Sărbătoarea de astăzi, 9 noiembrie, care în acest an nu a căzut duminica, ne poate părea stranie cu numele ei ciudat: Sfinţirea Bazilicii "Sfântul Ioan din Lateran". Cine a fost? Ce legătură ar fi între biserica "Sf. Maria" din Colts Neck 1 , SUA, şi această biserică veche de aproape 2000 de ani din Roma? Răspunsul este: o importantă legătură.
Mai întâi, câteva elemente de fundal. Vă amintiţi că în primele trei sute de ani creştinismul era ilegal. Era o religie ai cărei membri erau persecutaţi şi pedepsiţi cu torturi şi moarte. De fapt, Imperiul Roman a declanşat aproape zece persecuţii împotriva creştinismului, capturându i nu doar pe Petru şi pe Paul, ci şi pe cei ale căror nume le menţionăm în primul canon. Creştinii, în acest timp, au trebuit să se ascundă. Nu aveau temple, nici biserici, nici locuri publice de adunare şi adoraţie. Se întâlneau în secret în case, hambare, cimitire. Dar în anul 313, împăratul roman Constantin a devenit creştin, chiar dacă unul eretic. A acordat toleranţă religioasă creştinismului şi în cele din urmă un succesor al său i a acordat libertate.
După ce creştinismul a primit politic libertatea de adoraţie deschisă şi publică, avea nevoie să şi construiască propriile biserici, mai ales când a devenit religie naţională. Exista un palat în Roma, anterior deţinut de familia Laterani, pe care acum îl folosea Constantin şi mama sa, sfânta Elena. A dat o aripă din acel palat în folosul Bisericii, făcând o prima biserică publică în Roma care era creştină. Mai precis, a dat o episcopului Romei, papa Melchiades, împreună cu bazilica adiacentă. Acolo papa prezida şi locuia aşa cum au făcut toţi papii după el - cu excepţia unui hiat de 40 de ani când papii erau în Avignon, Franţa - până în 1871, când papa Pius al IX lea, în timpul Revoluţiei Italiene, s a mutat în Dealul Vaticanului, unde papii au locuit de atunci până în prezent. Majoritatea papilor au fost încoronaţi la "Sfântul Ioan din Lateran". Până astăzi, restaurată de mai multe ori în decursul secolelor, rămâne biserica oficială a papei în calitatea sa de episcop al Romei şi până astăzi, în Joia Sfântă, ceremoniile se celebrează acolo. Este numită bazilica "Sf. Ioan din Lateran" în onoarea sfântului Ioan Botezătorul şi al numelui original al familiei Laterani. Are înscrise pe uşi cuvintele: "Maica biserică a Romei şi a tuturor bisericilor din lume".
Celebrăm această sărbătoare a bazilicii "Sfântul Ioan din Lateran", pentru că este prima biserică creştină, biserica mamă. Dar acesta este doar motivul de suprafaţă. Celebrăm această sărbătoare deoarece ne aminteşte de originile noastre. Roma a fost evanghelizată de Petru şi Paul şi de nenumăraţi misionari. În schimb, Roma, fiind centrul lumii la acea vreme, inima Imperiului Roman, a trimis misionari spre vest. Majoritatea dintre noi suntem europeni la origine , deşi acest lucru devine şters, şi astfel credinţa vine la noi de la Roma. Nu direct de la Ierusalim, unde a început credinţa, nici de la Antioh din Siria care a trimis misionari spre est, spre Balcani, şi spre Turcia, ci de la Roma şi noi celebrăm acest fapt. Am fost evanghelizaţi de la Roma, biserica mamă.
"A fi în uniune cu Roma", aşa cum se spune, nu înseamnă neapărat a primi comenzi de la Roma sau a avea acelaşi sistem de guvernământ ca Roma sau a folosi aceeaşi liturgie, stil, îmbrăcăminte şi obiceiuri - deşi suntem influenţaţi în aceste privinţe şi poate într o manieră prea redusă -, ci înseamnă a fi în uniune cu originile noastre, cu acea credinţă proclamată de Petru şi Paul, ajunşi la Roma din Orientul Mijlociu. Roma este locul unde Petru a trăit şi a murit şi a transmis mai departe credinţa. Palatul Lateran sau Palatul Lateran "Sfântul Ioan" este locul unde succesorii lui Petru au trăit şi au murit şi au transmis mai departe credinţa. Este echivalentul nostru creştin al Palatului Guvernatorului din Williamsburg sau al Independence Hall din Philadelphia. Este un semn istoric şi un simbol al rădăcinilor noastre, legătura noastră cu trecutul, piatra noastră de temelie a credinţei cu linia lungă de papi care au prezidat acolo.
