De ce ne interesează Asia? Sub aspect istoric, Asia a constituit dintotdeauna un obiectiv-cheie pentru misionari (începând cu apostolul Toma, care a creştinat sud-vestul Indiei (provincia Kerala) unde a şi fost martirizat, continuând cu şiruri întregi de misionari şi martiri cunoscuţi şi necunoscuţi, cu sfântul Francisc Xaveriu din Societatea lui Isus, care şi-a desfăşurat misiunea în Goa şi India, Indonezia, Japonia şi în alte zone, precum şi alţi nenumăraţi mărturisitori ai credinţei creştine. Pe de altă parte, e important să ne amintim în prezent de martirii Asiei, fiindcă: 1. atrocităţile comise contra creştinilor continuă cu înverşunare şi astăzi, tocmai din partea membrilor acelor religii care se autoproclama toleranţe şi paşnice; 2. în spaţiul nostru, libertatea credinţei şi agresiunea mass-mediei care promovează false valori ne face prea adesea "călduţi" şi delăsători; 3. fiindcă se remarcă marea pasiune în special a tinerilor pentru spaţiul filosofic-religios al Orientului (yoga, arte marţiale, zen etc., centrate pe ideea că omul se poate mântui prin el însuşi) - or Biserica preia ceea ce este valoros în alte tradiţii spirituale, dar nu confunda noţiunile.
3. Sabia lui Isus1
Paul Miki şi cei 25 de însoţitori sunt primii martiri canonizaţi ai Extremului Orient. Ei au fost răstigniţi şi străpunşi cu lancea la Nagasaki, la 5 februarie 1597. Au murit cântând, pecetluind cu sângele lor vestirea evangheliei. Dintre ei erau trei iezuiţi japonezi, printre care şi Paul Miki (născut în Japonia în jurul anului 1565), şase franciscani spanioli, iar toţi ceilalţi erau laici2. În rândul celor 26 de martiri erau şi copii: Thomas Kozachi (15 ani), Anthony Deynan (14 ani), Thomas Kasaki (13 ani), Thomas Ibaraki (12 ani). Cosmas Takeya (Zaquira Tachegia), la care se referă textul de mai jos, era făuritor de săbii - profesie sfântă în Japonia. A fost convertit la creştinism de iezuiţi, a activat în calitate de interpret pentru misionari şi catehet pentru concetăţenii din Osaka. Face parte din grupul celor 26 martiri japonezi care, împreună cu Paul Miki, au fost crucificaţi la 5 februarie 1597 şi pe care Biserica îi comemorează la 6 februarie.
*
Se numea Cosmas Takeya.
În drumul lung spre Nagasaki, rareori îl prindea somnul. Îşi petrecea nopţile rugându-se, dar când luneca în vis, se vedea acasă.
"Acasă" însemna atelierul.
Tresări, deschizând larg ochii. Era ultima noapte - mâine drumul lor avea să ia sfârşit.
Simţea căldura forjei şi în urechi, sângele îi bătea cu putere iar mâinile, singure, se încleştaseră parcă pe piatra de polizat - uşor, delicat şi ferm, gestul se repeta de la sine, ca şi cum mâinile ar fi avut viaţa lor, aparte. Nu era cu putinţă! Să fi fost aievea? Visase oare? Se ştia un făuritor de săbii apreciat - dar nimeni, niciodată nu făcuse o astfel de sabie! Împăturise iar şi iar oţelul, o dată, de două, de douăzeci de ori, iar când vru să se oprească, iată - mâinile singure împătureau mai departe oţelul atingându-l ca şi când ar fi fost hârtie, fără să simtă arsură sau durere şi fără să se mai poată opri. Ştia legenda săbiilor alcătuite din 16 milioane de straturi de oţel3, dar acum mâinile lui împătureau mai departe oţelul, trecuseră demult 32, apoi 64 de milioane de straturi... iar pe măsură ce straturile se aşezau, sabia din vis se făcea mai străvezie... acum sângele-i foşnea în urechi, ca piatra cea mai delicată de polizat... avea să fie gata curând şi toată fiinţa lui, cumva departe de gândurile sale, şlefuia sabia. Urmărea cu privirea, dar trupul său lucra singur, inima i se umpluse de bucurie şi doar gândul îi spuneau mereu: "Nu, aşa ceva nu poate fi adevărat!" Şi totuşi... iată, vedea aievea ce nici măcar nu cutezase să viseze: sabia perfectă, sabia străvezie şi fără umbră. Plutea înaintea lui, desăvârşită.
Deodată izbucni hohotul de râs al unui kami4: "Sabia ta nu taie nimic"! Şi ecoul se rostogoli înfricoşător pe întinderile îngheţate, apoi se stinse şuierând departe: iar zarea fulgeră în luciul de catifea neagră al tăişului.
În ziua când, botezat de misionarii iezuiţi, trecuse la creştinism, acelaşi kami îi şuierase furios: "De sabie vei muri, făuritorule de săbii!". Şi-l pândea când ieşea de la catehizările franciscanilor, el însuşi terţiar franciscan acum, dar nu mai îndrăznea să se apropie. Doar ochii îi luceau răutăcioşi şi în pinii înalţi îi mai auzea uneori şuierul ameninţător. Sau poate nu era decât vântul iernii, părelnic ca teama şi fără trup, tot ca ea.
