© Vatican Media
Exerciţii spirituale la Vatican: Splendoarea adevărului, cale de iubire spre sfinţenie

În Capela Paulină, noua meditaţie de Postul Mare pentru Leon al XIV-lea şi Curia Romană. A doua reflecţie de marţi, 24 februarie 2029, a călugărului norvegian Varden din Trondheim, se concentrează asupra ispitelor, asupra angajării de a rezista, pentru că dacă "ne îndepărtăm de falsitate, vom fi în măsură să ne convertim". În căutarea Adevărului care este Cristos, Biserica este chemată să vorbească limbajul său, cel al Bibliei şi al sfinţilor.

"Revendicarea creştină la adevăr devine convingătoare atunci când splendoarea sa se manifestă într-un mod personal, printr-o iubire gata de sacrificiu de sine în sfinţenie, purificată de ispitele compromisului". Acesta este unul dintre cele mai puternice pasaje din a cincea meditaţie pentru exerciţiile spirituale ale Papei şi Curiei Romane, ţinută de Monseniorul Erik Varden, călugăr al Ordinului Cistercian al Strictei Observanţe-Trapişti şi episcop de Trondheim, Norvegia, în după-amiaza zilei de marţi, 24 februarie, în Capela Paulină, şi axată pe tema "Splendoarea adevărului".

Predicatorul a amintit Psalmul 90 şi avertismentul Sfântului Bernard cu privire la ispite. "Nimeni nu trăieşte pe pământ fără ispite - a afirmat abatele cistercian de la Clairvaux. Dacă din întâmplare cineva este scutit de una, cu siguranţă să se aştepte la alta". Prin urmare, a subliniat Monseniorul Varden, este necesar să "cultivăm echilibrul corect între încrederea în ajutorul lui Dumnezeu şi neîncrederea faţă de fragilitatea noastră, temându-ne de ispite şi acceptând inevitabilitatea lor, amintindu-ne că Dumnezeu ne supune lor pentru că sunt utile".

Utilitatea ispitelor

"Utile în ce sens?", se întreabă predicatorul. Răspunsul priveşte capacitatea de rezistenţă, "angajarea noastră faţă de adevăr - subliniază el - se va întări, la fel ca şi încrederea noastră în el. Distanţându-ne de falsitatea care ne slăbeşte, vom fi în măsură să ne convertim pentru a-i întări pe fraţii noştri". Pe această cale, "rezistând săgeţilor aruncate de Tatăl Minciunii", Sfântul Bernard menţionează ambiţia ca fiind "negarea adevărului", descriind-o ca "o formă nu foarte subtilă de lăcomie". El adaugă - spune Monseniorul Varden - şi alte particularităţi, văzând-o ca fiind "un rău subtil, o otravă secretă, o ciumă ascunsă, creatoare de fraude; mamă a ipocriziei, născătoare a invidiei, origine a viciilor; este scânteia care aprinde delictele, face virtuţile să ruginească, sfinţenia să putrezească, inimile să orbească. Transformă remediile în boli. Din medicament generează lâncezeli".

Ambiţia, o nebunie

Pentru abatele de la Clairvaux, aceasta provine dintr-o "înstrăinare a minţii"; "o nebunie care se manifestă atunci când cineva uită adevărul". Pentru predicator, aceasta este mai mult decât atât, deoarece ambiţia este "o formă de dezechilibru mental", ceea ce face ca orice manifestare a acesteia să fie ridicolă şi, subliniază el, apare mai ales "la persoanele dedicate prin vocaţie slujirii altora". "Nu degeaba - explică el - figura preotului ambiţios infestează literatura şi cinematografia ca un motiv comic, dar nu unul foarte amuzant - de la parohii servili ai lui Jane Austen până la preotul curtean acid din remarcabilul film Ridicule al lui Patrice Leconte". Adevărul în aspectul său cel mai pur, departe de orice formă de ambiţie, va fi găsit aşadar întorcându-ne privirea de la noi înşine şi îndreptând-o spre Cristos.

"Ce este adevărul?"

Întrebarea, subliniază episcopul de Trondheim, este pusă de persoane "cu sinceritate şi adesea cu bunăvoinţă, în pofida dezorientării, fricii şi grabei în care trăiesc". Este nevoie de un răspuns, fără "a irosi energii în ispite banale, alcătuite din frică, glorie deşartă şi ambiţie". "Cele mai bune resurse ale noastre - afirmă el - slujesc pentru a susţine Adevărul substanţial şi esenţial, care ne eliberează de orice surogat, mai mult sau mai puţin strălucitor, mai mult sau mai puţin malign". Esenţialul într-o lume complexă, ceea ce înseamnă "a aranja lumea în lumina lui Cristos. Cristos, care este Adevărul, nu numai că ne protejează. El ne reînnoieşte, nerăbdător să se reveleze prin intermediul nostru unei creaţii tot mai conştiente că este înrobită de zădărnicie".

Limbajul sfinţeniei

Monseniorul Varden avertizează, însă, împotriva tentaţiei de a "ţine pasul cu modele lumii". "Biserica - afirmă el - este un corp care se mişcă încet: ar risca să se împodobească nepotrivit sezonului şi să se exprime în jargonul de ieri". Calea de urmat este de a vorbi bine "propriul limbaj", adică "acela al Bibliei şi al liturgiei, al propriilor taţi şi mame, poeţi şi sfinţi, care încă se nasc", astfel încât "să rămână capabilă să enunţe adevăruri perene noviter". "Va fi originală şi proaspătă şi va putea astăzi, ca şi în trecut, să orienteze cultura". O lucrare care implică o dublă dimensiune: intelectuală şi existenţială, care se poate înţelege bine, spune predicatorul, gândindu-se la ultimele momente din viaţa cardinalului Alfredo Ildefonso Schuster, arhiepiscop de Milano şi proclamat fericit în 1996. Atunci cardinalul a spus: "Se pare că persoanele nu mai sunt convinse de predica noastră, dar în prezenţa sfinţeniei încă cred, încă îngenunchează şi se roagă".

"Chemarea universală la sfinţenie, adică chemarea de a întrupa adevărul - conchide călugărul Varden -, a fost poate cea mai puternică notă a Conciliului al II-lea din Vatican. A răsunat splendid ca un gong în toate deliberările sale". Un parcurs care rămâne foarte actual în căutarea adevărului şi, prin urmare, în depăşirea iluziilor.

(După Vatican News, 24 februarie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Postul Mare 2026 - "A asculta şi a posti. Postul Mare ca timp de convertire"

Articol etichetat cu:

Exerciţii spirituale Vatican Postul Mare Leon al XIV-lea Curia Romană Erik Varden Trondheim Sfințenie