Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media

A cincea predică de Postul Mare 2023 a card. Raniero Cantalamessa (1 aprilie 2023)

Curaj, eu am învins lumea!

"În lume veți avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea!" (In 16,33). Sfinte Părinte, venerabili părinți, fraților și surorilor, acestea sunt printre ultimele cuvinte pe care Isus le adresează discipolilor săi, înainte de a-și lua rămas-bun de la ei. Ele nu sunt obișnuitul "Aveți curaj!" adresat celui care rămâne din partea unuia care urmează să plece. De fapt, adaugă: "Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi" (In 14,18).

Ce înseamnă "voi veni la voi" dacă urmează să ne părăsească? În ce mod și în ce haină va veni și va rămâne cu ei? Dacă nu se înțelege răspunsul la această întrebare, nu se va înțelege niciodată adevărata natură a Bisericii. Răspunsul este prezent, ca un soi de temă frecventă, în discursurile de adio din Evanghelia după Sfântul Ioan și este bine să ascultăm încă o dată în continuare versetele în care ea devine nota dominantă. Să facem asta cu atenția și emoția cu care copiii ascultă dispozițiile tatălui cu privire la bunul cel mai prețios pe care urmează să-l lase lor:

"Eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi pentru că nu-l vede și nici nu-l cunoaște. Dar voi îl cunoașteți pentru că rămâne la voi și va fi în voi" (14,16-17).

"Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu" (14,26).

"Când va veni Mângâietorul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. Și voi veți da mărturie, pentru că de la început sunteți cu mine" (15,26-27).

"Este mai bine pentru voi ca eu să plec, pentru că, dacă nu mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi; însă, dacă mă duc, îl voi trimite la voi" (16,7).

"Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteți purta. Însă, când va veni el, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi și vă va vesti lucrurile care vor veni. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua și vă va vesti vouă" (16,12-14).

Dar ce este și cine este Duhul Sfânt pe care-l promite? Este el însuși, Isus, sau un altul? Dacă este el însuși, de ce spune la persoana a treia: "când va veni Mângâietorul..."; dacă este un altul, de ce spune la persoana întâi: "Voi veni la voi"? Atingem misterul raportului între Cel Înviat și Duhul său. Raport așa de strâns și misterios, încât Sfântul Paul pare uneori să-i identifice. De fapt, scrie el: "Domnul este Duhul", dar după aceea adaugă fără soluție de continuitate: "și unde este Duhul Domnului acolo este libertate" (2Cor 3,17). Dacă este Duhul Domnului, nu poate să fie, pur și simplu, Domnul.

Răspunsul Scripturii este că Duhul Sfânt, cu răscumpărarea, a devenit "Duhul lui Cristos"; este modul cu care de acum Cel Înviat acționează în Biserică și în lume, fiind "rânduit Fiu al lui Dumnezeu cu putere, după Duhul sfințeniei, prin învierea din morți" (Rom 1,4). Iată de ce el poate să spună discipolilor: "Este bine ca eu să plec" și să adauge: "dar nu vă voi lăsa orfani".

Trebuie să ne eliberăm complet de o viziune despre Biserică formată puțin câte puțin și devenită dominantă în conștiința multor credincioși. Eu o definesc o viziune deistă sau carteziană, datorită afinității pe care o are cu viziunea despre lume a deismului cartezian. Cum era conceput raportul dintre Dumnezeu și lume în această viziune? Mai mult sau mai puțin așa: Dumnezeu la început creează lumea și apoi se retrage, lăsând să se dezvolte cu legile pe care i le-a dat; ca un orologiu căruia i-a fost dată o încărcare suficientă pentru a funcționa nedefinit pe cont propriu. Orice nouă intervenție din partea lui Dumnezeu ar tulbura această ordine, motiv pentru care minunile sunt considerate inadmisibile. Dumnezeu, creând lumea, ar face ca acela care dă o lovitură unui balon și îl împinge în aer, rămânând, el, la pământ.

Ce înseamnă această viziune aplicată Bisericii? Că Isus Cristos a întemeiat Biserica, a înzestrat-o cu toate structurile ierarhice și sacramentale pentru a funcționa și după aceea a lăsat-o, retrăgându-se în cerul său, în momentul Înălțării la cer. Ca acela care împinge pe mare o bărcuță, el rămânând pe mal.

