Vatican: Conferinţă despre scrisoarea enciclică Fratelli tutti a Sfântului Părinte Francisc despre fraternitatea şi prietenia socială (4 octombrie 2020)

Vatican: Conferinţă despre scrisoarea enciclică "Fratelli tutti" a Sfântului Părinte Francisc despre fraternitatea şi prietenia socială (4 octombrie 2020)

Duminică, 4 octombrie 2020, la Aula Nouă a Sinodului din Vatican, a avut loc o conferinţă despre scrisoarea enciclică "Fratelli tutti" a Sfântului Părinte Francisc despre fraternitatea şi prietenia socială. Au intervenit: cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat; cardinalul Miguel Ángel Ayuso Guixot, MCCJ, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios; judecătorul Mohamed Mahmoud Abdel Salam, secretar general al Înaltului Comitet pentru Fraternitatea Umană; profesoara Anna Rowlands, profesor de Catholic Social Thought & Practice la Universitatea din Durham, în Regatul Unit; şi profesorul Andrea Riccardi, fondator al Comunităţii "Sfântul Egidiu", profesor de istorie contemporană. Publicăm în continuare intervenţiile.

Intervenţia cardinalului Pietro Parolin

1. Chiar şi pentru observatorul mai puţin atent, în faţa acestei enciclice, o întrebare este obligatorie: ce spaţiu şi consideraţie găseşte fraternitatea în relaţiile internaţionale? Cel care este atent la desfăşurarea raporturilor la nivel mondial s-ar aştepta la un răspuns în termeni de proclamaţii, normative, statistici şi poate şi de acţiuni. În schimb dacă ne lăsăm conduşi de Papa Francisc în constatarea de fapte şi situaţii, răspunsul este altul: "Societatea mondială are carenţe structurale grave care nu se rezolvă cu petice sau soluţii rapide pur ocazionale" (FT, 179).

Enciclica nu se limitează să considere fraternitatea un instrument şi un auspiciu, ci schiţează o cultură a fraternităţii de aplicat la raporturile internaţionale. Desigur, o cultură: imaginea este aceea a unei ştiinţe a cărei metodă şi obiectiv este dezvoltat.

Cât priveşte metoda. Fraternitatea nu este o tendinţă sau o modă care se dezvoltă în timp sau într-un timp, ci mai degrabă manifestarea de acte concrete. Enciclica ne aminteşte integrarea între ţări, primatul regulilor asupra forţei, dezvoltarea şi cooperarea economică şi, mai ales, instrumentul dialogului văzut nu ca anestetic sau ca "petice" ocazionale, ci mai degrabă ca o armă care are un potenţial distructiv mult superior oricărui armament. De fapt, dacă armele şi cu ele războiul distrug vieţi umane, ambient, speranţă, până la stingerea viitorului persoanelor şi comunităţilor, dialogul distruge barierele inimii şi ale minţii, deschide spaţiile pentru iertare, favorizează reconcilierea. Mai mult, este instrumentul de care are nevoie dreptatea pentru a se putea afirma şi în semnificaţia şi efectul său mai autentic. Cât de mult lipsa dialogului permite raporturilor internaţionale să degenereze sau să se încreadă în povara puterii, în rezultatele contrapoziţiei şi ale forţei! În schimb, dialogul, mai ales atunci când este "perseverent şi curajos nu este o ştire precum ciocnirile şi conflictele, şi totuşi ajută în mod discret lumea să trăiască mai bine, mult mai mult decât putem noi să ne dăm seama de asta" (FT, 198). Desigur, privind la faptele internaţionale, şi dialogul face victimele sale. Sunt cei care nu răspunde la logica conflictului cu orice preţ sau sunt văzuţi ca naivi şi nepricepuţi numai pentru că au curajul de a depăşi interese imediate şi parţiale ale fiecărei realităţi care riscă să uite viziunea de ansamblu. Acea viziune care înaintează şi se prelungeşte în timp. Dialogul cere răbdare şi apropie de martiriu, pentru aceasta enciclica îl evocă drept instrument al fraternităţii, un mijloc care îl face pe cel care dialoghează diferit de acele "persoane cu funcţii importante în societate, care nu aveau în inimă iubirea faţă de bunul comun" (FT, 63).

Acum să vedem obiectivul. Istoria, dar şi viziunile religioase şi diferite parcursuri de spiritualitate vorbesc despre fraternitate şi îi schiţează frumuseţea şi efectele, însă adesea legându-le de un drum lent şi dificil, aproape o dimensiune ideală în spatele căreia se vehiculează stimulente de reformă sau procese revoluţionare. Aşa cum este şi o tentaţie constantă a limita fraternitatea la un nivel de maturizare individuală, capabilă să implice numai pe cel care împărtăşeşte acelaşi drum. În schimb, conform enciclicei, obiectivul este un parcurs ascendent determinat de acea subsidiaritate sănătoasă care, pornind de la persoană, se lărgeşte pentru a îmbrăţişa dimensiunea familială, socială, statală până la comunitatea internaţională. Iată pentru ce, ne aminteşte Papa Francisc, pentru a face din fraternitate un instrument pentru a acţiona în raporturile internaţionale "este necesar a face să crească nu numai o spiritualitate a fraternităţii ci în acelaşi timp o organizare mondială mai eficientă, pentru a ajuta la rezolvarea problemelor urgente" (FT, 165).

