Către veneratul frate cardinal Gianfranco Ravasi, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură şi şi al Consiliului de Coordonare între Academiile Pontificale
Cu ocazia celei de-a XVIII-a Şedinţe Publice a Academiilor Pontificale sunt bucuros să vă transmit salutul meu cordial, pe care-l extind cu plăcere la preşedinţi şi academicieni, precum şi la cardinali, la episcopi, la ambasadori şi la toţi participanţii.
Sesiunea din acest an, convocată în mod voit în ziua comemorării liturgice a sfântului Toma de Aquino, a fost organizată de Academia Pontificală care-i poartă numele şi de Academia Pontificală de Teologie, şi are ca temă: "Oculata fides. A citi realitatea cu ochii lui Cristos". Această temă trimite tocmai la o expresie a lui Doctor Angelicus citată în scrisoarea enciclică Lumen fidei. Vă mulţumesc pentru că aţi voit să propuneţi reflecţiei această tematică, precum şi raportul dintre enciclică şi recenta exortaţie apostolică Evangelii gaudium.
De fapt, în ambele documente am voit să invit la reflecţie asupra dimensiunii "luminoase" a credinţei şi asupra conexiunii dintre credinţă şi adevăr, care trebuie investigată nu numai cu ochii minţii ci şi cu cei ai inimii, adică în perspectiva iubirii. Sfântul Paul afirmă: "Cu inima se crede" (Rom 10,10). "În această împletire a credinţei cu iubirea se înţelege forma de cunoaştere proprie credinţei, forţa sa de convingere, capacitatea sa de a lumina paşii noştri. Credinţa cunoaşte deoarece este legată de iubire, deoarece însăşi iubirea aduce o lumină. Înţelegerea credinţei este aceea care se naşte atunci când primim marea iubire a lui Dumnezeu care ne transformă în interior şi ne dăruieşte ochi noi pentru a vedea realitatea" (Lumen fidei, 26). În a doua zi după Învierea lui Isus, discipolii săi nu au contemplat un adevăr pur interior sau abstract, ci un adevăr care li se deschidea lor tocmai în întâlnirea cu Cel Înviat, în contemplarea vieţii sale, a misterelor sale. Pe bună dreptate sfântul Toma de Aquino afirmă că este vorba despre o oculata fides, despre o credinţă care vede! (cf. ibid., 30).
De aici derivă consecinţe importante fie pentru acţiunea credincioşilor, fie pentru metoda de lucru a teologilor: "Astăzi adevărul este redus adesea la autenticitatea subiectivă a individului, valabilă numai pentru viaţa individuală. Un adevăr comun ne înfricoşează, pentru că îl identificăm cu impunerea intransigentă a totalitarismelor. Însă dacă adevărul este adevărul iubirii, dacă este adevărul care se deschide în întâlnirea personală cu altul şi cu alţii, atunci este eliberată de închiderea în individ şi poate să facă parte din binele comun... Departe de a ne face rigizi, siguranţa credinţei ne pune în mişcare şi face posibilă mărturia şi dialogul cu toţi" (ibid., 34).
Această perspectivă a unei Biserici în întregime în mişcare şi în întregime misionară - este aceea care se dezvoltă în Exortaţia apostolică despre vestirea Evangheliei în lumea actuală. "Visul unei alegeri misionare capabile să reînnoiască toate lucrurile" (Evangelii gaudium, 27) priveşte toată Biserica şi fiecare parte a sa. Şi academiile pontificale sunt chemate la această transformare, pentru a face să nu lipsească trupului eclezial contribuţia proprie lor. Însă nu e vorba de a face operaţiuni exterioare, "de faţadă". E vorba mai degrabă, şi pentru voi, de a ne concentra şi mai mult "asupra esenţialului, asupra a ceea ce este mai frumos, mai mare, mai atrăgător şi în acelaşi timp mai necesar" (ibid., 35). În acest mod "propunerea se simplifică, fără a pierde din această cauză profunzime şi adevăr, şi astfel devine mai convingătoare şi radioasă" (ibid.). Pentru aceasta, dragi şi iluştri fraţi, cer colaborarea voastră calificată, în slujba misiunii întregii Biserici.
Tocmai pentru a-i încuraja pe cei care, dintre tinerii studioşi de teologie, vor să ofere propria contribuţie la promovarea şi la realizarea unui nou umanism creştin prin cercetarea lor, sunt bucuros să acord ex aequo Premiul Academiilor Pontificale, dedicat anul acesta cercetării teologice şi studiului operelor sfântului Toma de Aquino, la doi tineri studioşi: pr. prof. Alessandro Clemenzia, pentru opera cu titlul În Treime ca Biserică. În dialog cu Heribert Mühlen, şi profesoara Maria Silvia Vaccarezza pentru opera Motivele contingentului. Înţelepciunea practică între Aristotel şi Toma de Aquino.
În sfârşit, dorind academicienilor şi tuturor celor prezenţi o angajare rodnică în respectivele domenii de cercetare, încredinţez pe fiecare ocrotirii materne a Fecioarei Maria, Sedes Sapientiae, cerând o amintire în rugăciune pentru mine şi pentru slujirea mea şi din inimă împart o binecuvântare apostolică specială.
Din Vatican, 28 ianuarie 2014
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