Dar nu este așa! Isus a urcat în barcă și este în barcă. Trebuie luate în serios ultimele sale cuvinte: "Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii" (Mt 28,20). La orice nouă furtună, inclusiv cele de astăzi, el ne repetă ceea ce le-a spus apostolilor în episodul furtunii potolite: "De ce sunteți fricoși, oameni cu puțină credință?" (Mt 8,26). Nu sunt eu cu voi? Pot să mă scufund eu? Poate să se scufunde în mare cel care a creat marea?

Am observat cu bucurie că în Anuarul Pontifical, sub numele papei, este singurul titlu "Episcop de Roma"; toate celelalte titluri - vicar al lui Isus Cristos, Suveran Pontif al Bisericii universale, primat al Italiei etc. - sunt prezentate ca "titluri istorice" în pagina următoare. Mi se pare corect, mai ales cu privire la "vicar al lui Isus Cristos". Vicar este unul care ține locul în lipsa conducătorului, dar Isus Cristos n-a lipsit niciodată și nu va lipsi niciodată din Biserica sa. Cu moartea și învierea sa, el a devenit "cap al trupului care este Biserica" (Col 1,18) și așa va continua să fie până la sfârșitul lumii: adevăratul și unicul Domn al Bisericii.

Prezența sa nu este una, ca să spunem așa, morală și intențională, nu este o domnie prin procură. Când nu putem fi prezenți personal la vreun eveniment, noi spunem de obicei: "Voi fi prezent spiritual!", ceea ce nu este de mare consolare și ajutor pentru cel care ne-a invitat. Când spunem despre Isus că este prezent "spiritual", această prezență spirituală nu este o formă mai puțin puternică decât cea fizică, ci infinit mai reală și eficace. Este prezența lui înviat care acționează în puterea Duhului, acționează în orice timp și loc și acționează înăuntrul nostru.

Dacă în situația actuală de criză energetică crescândă s-ar descoperi existența unei surse de energie nouă, inepuizabilă; dacă s-ar descoperi în sfârșit cum să folosim după bunul plac și fără efecte negative energia solară, ce alinare ar fi pentru întreaga omenire! Ei bine, Biserica are, în domeniul său, o asemenea sursă inepuizabilă de energie: "puterea de sus" care este Duhul Sfânt. Isus ar putea să spună despre el: "Până acum nu ați cerut nimic în numele meu. Cereți și veți primi pentru ca bucuria voastră să fie deplină" (In 16,24).

Există un moment în istoria mântuirii care amintește de aproape cuvintele lui Isus de la ultima cină. Este vorba despre oracolul profetului Aggeu. Spune el: "În luna a șaptea, în a douăzeci și una zi a lunii, a fost cuvântul Domnului prin Aggeu, profetul, zicând: Spune-i lui Zorobabel, fiul lui Șealtiel, guvernatorul lui Iuda, și lui Iosue, fiul lui Iehoțadac, marele preot, și restului poporului: «Cine a rămas dintre voi care a văzut casa aceasta în gloria ei de odinioară? Cum o vedeți acum? Oare nu este ca un nimic în ochii voștri? Acum, fii tare, Zorobabel! - oracolul Domnului; fii tare, Iosue, fiul lui Iehoțadac, marele preot! Fii tare, popor întreg din țară - oracolul Domnului - și lucrați! Căci eu sunt cu voi - oracolul Domnului Sabaot. Cuvântul prin care am încheiat alianța cu voi când ați ieșit din Egipt și Duhul meu rămân în mijlocul vostru. Nu vă temeți!»" (Ag 2,1-5).

Este unul dintre foarte puținele texte din Vechiul Testament care se poate data cu precizie: este 17 octombrie din 520 î.C. Nu ni se pare că este descrisă, în cuvintele lui Aggeu, situația actuală a Bisericii Catolice și, în atâtea aspecte, situația întregii creștinătăți? Cine dintre noi este suficient de bătrân își amintește cu nostalgie timpurile, imediat după sfârșitul Celui de-Al Doilea Război Mondial, în care bisericile se umpleau duminica, botezuri și căsătorii se succedau în parohii, seminariile și noviciatele călugărești abundau de vocații... "Dar acum în ce condiții o vedem?", am putea spune cu Aggeu? Nu merită să irosim timp pentru a repeta lista relelor prezente, ale celor care unora le apar numai ruine, nu diferite de ruinele Romei antice pe care le avem în jurul nostru în acest oraș.