2. Schiţată în acest mod, fraternitatea cu metoda sa şi obiectivul său, poate contribui la reînnoirea principiilor care conduc viaţa internaţională sau poate fi în măsură să facă apară liniile necesare pentru a înfrunta noile provocări şi a conduce pluralitatea de actori care acţionează la nivel mondial să dea răspunsuri la exigenţele familiei umane. Este vorba de actori a căror responsabilitate în termeni politici şi de soluţii împărtăşite este determinantă în special atunci când suntem în faţa realităţii războiului, foamei, subdezvoltării, distrugerii casei comune şi a consecinţelor sale. Actori conştienţi de modul în care globalizarea în faţa problemelor efective şi a soluţiilor necesare, a exprimat, chiar şi recent, numai aspecte negative. Pentru a exprima acest adevăr, papa utilizează experienţa pandemiei "care a scos în evidenţă siguranţele noastre false" (FT, 7), amintind de necesitatea unei acţiuni în măsură să dea răspunsuri şi nu numai să analizeze faptele. Această acţiune încă lipseşte şi probabil aşa va fi şi în faţa rezultatelor la care ajung în fiecare zi cercetarea şi ştiinţa. Lipseşte pentru că "a apărut evidentă incapacitatea de a acţiona împreună. Cu toate că suntem hiper-conectaţi, a avut loc o fragmentare care a făcut mai dificilă rezolvarea problemelor care ne atinge pe toţi" (Ibid.).

Ceea ce se întâlneşte în scenariul internaţional contemporan este contradicţia deschisă între bunul comun şi aptitudinea de a da prioritate interesului statelor, şi chiar ale fiecărui stat, având convingerea că pot exista "zone fără control" sau că este valabilă logica aceasta că ceea ce nu este interzis este permis. Rezultatul este că "multitudinea celor abandonaţi rămâne în voia eventualei bunăvoinţe a câtorva" (FT, 165). În schimb, contrariul exact al fraternităţii care introduce la ideea intereselor generale, acelea capabile să constituie o adevărată solidaritate şi să modifice nu numai structura comunităţii internaţionale, ci şi dinamica relaţiei în interiorul său. De fapt, fiind primită supremaţia acestor interese generale, suveranitatea şi independenţa fiecărui stat ajung să fie un absolut şi trebuie supuse "suveranităţii dreptului ştiind că dreptatea este condiţie indispensabilă pentru a realiza idealul fraternităţii universale" (FT, 173). Acest proces nu este automat ci cere "curaj şi generozitate pentru a stabili liber obiective comune determinate şi a asigura îndeplinirea unor norme esenţiale în toată lumea" (FT, 174).

De aceea, în perspectiva Papei Francisc fraternitatea devine modul pentru a face să prevaleze angajamentele semnate conform vechiului dicton pacta sunt servanda, pentru a respecta efectiv voinţa manifestată legitim, pentru a rezolva conflictele prin mijloacele oferite de diplomaţie, de negociere, de instituţiile multilaterale şi de dorinţa mai amplă de a realiza "un bun comun realmente universal şi protejarea statelor mai slabe" (Ibid.).

În această privinţă nu lipseşte referinţa la o temă constantă a învăţăturii sociale a Bisericii, aceea a "conducerii" - governance, aşa cum se obişnuieşte să se spună astăzi - Comunităţii internaţionale, a membrilor săi şi a instituţiilor sale. Papa Francisc, în coerenţă cu toţi predecesorii săi, susţine necesitatea unei "forme de autoritate mondială reglementată de drept", însă asta nu înseamnă "a ne gândi la o autoritate personală" (FT, 172). Fraternitatea înlocuieşte centrarea puterilor cu o funcţionalitate colegială - aici nu este străină viziunea "sinodală" aplicată conducerii Bisericii, care este proprie Papei Francisc - determinată de "organizaţii mondiale mai eficace, înzestrate cu autoritate pentru a asigura bunul comun mondial, dezrădăcinarea foamei şi a mizeriei şi apărarea sigură a drepturilor umane fundamentale" (Ibid.).

3. A acţiona în realitatea internaţională prin cultura fraternităţii cere dobândirea unei metode şi a unui obiectiv capabile să înlocuiască acele paradigme care nu mai sunt în măsură să perceapă provocările şi nevoile care se prezintă pe drumul pe care-l parcurge comunitatea internaţională, desigur cu trudă şi contradicţii. De fapt, nu lipsesc preocupări marcate faţă de voinţa de a goli motivaţia şi conţinutul multilateralismului, deosebit de necesar într-o societate mondială care trăieşte fragmentarea ideilor şi a deciziilor, ca expresie a unui post-global care înaintează. O voinţă rod al unei abordări exclusiv pragmatice, care uită nu numai principii şi reguli, ci multiplele strigăte de ajutor care apare de acum tot mai constante şi complexe şi de aceea capabile să compromită şi stabilitatea internaţională. Şi iată contrapoziţiile şi ciocnirile degenerând în războaie care, datorită complexităţii motivelor care le determină, sunt destinate să se prelungească în timp fără soluţii imediate şi practicabile. A invoca pacea foloseşte la puţin. Papa Francisc ne spune că "este o mare nevoie de a negocia şi astfel a dezvolta parcursuri concrete pentru pace. Totuşi, procesele efective ale unei păci durabile sunt înainte de toate transformări artizanale realizate de popoare, în care fiecare persoană poate să fie un ferment eficient cu stilul său de viaţă zilnică. Marile transformări nu se construiesc la masa de lucru sau în birou" (FT, 231).

Parcurgând enciclica, ne simţim chemaţi la responsabilităţile noastre, individuale şi colective, în faţa noilor tendinţe şi exigenţe care se arată pe scena internaţională. A ne proclama fraţi şi a face din prietenia socială haina noastră, probabil că nu este suficient. Aşa cum a defini relaţiile internaţionale în termeni de pace sau siguranţă, de dezvoltare sau de referinţă generică la respectarea drepturilor fundamentale nu mai este suficient, deşi au reprezentat în ultimele decenii motivaţia de a fi a acţiunii diplomatice, a rolului organismelor multilaterale, a acţiunii profetice a atâtor figuri, a învăţăturii filozofiilor, şi au caracterizat şi dimensiunea religioasă.

