|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua, bine aţi venit!
Mulţumesc noului preşedinte (Mons. Mariano Crociata, episcop de Latina, n.t.) şi îi urez tot binele pentru slujirea sa. Spre cardinalul Hollerich se îndreaptă recunoştinţa mea sinceră. El nu se opreşte niciodată, nu se opreşte niciodată! Şi vă salut pe voi toţi şi vă mulţumesc pentru munca voastră, angajantă şi pasionantă, dacă nu se împotmoleşte în birocraţie şi îşi ţine privirea sus asupra orizontului, asupra valorilor inspiratoare ale proiectului Europa. Pentru aceasta, astăzi, aş vrea să mă opresc pe scurt cu voi asupra a două puncte focale, care corespund celor două mari "visuri" ale părinţilor fondatori ai Europei: visul unităţii şi visul păcii.
Unitatea. Cu privire la acest prim punct, este decisiv să se precizeze că unitatea europeană poate să fie o unitate uniformă, care omologhează, dar dimpotrivă trebuie să fie o unitate care respectă şi valorizează singularităţile, particularităţile popoarelor şi ale culturilor care o compun. Să ne gândim la părinţii fondatori: aparţineau unor ţări diferite şi unor culturi diferite: De Gasperi şi Spinelli italieni, Monnet şi Schuman francezi, Adenauer german, Spaak belgian, Beck luxemburghez, pentru a-i aminti pe cei principali. Bogăţia Europei se află în convergenţa diferitelor izvoare de gândire şi de experienţe istorice. Aşa cum un fluviu trăieşte din afluenţii săi. Dacă afluenţii sunt slăbiţi sau blocaţi, tot fluviul resimte şi pierde forţă. Originalitatea afluenţilor. Trebuie respectat acest lucru: originalitatea fiecărei ţări.
Aceasta este prima idee asupra căreia atrag atenţia voastră: Europa are viitor dacă este cu adevărat uniune şi nu reducere a ţărilor cu respectivele caracteristici. Provocarea este tocmai aceasta: unitatea în diversitate. Şi este posibil dacă există o inspiraţie puternică; altminteri, prevalează aparatul, prevalează paradigma tehnocrată, care nu este însă rodnică, pentru că nu-i pasionează pe oameni, nu atrage noile generaţii, nu implică forţele vii ale societăţii în construirea unui proiect comun.
Ne întrebăm: care este rolul inspiraţiei creştine în această provocare? Nu este îndoială că în faza originară ea a jucat o parte fundamentală, pentru că era în inimile şi în minţile bărbaţilor şi femeilor care au început acţiunea. Astăzi, s-au schimbat multe, desigur, dar rămâne adevărat mereu că bărbaţii şi femeile sunt cei care fac diferenţa. De aceea, prima misiunea a Bisericii în acest domeniu este aceea de a forma persoane care, citind semnele timpurilor, să ştie să interpreteze proiectul Europa în istoria de astăzi.
Şi aici ajungem la al doilea punct: pacea. Istoria de astăzi are nevoie de bărbaţi şi femei animaţi de visul unei Europe unite în slujba păcii. După Al Doilea Război Mondial, Europa a trăit cea mai lungă perioadă de pace din istoria sa. Însă în lume s-au succedat multe războaie. În deceniile trecute, câteva războaie s-au prelungit mulţi ani, până astăzi, aşa încât se poate vorbi de acum despre un al treilea război mondial. Războiul din Ucraina este în apropiere şi a zdruncinat pacea europeană. Naţiunile vecine s-au străduit în primirea refugiaţilor; toate popoarele europene participă la angajarea de solidaritate cu poporul ucrainean. Acestui răspuns coral pe planul carităţii ar trebui să-i corespundă - dar este clar că nu este uşor şi nici clar - o angajare comună pentru pace.
Această provocare este foarte complexă, pentru că ţările din Uniunea Europeană sunt implicate în multiple alianţe, interese, strategii, o serie de forţe pe care este greu să le implice într-un proiect unic. Totuşi, un principiu ar trebui să fie împărtăşit de toţi cu claritate şi determinare: războiul nu poate şi nu mai trebuie să fie considerat ca o soluţie a conflictelor (cf. Enciclica Fratelli tutti, 258). Dacă ţările din Europa de astăzi nu împărtăşesc acest principiu etico-politic, atunci înseamnă că s-au îndepărtat de visul originar. În schimb, dacă îl împărtăşesc, trebuie să se angajeze să-l realizeze, cu toată truda şi complexitatea pe care o cere situaţia istorică. Pentru că "războiul este un eşec al politicii şi al omenirii" (ibid., 261). Acest lucru trebuie să-l repetăm politicienilor.
Şi cu privire la această provocare a păcii, COMECE poate şi trebuie să-şi dea contribuţia de valoare şi profesională. Voi sunteţi prin natură o "punte" între Biserici în Europa şi instituţiile Uniunii. Sunteţi prin misiune constructori de relaţii, de întâlnire, de dialog. Şi acest lucru înseamnă deja a lucra pentru pace. Dar nu este suficient. Este nevoie şi de profeţie, este nevoie de clarviziune, este nevoie de creativitate pentru a face să înainteze cauza păcii. În acest şantier este nevoie fie de arhitecţi, fie de artizani; dar aş spune că adevăratul constructor de pace trebuie să fie atât arhitect, cât şi artizan: astfel, este adevăratul constructor de pace. Urez asta fiecăruia dintre voi, ştiind bine că fiecare are propriile carisme personale care colaborează cu acelea ale altora la lucrarea comună.
Preaiubiţilor, vă exprim din nou recunoştinţa mea şi vă asigur că mă rog pentru voi şi mă rog pentru slujirea voastră. Astăzi m-am oprit asupra acestor două puncte focale, deosebit de urgente, dar vă încurajez să duceţi înainte ca întotdeauna şi munca voastră pe versantul eclezial. Sfânta Fecioară Maria să vă păzească şi să vă susţină. Din inimă vă binecuvântez pe voi toţi şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
