Privesc înapoi cu inima plină de recunoștință spre momentul în care, prin sacramentul Sfântului Botez, viața mea s-a unit pentru totdeauna cu Cristos cel Înviat. La această aniversare jubiliară încărcată de har privesc cu smerenie spre chemarea divină care m-a strămutat din întuneric și mi-a deschis porțile luminii și ale vieții veșnice.
Familia mea m-a dus la sacramentul Botezului pe când eram doar un copil și nu înțelegeam nimic din toate acestea: greutatea cuvintelor, simbolismul rânduielii și chiar răcoarea picăturilor ce-mi cădeau pe frunte au rămas dincolo de hotarele cunoașterii sufletului meu de copil. Pentru mine, acea zi a rămas doar un eveniment de familie cețos, din care nu-mi puteam aminti nimic. Multă vreme am purtat în suflet Botezul ca pe o cutie de cadou frumoasă, dar sigilată, de a cărei existență chiar uitasem.
Odată cu trecerea anilor am pășit în viața adultă, aducând cu sine deciziile, întrebările și setea adâncă a sufletului. Ani de zile am alergat după răspunsuri în zgomotul lumii: în așteptările oamenilor, în reușitele vizibile, în muncă, însă setea sufletului nu a putut fi redusă la tăcere. În anii în care m-am rezemat doar pe propriile mele puteri, eram asemenea unui copac uscat în mijlocul pustiului: ramurile îmi erau frânte de vânt, rădăcinile căutau în zadar stropul dătător de viață în pământul împietrit și, deși privirilor din afară le păream încă un copac cu ramuri verzi, sufletul mi se veștejea încetul cu încetul.
Cotitura nu a început printr-o lovitură de trăsnet, ci într-un moment de tăcere, când în sfârșit m-am oprit și mi-am îngăduit să aud chemarea lui Dumnezeu. Pe drumul căutărilor mele am ajuns la cumpăna în care am luat cea mai importantă decizie a vieții: am îmbrățișat din nou credința, spunând un „da” conștient și deplin lui Dumnezeu. Atunci am înțeles cu adevărat că harul Botezului primit în copilărie nu se pierduse în anii ce trecuseră. Flacăra lumânării de botez se stinsese în amintirile copilăriei mele, dar jarul continua să ardă mocnit sub cenușă: Dumnezeu m-a așteptat cu răbdare, asemenea unei semințe ascunse în adâncurile frământate ale sufletului, până când inima mea s-a maturizat pentru această alegere, iar acel jar s-a aprins din nou în flăcări.
Așa cum o ploaie de primăvară pătrunde pământul uscat și crăpat, iar din rădăcinile amorțite răsar deodată vlăstari noi, tot așa a coborât harul lui Dumnezeu în viața mea. Ceea ce în copilărie fusese doar o simplă „întâmplare” neînțeleasă, a devenit la maturitate o realitate mântuitoare, și am înțeles: Botezul nu este o realizare personală, ci o întoarcere acasă, într-o familie mare și iubitoare; am ajuns la Tatăl.
Ziua nașterii noastre pământești este începutul vieții în această lume, însă ziua Botezului are o profunzime incomparabil mai mare, fiindcă poartă pecetea veșniciei: este momentul în care ne-am renăscut pentru viața veșnică. În timp ce nașterea după trup ne aduce în această lume trecătoare, în ziua Botezului am devenit făpturi noi în Cristos, dobândind cetățenia cerească. După cum ne învață Sfântul Apostol Paul: „Deci, dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, au devenit noi” (2Corinteni 5,17).
Odată cu Botezul am primit acea pecete neștearsă a harului prin care Tatăl m-a înfiat. Prin renașterea din apă și din Duh Sfânt, am devenit un mădular viu al Trupului tainic al lui Cristos: „Toți câți ați fost botezați în Cristos v-ați îmbrăcat în Cristos” (Galateni 3,27). Când ating apa sfințită la intrarea în biserică, aceasta nu mai este doar un element dintr-un ritual străin: fiecare picătură mă strigă pe nume și îmi aduce aminte de legământul pe care Dumnezeu l-a încheiat cu mine. Astăzi mărturisesc cu deplină credință apartenența la Cristos, care nu este doar o alegere din viața mea, ci reprezintă însăși Viața.
Ce înseamnă toate acestea în realitatea de zi cu zi? Nu înseamnă că sunt ferit de furtuni, de oboseală sau de îndoieli, ci înseamnă certitudinea interioară că, în mijlocul celui mai mare tumult, nu sunt orfan. Odinioară, aflat în mijlocul încercărilor, mă frământam bizuindu-mă doar pe propriile mele puteri; astăzi însă, când mă aflu în fața unei decizii grele sau a unei încercări, mă întorc la acest har: știu că nu sunt singur, iar în bucuria fiecărei zile lumina lui cerească strălucește prin mine.
Doamne Dumnezeule atotputernic, Părinte ceresc! Cu inima pătrunsă Îți aduc mulțumire pentru harul incomensurabil cu care m-ai îmbrățișat în sacramentul Sfântului Botez. Îți mulțumesc că m-ai chemat, m-ai strigat pe nume și, prin Duhul tău cel Sfânt, m-ai făcut mădular viu al familiei tale, Biserica. În numele lui Isus Cristos, Mântuitorul nostru, îți cer cu smerenie înțelepciunea și puterea ta; tu știi cât de firavă este puterea noastră omenească, de aceea alerg spre harul tău ocrotitor. Te rog, ajută-mă să păstrez acest dar al Botezului; păzește-mă de întunericul îndoielii și de împietrirea inimii. Fă ca chemarea primită la Botez, pecetea iubirii tale statornice, să nu se stingă niciodată în viața mea. Păstrează-mi credința, curăția și încrederea în tine în orice împrejurare a vieții. Plămădește din mine o mărturie vie, fapte pline de dragoste și pildă curată. Dă-mi ca prin cuvintele mele, prin viața mea de rugăciune și prin alegerile de zi cu zi să arăt lumii lumina lui Cristos. Umple casa noastră cu pacea ta, astfel încât, sub ocrotirea harului tău, să sporesc în credință, în dragoste și în nădejde, spre propria-mi mântuire, dar mai presus de toate, spre mai marea ta slavă. Amin.
Zoltán Csákay
