De ce ne interesează Asia? Sub aspect istoric, Asia a constituit dintotdeauna un obiectiv-cheie pentru misionari (începând cu apostolul Toma, care a creştinat sud-vestul Indiei (provincia Kerala) unde a şi fost martirizat, continuând cu şiruri întregi de misionari şi martiri cunoscuţi şi necunoscuţi, cu sfântul Francisc Xaveriu din Societatea lui Isus, care şi-a desfăşurat misiunea în Goa şi India, Indonezia, Japonia şi în alte zone, precum şi alţi nenumăraţi mărturisitori ai credinţei creştine. Pe de altă parte, e important să ne amintim în prezent de martirii Asiei, fiindcă: 1. atrocităţile comise contra creştinilor continuă cu înverşunare şi astăzi, tocmai din partea membrilor acelor religii care se autoproclama toleranţe şi paşnice; 2. în spaţiul nostru, libertatea credinţei şi agresiunea mass-mediei care promovează false valori ne face prea adesea "călduţi" şi delăsători; 3. fiindcă se remarcă marea pasiune în special a tinerilor pentru spaţiul filosofic-religios al Orientului (yoga, arte marţiale, zen etc., centrate pe ideea că omul se poate mântui prin el însuşi) - or Biserica preia ceea ce este valoros în alte tradiţii spirituale, dar nu confunda noţiunile.
Biserica Catolică îi comemorează, la 6 februarie, pe Paul Miki şi cei 25 de însoţitori, care sunt primii martiri canonizaţi ai Extremului Orient. Ei au fost răstigniţi şi străpunşi cu lancea la Nagasaki, la 5 februarie 1597. În rândul celor 26 de martiri erau şi copiii: Anthony Deynan (14 ani), Thomas Kasaki (13 ani) şi Thomas Ibaraki (12 ani).
Thomas Kasaki (13 ani), la care se referă textul de mai jos, este unul din cei 26 de martiri. Creştin din naştere, băiat de altar, a fost martirizat împreună cu tatăl său, Michael Kasaki. Scrisoarea de adio, alcătuită în noaptea dinaintea execuţiei, s-a păstrat cu puterea pe care numai crucea o poate conferi.
Acest copil e model, la fel ca atâţia alţi sfinţi-copii, pentru acei adolescenţi ai timpului actual, a căror laudă e triada: drog-sex-violenţă.
*
Scrisoarea unui copil
Noaptea cade repede în februarie şi frigul e pătrunzător.
Gărzile aproape că nu-i mai păzeau. Şi aşa, istoviţi de drumul celor aproape o mie de kilometri parcurşi pe jos, abia se mai puteau ţine în căruţe când somnul îi dobora. Abia atunci apărea câte un soldat şi-i trezea. Dacă mureau înainte de execuţie?! Doar de asta îi şi puseră în căruţe... Dezonoarea ar fi căzut asupra gărzilor şi ar fi luat ei, în şirul condamnaţilor, locul celor morţi - şi apoi se ştie că moartea prin frig e dulce, în timp ce răstignirea...
Thomas Kasaki privea înainte - mereu înainte.
Întunericul nopţii se făcuse mai greu şi frigul ca de plumb îi toropea mintea - dar aşa e întotdeauna înaintea zorilor. I se păru că tata îşi face loc lângă el, să-l încălzească - dar nu era decât o frântură de vis - ca atunci când era mic şi zăcuse bolnav zile şi nopţi de-a rândul - fără să se trezească, fără să mai ştie ceva de el - şi i se părea mereu că vede o umbră şi aude răsuflarea tatei dincolo de paravan. Stăpânirea de sine şi curajul nu e numai al samurailor - niciodată tata nu şi-ar fi arătat teama şi nici grija şi nici iubirea pentru el. Ar fi fost o dovadă de slăbiciune pe care el, tâmplar, făuritor de arcuri şi biserici, nu avea voie s-o arate nimănui. Dar atunci chiar aşa fusese - nopţi de-a rândul, când credea că nu-l ştie şi nu-l vede nimeni, îngenunchea dincolo de paravan şi se ruga pentru fiul lui bolnav. Adică pentru el.
Acum erau amândoi alături, supuşi nu unui samurai sau unui daimio sau unui altui stăpân, ci marelui şi singurului stăpân, căruia îi juraseră credinţă cu gândul, cu spiritul, cu trupul, cu viaţa lor.
Şi aveau să moară ca el, pe cruce.
Paul Miki, samuraiul, iezuitul pe care-l considerau toţi conducătorul lor, tresăltase de bucurie la auzul condamnării. Toţi anii de nobilă reprimare a sentimentelor păreau că s-au topit în lumina aceea care izvorî deodată din privirea lui, învăluind piaţa închisorii. Şi de atunci, lumina aceea nu l-a mai părăsit. Chipul nu-i arăta nici bucurie, nici tristeţe, nici resemnare - era ca săpat în fildeş vechi - chip de nobil samurai - doar şi Isus, îndreptându-se spre Ierusalim îşi făcuse faţa de piatră - dar lumina aceea din ochi se făcea tot mai puternică, mai caldă, mai vie...
Parcă şi zorii se răsfrângeau mai întâi în privirea lui...
Iată, o geană de lumină şi frigul mai pătrunzător anunţa zorii. Se vor pune în mişcare îndată - prin zăpada amestecată cu noroiul rece al primăverii. Dincolo de deal e Nagasaki.
Mama o să afle. Ea ştie întotdeauna totul. Oare cum o să le spună fraţilor lui mai mici? Ea, care niciodată nu dăduse vreun semn de slăbiciune, nimeni nu ştia dacă o doare ceva sau o bucură ceva - ea era casa lor, aşa cum tata era lumea întreagă pentru ei - lumea lor. Îşi simţi sufletul plin de o duioşie fără margini - nu-i spusese niciodată că-l iubeşte şi nici el nu-i spusese cât de mult o iubeşte. Doar nu spui aşa, cumva, corpului tău că-l iubeşti: aşa era mama pentru ei toţi, aşa era şi tatăl lor pentru ei toţi: un singur corp, o singură inimă şi iubirea lor - delicată şi neabătută în drumul ei spre cer ca floarea de cireş - cred că mâine, la Nagasaki, înfloreşte cireşul - îşi spuse. Şi mireasma delicată a aerului vestea, de undeva, primăvara. Primăvara florii de cireş - iar pentru el, naşterea la cer - aşa cum îşi dorise mereu, când, în tăcerea sfântă, îşi înălţa privirea spre crucea de la altar... Era ministrant, slujea alături de preot şi-l primise pe Isus în inima sa. Acum, Isus îi aştepta acolo... Dar mama...
Şi deodată inima i se umplu de bucurie. Sigur, avea la el un kaishi2 - îi putea scrie! Şi se aplecă asupra foii de hârtie.
Gărzile începură să se dezmorţească. Îi vor da jos din căruţe şi vor începe călătoria. Ultima.
*
Când, în anul următor, ce mai rămăsese din trupul lui Thomas Kasaki şi al celorlalţi martiri a fost coborât de pe cruci, asupra lui, păstrat cine-ştie-cum în veşmântul martiriului, s-a găsit scrisoarea.
"Dragă mamă: Tata şi cu mine mergem în cer. O să te aşteptăm acolo. Să nu-ţi pierzi curajul, chiar dacă toţi preoţii ar fi ucişi. Poartă-ţi întreaga durere ca jertfă pentru Domnul nostru: şi nu uita că mergi acum pe calea cea adevărată spre ceruri. Să nu încredinţezi pe fraţii mei mai mici unor familii păgâne. Educă-i tu însăţi. Acestea sunt ultimele dorinţe ale tatălui şi fiului tău. Adio, dragă mama. Adio."
Se numea Thomas Kasaki.
Şi avea 13 ani.
Dr. Ecaterina Hanganu
Note
1 A se vedea celelalte texte apărute pe ercis.ro: "Alb", "Moartea unui samurai", "Sabia lui Isus".
2 Kaishi = hârtie care se purta asupra sa, în general de culoare albă, de 30x39 cm.
*
Reflecţie: Seceriş în Asia (I)
