Vineri, 22 martie 2013, în Sala Regia din Palatul Apostolic Vatican, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţă pe membrii corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, cu ocazia începerii slujirii sale petrine.
După salutul de omagiu al decanului, ES domnul Jean-Claude Michel, ambasador al Principatului de Monaco pe lângă Sfântul Scaun, papa a rostit discursul pe care-l prezentăm în continuare:
Excelenţe,
Doamnelor şi Domnilor,
Mulţumesc din inimă decanului vostru, ambasadorul Jean-Claude Michel, pentru cuvintele frumoase pe care mi le-a adresat în numele tuturor şi cu bucurie vă primesc pentru acest schimb de saluturi, simplu dar în acelaşi timp intens, care vrea să fie în mod ideal îmbrăţişarea Papei adresată lumii. De fapt, prin intermediul vostru întâlnesc popoarele voastre şi astfel pot, într-un anumit sens, să ajung la fiecare dintre concetăţenii voştri, cu bucuriile sale, dramele sale, aşteptările sale, dorinţele sale.
Prezenţa voastră numeroasă este şi un semn că relaţiile pe care ţările voastre le au cu Sfântul Scaun sunt rodnice, sunt cu adevărat o ocazie de bine pentru omenire. De fapt, acest lucru se află la inima Sfântului Scaun: binele oricărui om pe acest pământ! Şi tocmai cu această intenţie îşi începe slujirea sa Episcopul de Roma, ştiind că poate să se bazeze pe prietenia şi pe afectul ţărilor pe care voi le reprezentaţi şi având certitudinea că împărtăşiţi această propunere. În acelaşi timp, sper să fie şi ocazie pentru a întreprinde un drum cu acele puţine ţări care încă nu au relaţii diplomatice cu Sfântul Scaun, dintre care unele - le mulţumesc din inimă - au voit să fie prezente la Liturghia pentru începerea slujirii mele, sau au trimis mesaje ca gest de apropiere.
Aşa cum ştiţi, există diferite motive pentru care am ales numele meu gândindu-mă la Francisc de Assisi, o personalitate care este foarte cunoscută dincolo de graniţele Italiei şi Europei şi chiar printre cei care nu mărturisesc credinţa catolică. Unul dintre primele motive este iubirea pe care Francisc o avea faţă de cei săraci. Câţi săraci există încă în lume! Şi câtă suferinţă întâlnesc aceste persoane! După exemplul lui Francisc de Assisi, Biserica a căutat mereu să aibă grijă, să apere, în orice colţ al pământului, pe cel care suferă datorită lipsurilor şi cred că în multe dintre ţările voastre puteţi constata opera generoasă a acelor creştini care se străduiesc să-i ajute pe cei bolnavi, pe orfani, pe cei fără adăpost şi pe toţi cei care sunt marginalizaţi, şi care astfel lucrează pentru a edifica societăţi mai umane şi mai drepte.
Dar există şi o altă sărăcie! Este sărăcia spirituală din zilele noastre, care se referă în mod grav şi la ţările considerate mai bogate. Este ceea ce Predecesorul meu, iubitul şi veneratul Benedict al XVI-lea, numeşte "dictatura relativismului", care lasă pe fiecare ca măsură a lui însuşi şi pune în pericol convieţuirea dintre oameni. Şi astfel ajung la al doilea motiv al numelui meu. Francisc de Assisi ne spune: lucraţi pentru a edifica pacea! Dar nu există adevărată pace fără adevăr! Nu poate exista pace adevărată dacă fiecare este măsură a lui însuşi, dacă fiecare poate să revendice mereu şi numai propriul drept, fără a se îngriji în acelaşi timp de binele celorlalţi, al tuturor, pornind de la natura care uneşte orice fiinţă umană de pe acest pământ.
Unul dintre titlurile Episcopului de Roma este Pontif, adică acela care construieşte punţi, cu Dumnezeu şi între oameni. Doresc tocmai ca dialogul dintre noi să ajute la construirea de punţi între toţi oamenii, aşa încât fiecare să poată găsi în celălalt nu un duşman, nu un concurent, ci un frate care trebuie primit şi îmbrăţişat! Apoi înseşi originile mele mă determină să lucrez pentru a edifica punţi. De fapt, aşa cum ştiţi, familia mea este de origini italiene; şi astfel în mine este mereu viu acest dialog dintre locuri şi culturi distante între ele, între un capăt şi celălalt al lumii, astăzi tot mai apropiate, interdependente, care au nevoie să se întâlnească şi să creeze spaţii reale de fraternitate autentică.
În această operă este fundamental şi rolul religiei. De fapt, nu se pot construi punţi între oameni, uitându-l pe Dumnezeu. Dar este valabil şi contrariul: nu se pot trăi adevărate legături cu Dumnezeu ignorându-i pe ceilalţi. Pentru aceasta este important să se intensifice dialogul dintre diferitele religii, mă gândesc înainte de toate la cel cu Islamul, şi am apreciat mult prezenţa, în timpul Liturghiei de începere a slujirii mele, a atâtor autorităţi civile şi religioase din lumea islamică. Şi este important să se intensifice şi confruntare cu aceia care nu cred, pentru ca să nu prevaleze niciodată diferenţele care separă şi rănesc, ci, chiar şi în diversitate, să învingă dorinţa de a construi adevărate legături de prietenie între toate popoarele.
A lupta împotrivă sărăciei fie materiale, fie spirituale; a edifica pacea şi a construi punţi. Sunt ca punctele de referinţă ale unui drum la care doresc să invit să ia parte fiecare dintre ţările pe care le reprezentaţi. Un drum dificil însă, dacă nu învăţăm tot mai mult să iubim acest pământ al nostru. Şi în acest caz îmi este de ajutor să mă gândesc la numele de Francisc, care învaţă un profund respect faţă de toată creaţia, păstrarea acestui ambient al nostru, pe care adesea nu-l folosim pentru bine, ci îl exploatăm cu aviditate dăunând unul altuia.
Dragi ambasadori,
Doamnelor şi Domnilor,
Mulţumesc iarăşi pentru toată munca pe care o desfăşuraţi, împreună cu Secretariatul de Stat, pentru a construi pacea şi a edifica punţi de prietenie şi de fraternitate. Prin intermediul vostru, doresc să reînnoiesc faţă de guvernele voastre mulţumirea mea pentru participarea lor la celebrările cu ocazia alegerii mele, cu dorinţa unei munci comune rodnice. Domnul Atotputernic să umple cu darurile sale pe fiecare dintre voi, familiile voastre şi popoarele pe care le reprezentaţi. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