Nu tot ceea ce strălucea odinioară și ceea ce suntem înclinați să deplângem era aur. Dacă ar fi fost totul aur rafinat, dacă acele seminarii pline ar fi fost făuritoare de păstori sfinți și formarea tradițională dată în ele ar fi fost solidă și adevărată, nu ar trebui să plângem astăzi atâtea scandaluri... Dar nu despre aceasta este cazul să vorbim aici și desigur că nu sunt eu cel mai calificat să fac asta. Ceea ce vreau să preiau este îndemnul pe care profetul l-a adresat în acea zi poporului lui Israel. El nu i-a îndemnat să plângă, să se resemneze și să fie pregătiți pentru ce este mai rău. Nu; spune ca și Isus: "Curaj și la muncă, pentru că eu sunt cu voi - oracolul Domnului -; Duhul meu va fi cu voi!".

Dar atenție: nu este vorba despre un vag și steril "Aveți curaj". Profetul a spus mai înainte care este "munca" de care trebuie să se apuce. Și de vreme ce ea ne privește de aproape, să ascultăm și oracolul precedent al lui Aggeu adresat poporului și conducătorilor săi: "Așa spune Domnul Sabaot: Poporul acesta zice: «Nu a venit timpul ca să reclădim casa Domnului». Dar a fost cuvântul Domnului prin Aggeu, profetul, zicând: «Dar pentru voi este timpul ca să locuiți în casele voastre acoperite, iar casa aceasta să fie pustiită?». Acum, așa zice Domnul Sabaot: «Aveți grijă de căile voastre! Semănați mult, dar răsare puțin, mâncați, dar nu vă săturați, beți, dar nu până să vă îmbătați, vă îmbrăcați, dar nu vă încălziți, iar cel tocmit ia răsplata, dar o pune într-o pungă spartă». Așa zice Domnul Sabaot: «Aveți grijă de căile voastre! Urcați pe munte, aduceți lemne și reclădiți casa, iar eu îmi voi găsi plăcerea în ea și voi fi cinstit», spune Domnul" (Ag 1,2-8).

Cuvântul lui Dumnezeu, odată rostit, devine din nou activ și actual ori de câte ori este proclamat din nou. Nu este un simplu citat biblic. Noi suntem acum "acest popor" căruia îi este adresat cuvântul lui Dumnezeu. Ce sunt pentru noi astăzi "casele acoperite" (unele traduceri spun: "bine decorate") în care suntem tentați să stăm liniștiți? Eu văd trei case concentrice, una înăuntrul alteia, din care trebuie să ieșim pentru a urca pe munte și a reconstrui casa lui Dumnezeu.

Prima casă bine acoperită, îngrijită și decorată, este "eu"-ul meu: comoditatea mea, gloria mea, poziția mea în societate sau în Biserică. Este zidul cel mai dificil de dărâmat, cel mai bine disimulat. Este așa de ușor a confunda cinstea mea cu cinstea lui Dumnezeu și a Bisericii, alipirea de ideile mele cu alipirea de adevărul curat și simplu. Cel care vorbește, în acest moment, nu crede că este o excepție. Stăm în găoacea noastră ca viermele de mătase în învelișul său: în jurul său este numai mătase, dar dacă viermele nu rupe găoacea, va rămâne vierme și nu va deveni niciodată fluture care zboară.

