|
| © Vatican Media |
Petru şi Andrei, fraţi în speranţă pe calea spre unitate
Adresând rugăciunea "Sfinţilor Părinţi pe ale căror învăţături a fost întemeiată credinţa noastră comună în timpul primului mileniu", patriarhul ecumenic Bartolomeu I de Constantinopol, succesorul apostolului Andrei, le-a încredinţat întâlnirea "pentru ca ei să fie mijlocitori la Domnul, pentru ca noi să putem redescoperi deplina comuniune între Bisericile noastre, împlinind astfel voinţa sa sfântă în aceste vremuri dificile pentru omenire şi pentru lume". La amurgul zilei de 29 noiembrie 2014, în ajunul sărbătorii liturgice a Sfântului Andrei, în Catedrala ortodoxă "Sfântul Gheorghe din Fanar" din Istanbul, patriarhul ecumenic de Constantinopol a sărutat capul Papei Francisc şi l-a îmbrăţişat într-un gest spontan şi fratern.
Francisc, ca episcop de Roma, "Biserica ce prezidează în caritate", îşi demonstrase dorinţa de comuniune. Şi ca fraţi în speranţă, papa şi patriarhul aleseseră să celebreze rugăciunea în catedrala ortodoxă, demonstrând astfel lumii legătura profundă care, în numele apostolilor Petru şi Andrei, uneşte Biserica de Roma cu Biserica ortodoxă de Constantinopol.
Şi a fost semnificativ faptul că papa şi patriarhul aleseseră să organizeze această întâlnire fraternă - în sediul Patriarhiei Ecumenice a Bisericii din Orient - la câteva zile după celebrarea celei de-a cincizecea aniversări a Unitatis redintegratio, decretul conciliar pentru căutarea unităţii creştinilor. Un document fundamental care a deschis calea pentru ecumenism.
"Când a fost ales Papa Francisc, am decis să particip la ceremonia care marca începutul pontificatului său la Vatican. De atunci, sunt legat de Sanctitatea Sa prin legături fraterne", a declarat Bartolomeu I într-un interviu acordat ziarului Avvenire în 2014, în ajunul acelei călătorii. "Fireşte, problema drumului spre unitate şi a avansării dialogului teologic rămâne de o importanţă centrală în relaţiile noastre - a adăugat el -. Ne-am întâlnit la Ierusalim în 2014 pentru a comemora cea de-a 50-a aniversare a întâlnirii istorice din timpurile divizării, în 1964, dintre patriarhul Atenagora şi Papa Paul al VI-lea în Cetatea Sfântă. Încrederea reciprocă dintre mine şi papă, voinţa comună de a depăşi obstacolele şi de a accelera calea spre unitatea dorită, întâlnirile personale, declaraţiile comune, toate sunt contribuţii valoroase la dezvoltarea mai amplă a relaţiilor dintre Bisericile noastre. Şi aici, desigur, se aplică principiul creştin: omul se luptă, iar Dumnezeu binecuvântează şi desăvârşeşte lupta. Viitorul - inclusiv angajamentul faţă de unitate - este în mâinile lui Dumnezeu".
Bartolomeu a fost primul patriarh de Constantinopol, succesor al apostolului Andrei, care a participat la ceremonia de inaugurare a unui pontificat în Vatican. Cuvintele care l-au determinat pe patriarhul ecumenic al Bisericii să vină la Scaunul lui Petru au fost cele rostite de Francisc chiar în seara alegerii sale: "Şi acum începem acest drum: episcop şi popor. Acest drum al Bisericii din Roma, care prezidează în caritate toate Bisericile". Francisc a reluat exact cuvintele unui teolog din secolul I, un Părinte al Bisericii, pe atunci nedespărţită, şi mai târziu venerat ca sfânt atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de Biserica Catolică: Sfântul Ignaţiu din Antiohia, cunoscut sub numele de "Iluminătorul". Şi cu aceste cuvinte, subliniind rolul său de episcop de Roma - motivul pentru care este papă, izvor al slujirii sale universale - Francisc a afirmat nu numai dimensiunea constitutivă a Bisericii de a fi sinodală, ci şi sarcina care i-a fost încredinţată ca succesor al lui Petru: aceea a unităţii.
La o săptămână după conclav, pe 20 martie, în întâlnirea sa cu reprezentanţii Bisericilor creştine, Francisc l-a îmbrăţişat pe succesorul apostolului Andrei, Bartolomeu I, numindu-l "fratele meu Andrei", aşa cum patriarhul ecumenic Atenagora îl numise pe Paul al VI-lea "Petru" la Ierusalim în 1964. De asemenea, şi-a anunţat "hotărârea fermă de a continua pe calea dialogului ecumenic", urmând paşii predecesorilor săi.
De fapt, episcopul de Roma a fost dintotdeauna chemat să păzească, să caute şi să slujească unitatea, nu numai în cadrul Bisericii, ci şi cu fraţii creştini, pentru a răspunde la rugăciunea lui Cristos către Tatăl, care cere ca toţi "să fie una" (In 17,21), o poruncă adresată nu numai apostolilor, ci tuturor comunităţilor creştine de-a lungul istoriei. Şi dacă Biserica din Roma, tocmai pentru că a fost fondată pe Petru, poartă cu sine responsabilitatea ecumenică de a promova dialogul în caritate cu celelalte Biserici surori de origine apostolică, Biserica de Roma are sarcina de a arăta ceea ce îi uneşte deja pe creştini: "De la promulgarea decretului conciliar Unitatis redintegratio, acum mai bine de cincizeci de ani, şi de la redescoperirea fraternităţii creştine bazate pe unicul botez şi pe aceeaşi credinţă în Cristos, drumul pe calea căutării unităţii a avansat în paşi mici şi mari şi a dat roade. Continui să urmez aceşti paşi", a afirmat el în timpul interviului axat pe ecumenism pe care mi l-a acordat pentru "Avvenire" în 2016.
Încă de la începutul slujirii sale petrine, Francisc a subliniat astfel, în conformitate cu Tradiţia, priorităţile drumului pe care îl va urma, în continuitate cu predecesorii săi de la Ioan al XXIII-lea încoace, care - în lumina Conciliului al II-lea din Vatican - au dezvoltat "urgenţa cauzei unităţii", propunând dialogul ecumenic ca o dimensiune obişnuită şi indispensabilă a vieţii fiecărei Biserici particulare. Şi într-o succesiune continuă de întâlniri, gesturi, discursuri şi declaraţii comune, iniţiative şi călătorii apostolice comune, "pentru că întâlnirile precum şi călătoriile ajută această fraternitate să crească", el a demonstrat cum construirea unităţii vizibile a Bisericii lui Cristos se afla printre priorităţile pontificatului său, plasându-se în continuitate cu predecesorii săi.
Deja în celebrarea primei sale Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, invitase "să stăm în faţa lui Cristos" pentru a înţelege că separările dintre creştini nu pot fi considerate în niciun fel ceva natural, inevitabil, aşa cum se întâmplă cu orice asociaţie, pentru că Biserica nu este o asociaţie, este trupul lui Cristos, care nu este divizat, ci este rănit tocmai de diviziunile care sunt un scandal pentru lume şi slăbesc mesajul mântuitor pe care creştinii sunt chemaţi să-l proclame şi să-l trăiască în lume.
Prin urmare, el a clarificat imediat că construirea unităţii creştinilor nu este o strategie, este "un proces spiritual", un "drum ireversibil", "care se realizează în ascultare fidelă faţă de Tatăl, în împlinirea voinţei lui Cristos şi sub călăuzirea Duhului Sfânt". O angajare, în esenţă, care nu poate fi opţională şi trebuie urmărită, deoarece este clar că diviziunile dintre creştini pun în pericol însăşi credibilitatea predicii lor, aşa cum afirmă decretul Conciliului al II-lea din Vatican despre ecumenism, Unitatis redintegratio.
"Ştim, de asemenea - a afirmat Papa Francisc - că nu putem vindeca singuri rănile diviziunilor noastre, care sfâşie trupul lui Cristos. Prin urmare, nu putem impune planuri sau sisteme pentru a restabili unitatea. Pentru a cere unitate între noi, creştinii, nu putem decât să ne uităm la Isus şi să cerem ca Duhul Sfânt să lucreze printre noi. Fie ca el să realizeze unitatea. În întâlnirea cu luteranii din Lund, am repetat cuvintele lui Isus, când le spune ucenicilor săi: «Fără mine nu puteţi face nimic»".
Şi tocmai această adeziune deplină la mesajul lui Cristos, voinţa ca fraţii să se întâlnească pentru o mărturie comună, este forţa motrice din spatele drumului spre unitate, care a motivat schimbul îmbrăţişării şi sărutului de pace în atâtea ocazii, nu numai între cei care prezidează Scaunul Romei şi pe cel al Constantinopolului.
Numeroasele gesturi făcute, nu numai cu patriarhul Bartolomeu, ci şi cu intervenţiile Papei Francisc despre unitatea Bisericii, au mărturisit o nouă eră în receptarea decretului Unitatis redintegratio, indicând cât de mult mai este de făcut pentru a trăi dimensiunea ecumenică a Bisericii. Şi chiar şi astăzi, ele constituie un izvor privilegiat pentru dezvoltarea ulterioară a dialogului teologic cu Biserica ortodoxă.
În credinţa comună, în lumina evangheliei şi a experienţei trăite din primul mileniu, mărturia călătoriilor şi a gesturilor ecumenice făcute cu fraţii din Bisericile surori este, aşadar, un fapt istoric care subliniază şi amplifică perspectivele unui parcurs indispensabil şi ireversibil, cerut urgent de semnele timpurilor. Timpuri în care angajarea şi slujirea comună a Bisericilor creştine şi a responsabililor lor cer să ne oferim martori ca ferment pentru a favoriza dreptatea, fraternitatea şi pacea popoarelor.
Stefania Falasca
(După L'Osservatore Romano, 28 noiembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Papa Leon al XIV-lea: Mă gândeam să ies la pensie, în schimb am capitulat în faţa lui Dumnezeu
În tăcere şi cu braţele deschise, rugăciunea papei în portul din Beirut
Papa în Liban: Sfânta Liturghie ("Beirut Waterfront", Beirut, marţi, 2 decembrie 2025)
Conferinţa de presă a pontifului în timpul zborului de la Istanbul la Beirut (30 noiembrie 2025)
Papa în Turcia: Doxologia (29 noiembrie)
Leon al XIV-lea în "Moscheea albastră" din Istanbul, vizită în spirit de reculegere şi ascultare
Papa Leon al XIV-lea: În drum spre unitate până la Ierusalim în Jubileul din 2033
Ce reprezintă logourile şi motourile pentru călătoria Papei Leon al XIV-lea în Turcia şi Liban?
Papa Leon al XIV-lea: Salut adresat jurnaliştilor în timpul zborului spre Ankara (27 noiembrie 2025)
Cardinalul Parolin: În Orientul Mijlociu papa va fi mesager de armonie, dialog şi pace
Cardinalul Koch: Papa la Niceea, un mesaj pentru unitatea tuturor creştinilor