Rolul efectiv al fraternităţii, permiteţi-mi, este năvalnic pentru că se leagă de concepte noi care înlocuiesc pacea cu făcătorii de pace, dezvoltarea cu cei cooperanţi, respectarea drepturilor cu atenţia faţă de exigenţele oricărui aproape, fie ea persoană, popor sau comunitate. Ne spune asta foarte clar rădăcina teologică a enciclicei care se roteşte în jurul categoriei iubirii fraterne care, dincolo de orice apartenenţă, chiar identitară, este capabilă să se realizeze în concret în "cel care a devenit aproapele" (FT, 81). Imaginea bunului samaritean este acolo ca avertisment şi model.

Responsabililor naţiunilor, diplomaţilor, celor care lucrează pentru pace şi dezvoltare fraternitatea le propune să transforme viaţa internaţională din simplă co-existenţă, aproape necesară, la dimensiune bazată pe acel simţ comun de "umanitate" care deja astăzi inspiră şi sprijină atâtea reguli şi structuri internaţionale, favorizând astfel o convieţuire efectivă. Este imaginea unei realităţi în care instanţele popoarelor şi persoanelor devin prevalente, cu un aparat instituţional capabil de a garanta nu interese particulare, ci acel bun comun mondial dorit (cf. FT, 257).

Aşadar, fraternitatea are ca protagonist familia umană care în relaţiile sale şi în diferenţele sale călătoreşte spre unitatea deplină, dar cu o viziune departe de universalism sau de o împărtăşire abstractă, ca şi de anumite degenerări ale globalizării (cf. FT, 100). Prin cultura fraternităţii, Papa Francisc cheamă pe fiecare să iubească poporul celălalt, naţiunea cealaltă ca pe naţiunea proprie. Şi astfel să construiască raporturi, reguli şi instituţii, abandonând mirajul forţei, izolărilor, viziunilor închise, acţiunilor egoiste şi de parte pentru că "simpla sumă a intereselor individuale nu este în măsură să genereze o lume mai bună pentru toată omenirea" (FT, 105).

Intervenţia cardinalului Miguel Ángel Ayuso Guixot, M.C.C.J.

Sunt recunoscător pentru oportunitatea de a prezenta enciclica Fratelli tutti despre fraternitatea şi prietenia socială, un dar preţios pe care Sfântul Părinte a voit să-l ofere nu numai catolicilor, ci întregii omeniri.

Salut pe distinşii oratori care au prezentat cu mine această enciclică. În mod special doctorului Mohamed Mahmoud Abdel Salam, consilier al marelui imam de Al-Azhar, prieten fratern cu care împărtăşesc munca Înaltului Comitet pentru Fraternitatea Umană, născut în august 2019 pentru a da continuitate şi eficacitate obiectivelor conţinute în Documentul despre Fraternitatea Umană pentru Pacea Mondială şi Convieţuirea Comună. Prezenţa sa aici este cu adevărat un bun exemplu de fraternitate!

Doresc să mulţumesc public Papei Francisc şi în numele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios pe care-l conduc, pentru că a dat impuls, încă de la începuturile pontificatului său, dialogului interreligios.

Nu ascund emoţia pe care am simţit-o citind paginile enciclicei, îndeosebi capitolul 8: "Religiile în slujba fraternităţii în lume". Colaborez cu Papa Francisc încă de când a fost ales, adică de aproape opt ani. Pot atesta câtă muncă a fost făcută, chiar printre dificultăţi de netăgăduit, ca în cazul ultimei urgenţe - numai în ordine de timp - cauzată de pandemia de COVID-19.

Dialogul interreligios se situează cu adevărat în inima reflecţiilor şi a acţiunilor Papei Francisc. De fapt, se afirmă în Fratelli tutti: "A-l căuta pe Dumnezeu cu inimă sinceră, cu condiţia să nu o întunecăm cu interesele noastre ideologice sau instrumentale, ne ajută să ne recunoaştem colegi de drum, cu adevărat fraţi" (FT, 274).

Însuşi titlul enciclicei exprimă o dorinţă clară de a se adresa tuturor ca fraţi şi surori. Este vorba de o realitate existenţială pe care Papa Francisc, în mod cu totul paşnic, o consideră sigură: toţi suntem fraţi, nimeni nu este exclus!

Calea dialogului între persoane de diferite tradiţii religioase nu începe astăzi, desigur, ci face parte din misiunea originară a Bisericii şi îşi înfige rădăcinile în Conciliul al II-lea din Vatican.

Papa Francisc, observând în respect şi în prietenie două atitudini fundamentale, a deschis o altă uşă pentru ca oxigenul fraternităţii să poată intra în circulaţie în dialogul dintre persoane de tradiţie religioasă diferită, între credincioşi şi necredincios, şi cu toate persoanele de bunăvoinţă.

Documentul despre Fraternitatea Umană pentru Pacea în Lume şi Convieţuirea Comună, semnat de Sfântul Părinte şi de marele imam de Al-Azhar, Ahmad Al-Tayyeb la Abu Dhabi la 4 februarie 2019, constituie pe drumul dialogului interreligios o piatră de hotar care nu reprezintă nici un punct de plecare nici cu atât mai puţin un punct de sosire. Suntem pe cale!

Fratelli tutti, cu privire clarvăzătoare şi milostivă, ne îndeamnă să parcurgem un teren comun, legat de un adevăr vechi care poate să sune nou în lumea care ne înconjoară, adesea atrofiată de egoism: fraternitatea umană. Credincioşii din diferite tradiţii religioase pot cu adevărat să ofere propria contribuţie la fraternitatea universală în societăţile în care trăiesc. Citim în Fratelli tutti: "Nu este acceptabil ca în dezbaterea publică să aibă glas numai cei puternici şi oamenii de ştiinţă. Trebuie să existe un spaţiu pentru reflecţia care provine dintr-un fundal religios care adună secole de experienţă şi de înţelepciune" (FT, 275).