Bazilica "Sf. Ioan din Lateran", aşadar, ne aminteşte de catolicitatea noastră, relaţia noastră cu centrul şi de la centru cu restul creştinătăţii. Ne aminteşte nouă, aici, în mica noastră parohie din Colts Neck, New Jersey, că, prin conexiunea noastră cu acea biserică mamă, aparţinem unei vaste frăţii atât vertical, spre trecut, cât şi orizontal, spre prezent. În aceste zile marcate de un individualism aproape patologic, de existenţă atomică, acesta sigur nu este un lucru mic. Suntem parte a unei comunităţi ample. Suntem catolici cu literă mare şi cu literă mică. "Sf. Ioan din Lateran" ne spune aceasta.
Mai este un motiv de ce lumea catolică celebrează o clădire de biserică dintr o altă parte a lumii. Ni se aminteşte că a construi temple şi biserici este un instinct natural, poetic pe care îl avem noi, oamenii. Avem nevoie de simboluri şi de ritualuri pentru a trăi şi mai degrabă am renunţa la mâncare şi apă. Săracii din Franţa ştiu că Turnul Eiffel ar putea fi topit şi bani să le fie daţi lor, dar ei rezistă, ştiind că nu trăiesc numai cu pâine. Moscheea lui Omar a arabilor, Zidul Plângerii al evreilor, catedrala Westminster a anglicanilor, "Sfânta Sofia" a turcilor, toate sunt mai mult decât clădiri. Ele simbolizează istoria naţională şi aspiraţiile şi găzduiesc celebrări şi ritualuri. Ele conferă identitate şi coeziune. De aceea tiranii şi invadatorii mai întâi acţionează pentru a distruge monumentele şi literatura unui popor. Fără ele, oamenii nu sunt nimic.
Uneori, oamenii şi au pierdut cumpătul şi au declarat că toate clădirile sunt vanitate umană. Puritanii au cauzat mari pagube distrugând multe capodopere, spărgând vitralii şi arzând opere de artă nepreţuite. Au uitat că bisericile şi catedralele nu erau produsele vanităţii umane, deşi uneori chiar aşa erau, ci cu adevărat expresia credinţei umane. Bărbaţii, femeile, băieţii şi fetele, oamenii din toate categoriile, întregul oraş, de exemplu, au ajutat la construirea catedralei Chartres, piatră cu piatră, din dragoste. Această sărbătoare ne aminteşte că biserica noastră, oricât de mare sau de umilă, este un semn de transcendenţă, un loc de adunare pentru noi unde să facem adoraţie şi să spunem cu tărie ceea ce suntem presaţi să tăgăduim pe faţă: Isus Cristos este Domnul!
Un motiv final pentru care noi celebrăm această sărbătoare a bisericii mamă, "Sfântul Ioan din Lateran", este că ne aminteşte că noi suntem temple neterminate. Avem într adevăr o istorie de măreţie. De a lungul secolelor, biserica a fost responsabilă pentru mai mult bine şi decenţă şi ajutor decât va fi realizat vreodată. Atenţia constantă a mass media pe erorile noastre nu ar trebui să ne orbească şi să nu vedem enormul bine pe care l am făcut de a lungul vremurilor şi încă îl facem. Gândiţi vă că organizaţia Catholic Relief Services este cel mai mare serviciu privat de ajutor din lume. Gândiţi vă la câte alte "Maica Tereza" sunt în lume, numărul foarte mare de spitale, şcoli, clinici şi leprozerii catolice. Poate cea mai mare asistenţă a bolnavilor de SIDA este acordată de Biserica Catolică, deşi nu aţi fi ştiut asta niciodată. I am învăţat pe oameni să citească şi să scrie şi să cânte. Am vindecat, am consolat, am îngropat şi am convertit. Suntem în slujba celorlalţi în fiecare parte a globului, zi şi noapte, fără încetare. Am făcut munca lui Cristos.
Dar, desigur, noi suntem, aşa cum am spus, neterminaţi. Aşa cum bazilica "Sf. Ioan din Lateran" a trebuit să fie restaurată de mai multe ori în decursul veacurilor din cauza ravagiilor timpului şi a vandalilor, la fel a fost şi cu întreaga Biserică. Am păcătuit şi avem reforme constante şi reînnoiri care să ne reamintească de origini. Acesta este motivul pentru care celebrăm această sărbătoare. Readuce în memorie eforturi, martiri nenumăraţi, jertfă, Petru şi Paul, misionari, şi ne provoacă să vedem cât de departe am deviat de la mesajul pe care ei ni l au lăsat cu un preţ atât de mare. În acest sens, această sărbătoare ne îndeamnă la reformă.
Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran". Este o ruşine că mulţi oameni, mulţi catolici nu ştiu ce e cu ea şi sunt uimiţi de ce este o sărbătoare şi de ce am dedicat timp pentru a o sărbători. Dar acum tu ştii şi, ştiind, ar trebui să fii mândru şi dârz: mândrie pentru moştenirea noastră veche care ne păstrează înrădăcinaţi în adevăr şi dârzenie pentru că, aşa cum unul din preşedinţii Americii a spus, strămoşii noştri spirituali nu au murit în zadar.
Din William J. Bausch, Storytelling the word. Homilies & how to write them, Twenty Third Publications, Mystic, Connecticut, 1998, p. 275 278.
Traducere de Ovidiu Bişog
