© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Sfânta Liturghie în duminica a II-a din Postul Mare (Parohia "Înălţarea Domnului Nostru Isus Cristos" la Quarticciolo [Roma], 1 martie 2026)

Preaiubiţi fraţi şi surori,

Sunt bucuros să fiu printre voi şi să pot asculta, împreună cu voi, cuvântul lui Dumnezeu cu întreaga voastră comunitate parohială. Această duminică ne pune în faţa călătoriei lui Abraham (cf. Gen 12,1-4) şi cu evenimentul Schimbării la Faţă a lui Isus (cf. Mt 17,1-9).

Cu Abraham fiecare dintre noi se poate recunoaşte în călătorie. Viaţa este o călătorie care cere încredere, cere încredinţare în cuvântul lui Dumnezeu care ne cheamă şi care uneori ne cere să lăsăm totul. Atunci putem fi tentaţi să fugim de precaritate ca de o ameţire care tulbură, în timp ce tocmai din interiorul său putem aprecia o promisiune de o măreţie neaşteptată. Se întâmplă în fiecare zi - pentru că aşa gândeşte lumea - să luăm măsurile tuturor lucrurilor, să ne străduim să avem totul sub control. Dar în acest fel pierdem ocazia de a descoperi adevărata comoară, perla preţioasă, aşa cum ne învaţă Evanghelia, pe care Dumnezeu a ascuns-o în mod surprinzător în ogorul nostru (cf. Mt 13,44).

Călătoria lui Abraham începe cu o pierdere: pământul şi casa care păstrează amintirile trecutului său. Se va împlini, însă, într-un pământ nou şi într-o descendenţă imensă, în care totul devine o binecuvântare. Şi noi, dacă ne lăsăm chemaţi de credinţă la drum, să riscăm noi decizii de viaţă şi de iubire, vom înceta să ne temem că pierdem ceva, pentru că vom simţi că noi creştem într-o bogăţie pe care nimeni nu o poate fura.

Şi discipoli lui Isus li s-a întâmplat să se măsoare cu o călătorie, cea care avea să-i ducă la Ierusalim (cf. Lc 9,51). Acolo, în Cetatea Sfântă, Învăţătorul îşi va împlini misiunea, dăruindu-şi viaţa pe cruce şi devenind binecuvântare pentru toţi şi pentru totdeauna. Ştim câtă rezistenţă au opus Petru şi toţi ceilalţi de a-l urma. Dar trebuiau să înţeleagă că pot fi binecuvântare numai depăşind instinctul de a se apăra pe ei înşişi şi primind ceea ce Isus încredinţează gestului euharistic: voinţa de a oferi propriul trup ca pâine de mâncat, de a trăi şi a muri pentru a da viaţă. Iată duminica, iubiţi fraţi şi surori: este pauza pe drumul care ne adună în jurul lui Isus. Isus ne încurajează, pentru a nu ne opri şi pentru a nu schimba direcţia. Nu există promisiune mai mare, nu există comoară mai preţioasă decât a trăi pentru a da viaţa!

Cu puţin timp înainte de ziua Schimbării la Faţă, Isus le-a încredinţat discipolilor săi punctul de sosire al călătoriei lor, adică pătimirea, moartea şi învierea sa. Vă veţi aminti de opoziţia lui Petru şi de reacţia lui Isus, spunându-i: "Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor" (Mt 16,23). Şi acum, şase zile mai târziu, Isus le cere lui Petru, lui Iacob şi lui Ioan să-l însoţească pe munte. Acele cuvinte greu de auzit le răsună încă în urechi; încă au în minte imaginea pentru ei inacceptabilă a lui Mesia condamnat la moarte.

Acest întuneric interior al discipolilor este cel pe care Isus îl spulberă atunci când, pe vârful muntelui, se arată ochilor lor transfigurat într-o lumină orbitoare, inimaginabilă. Şi în această viziune glorioasă, alături de el apar şi Moise şi Ilie, martori ai faptului că toate Scripturile se împlinesc în Isus (cf. Mt 17,2-3).

Încă o dată, Petru devine purtătorul de cuvânt al lumii noastre vechi şi al necesităţii sale disperate de a opri lucrurile, de a le controla. Un pic ca atunci când nu vrem ca un vis în care ne refugiem să se termine. Dar aici nu este vorba de un vis, ci o lume nouă să intrăm: destinaţia călătoriei noastre, o destinaţie plină de lumină şi care are contururile umane şi divine ale lui Isus. Prin întinderea corturilor, Petru ar vrea să oprească această călătorie, care în schimb trebuie să continue până la Ierusalim (cf. v. 4).