De fapt, credinciosul este martor şi purtător de valori care pot să contribuie în mod însemnat la construirea de societăţi mai sănătoase şi drepte. Corectitudinea, fidelitatea, iubirea faţă de bunul comun, preocuparea faţă de ceilalţi, mai ales pentru cei nevoiaşi, bunăvoinţa şi milostivirea sunt instrumente preţioase care fac parte din comoara spirituală a diferitelor religii.

A trăi propria identitate în "curajul alterităţii" este pragul pe care astăzi Biserica Papei Francisc ne cere să-l trecem

Este vorba de a face paşi concreţi împreună cu credincioşii din alte religii şi cu persoanele de bunăvoinţă, cu speranţa ca noi toţi să ne simţim chemaţi de a fi, mai ales în timpul nostru, mesageri de pace şi constructori de comuniune.

Dumnezeu este Creatorul a toate şi al tuturor, motiv pentru care suntem membri ai unei singure familii şi, ca atare, trebuie să ne recunoaştem. Acesta este criteriul fundamental pe care ni-l oferă credinţa pentru a trece de la simpla tolerare la convieţuirea fraternă.

Invitaţia de a ne pune în slujba fraternităţii pentru binele întregii omeniri, adresată de Papa Francisc diferitelor religii, vesteşte o nouă eră. Drumul nostru comun se deschide la o lumină nouă şi la o creativitate nouă care provoacă însăşi inima fiecărei religii, şi nu numai: fraternitatea poate deveni şi calea oricărui crez religios.

Într-o lume dezumanizată, în care indiferenţa şi aviditatea caracterizează raporturile dintre persoane, sunt necesare o solidaritate nouă şi universale şi este un nou dialog bazat pe fraternitate.

Dialogul interreligios desfăşoară o funcţie esenţială în construirea unei convieţuiri civile, a unei societăţi care să includă şi nu să edifice pe cultura risipei. Perspectiva şi obiectivul dialogului este să lucreze, printr-o colaborare autentică între credincioşi, pentru a obţine binele tuturor, luptând împotriva multelor nedreptăţi care chinuiesc încă această lume şi condamnând orice formă de violenţă. Pentru aceasta, privind la viitor, trebuie să conştientizăm faptul că religiile nu trebuie să se închidă în ele însele, ci noi fiind credincioşi şi rămânând bine înrădăcinaţi fiecare în propria identitate, trebuie să ne dispunem să parcurgem calea fraternităţii umane, în pofida diferenţelor noastre, împreună cu toate persoanele de bunăvoinţă.

În lume există atâtea religii şi noi, în perspectiva dialogului interreligios, trebuie să ne arătăm în măsură să demarăm spre toţi - aşa cum doreşte papa - o relaţie de respect şi prietenie prin care să apărăm egalitatea dintre fiinţele umane, inclusiv noi credincioşii, deşi cu viziuni diferite, fără a renunţa la identitatea noastră, ci revendicând o anumită sinceritate a intenţiilor.

Mulţumesc iarăşi Papei Francisc, pentru că Fratelli tutti ne face să ne simţim mai aproape de iubirea lui Cristos şi a Bisericii, şi ne încurajează să ne punem, toţi împreună, în slujba fraternităţii în această lume.

Mulţumesc pentru atenţia voastră.

Intervenţia judecătorului Mohamed Mahmoud Abdel Salam

Distins public,

Pacea lui Dumnezeu, milostivirea Sa şi binecuvântările Sale să fie cu voi!

Unele oraşe şi unele popoare pot fi recunoscute graţie unor monumente importante devenite o emblemă. Oraşul Roma este cunoscut prin cupola de la "Sfântul Petru", aici în Vatican. Londra are vestitul său orologiu Big Ben, iar Parisul are Turnul Eiffel care se înalţă la cer. New York este cunoscut prin Statuia Libertăţii, Cairo este cunoscut prin piramidele şi prin minaretele de la Azhar şi clopotniţele bisericilor sale.

După aceea au apărut recent două "monumente" ale creştinismului şi islamului, îmbogăţind aceste simboluri cu un nou pilastru de adevăr, bine, libertate şi fraternitate. Când este citată "Fraternitatea Umană", minţile libere şi inimile conştiente se îndreaptă spre Papa Francisc şi spre marele imam Ahmad Al-Tayyeb, şeicul de Al-Azhar: aceste două personaje care au devenit, împreună, o nouă emblemă şi un nou monument, nu pentru o ţară particulară, sau pentru un anumit popor. Au devenit un simbol puternic al unei idei nobile, adică ideea "Fraternităţii Umane", iar Dumnezeu, cu milostivirea Sa faţă de oameni, a pus aceste două simboluri ilustre în slujba acestor concepte umane supreme.

Doamnelor şi domnilor,

Dacă creşterea şi reînnoirea sunt dictate de normele vieţii fiinţelor existente, viaţa nu poate înainta spre propria împlinire fără gândire şi fără creativitate. Şi ceea ce vedem în Vatican, începând de la cea mai înaltă autoritate, demonstrează că, până la urmă, înaintăm în direcţia corectă şi că gândirea creativă şi întemeietoare a unei viziuni noi se proiectează spre orizonturi mai înalte în timp şi în spaţiu.

După semnarea "Documentului despre Fraternitatea Umană", Papa Francisc a continuat drumul şi astfel s-au născut reflecţiile sale despre realitatea naţiunilor, reflecţii publice sau nepublice. Cererea de fericire a naţiunilor cere o angajare cu contururi greu de delimitat din cauza diferitelor niveluri implicate şi în consecinţă a intereselor şi a politicilor aflate în joc şi a contrastelor dintre state şi popoare, toate problematicile care pun la grea încercare conştiinţele şi voinţele. Inspirându-se din această stare a lucrurilor şi graţie intuiţiei sale limpezi, papa a scris cuvinte clare şi curajoase, care se tem numai de Dumnezeu, vorbind despre tragediile persoanelor slabe, obosite şi disperate, şi prescriind îngrijirea de acest rău greu vindecabil, care a lovit mortal civilizaţia noastră modernă. De aici s-a născut această enciclică pe care o celebrăm astăzi.

