Nimănui nu i-ar trece prin minte să cultive la fereastră maci.
Nimeni nu ar aşeza maci într-o glastră.
Şi nimeni nu ar aduce maci în casă.
Pentru că macii trăiesc o singură zi.
Pentru că macii sunt floarea somnului care îndepărtează orice durere.
Pentru că macii durează numai în pământul în care au prins rădăcini.
Poate că de aceea un mac roşu ar putea fi considerat uneori floarea naţională a Poloniei: pentru că are una din cele două culori ale stindardului polonez; pentru că macul este simbolul jertfei - copiilor li se spune că s-a născut din sângele lui Făt-Frumos când se lupta cu balaurul, celor mai mărişori - din sângele unui împărat care a căzut apărându-şi ţara, iar un cântec patriotic spune că macii care înfloresc la Monte Cassino sunt atât de roşii fiindcă au fost udaţi de sângele soldaţilor polonezi (căzuţi acolo în Cel de-al Doilea Război Mondial ) - dar toţi ştiu că jertfa e continuă, pentru ca adevărul, dreptatea, demnitatea şi frumuseţea să dureze - de aceea sunt atâţia maci pe câmpiile ţării. Pentru că macul nu are nici spini şi nici otravă să se apere - ci doar puterea iubirii. Pentru că macul se naşte şi trăieşte în holdele de grâu, iar bobul de grâu, care poartă chipul Mântuitorului, este prin sine însuşi simbolul jertfei roditoare. Iar macul are patru petale, aşezate în cruce, învăluindu-se delicat una pe cealaltă, aşa cum braţele Crucii învăluie în delicată iubire viaţa nesfârşită pe care au născut-o prin jertfă.
Poate că de aceea a fost aleasă ca imagine oficială pentru ceremonia beatificării portretul în care Sfântul Părinte poartă veşmânt roşu.
Pentru că rădăcinile sale sunt în Polonia, dar, sărutând pământul fiecărei ţări pe care a vizitat-o, a făcut ca întreg pământul să devină astfel patria acelei flori sfinte care îndepărtează orice durere - Mântuirea. Şi, sărutând pământul, a îmbrăţişat toţi oamenii - indiferent de religie, confesiune, convingeri şi culoare; cerând iertare în numele Bisericii de la toţi şi pentru toate, a făcut posibilă căderea comunismului, fiindcă domnia urii nu poate dura acolo unde există dialog. De aceea, singurul căruia i s-a permis să celebreze Sfânta Liturghie în Camera Cinei celei de Taină, pe pământul sfânt, a fost el. Şi într-o nişă, în aceeaşi cameră, se înalţă un măslin cu muguri, flori şi fructe de bronz - spre aducere aminte şi dar al Sfântului Părinte. Iar sus, acolo unde vigilenţa distructivă şi intolerantă nu a reuşit să descopere simbolul creştin, oricâtă vreme a vremuit de atunci, există o cheie de boltă din primele secole ale creştinismului, care înfăţişează mielul pascal. Jertfă, iertare, iubire, înţelegere şi pace. Şi mai presus de toate, Mântuirea care şterge orice durere - nu prin somn, ci prin trezirea la conştiinţa adevăratei demnităţi: aceea de creştin.
Iată de ce, când nimeni de pe pământ nu aduce maci în casă, nu-i cultivă şi nu-i ţine în glastră, acolo, sus, la fereastra cerului, s-a deschis încă o dată floarea naţională a Poloniei - un mac roşu.
La fereastra Ei, a Mamei noastre cea dintotdeauna, al cărei fiu a fost cu totul şi cu toate ale sale, el - Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea. Fericitul Ioan Paul al II-lea.
Dr. Ecaterina Hanganu
