Între urgenţă şi dorinţă
Provocările enciclicei "Fratelli tutti"
de cardinal José Tolentino de Mendonça
arhivar şi bibliotecar al Sfintei Biserici Romane
O relatare biblică crucială pentru construirea unei teologii a fraternităţii este aceea care ne este relatată în capitolul 37 din cartea Genezei. Iacob îl trimite pe fiul său, Iosif, în ogoare pentru a şti ce fac fraţii, ocupaţi să pască turma. Şi un element interesant, între atâtea altele din acest text vestit, este că Iosif nu-i găseşte imediat pe fraţi. De fapt, fraternitatea nu este un simplu automatism al sângelui sau al geografiei familiei în care ne naştem. De la istoria lui Cain şi Abel (Gen 4,1-16), Biblia ne informează că fraternitatea este, înainte de toate, o alegere etică în care trebuie să ne angajăm, o decizie existenţială şi spirituală pe care, în mod foarte concret, o acceptăm sau o refuzăm. În timp ce Iosif era pe ogoare, un om îl vede şi îl întreabă: "Ce cauţi?". El dă un răspuns care, în fond, foloseşte să explicăm şi căutările noastre şi pe cele ale lumii actuale. Iosif răspunde: "Îi caut pe fraţii mei" (Gen 37,16). Ei bine, tocmai despre această căutare vorbeşte enciclica.
Urgenţa fraternităţii
În primul rând, Fratelli tutti este un text marcat de urgenţă. Urgenţa poate să fie percepută, de exemplu, deja în primul capitol, intitulat "Umbrele unei lumi închise". Papa Francisc ne ajută să privim la rândul nostru la lume, propunând o diagnoză esenţială a momentului istoric pe care-l trăit. Şi nu este un moment uşor. Îmi vine în minte titlul unei opere de teatru a scriitorului Peter Handke, care a luat premiul Nobel pentru literatură în 2019: Ora în care nu ştiam nimic unul de altul. Împotriva acestei stări a lucrurilor papa îşi ridică glasul în mod profetic: "Istoria dă semne ale unei întoarceri înapoi" (nr. 11). De fapt, nu numai că asistăm la reaprinderea unei conflictualităţi pe care o credeam depăşită fie pe planul internaţional fie în cadrul comunităţilor naţionale, ci vedem şi răspândirea "unei pierderi a simţului istoriei" (nr. 13) care deschide din nou calea la logici de dezagregare, rebutare şi dominare. Primul care este ignorat este bunul comun, dat fiind că în experienţa globalizării actuale ceea ce se constată este triumful ambiţiilor celor mai puternici şi precaritatea crescândă a regiunilor şi a grupurilor umane vulnerabile. Aşa cum ne este amintit, "societatea tot mai globalizată ne face apropiaţi, dar nu ne face fraţi" (nr. 12). Dimpotrivă, "suntem mai singuri ca oricând în această lume masificată care privilegiază interesele individuale şi slăbeşte dimensiunea comunitară a existenţei" (Ibidem). Este suficient să vedem cum drepturile umane încă nu sunt suficient de universale; cum continuăm să locuim în casa comună ca nişte consumişti neînfrânaţi, în loc să ne angajăm să gestionăm echilibre în ecosistem; cum nu ne preocupăm suficient să definim în mod etic progresul tehnologic, făcând din el un instrument în slujba persoanei umane în loc de o ulterioară formă de manipulare şi de asimetrie socială; sau cum, în faţa flagelului pandemiei care loveşte lumea, refuzăm să recunoaştem că toţi suntem în aceeaşi barcă şi că nimeni nu se salvează singur. Care este rezultatul acestei orbiri? Papa Francisc spune asta în mod clar: "În lumea actuală sentimentele de apartenenţă la una şi aceeaşi omenire slăbesc, în timp ce visul de a construi împreună dreptatea şi pacea pare o utopie din alte timpuri" (nr. 30). În sinteză: lipseşte un proiect comunitar capabil să ne unească pe toţi.
Fraternitatea: un proiect pentru toţi
Ceea ce propune Papa Francisc este că acest proiect poate să fie fraternitatea şi prietenia socială. Şi face asta în mod foarte explicit: "Înmânez această enciclică socială ca un aport umil la reflecţie pentru ca, în faţa diferitelor moduri actuale de a elimina sau a ignora pe ceilalţi, să fim în măsură să reacţionăm cu un nou vis de fraternitate şi de prietenie socială care să nu se limiteze la cuvinte" (nr. 6). De fapt, din triada libertate, egalitate şi fraternitate, care reprezintă idealul modernităţii, societăţile noastre au inclus primele două, însă au lăsat în afară fraternitatea, ca şi cum ar fi o problemă strict privată, cu privire la care nu este posibil să se construiască un consens social. Şi totuşi, aşa cum afirmă Papa Francisc, fără fraternitate, libertatea şi egalitatea riscă să devină în mod tragic neconcludente şi abstracte, fapt pe care-l putem verifica uşor. De aceea, recunoaşterea fraternităţii este una din misiunile actuale cele mai urgente, care trebuie să implice toţi actorii, de la politică la economie, de la cultură la religii.
Comentând parabola evanghelică a bunului samaritean, papa spune: "În fiecare zi ne este oferită o nouă oportunitate, o nouă etapă. Nu trebuie să aşteptăm totul de la cei care ne guvernează, ar fi infantil. Să ne bucurăm de un spaţiu de coresponsabilitate capabilă să demareze şi să genereze noi procese şi transformări. Trebuie să fim parte activă în reabilitarea şi în sprijinirea societăţilor rănite" (nr. 77). Cuvintele cheie sunt a începe şi a reîncepe. Fraternitatea este pusă în mâinile noastre ca o provocare inderogabilă.
(După L'Osservatore Romano, 5 noiembrie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