Cu toate că n-am însoţit diferitele etape ale parcursului Fraternităţii Umane în ultimul deceniu între papa şi imam, când am citit această enciclică despre fraternitatea şi prietenia socială, am observat, printre rândurile sale, un gust rafinat, o sensibilitate incisivă şi o capacitate de a exprima tematicile fraternităţii umane într-un mod care se adresează întregii lumi; este un apel la înţelegere adresat unei lumi aflate în discordie, precum şi un mesaj clar în favoarea unei armonii, individuale şi colective, cu legile universului, ale lumii şi ale vieţii. Este vorba de o argumentare întemeiată pe raţionamente clare bazate pe adevăruri şi realizabile în viaţa reală şi în lumea concretă.

Distins public,

Ca tânăr musulman studios al Shari'a (lege) a islamului şi a ştiinţelor sale, mă aflu - cu multă iubire şi entuziasm - în acord cu papa şi împărtăşesc fiecare cuvânt pe care l-a scris în enciclică. Urmăresc, cu satisfacţie şi speranţă, toate propunerile sale avansate într-un spirit grijuliu pentru renaşterea fraternităţii umane.

În această enciclică, papa avertizează, fără jumătăţi de măsură, cu privire la ideologiile impregnate de egoism şi de pierderea simţului social, care acţionează în spatele măştii de presupuse interese naţionale (Enciclica Papei Francisc Fratelli tutti, nr. 11), şi avertizează cu privire la pericolele globalizării şi ale consecinţelor sale, care probabil ne-au făcut mai apropiaţi, dar care cu siguranţă nu ne vor face să devenim fraţi (Enciclica Papei Francisc Fratelli tutti, nr. 12).

Eram extrem de fericit în timp ce citeam critica dură a papei faţă de ceea ce putem numi "sfârşitul conştiinţei istorice", cu infiltrarea culturală a acestei teorii, bazate pe dezagregarea moştenirii culturale, şi cu crearea de generaţii care dispreţuiesc propriul patrimoniu şi propria istorie cu toată bogăţia culturală (Enciclica Papei Francisc Fratelli tutti, nr. 13).

Cât de mare este papa când avertizează popoarele în faţa acestei forme noi de colonialism expert în a manipula concepte extrem de importante şi sensibile, cum sunt democraţia, libertatea, dreptate şi unitate utilizându-le ca mijloc de control, dominare şi aroganţă, golindu-le de semnificaţia lor, uneori chiar pentru a justifica acţiunea lor (Enciclica Papei Francisc Fratelli tutti, nr. 14).

Cât de creativ este pe versantul drepturilor umane când scoate în evidenţă noile forme de nedreptate şi de exploatare a omului şi de negare a demnităţii sale (Enciclica Papei Francisc Fratelli tutti, nr. 22), nedreptatea faţă de femeie (Enciclica Papei Francisc Fratelli tutti, nr. 23) şi condiţiile asemănătoare sclaviei, pe care atâtea persoane le îndură astăzi. Papa consideră, pe bună dreptate, că persecuţia din motive religioase sau etnice, şi alte încălcări ale demnităţii umane, sunt aspecte ale unui "al treilea război mondial pe bucăţi" (Enciclica Papei Francisc Fratelli tutti, nr. 25).

Cât de mare este papa atunci când înfruntă la rădăcină problema imigraţilor şi refugiaţilor, reafirmând că demnitatea umană a căzut la graniţa dintre Europa şi lumea a treia (Enciclica Papei Francisc Fratelli tutti, de la nr. 37 la nr. 41).

Papa a voit să ridice şi problema actuală, vorbind deci despre pandemii şi alte tragedii ale istoriei (Enciclica Papei Francisc Fratelli tutti, de la nr. 32 la nr. 36) cerând o regândire a stilului nostru de viaţă şi a organizării societăţilor noastre.

Diferit de obicei atunci când pregătesc o intervenţie scrisă, m-am aflat în sintonie cu cuvintele papei. Am fost cucerit de francheţea sa şi de claritatea sa în pasajele pe care le-am citat. Şi este numai o parte mică din această gândire liberă, care îşi însuşeşte cauza omului şi problematicile sale, în Orient ca şi în Occident. Sunt convins că această enciclică, împreună cu "Documentul despre Fraternitatea Umană", vor reporni trenul istoriei care s-a oprit în staţia din această ordine mondială, înrădăcinată în iraţionalitate, cu nedreptatea, mândria şi violenţa sa colonială. Sper ca această enciclică, împreună cu "Documentul despre Fraternitatea Umană", să poată fi o armă puternică împotriva falsităţii, cu toate formele şi exprimările sale, şi să poată fi baza, sau factorul mai important, pentru naşterea unei noi ordini mondiale, bazate pe sacralitatea demnităţii şi drepturilor umane - aşa cum a spus papa - nu pe dispreţuirea, reducerea la sclavie şi exploatarea omului. Îmi doresc şi ca această enciclică să poată ajunge în mâinile politicienilor şi ale decidenţilor, pentru ca să fie luminaţi de ea pentru a ieşi din această stare iraţională pe care lumea o trăieşte astăzi.

Dar putem coborî aceste idei frumoase şi aceste concepte nobile în lumea reală de astăzi? Cred că acest lucru este posibil. Persoanele drepte se ajută pentru bine şi îl susţin.

Pentru a oferi o contribuţie modestă în acest sens, m-am gândit cu colegii din Înaltul Comitet al Fraternităţii Umane să convoc un Forum pentru 100 de tineri din diferite părţi ale lumii, şi să organizez zile de studiu dedicate acestei enciclice, aici la Roma şi la Abu Dhabi, unde a fost anunţat "Documentul Fraternităţii Umane", dar şi în Egipt, ţara lui Al-Azhar, unde participanţii se vor dedica reflecţiei şi studiului şi dialogului liber şi aprofundat. Făcând astfel, enciclica va ajunge la tineri, care aparţin la religii şi etnii diferite, cu speranţa ca să poată constitui un pas în direcţia corectă, spre o fraternitate umană mondială.