Dar să lăsăm deoparte această temă, având atâtea ocazii pentru a auzi vorbindu-se despre ea. A doua casă bine acoperită din care trebuie să ieșim pentru a lucra la "casa Domnului" este parohia mea, ordinul meu călugăresc, mișcarea sau asociația eclezială, Biserica mea locală, dieceza mea... Nu trebuie să înțelegem greșit. Vai de noi dacă nu am avea iubire și alipire de aceste realități particulare în care Domnul ne-a pus și de care poate că suntem responsabili. Răul este de a le absolutiza, de a nu vedea altceva în afara ei, de a nu ne interesa decât de ea, criticând și disprețuind pe cel care nu o împărtășește. Așadar, a pierde catolicitatea Bisericii. A uita, spune adesea Sfântul Părinte, că "întregul este mai mare decât partea". Suntem un singur trup, trupul lui Cristos, și în trup, spune Paul, "dacă un membru suferă, tot trupul suferă" (1Cor 12,26). Sinodul ar trebui să folosească și la asta: să ne facă conștienți și părtași ai problemelor și ai bucuriilor întregii Biserici Catolice.

Dar să ajungem la a treia casă bine acoperită. A ieși din ea este mai dificil, deoarece timp de secole ne-a fost insuflat că a ieși din ea ar fi fost păcat și trădare. Citeam recent, cu ocazia săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor, mărturia unei femei catolice dintr-o țară cu religie mixtă. De când era tânără, parohul învăța că numai a intra fizic într-o biserică protestantă se făcea păcat de moarte. Și presupun că același lucru se spune, de cealaltă parte, despre intrarea într-o biserică catolică.

Vorbesc, desigur, despre a treia casă bine acoperită care este denominațiunea creștină particulară la care aparținem și fac asta având amintirea încă proaspătă a evenimentului extraordinar și profetic al întâlnirii ecumenice din Sudanul de Sud din februarie. Toți suntem convinși că parte din slăbiciunea evanghelizării și acțiunii noastre în lume este cauzată de dezbinarea și lupta reciprocă între creștini. Se verifică ceea ce Dumnezeu spune mereu în Aggeu al nostru: "Ați așteptat mult, și, iată, puțin; l-ați adus la casă, iar eu l-am suflat. De ce? - oracolul Domnului Sabaot. Întrucât casa mea este pustiită, iar voi alergați fiecare pentru casa lui" (Ag 1,9).

Isus i-a spus lui Petru: "Pe această piatră voi zidi Biserica mea". Nu a spus: "Voi zidi Bisericile mele". Trebuie să existe un sens în care ceea ce Isus numește "Biserica mea" cuprinde pe toți cei care cred în el și pe toți cei botezați. Apostolul Paul are o formulă care ar putea să îndeplinească această misiune de a-i cuprinde pe toți cei care cred în Cristos. La începutul Primei Scrisori către Corinteni, el extinde salutul său la: "toți cei care invocă în orice loc numele Domnului nostru Isus Cristos, Domnul lor și al nostru" (1Cor 1,2).

Desigur, nu putem să ne mulțumim cu această unitate așa de vastă, dar așa de vagă. Și asta justifică angajarea și confruntarea, și doctrinală, între Biserici. Dar nici nu putem să disprețuim și să nu ținem cont de această unitate de bază care constă în invocarea aceluiași Domn Isus Cristos. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu crede și în Tatăl și în Duhul Sfânt. Este foarte adevărat ceea ce a fost repetat în mai multe ocazii: "ceea ce ne unește este mai important decât ceea ce ne desparte".

În cazurile în care nu putem să nu dezaprobăm cum este folosit numele lui Isus și modul în care este vestită evanghelia, ne poate ajuta să depășim refuzul ceea ce Sfântul Paul spunea despre unii care în timpul său vesteau evanghelia "din ambiție, nu cu intenții curate". "Dar ce importanță are?" - le scria filipenilor - "Numai ca în orice fel, fie din fățărnicie, fie în adevăr, Cristos să fie predicat. Și pentru aceasta mă bucur" (Fil 1,16-18). Fără a uita că și creștinii de alte denominațiuni găsesc în noi catolicii lucruri pe care nu le pot aproba.

Oracolul lui Aggeu cu privire la templul reconstruit se termină cu o promisiune radioasă: "Gloria acestei case de pe urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, spune Domnul Sabaot. În locul acesta voi pune pacea - oracolul Domnului Sabaot" (Ag 2,9). Nu îndrăznim să spunem că această profeție se va adeveri și pentru noi și că actuala casă a lui Dumnezeu care este Biserica din viitor va fi mai glorioasă decât aceea din trecut pe care acum o regretăm; însă putem spera asta și putem cere asta de la Dumnezeu în spirit de umilință și căință.