Dar sabia lui, iat-o, era acolo, vie, plutind în lumina care venea de niciunde - iar lumina însăşi căzând pe luciul ei se tăia şi se înălţa iarăşi mai vie, înapoi, spre cer. Înviase parcă povestea maestrului său - demult, demult, îi spusese bătrânul, când Muramasa l-a provocat la întrecere pe maestrul său, Masamune5, fiindcă un discipol adevărat trebuie sa-şi întreacă maestrul, altfel meşteşugul se stinge - se spune că amândoi au aşezat săbiile făurite de ei, cu tăişul în sus, într-o cascadă: sabia lui Muramasa, numită Juuchi Yosamu ("10.000 de Nopţi Geroase") tăia tot ce trecea deasupra ei, rămurele, peşti, frunze, chiar şi apa sau pietrele mărunte purtate de vârtej - dar sabia maestrului, Yawarakai-Te ("Mâini Blânde") nu tăia nimic. Acesta stătea nemişcat, cu acelaşi surâs blând pe faţa lui, de fildeş vechi. "E prea bătrân - îşi spuse Muramasa - poate că nici nu mai vede că l-am învins". Într-un târziu, călugărul care-i urmărea, înclinându-se adânc în faţa bătrânului Masamune, spuse: "Maestrul e de neînvins: sabia lui taie numai ceea ce e necesar, nu face rău de dragul răului. Săbiile create de Masamune sunt săbii sfinte, iar ale tale - se întoarse el spre Muramasa, sunt săbiile răului, de aceea săbiile tale vor fi săbiile războiului, iar ale maestrului - calme asemeni cerului înstelat6 - săbiile păcii".
Iar sabia străvezie plutea mai departe, în faţa lui - parcă aştepta ceva.
Era perfectă.
Se unduia aşa, în ceaţa zorilor, lunecând, părând când roşietică abia scoasă din forjă, când acoperită de bruma albăstruie a băii de apă, curbată, delicată şi puternică asemeni tuturor săbiilor, dar unică aşa cum numai sufletul omului poate fi, imaculată ca şi cum s-ar fi născut într-un sanctuar - şi chiar aşa era, fiindcă atelierul fiecărui făuritor de săbii asta era: un sanctuar - munca nu era decât continuarea rugăciunii şi era ea însăşi o rugăciune, nesfârşită, neîntreruptă - iar sunetele ciocanului, ale băii de apă, argilei, forjei, pietrelor multiple de polizat, alcătuiau melodia unică din care se ţesea cerul înstelat al fiecărei săbii. Iar un hamon7 nemaiîntâlnit unduia ca valurile ceţii din zori, pe lamă.
Sabia cea străvezie şi fără de umbră aştepta.
Îşi aştepta numele şi stăpânul.
Făcându-şi semnul crucii, făurarul se înclină cu fruntea până la pământ - iar când se ridică, văzu o scânteiere de lumină ca o stea, aproape de mâner şi desluşi floarea de cireş. Şi-şi spuse că singurul nume8 potrivit pentru sabia cea fără de umbră acesta era: "sakura" - imaculată, delicată şi fermă ca floarea de cireş, fiindcă singurul stăpân era el, Isus, cel mai mare dintre toţi, cel căruia-i aparţinuse dintotdeauna sabia care "răneşte şi tot ea vindecă9", sabia vieţii şi nu a morţii, sabia păcii şi a iubirii - sabia cea fără de umbră.
Şi a doua zi, pe cruce, în clipa când l-au străpuns cu săbiile, pe el, făuritorul de săbii - soldaţii s-au dat înapoi îngroziţi - fiindcă din înaltul cerului, lumina care în aceeaşi clipă coborî asupra trupului martirizat, avea forma unei imaculate, străvezii şi fără de umbră - săbii - Sabia Lui Isus.
Dr. Ecaterina Hanganu
Note
1 A se vedea, publicate anterior pe ercis.ro, povestirea "Alb" şi "Moartea unui samurai".
2 Doi samurai: Paul Miki şi Paul Ibaraki, doi medici, un farmacist, un preot păgân convertit la creştinism, un făuritor de săbii, un tâmplar etc.
3 La fiecare împăturire, fiecare strat intern este supus, de asemenea, împăturirii, astfel încât numărul de straturi în lama sabiei se dublează de fiecare dată; întrucât grosimea unei lame de sabie katana este sub 230 atomi de fier, dacă lama se împătureşte de mai mult de 20 ori nu se adaugă un număr semnificativ de straturi. Dacă lama se împătureşte de 10 ori, se vor crea 1024 de straturi; de 20 de ori, se vor crea 1.048.576 de straturi.
4 "kami = orice lucru sau fenomen care produce emoţii de teamă sau de veneraţie fără deosebire între bine sau rău" - definiţie data de Mootori Norinaga (1730-1801); sau: "în cultul Shinto, care reprezintă religia tradiţională a Japoniei, "kami" desemnează orice spirit divin superior condiţiei umane" ("Le Japon" - Dictionnaire et Civilisation, Louis Frédéric, Robert Laffont, Paris, 1996).
5 Masamune cunoscut şi sub numele de Gor? Ny?d? Masamune sau preotul Gor? Masamune (c. 1264-1343 AD), este considerat drept cel mai mare făuritor de săbii japonez.
6 Comparaţia este clasică pentru săbiile lui Masamune.
7 Hamon = linie obţinută de-a lungul sabiei prin călirea diferenţiată realizată în urma împăturirii în lut a lamei în momentul încălzirii şi, respectiv, al răcirii în apă.
8 Săbiile, considerate sfinte în cultura japoneză şi cu suflet propriu, purtau un nume şi erau lăsate moştenire de samurai, drept cea mai de preţ comoară. Meşteşugul făuririi adevăratelor săbii s-a pierdut.
9 1Sam 2,6.
*
Reflecţie: Seceriş în Asia (II)
