|
| © Vatican Media |
Religiile în slujba fraternităţii în lume
"Obiectivul dialogului este de a stabili prietenie, pace, armonie şi împărtăşire a valorilor şi experienţelor morale şi spirituale într-un spirit de adevăr şi iubire": îmi amintesc că aceste cuvinte din enciclica Fratelli tutti, semnată de Papa Francisc acum cinci ani, m-au impresionat imediat mai mult decât multe altele. Pentru că pontiful argentinian, care alesese numele Sărăcuţului de Assisi, dorise să includă în a treia sa enciclică o declaraţie a episcopilor din patria mea, India. Aceasta a fost preluată din documentul Conferinţei Episcopale, Response of the Church in India to the present day challenges [Răspunsul Bisericii din India la provocările actuale] (9 martie 2016), şi a fost oferită Bisericii universale de către succesorul lui Petru.
Ceea ce nu puteam şti atunci, având în vedere că în octombrie 2020 sosisem recent la Roma din Venezuela pentru a-mi îndeplini serviciul diplomatic la Secretariatul de Stat al Sanctităţii Sale, era că în curând mă va chema să-i organizez călătoriile apostolice, dintre care mai multe în ţări în care creştinii sunt o minoritate; şi că ulterior mă va crea cardinal şi mă va pune la conducerea Dicasterului pentru Dialogul Interreligios.
Dacă pentru a semna scrisoarea apostolică Admirabile signum, pe 1 decembrie 2019, Papa Bergoglio a mers la Greccio, unde sfântul al cărui nume l-a luat a realizat prima scenă a Naşterii Domnului, pentru a treia sa enciclică s-a dus direct în oraşul indisolubil legat de naşterea experienţei şi a misticii franciscane. De-a lungul timpului, acesta a devenit şi un simbol al relaţiei dintre diferite credinţe, al credincioşilor uniţi de aceeaşi dorinţă de pace, acel "Spirit de la Assisi" pe care pontifii, de la Sfântul Ioan Paul al II-lea până în prezent, l-au continuat şi continuă să-l menţină viu.
În oraşul din Umbria, Papa Francisc a celebrat Liturghia la mormântul sfântului patron al Italiei în după-amiaza zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2020, în ajunul sărbătorii liturgice; şi, la sfârşit, pe acelaşi altar de marmură albă, cu scrisul său mic caracteristic, pe care cu timpul aveam să-l cunosc, şi-a scris numele cu stiloul în partea de jos a enciclicei Fratelli tutti, care s-a inspirat încă o dată din spiritualitatea Sărăcuţului.
Ca şi în cazul precedentei enciclice Laudato si' din 24 mai 2015 - prima, Lumen fidei, din 29 iunie 2013, fusese iniţiată de Benedict al XVI-lea - Francisc se inspirase de la umilul frate pentru o reflecţie "despre fraternitate şi prietenie socială", în urma Documentului despre fraternitatea umană pentru pacea mondială şi convieţuirea împreună, semnat la Abu Dhabi pe 4 februarie 2019.
Şi din acest motiv, printre cei invitaţi a doua zi să prezinte noua enciclică în Sala de Presă a Sfântului Scaun s-a numărat şi cardinalul Miguel Ángel Ayuso Guixot, predecesorul meu ca preşedinte al fostului Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios. Cardinalul spaniol fusese, de fapt, printre promotorii Declaraţiei semnate în capitala Emiratelor Arabe Unite de acelaşi pontif şi de şeicul Ahmad Al-Tayyeb, marele imam de Al-Azhar, cea mai înaltă instituţie academică a islamului sunnit.
În special, a citat capitolul 8: Religiile în slujba fraternităţii în lume. "Colaborez cu Papa Francisc încă de la alegerea sa", a spus el, şi "pot atesta câtă muncă s-a realizat, chiar şi în mijlocul unor dificultăţi incontestabile, cum ar fi ultima urgenţă cauzată de pandemia de Covid-19. Calea dialogului între persoane de diferite tradiţii religioase cu siguranţă nu începe astăzi, ci face parte din misiunea originară a Bisericii şi îşi are rădăcinile în Conciliul al II-lea din Vatican. Papa Francisc, recunoscând respectul şi prietenia ca două atitudini fundamentale, a deschis o nouă uşă pentru ca oxigenul fraternităţii să poată circula în dialogul între persoane de diferite tradiţii religioase, între credincioşi şi necredincioşi şi cu toate persoanele de bună voinţă".
De atunci, multe lucruri s-au schimbat, de la izbucnirea unor războaie dramatice şi periculoase până la o criză climatică tot mai gravă; şi episcopul de Roma s-a schimbat. Dar însuşi Leon al XIV-lea, încă de la începutul pontificatului său, a voit să calce pe urmele lui Francisc, papa lui Fratelli tutti care "a promovat atât drumul ecumenic, cât şi dialogul interreligios şi a făcut-o mai ales cultivând relaţiile interpersonale, în aşa fel încât, fără a diminua nimic din legăturile ecleziale, aspectul uman al întâlnirii să fie întotdeauna valorizat" (Discurs adresat reprezentanţilor altor Biserici şi Comunităţi ecleziale şi ai altor religii, 19 mai 2025).
"Într-o lume rănită de violenţă şi conflict, fiecare dintre comunităţile reprezentate aici îşi aduce propria contribuţie de înţelepciune, de compasiune, de angajare pentru binele omenirii şi protejarea casei noastre comune", a adăugat el, exprimându-şi încrederea că "mărturia fraternităţii noastre, pe care sper să o putem arăta cu gesturi eficiente, va contribui la construirea unei lumi mai paşnice".
Însă nu este vorba de un optimism naiv departe de realitate, având în vedere că - aşa cum a avertizat mai recent - "religiile au fost şi uneori încă sunt exploatate pentru a justifica violenţa şi lupta armată"; dar tocmai din acest motiv, "noi trebuie să respingem cu viaţa noastră aceste forme de blasfemie, care întunecă Sfântul Nume al lui Dumnezeu" (Discurs către Consiliul Tinerilor din Zona Mediteraneană, 5 septembrie). Aceasta este o sarcină pe care Dicasterul pentru Dialogul Interreligios este chemat să o îndeplinească, angajându-se împotriva numeroaselor nedreptăţi care afectează omenirea şi mărturisind că toţi credincioşii, rămânând ferm înrădăcinaţi fiecare în propria identitate religioasă, trebuie să parcurgă împreună calea fraternităţii umane, în pofida diferenţelor lor: ca Fraţi toţi [Fratelli tutti].
De altfel, pe 28 octombrie se vor împlini 60 de ani de la declaraţia conciliară Nostra aetate, "Magna Charta" a Bisericii Catolice privind dialogul interreligios. Nu este o coincidenţă faptul că intenţia de rugăciune propusă de pontiful augustinian pentru această lună este dedicată tocmai colaborării dintre diferitele tradiţii religioase.
Cardinal George Jacob Koovakad,
prefect al Dicasterului pentru Dialogul Interreligios
(După L'Osservatore Romano, 3 octombrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
