Omilia cardinalului Angelo Sodano, decan al Colegiului Cardinalilor (12 martie 2013)
Iubiţi concelebranţi, stimate autorităţi, fraţi şi surori în Domnul!
"În veci voi cânta milostivirile Domnului" este cântarea care încă o dată a răsunat la mormântul apostolului Petru în această oră importantă din istoria Sfintei Biserici a lui Cristos. Sunt cuvintele din Psalmul 88, care au înflorit pe buzele noastre pentru a adora, a mulţumi şi a-l implora pe Tatăl care este în ceruri. "Misericordias Domini in aeternum cantabo": este frumosul text latin, care ne-a introdus în contemplarea Celui care mereu veghează cu iubire asupra Bisericii sale, susţinând-o în drumul său de-a lungul secolelor şi dându-i viaţă cu Duhul său Sfânt.
Şi noi astăzi cu această atitudine interioară vrem să ne oferim cu Cristos Tatălui care este în ceruri ca să-i mulţumim pentru asistenţa iubitoare pe care o rezervă mereu sfintei sale Biserici şi îndeosebi pentru Pontificatul luminos pe care ni l-a acordat cu viaţa şi operele celui de-al 265-lea Succesor al lui Petru, iubitul şi veneratul Pontif Benedict al XVI-lea, căruia în acest moment îi reînnoim întreaga noastră recunoştinţă.
În acelaşi timp astăzi vrem să implorăm de la Domnul ca prin grija pastorală a Părinţilor Cardinali să binevoiască a acorda repede un alt Bun Păstor sfintei sale Biserici. Desigur, ne susţine în această oră credinţa în promisiunea lui Cristos cu privire la caracterul neclintit al Bisericii sale. De fapt, Isus i-a spus lui Petru: "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui" (cf. Mt16,18).
Fraţii mei, lecturile din Cuvântul lui Dumnezeu pe care tocmai le-am ascultat ne pot ajuta să înţelegem mai bine misiunea pe care Cristos a încredinţat-o lui Petru şi Succesorilor săi.
1. Mesajul iubirii
Prima lectură ne-a repropus un celebru oracol mesianic din a doua parte a cărţii lui Isaia, acea parte care este numită "Cartea mângâierii" (Is 40-66). Este o profeţie adresată poporului lui Israel destinat exilului în Babilon. Pentru aceasta Dumnezeu anunţă trimiterea unui Mesia plin de milostivire, un Mesia care va putea să spună: "Duhul Domnului Dumnezeu este asupra mea... m-a trimis să aduc vestea cea bună săracilor, să pansez rănile inimilor frânte, să proclam libertatea sclavilor, eliberarea prizonierilor, să promulg anul de îndurare a Domnului" (Is 61,1-3).
Împlinirea acestei profeţii s-a realizat pe deplin în Isus, venit în lume pentru a face prezentă iubirea Tatălui faţă de oameni. Este o iubire care se observă îndeosebi în contactul cu suferinţa, nedreptatea, sărăcia, cu toate fragilităţile omului, atât fizice cât şi morale. Este cunoscută în această privinţă celebra enciclică a Papei Ioan Paul al II-lea Dives in misericordia, care afirma: "modul în care se manifestă iubirea este denumit întocmai în limbajul biblic «milostivire»" (Ibidem, nr. 3).
Această misiune de milostivire a fost încredinţată după aceea de Cristos păstorilor Bisericii sale. Este o misiune care angajează pe fiecare preot şi episcop, dar îl angajează şi mai mult pe Episcopul de Roma, Păstor al Bisericii universale. De fapt, Isus i-a spus lui Petru: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti mai mult decât aceştia?... Paşte mieii mei" (In 21,15). Este cunoscut comentariul sfântului Augustin la aceste cuvinte ale lui Isus: "să fie de aceea misiune a iubirii a păstori turma Domnului"; "sit amoris officium pascere dominicum gregem" (In Iohannis Evangelium, 123, 5: PL 35, 1967).
În realitate, această iubire îi determină pe păstorii Bisericii să desfăşoare misiunea lor de slujire a oamenilor din orice timp, de la slujirea caritativă mai nemijlocită până la slujirea cea mai înaltă, aceea de a le oferi oamenilor lumina Evangheliei şi forţa harului.
Aşa a indicat Benedict al XVI-lea în Mesajul pentru Postul Mare din acest an (cf. nr. 3). De fapt, citim în acest mesaj: "De fapt, uneori se tinde să se circumscrie termenul «caritate» la solidaritate sau la simplul ajutor umanitar. În schimb este important să ne amintim că operă maximă de caritate este tocmai evanghelizarea, adică «slujirea Cuvântului». Nu există acţiune mai benefică, deci caritabilă, faţă de aproapele decât a frânge pâinea Cuvântului lui Dumnezeu, a-l face părtaş de Vestea cea Bună a Evangheliei, a-l introduce în raportul cu Dumnezeu: evanghelizarea este cea mai înaltă şi integrală promovare a persoanei umane. Aşa cum scrie Slujitorul lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea în Enciclica Populorum progressio, vestirea lui Cristos este primul şi principalul factor de dezvoltare (cf. nr. 16)".
