Dragi membri ai Comitetului Pontifical de Ştiinţe Istorice!
Sunt bucuros să vă spun bun-venit cu ocazia sesiunii voastre plenare. Mulţumesc preşedintelui, părintele Ardura, pentru cuvintele sale respectuoase şi salut pe fiecare dintre voi, recunoscător pentru slujirea voastră generoasă adusă Sfântului Scaun. Este o contribuţie preţioasă şi prin modul cu care o desfăşuraţi: dialogând şi colaborând cu istoricii şi cu instituţiile academice, care doresc să studieze nu numai istoria Bisericii, ci mai larg istoria umanităţii în raportul său cu creştinismul de-a lungul a două milenii.
În urmă cu o sută de ani, la 6 februarie 1922, Pius al XI-lea, papa bibliotecar şi diplomat, a dat Bisericii şi societăţii o orientare decisivă printr-un semn cu siguranţă surprinzător în acea vreme. Imediat după alegere, papa Ratti a voit să inaugureze pontificatul său arătându-se la loja externă a Bazilicii Vaticane, şi nu la cea internă, aşa cum au făcut cei trei predecesori ai săi. Se spune că a fost nevoie de aproape 40 de minute pentru a deschide fereastra aceea, pe care timpul o ruginise pentru că nu se folosea niciodată. Cu acel gest, Pius al XI-lea ne invita să ne arătăm lumii şi să fim în ascultarea şi în slujba societăţii din timpul nostru.
Adeziunea la realitate puternic documentată rămâne indispensabilă pentru istoric, fără fugi idealiste într-un trecut care se presupune consolator. Istoricul creştinismului ar trebui să fie atent să perceapă bogăţia diferitelor realităţi în care, de-a lungul secolelor, Evanghelia s-a întrupat şi continuă să se întrupeze, dăruind capodopere care revelează acţiunea rodnică a Duhului Sfânt în istorie. Istoria Bisericii este loc de întâlnire şi de confruntare în care se dezvoltă dialogul dintre Dumnezeu şi omenire; şi la ea este predispus cel care ştie să unească gândirea cu concreteţea. Vine în minte marele istoric Cesare Baronio: pe frontispiciul hotei de la sobă a lăsat această scriere: Baronius coquus perpetuus. Studios cu învăţătură minunată precum şi om cu mare virtute, continua să se considere bucătar al comunităţii, funcţie care în tinereţe i-a fost dată de Sfântul Filip Neri. Adesea personaje ilustre, care mergeau la el pentru a primi sfatul său, îl găseau cu salopeta de muncă, angajat să spele castroanele (cf. A. Capecelatro, Vita di S. Filippo Neri, Napoli 1879, vol. I, pag. 416). Aşadar, teoria şi practica - unite - conduc la adevăr.
Comitetul vostru, voit de venerabilul Pius al XII-lea pentru a fi în slujba papei, a Sfântului Scaun şi a Bisericilor locale, este desigur ţinută să promoveze studiul istoriei, indispensabil pentru laboratorul păcii, drept cale de dialog şi de căutare de soluţii concrete şi paşnice pentru a rezolva neînţelegeri şi pentru a cunoaşte mai profund persoanele şi societăţile. Îmi doresc ca istoricii să contribuie cu cercetările lor, cu analizele lor ale dinamicelor care marchează evenimentele umane, la demararea curajoasă de procese de confruntare în concretul istoriei popoarelor şi a statelor.
Actuala situaţie din Europa de Est nu vă permite, deocamdată, să întâlniţi pe unii dintre interlocutorii voştri obişnuiţi în cadrul întâlnirilor care, de multe decenii, vă văd colaborând fie cu Academia Rusă de Ştiinţe din Moscova, fie cu istoricii din Patriarhia Ortodoxă de Moscova. Dar sunt sigur că veţi şti să profitaţi de ocaziile juste pentru a relua şi a intensifica această lucrare comună, care va fi o contribuţie preţioasă menită să favorizeze pacea.
Dacă istoria este impregnată adesea de evenimente războinice, de conflicte, studiul istoriei mă face să mă gândesc la ingineria punţilor, care face posibile raporturi rodnice între persoane, între cei care cred şi cei care nu cred, între creştini de diferite confesiuni. Experienţa voastră este bogată în învăţături. Avem nevoie de ea, pentru este purtătoare a amintirii istorice necesare pentru a înţelege miza în a face istorie a Bisericii şi a omenirii: aceea de a oferi o deschidere spre reconcilierea fraţilor, vindecarea rănilor, reintegrarea duşmanilor de ieri în concertul naţiunilor, aşa cum au ştiut să facă, după Al Doilea Război Mondial, părinţii fondatori ai Europei unite.
Actualmente, comitetul vostru constă din membri care provin din 14 ţări şi din trei continente. Mă bucur că această diversitate exprimă o dinamică multiculturală, internaţională şi pluridisciplinară. Participarea voastră, în luna august, la al XXIII-lea Congres al Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice la Poznan, cu o masă rotundă despre tematica "Sfântul Scaun şi revoluţiile din secolul al XIX-lea şi al XX-lea", va fi o altă oportunitate pentru a realiza misiunea care vă este încredinţată, ca slujire adusă căutării adevărului prin metodologia proprie a ştiinţelor istorice.
Programul vostru de întâlnire şi editorial, studiile voastre istorice şi istoriografice, precum şi, pentru cea mai mare parte dintre voi, învăţământul universitar, constituie domeniul de activitate în care desfăşuraţi lucrarea voastră. Vă încurajez s-o duceţi înainte, chiar şi în cadrul şi cu metodologia care vă revin, deschişi mereu la orizontul istoriei mântuirii. Acest orizont este ca atmosfera în care evenimentele umane, ca să spunem aşa, "respiră", iau lumină, revelând un sens mai amplu: acela care vine de la Cristos, "care este Domn al Bisericii sale şi Domn al istoriei omului în virtutea misterului Răscumpărării" (Ioan Paul al II-lea, Enciclica Redemptor hominis, 4 martie 1979, 22).
Vouă şi celor dragi ai voştri împart din inimă binecuvântarea mea. Şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