Glasul care vine din nor este cel al Tatălui şi pare o implorare: "Acesta este Fiul meu cel iubit; ascultaţi de el" (v. 5). Acel glas răsună pentru noi astăzi: "Ascultaţi de Isus!". Şi eu, preaiubiţilor, vreau să devin ecoul acelui apel şi să vă spun: Vă rog, surorilor şi fraţilor, să ascultăm de el! El călătoreşte alături de noi, şi astăzi, pentru a ne învăţa în acest oraş logica iubirii necondiţionate, a abandonării oricărei apărări care devine ofensă. Să ascultăm de el, să intrăm în lumina sa pentru a deveni lumina lumii, începând de la cartierul în care locuim. Întreaga viaţă a parohiei şi a grupurilor sale există pentru aceasta: este o slujire adusă luminii, o slujire adusă bucuriei.

După Schimbarea la Faţă pe munte, călătoria lui Isus nu se opreşte (cf. v. 9). Şi Biserica, şi parohia voastră, primeşte o misiune din această Evanghelie. În faţa problemelor numeroase şi complexe din acest teritoriu, care planează asupra zilelor locuirii voastre aici, vouă vă este încredinţată pedagogia privirii de credinţă, care transfigurează totul cu speranţă, punând în cerc pasiune, împărtăşire, creativitate ca leac pentru numeroasele răni ale acestui cartier.

Mă bucur foarte mult să aflu că această comunitate parohială este o comunitate vie şi plină de viaţă şi că, în pofida provocărilor grave ale contextului teritorial, mărturiseşte cu curaj evanghelia. Sub mottoul programatic "Să facem comunitate", această parohie a întreprins un drum pentru a consolida sentimentul de apartenenţă şi primirea, cu braţele deschise, a tuturor, cu adevărat a tuturor! Mă bucur şi vă încurajez: continuaţi pe acest drum de deschidere către teritoriu şi de îngrijire a rănilor sale. Şi sper că şi alţii vi se vor alătura pentru a fi aici, în Quarticciolo, ferment de bine şi de dreptate.

Şi angajarea voastră, tinerilor, merită să fie încurajată. Programul "Magis", pe care mi l-aţi prezentat acum câteva minute şi care este propus aici de câţiva ani, se referă la acel "mai mult", despre care vorbeşte Sfântul Ignaţiu de Loyola în Exerciţiile spirituale. Este un stimulent pentru adolescenţi să depăşească mediocritatea alegând o viaţă curajoasă, autentică şi bună, care găseşte în Isus Cristos acel "Magis" al său prin excelenţă.

Iubiţi fraţi şi surori, sunteţi semn de speranţă. Lumina Schimbării la Faţă este deja prezentă în această comunitate, pentru că Domnul lucrează aici şi pentru că atât de mulţi dintre voi credeţi în puterea sa blândă care transformă totul. Când ne dăm seama că atâtea lucruri din jurul nostru nu funcţionează, ne întrebăm uneori: are vreun sens ceea ce facem? Se strecoară ispita descurajării, cu pierderea motivaţiei şi a elanului. În schimb, tocmai în faţa misterului răului trebuie să mărturisim identitatea noastră de creştini, de persoane care vor să facă perceptibilă Împărăţia lui Dumnezeu în locurile şi în timpurile în care trăiesc. Aceasta este urarea mea pentru voi toţi, pentru această comunitate parohială şi pentru numeroşii fraţi şi numeroasele surori care încă nu au recunoscut în Isus adevărata lumină şi adevărata bucurie.

În faţa a tot ceea ce desfigurează pe om şi viaţa, noi continuăm să vestim şi să mărturisim evanghelia, care transfigurează şi dăruieşte viaţă. Preasfânta Fecioară, Maica Bisericii, să ne însoţească mereu şi să mijlocească pentru noi.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *

Postul Mare 2026 - "A asculta şi a posti. Postul Mare ca timp de convertire"

Articol etichetat cu:

Papa Leon al XIV-lea sfântă Liturghie Postul Mare Quarticciolo Roma Schimbarea la Faţă Comunitate parohială programul Magis