Doamnelor şi domnilor!

În această fază decisivă a istoriei omenirii ne aflăm în faţa unei bifurcaţii, între o fraternitate universală în care se bucură omenirea şi o mizerie acută care va mări suferinţa şi privaţiunea oamenilor. Calea fraternităţii este o cale veche şi nouă, care se reînnoieşte şi se parcurge la umbra valorilor spirituale şi morale, şi este guvernată de echilibrul şi de armonia dintre ştiinţă şi credinţă, dintre această lume şi viaţa viitoare. Aşadar să ne susţinem reciproc pe calea fraternităţii, a cunoaşterii reciproce şi a colaborării pentru a ajunge la destinaţia unde se întâlnesc ţintele noastre şi obiectivele noastre, binele întregii omeniri.

Noi suntem în favoarea unirii energiilor religioase pentru a înfrunta discriminarea, rasismul şi ura. Şi în acelaşi timp lucrăm pentru consolidarea propriei doctrine, pentru aprofundarea propriilor aspecte specifice şi pentru a evita dezbinarea sau dezagregarea. Acesta este obiectivul fiecărei persoane fidele faţă de propria religie.

Fraternitatea universală rămâne - ieri, astăzi şi mâine - o necesitate absolută pentru întreaga lume, şi este indispensabilă pentru mântuire. Pentru că ea va da viaţă unei civilizaţii echilibrate şi fericite, centrată pe om făcând abstracţie de culoarea pielii, de sex, de limbă şi de religie.

În sfârşit, adresez aceste cuvinte Sanctităţii Sale Papa Francisc şi marelui imam de Al-Azhar:

Eforturile dumneavoastră şi lupta dumneavoastră în favoarea convieţuirii umane şi a fraternităţii mondiale, culminate cu "Documentul despre Fraternitatea Umană" pe care l-aţi proclamat anul trecut la Abu Dhabi - într-un eveniment fără precedent în istoria modernă - au reprezentat o cotitură în lumea arabă şi musulmană şi o rază de lumină pentru întreaga lume. Vedem în fiecare zi tineri care se întâlnesc în jurul principiilor fraternităţii şi convieţuirii şi vedem o deschidere, fără precedent, în relaţiile dintre adepţii religiilor. Vedem şi multe persoane, închise mintal faţă de cei care aparţin la o altă religie, care încep să revizuiască propriul mod de a gândi.

Vă promit, împreună cu colegii de la Înaltul Comitet pentru Fraternitatea Umană, să continuăm să lucrăm cu fidelitate pentru a face în aşa fel încât acest document să devină o realitate trăită de toţi, prin iniţiativele concrete şi ambiţioase ale Comitetului care obţin mereu sprijinul leal şi sincer din partea Alteţei Sale Sheikh Mohammad Ben Zayed Al Nahyan, un autentic lider arabă care respectă propriul angajament faţă de dumneavoastră pentru punerea în practică a principiilor din "Documentul despre Fraternitatea Umană", pentru ca să poată aduce roadele dorite în favoarea fiecărei persoane de pe faţa pământului oricare ar fi religia sa, sexul său sau rasa sa.

Mulţumesc, Papa Francisc, pentru enciclica aceasta puternică şi curajoasă.

Intervenţia profesoarei Anna Rowlands

Scrisoarea enciclică Fratelli tutti vorbeşte despre iubire şi despre atenţie, acel tip de atenţie în măsură să vindece o lume rănită şi sângerândă. Este vorba despre o reflecţie socială despre bunul samaritean, care recunoaşte iubirea şi atenţia ca legi fundamentale şi configurează pentru noi o prietenie socială creativă.

Papa Francisc ne cere să observăm lumea în modul samariteanului, în aşa manieră încât să reuşim să observăm legătura originară şi indispensabilă între toate lucrurile şi persoanele, apropiate şi îndepărtate. În simplitatea apelului său, Fratelli tutti este ca o provocare tulburătoare la adresa stilului nostru de viaţă ecologică, politică, economică şi socială. Însă este, înainte de toate, proclamarea unui adevăr neeliminabil şi bucuros, prezentat aici ca izvor binefăcător pentru o lume obosită.

Această scrisoare nu reprezintă o critică rece şi separată. Mai degrabă, disciplina sa spirituală indică în mod clar o misiunea umanizatoare: a fi oameni cu adevărat înseamnă a ne arăta dispuşi să privim lumea în frumuseţea sa şi în durerea sa, să prestăm o ascultare profundă, prin întâlnirea cu celălalt, suferinţelor şi bucuriilor din propria epocă şi să le asumăm asupra noastră, luându-le ca şi cu ar fi ale noastre.

Ideea că fiecare creatură are origine în Dumnezeu Tatăl şi că în Cristos am devenit fraţi şi surori, legaţi în demnitate, în îngrijire şi în prietenie, constituie una din cele mai vechi învăţături sociale ale creştinătăţii. De fapt, în apelativele care apar în această scrisoare şi care sunt la baza reflecţiei însăşi a Papei Francisc răsună din belşug Scripturile: fraţi, surori, aproapele, prieteni. Primii creştini au plăsmuit concepţia lor despre bani, despre comunitate şi despre politică pe această viziune. Faptul că o temă aşa de veche este repropusă acum cu o astfel de urgenţă se datorează temerii Papei Francisc că se poate crea o fractură de ideea că suntem realmente responsabili faţă de ceilalţi, toţi legaţi între noi, toţi având drept la o împărtăşire egală a ceea ce a fost dat în beneficiul tuturor. A crede toate acestea nu este o fantezie de care să ne batem joc. Papa scrie cu durere cu privire la cinismul şi la sărăcirea culturală care limitează imaginaţia noastră socială. Nu este o absurditate a recunoaşte afinitatea dincolo de diviziuni, dorinţa de culturi în care legăturile sociale să fie respectate şi întâlnirea şi dialogul practicate.