Nu lipsesc semne încurajatoare: unul dintre cele mai evidente este tocmai căutarea unității între creștini. În interviul dat unui jurnalist catolic, în călătoria de întoarcere din Sudanul de Sud, arhiepiscopul Justin Welby spunea: "Când vedem lucrând împreună Biserici care în trecut era dușmane declarate, se atacau și îi ardeau pe preoți unele din altele, condamnându-se reciproc în termenii cei mai violenți: când se întâmpla asta, înseamnă că există ceva spiritual care se întâmplă. Există o eliberare a Duhului lui Dumnezeu care dă mare speranță" (în "The Tablet", 11 februarie, p. 6).

Profeția lui Aggeu pe care am comentat-o, venerabili părinți, fraților și surorilor, este legată de o amintire personală și vă cer scuze dacă îndrăznesc s-o evoc din nou în această circumstanță, după ce unii dintre voi probabil că au ascultat-o deja de la mine cu altă ocazie. Fac asta având certitudinea că din nou cuvântul profetic eliberează încărcătura sa de încredere și de speranța de fiecare dată când este proclamat și ascultat cu credință.

În ziua în care superiorul meu general mi-a permis să părăsesc învățământul la Universitatea Catolică, pentru a mă dedica complet predicării, era, în Liturgia Orelor, profeția lui Aggeu pe care am comentat-o. După ce am recitat Oficiul, am venit aici în "Sfântul Petru". Voiam să-l rog pe apostol să binecuvânteze noua mea slujire. La un moment dat, în timp ce eram în piață, acel cuvânt al lui Dumnezeu mi-a revenit în minte cu putere. M-am îndreptat spre fereastra papei în Palatul Apostolic și am început să proclam cu voce tare: "Curaj, Ioan Paul al II-lea, curaj, cardinalilor, episcopilor și tot poporul Bisericii: și, la muncă, pentru că eu sunt cu voi, spune Domnul". Era ușor să fac asta pentru că ploua și nu era nimeni în jur.

Așa că după câteva luni, în 1980, am fost numit predicator al Casei Pontificale și m-am aflat în prezența papei pentru a începe primul meu Post Mare. Acel cuvânt a răsunat din nou înăuntrul meu, nu ca un citat și o amintire, ci ca un cuvânt viu pentru acel moment. Am relatat ceea ce am făcut în acea zi în Piața "Sfântul Petru". Apoi m-am îndreptat spre papa, care în acel timp urmărea predica dintr-o capelă laterală, și am repetat cu forță cuvintele lui Aggeu: "Curaj, Ioan Paul al II-lea, curaj, cardinalilor, episcopilor și tot poporul Bisericii: și, la muncă, pentru că eu sunt cu voi, spune Domnul. Duhul meu va fi cu voi". Și din priviri mi s-a părut că înțeleg că acel cuvânt dădea ceea ce promitea: și anume curaj, (chiar dacă Ioan Paul al II-lea era ultima persoană din lume căreia trebuia să i se recomande să aibă curaj!).

Astăzi, îndrăznesc să proclam din nou acel cuvânt, știind că nu este vorba de un simplu citat, ci de un cuvânt mereu viu care realizează din nou de fiecare dată ceea ce promite. "Așadar, curaj, Papa Francisc! Curaj, fraților cardinali, episcopi, preoți și credincioși ai Bisericii catolice și, la muncă, pentru că eu sunt cu voi, spune Domnul. Duhul meu va fi cu voi!".

Urez tuturor un Sfânt Paște de pace și de speranță!

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Mysterium fidei! Reflecții despre liturgie de teologie. A patra predică de Postul Mare 2023 a card. Raniero Cantalamessa (24 martie 2023)

"Dumnezeu este iubire! Avem nevoie de teologie!" A treia predică de Postul Mare 2023 a card. Raniero Cantalamessa (17 martie 2023)

"Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede". A doua predică de Postul Mare 2023 a card. Raniero Cantalamessa (11 martie 2023)

"A reînnoi noutatea". Prima predică de Postul Mare 2023 a card. Raniero Cantalamessa (3 martie 2023)


 

lecturi: 221.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat