eu însumi am putut experimenta, marea aspiraţie a Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican.
La Celebrarea Euharistică de deschidere a Anului Credinţei, am încredinţat din nou Mesajele Conciliului reprezentanţilor din diferitele categorii, între care artiştii. În densul şi profundul Mesaj al Conciliului adresat artiştilor este sintetizat în mod minunat parcursul pe care Biserica din secolul al XX-lea, mai ales prin acţiunea ţintită şi constantă a Slujitorului lui Dumnezeu Paul al VI-lea, l-a întreprins pentru a reînsufleţi dialogul cu lumea artelor, tot mai depărtată de orizontul de sens şi de experienţa de credinţă propuse de Biserică. Impulsul la dialog imprimat de Conciliul al II-lea din Vatican s-a tradus apoi în alte momente şi gesturi pe cât de decisive pe atât de semnificative. Fericitul Ioan Paul al II-lea a voit să scrie o Scrisoare către artişti în ajunul Marelui Jubileu al anului 2000, încredinţând Bisericii şi artiştilor o piatră de hotar în drumul de dialog şi colaborare. Din acel text vestit aş vrea să iau numai o idee: "Orice formă autentică de artă este, în felul său, o cale de acces la realitatea mai profundă a omului şi a lumii. Ca atare, ea constituie o apropiere foarte valabilă de orizontul credinţei, în care viaţa umană îşi găseşte interpretarea sa completă. Iată pentru ce plinătatea evanghelică a adevărului nu putea să nu trezească încă de la început interesul artiştilor, sensibili prin natura lor la toate manifestările frumuseţii intime a realităţii" (nr. 6).
Eu însumi, voind să solicit încă o dată acest dialog necesar şi vital, am întâlnit o numeroasă reprezentanţă de artişti în Capela Sixtină la 21 noiembrie 2009, pentru a mă adresa lor cu un apel intens, în care reafirmam voinţa Bisericii de a regăsi bucuria reflecţiei comune şi a unei acţiuni unite, cu scopul de a repune din nou în centrul lumii culturii tema frumuseţii. Aceasta, spuneam cu acea ocazie aşa de sugestivă, ar trebuie din nou să se reafirme şi să se manifeste în toate exprimările artistice, însă fără a face abstracţie de experienţa de credinţă, dimpotrivă, confruntându-se în mod liber şi deschis cu ea, pentru a scoate din ea inspiraţie şi conţinut. De fapt, frumuseţea credinţei nu poate fi niciodată obstacol în calea creaţiei frumuseţii artistice, deoarece într-un fel îi constituie limfa vitală şi orizontul ultim. De fapt, adevăratul artist, definit de Mesajul conciliar "păzitor al frumuseţii lumii", graţie sensibilităţii sale estetice deosebite şi intuiţiei sale poate percepe şi primi mai în profunzime decât alţii frumuseţea proprie a credinţei şi apoi s-o reexprime şi s-o comunice cu însuşi limbajul său.
În acest sens putem vorbi deci despre artist şi ca martor, într-un fel privilegiat, al frumuseţii credinţei. El poate astfel să participe, cu propria contribuţie specifică şi originală la însăşi vocaţia şi misiunea Bisericii, îndeosebi atunci când, în diferitele exprimări ale artei, vrea sau este chemat să realizeze opere de artă direct legate cu experienţa de credinţă şi cu cultul, cu acţiunea liturgică a Bisericii, a cărei centralitate a fost definită de Conciliul al II-lea din Vatican cu expresia cunoscută "fons et culmen" (Constituţia Sacrosanctum Concilium, 10).
În această privinţă, tânărul preot Giovanni Battista Montini, pentru primul număr al revistei de curând înfiinţate Arte Sacra, datat iulie-septembrie 1931, a scris un articol cu titlu emblematic, "Despre arta sacră viitoare", în care analiza, cu mare luciditate şi claritate, panorama artei sacre de la începutul secolului al XX-lea, cu tendinţele sale, calităţile sale şi limitele sale. Această analiză este de extraordinară actualitate şi profunzime şi pentru noi, la decenii de distanţă. Înainte de toate se afirmă că "arta sacră se află în faţa marii probleme de a exprima inefabilul", motiv pentru care "este nevoie să se iniţieze la mistică şi să ajungă cu experienţa simţurilor la vreo reverberaţie, la vreo palpitaţie a Luminii invizibile". Apoi, tratând despre figura artistului creştin, care se cimentează îndeosebi cu arta sacră, el scrie: "Se vede şi cum şi unde se naşte adevărata artă sacră: din artistul evlavios şi credincios, care se roagă, care doreşte, care veghează în tăcere şi în bunătate, aşteptând Rusaliile sale... Cred că revine artiştilor noştri creştini să pregătească cu operele lor o stare de spirit în care să se recompună în Cristos unitatea noastră spirituală, acum sfâşiată; unitatea, spun, care să reconcilieze în cuvenită armonie impresia şi expresia; lumea internă şi cea externă; spiritul şi materia; sufletul şi carnea; Dumnezeu şi omul" (Arte sacra, a. I, nr. I, iulie-septembrie 1931, pag. 16).
De aceea, la începutul Anului Credinţei adresez o invitaţie călduroasă tuturor artiştilor creştini, precum şi celor care se deschid la dialogul cu credinţa, să parcurgă drumul aşa de atent trasat de viitorul Paul al VI-lea şi să facă în aşa fel încât parcursul lor artistic să poată deveni şi să se poată arăta tot mai luminos ca un itinerar integral, în care toate dimensiunile existenţei umane să fie implicate, aşa încât să mărturisească în mod eficace frumuseţea credinţei în Cristos Isus, imagine a gloriei lui Dumnezeu care luminează istoria omenirii (cf. 2Cor 4,4.6; Col 1,15).
Pentru a-i încuraja pe cei care, printre artiştii mai tineri, vor să ofere propria contribuţie la promovarea şi la realizarea unui nou umanism creştin prin cercetarea lor artistică, primind propunerea formulată de Consiliul de Coordonare dintre Academii, sunt bucuros să acord ex aequo Premiul Academiilor Pontificale, dedicat anul acesta artelor şi îndeosebi domeniilor picturii şi sculpturii, unei sculptoriţe poloneze, Anna Gulak, şi unui pictor spaniol, David Ribes Lopez.
În afară de asta, doresc, ca semn de apreciere şi de încurajare, să ofer Medalia Pontificatului tânărului sculptor italian Jacopo Cardillo.
În sfârşit, urez tuturor academicienilor o angajare tot mai pasionată în respectivele domenii de activitate, profitând şi de oportunitatea preţioasă a Anului Credinţei, şi, în timp ce încredinţez pe fiecare ocrotirii materne a Fecioarei Maria, Tota Pulchra, model al credinţei credincioşilor, din inimă vă împart Dumneavoastră, Domnule Cardinal, şi tuturor celor prezenţi o Binecuvântare Apostolică specială.
Din Vatican, 21 noiembrie 2012, Comemorarea Prezentării la templu a Sfintei Fecioare Maria
BENEDICTUS PP. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