2. Mesajul unităţii
A doua lectură este luată din Scrisoarea către Efeseni, scrisă de apostolul Paul chiar în acest oraş Roma în timpul primei sale arestări (anii 62-63 d.C.).
Este o lectură sublimă în care Paul prezintă misterul lui Cristos şi al Bisericii. În timp ce prima parte este mai doctrinală (cap. 1-3), a doua, unde se inserează textul pe care l-am ascultat, este cu ton mai pastoral (cap. 4-6). În această parte Paul învaţă consecinţele practice ale doctrinei prezentate înainte şi începe cu un puternic apel la unitatea eclezială: "Aşadar, vă îndemn eu, prizonierul în Domnul, să vă comportaţi în mod vrednic de chemarea pe care aţi primit-o: cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, străduindu-vă să menţineţi unitatea Duhului în legătura păcii" (Ef 4,1-3).
Sfântul Paul explică după aceea că în unitatea Bisericii există o diversitate de daruri, după harul multiform al lui Cristos, însă această diversitate este în vederea edificării unicului trup al lui Cristos: "Tot el i-a dat pe unii ca apostoli, pe alţii ca profeţi, pe alţii ca evanghelişti, pe alţii ca păstori şi învăţători, spre edificarea trupului lui Cristos" (cf. 4,11-12).
Tocmai pentru unitatea Trupului său Mistic Cristos l-a trimis apoi pe Duhul său Sfânt şi în acelaşi timp i-a stabilit pe apostolii săi, între care primează Petru ca fundamentul vizibil al unităţii Bisericii.
În textul nostru, sfântul Paul ne învaţă că şi noi toţi trebuie să colaborăm la edificarea unităţii Bisericii, deoarece pentru a o realiza este necesară "colaborarea oricărei încheieturi, în funcţie de menirea stabilită fiecărui mădular în parte" (Ef 4,16). Aşadar, noi toţi suntem chemaţi să cooperăm cu Succesorul lui Petru, fundament vizibil al acestei unităţi ecleziale.
3. Misiunea Papei
Fraţi şi surori în Domnul, Evanghelia de astăzi ne duce din nou la ultima cină, când Domnul le-a spus apostolilor săi: "Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu" (In 15,12). Textul se leagă astfel şi cu prima lectură din profetul Isaia despre acţiunea lui Mesia, pentru a ne aminti că atitudinea fundamentală a păstorilor Bisericii este iubirea. Este acea iubire care ne determină să oferim propria viaţă pentru fraţi. De fapt, Isus ne spune: "nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi" (In 15,12).
Atitudinea fundamentală a oricărui bun păstor este aşadar să-şi dea viaţa pentru oile sale (cf. In10,15). Acest lucru este valabil mai ales pentru Succesorul lui Petru, Păstor al Bisericii universale. Deoarece cu cât este mai înaltă şi mai universală funcţia pastorală, cu atât mai mare trebuie să fie caritatea păstorului. Pentru aceasta în inima fiecărui Succesor al lui Petru au răsunat mereu cuvintele pe care Învăţătorul Divin le-a adresat într-o zi umilului pescar din Galileea: "Diligis me plus his? Pasce agnos meos... pasce oves meas"; "Mă iubeşti mai mult decât aceştia? Paşte mieii mei... paşte oile mele!" (cf. In 21,15-17).
Pe urma acestei slujiri de iubire faţă de Biserică şi faţă de întreaga omenire, ultimii Pontifi au fost artizani ai atâtor iniţiative benefice chiar şi faţă de popoare şi faţă de comunitatea internaţională, promovând fără încetare dreptatea şi pacea. Să ne rugăm pentru ca viitorul Papă să poată continua această operă neîncetată la nivel mondial.
De altfel, această slujire de caritate face parte din natura intimă a Bisericii. A amintit asta Papa Benedict al XVI-lea spunându-ne: "şi slujirea carităţii este o dimensiune constitutivă a misiunii Bisericii şi este expresie a însăşi esenţei sale la care nu se poate renunţa" (Scrisoarea apostolică în formă de Motu proprio Intima Ecclesiae natura, 11 noiembrie 2012, proemio; cf. Scrisoarea enciclică Deus caritas est, nr. 25).
Este o misiune de caritate care este proprie Biserici şi este în mod deosebit proprie Bisericii din Roma, care, după frumoasa expresie a sfântului Ignaţiu din Antiohia, este Biserica ce "este în fruntea carităţii"; "praesidet caritati" (cf. Ad Romanos, praef.; Lumen gentium, nr. 13).
Fraţii mei, să ne rugăm pentru ca Domnul să ne acorde un Pontif care să desfăşoare cu inimă generoasă această nobilă misiune. Îi cerem asta prin mijlocirea Preasfintei Maria, Regina apostolilor, şi a tuturor martirilor şi sfinţilor care în decursul secolelor au făcut glorioasă această Biserică din Roma. Amin!
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