Fratelli tutti spune în mod explicit cum fraternitatea universală şi prietenia socială trebuie să fie exercitate împreună, deşi nu lipseşte incapacitatea de a acţiona în această direcţie. Globalizarea proclamă valori universale, dar nu reuşeşte să practice întâlnirea şi atenţia, în special faţă de diversitate şi faţă de cei mai vulnerabili. Comunicarea digitală speculează asupra nevoii noastre de contact, o deformează, producând o limitare febrilă construită pe şinele acelor "like/dislike", traficată de interese puternice. Populismul face apel la dorinţa de stabilitate, de înrădăcinare şi de un loc de muncă satisfăcător, însă lasă ca ostilitatea să deformeze aceste dorinţe. Pe de altă parte, liberalismul concepe libertatea în termeni de individualism egocentric şi limitează vieţile noastre intim interconectate. Uităm ce anume permite societăţilor să dureze şi să se reînnoiască. Acestea sunt materialismele noastre false.

Această scrisoare îşi înfige rădăcinile sale într-o întâlnire interreligioasă precisă şi arată fără reticenţe caracterul său religios şi apelul său. Un adevăr transcendent nu constituie o povară, ci un dar care face mai stabile rădăcinile acţiunii noastre comune. Poate reduce preocuparea pe care o simţim în asumarea împreună a acelor riscuri necesare pentru a transforma lumea. Credinţa este izvorul nostru, este parte a modului în care noi putem numi realitatea şi merge dincolo de indiferenţa dezolantă a epocii noastre.

Pentru acest motiv, pentru enciclică este foarte clară greutatea responsabilităţii care apasă asupra comunităţilor religioase. Grupurile religioase sunt implicate de însăşi cultura digitală şi de piaţă care ne dăunează. În mod nescuzabil, liderii religioşi au întârziat să condamne practicile nedrepte, trecute şi prezente. Şi religiile au nevoie de căinţă şi de reînnoire. Fratelli tutti le îndeamnă să fie modele de dialog, mediatoare de pace şi purtătoare a unui mesaj de iubire transcendent unei lumi înfometate, cinice şi fără rădăcini.

Făcând referinţă la Declaraţia de la Abu Dhabi, enciclica reafirmă demnitatea absolută a persoanei umane, asupra căreia nicio preferinţă politică, nicio "lege" de piaţă nu poate avea precedenţa. Aici Papa Francisc evidenţiază tratamentul rezervat migranţilor. Subliniază poruncile biblice care incită primirea străinului, a binefacerilor care pot deriva din întâlnirea între culturi şi a invitaţiei la o iubire curată şi necondiţionată. Dezvoltă şi învăţătura socială precedentă despre destinaţia universală a bunurilor, clarificând că naţiunile sunt proprietare ale pământului, bogăţiei şi patrimoniului lor, atât timp cât asta permite întregii omeniri accesul la mijloacele de supravieţuire şi de realizare. O naţiune are obligaţii nu numai faţă de cetăţenii săi, ci faţă de întreaga omenire. Demnitate, solidaritate şi destinaţie universală a bunurilor materiale sunt trăsăturile distinctive ale acestei învăţături.

Papa Francisc avertizează cu privire la forme închise de populism, însă susţine să privim la noi înşine ca la "un popor". Urmându-l pe Sfântul Augustin, ne aminteşte că a deveni "un popor" se întemeiază pe capacitatea de a-l întâlni pe celălalt în dialog, faţă în faţă şi umăr la umăr. Împreună colaborăm la acea iubire comună şi durabilă din care dorim să trăim. Este vorba de un proces dinamic de construire a păcii sociale niciodată terminat, rod al unei căutări genuine şi schimb de adevăruri. O cultură este sănătoasă numai în măsura în care rămâne deschisă la celelalte. Această reînnoire a culturilor politice are loc numai cu, nu pentru, cei mai marginalizaţi. Rolul mişcărilor populare este cheia acestei participări.

A-l numi pe Dumnezeu cu numele de "Tată" şi pe noi înşine ca "fii şi prieteni" ai săi este limbaj de iubire. Există alte moduri de a-l numi pe Dumnezeu. Însă mesajul pe care Papa Francisc doreşte ca pe moment fiecare să-l primească este că am fost făcuţi pe deplin umani numai de ceea ce ne stimulează dincolo de noi înşine. Ceea ce face posibil acest lucru este o iubire divină deschisă tuturor, care generează, uneşte, durează şi se reînnoieşte fără sfârşit. Această iubire nu poate să fie ştearsă nici înlăturată, şi se pune la baza apelului pe care Papa Francisc ni-l adresează nouă, însuşindu-şi cuvintele atenţiei iubitoare a Sfântului Francisc: "Fratelli tutti"...

Intervenţia profesorului Andrea Riccardi

Notează Amin Maalouf, scriitor cu sensibilitate fină: "Dacă odinioară eram efemeri într-o lume imutabilă, astăzi suntem fiinţe rătăcite...". Este dezorientarea atâtor fii şi fiice ale globalizării. Fratelli tutti trasează o cale simplă şi esenţială pentru noi cei dezorientaţi: fraternitatea. Mă opresc numai asupra unui aspect: sfâşierea cea mai gravă, care are legătură cu moarte: războiul. În aceste pagini fraternitatea se măsoară cu războiul. Însă nu este ceva prea fragil în faţa războiului, maşină nemiloasă de moarte şi distrugere?

Tocmai din sensul de irelevanţă s-a format resemnarea în faţa războiului ca fapt natural în istorie. Se crede că este responsabilitatea marilor ţări sau a politicienilor, nu a oamenilor obişnuiţi. Ce putem face? Creşte un fatalism, camuflat de realism. Se cedează în faţa opţiunii pentru război, crezând în justificări umanitare, defensive sau preventive, sau manipulaţi de informaţie. Prea mult am acceptat - guverne, instituţii, indivizi - războiul ca însoţitor asiduu al timpului nostru. A devenit un fapt cultural şi politic. Este suficient să ne gândim la slăbirea mişcării pentru pace în ultimii ani.

"Războiul - spune alarmat papa - nu este o fantomă din trecut, ci a devenit o ameninţare constantă". Este prezentul: riscă să fie viitorul. Această contemporaneitate arzătoare a războiului este evidentă pretutindeni: de la Mediterana la Africa şi în altă parte. Pentru mulţi, sunt "războaiele lor": nu ne interesează. Ne ating numai dacă ajung la noi refugiaţii. Însă "bucăţile" de război se întăresc între ele, creând un climat explosiv, debordând şi implicând pe oricine: focul se poate extinde. Este iluzoriu, în lumea globală, a crede că se izolează un conflict. Şi totuşi se trăieşte ca şi cum ar fi posibil.

Enciclica lărgeşte privirea la lume în lumina fraternităţii: ceea ce este departe ne interesează. Privirea fraternităţii nu este niciodată mioapă. Este evanghelică şi umană, dar şi mult mai realistă decât atâtea ideologii sau politici care se autodefinesc realiste.

Papa exprimă cu hotărâre experienţa de umanitate a Bisericii: "Fiecare război lasă lumea mai rea de cum a găsit-o". Desfigurează faţa omenirii. Spun asta două războaie mondiale. Strigă asta conflictele aflate în desfăşurare. Războiul nu face niciodată lumea mai bună. Este adevărul istoriei! Însă există o răspândită "pierdere a simţului istoriei" - spune enciclica. Se pierde amintirea ei în prezentismul egocentric sau în contrapoziţie exacerbate. Naţionalism, populism, exaltă valoarea grupului particular împotriva altora. Între timp s-au golit acele mari cuvinte, care sunt adevărate faruri care luminează omenirea: fraternitate, pace, democraţie, unitate...

Am crezut că lumea ar fi învăţat din atâtea războaie şi eşecuri. Am crezut în entuziasmele unei lumi de pace după '89. În schimb am dat înapoi cu privire la cuceririle de pace şi la forme de integrare între state. Se tinde la discreditarea structurilor de dialog care previn conflictele. Astfel lumea devine incapabilă să prevină războiul şi după aceea lasă să se prelungească, să se cangreneze, conflictele mulţi ani, dacă nu decenii, revelând neputinţa comunităţii internaţionale.

În lumina viziunii "fraterne" a lumii globale, realistă şi prevăzătoare, propusă de enciclică, se percepe drept centrală drama războiului - apropiat sau îndepărtat - cu cortegiul său de suferinţe: distrugerea ambientului uman şi natural, moarte, refugiaţi, moştenire de dureri şi uri, terorism, arme de orice tip, cruzime... Cuvintele papei trezesc din obişnuirea colectivă cu logicile conflictului: războiul - scrie el - "este un eşec al politicii şi al omenirii, o capitulare ruşinoasă, o înfrângere în faţa forţelor răului".

Războiul nu se circumscrie niciodată, ci devine mama tuturor sărăciilor. Este o şcoală malefică pentru tineri şi poluează viitorul. Mare o resursă pe disperaţii din periferiile umane.

Războiul pe bucăţi arată fragmentarea arogantă a lumii globale, care consideră un delir - spune papa - proiectele cu mari obiective de dezvoltare pentru omenire. Lumea globală respinge un proiect de creştere, pentru prepotenţa intereselor care o mişcă: astfel respinge un mare vis de pace.

Enciclica arată că fiecare este păzitor al păcii. Există o misiune a instituţiilor în "arhitectura de pace" de revitalizat. Însă şi noi, oameni obişnuiţi, nu putem fi spectatori. Artizanatul păcii este misiune a tuturor: trebuie îndrăznit mai mult împotriva războiului cu o revoltă zilnică şi creativă. Dacă atâţia pot să facă războiul, toţi pot să lucreze ca artizani de pace.

Aici rolul religiilor. Papa face referinţă la dialogul dintre religii şi la întâlnirea cu imamul Al-Tayyeb când au declarat: "religiile nu incită niciodată la război...". Dacă se întâmplă, sunt devieri şi abuzuri.

Citind Fratelli tutti, n-am perceput numai denunţarea războiului, ci speranţa unei păci posibile. Mi-a revenit în minte invitaţia lui Ioan Paul al II-lea în ziua luminoasă de la Assisi în 1986 cu liderii religioşi: "Pacea aşteaptă profeţii săi... artizanii săi... este un şantier deschis pentru toţi, nu numai pentru specialişti, pentru înţelepţi şi pentru strategi... trece prin mii de mici acte ale vieţii zilnice". Artizanii de pace sunt bărbaţi şi femei ai fraternităţii.

Papa Francisc propune adevărate vise lumii globale, care a stins farurile marilor cuvinte şi ale marilor idealuri. Am amintit unul singur, nu cel mai mic, ba chiar acela de care depinde aşa de mult: pacea. Închei cu cuvintele unui mare italian, părintele Luigi Sturzo, în 1929: "trebuie să avem credinţă că... războiul, ca mijloc juridic de ocrotire a dreptului, va trebui să fie abolit, aşa cum au fost abolite legal poligamia, sclavagismul, iobăgia şi răzbunarea de familie".

Chiar şi după timpurile cerului cenuşiu al pandemiei, această enciclică deschide un orizont de speranţă: a deveni surori şi fraţi toţi. Apare un vis pentru care să trăim şi să luptăm chiar cu mâinile goale.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu