© Vatican Media
Conferinţa de presă a pontifului în timpul zborului de la Istanbul la Beirut (30 noiembrie 2025)

Matteo Bruni:

Bună ziua tuturor. Bine aţi revenit. Am încheiat această primă parte a călătoriei şi îi mulţumim Sfântului Părinte pentru prezenţa sa printre noi şi pentru că ne-a oferit oportunitatea de a urmări această primă parte a călătoriei alături de el. Nu ştiu dacă doriţi să spuneţi ceva... Apoi, sunt câţiva jurnalişti care au pregătit [întrebări].

Papa Leon:

[În engleză] Bună ziua, bună ziua tuturor. Pentru început, voi vorbi în engleză. Cred că majoritatea dintre voi înţelegeţi. Îmi face plăcere să vă salut. Sper că v-aţi simţit la fel de bine ca mine în Turcia. Cred că a fost o experienţă minunată. După cum ştiţi, principalul motiv pentru care am venit în Turcia a fost cea de-a 1700-a aniversare a Conciliului din Niceea. A avut loc acea splendidă celebrare, foarte simplă, dar foarte profundă, pe locul uneia dintre vechile bazilici din Niceea, pentru a comemora marele eveniment al acordului întregii comunităţi creştine şi al mărturisirii de credinţă, Crezul niceeano-constantinopolitan.

Pe lângă acestea, desigur, au fost multe alte evenimente pe care le-am sărbătorit. Personal, aş dori să vă exprim recunoştinţa faţă de voi toţi pentru toată munca depusă în planificarea vizitei, începând cu nunţiul, personalul şi întreaga echipă din Roma, desigur, care s-a ocupat de întreaga organizare. Dar în special guvernului Turciei, preşedintelui Erdoğan şi numeroaselor persoane pe care le-a pus la dispoziţie pentru a asigura succesul călătoriei: elicopterul său personal, multe alte mijloace de transport, organizare etc.; prezenţa miniştrilor în diferite momente ale vizitei. Aşadar, cred că a fost un mare succes.

Am fost foarte mulţumit de diferitele momente pe care le-am avut cu diferitele Biserici, cu diferitele comunităţi creştine şi cu Bisericile ortodoxe, culminând în această dimineaţă cu Dumnezeiasca Liturghie cu patriarhul Bartolomeu. A fost o sărbătoare minunată şi sper că aţi avut cu toţii aceeaşi experienţă. Aşadar, vă mulţumesc. Nu ştiu dacă există întrebări sau comentarii, dar numai câteva, pentru că mă aşteaptă pentru a face alte fotografii.

Barıș Seçkin (jurnalist turc pentru agenţia de ştiri Anadolu Ajans?):

La începutul călătoriei dumneavoastră, aţi menţionat pacea globală şi regională. În acest sens, care este comentariul dumneavoastră cu privire la rolul Turciei în realizarea şi menţinerea păcii globale şi regionale şi cum aţi discutat acest lucru cu preşedintele Erdoğan?

Papa Leon:

Când am mers în Turcia şi, bineînţeles, acum în Liban, această călătorie a avut o temă specială: a fi, ca să spunem aşa, un mesager al păcii, dorinţa de a promova pacea în întreaga regiune. Turcia are anumite calităţi în acest sens: este o ţară cu o mare majoritate musulmană, totuşi există numeroase comunităţi creştine, chiar dacă acestea reprezintă o minoritate foarte mică. Şi totuşi, oameni de diferite religii reuşesc să trăiască în pace. Aş spune că acesta este un exemplu pe care am dori cu toţii să-l vedem în întreaga lume.

Adică, în pofida diferenţelor religioase, în pofida diferenţelor etnice, în pofida multor altor diferenţe, oamenii pot trăi în pace. Turcia însăşi, desigur, a avut diferite momente în istoria sa când acest lucru nu a fost întotdeauna aşa; dar având în vedere că am experimentat acest lucru şi am putut vorbi despre pace cu preşedintele Erdoğan... cred că a fost un element important, un element fructuos al vizitei mele.

Seyda Canepa de la televiziunea turcă:

Sanctitate, dincolo de declaraţiile oficiale, aţi vorbit despre situaţia din Gaza cu preşedintele Erdoğan, având în vedere că Vaticanul şi Turcia împărtăşesc aceeaşi viziune asupra soluţiei cu două state şi două popoare? Şi apoi, în ceea ce priveşte Ucraina, Vaticanul a subliniat în repetate rânduri rolul Turciei, începând cu deschiderea coridorului cerealier la începutul conflictului. Aşadar, vedeţi vreo speranţă pentru un armistiţiu în Ucraina şi un proces de pace mai rapid în Gaza în acest moment?

Papa Leon:

Mulţumesc! Cu siguranţă am discutat ambele situaţii. Sfântul Scaun a susţinut public propunerea unei soluţii cu două state timp de mai mulţi ani. Ştim cu toţii că Israelul încă nu acceptă această soluţie, dar o vedem ca fiind singura soluţie care ar putea oferi - să zicem - o soluţie la conflictul în curs. Suntem, de asemenea, prieteni ai Israelului şi încercăm să mediem cu ambele părţi, ajutând să ne apropiem de o soluţie justă pentru toţi. Am discutat acest lucru cu preşedintele Erdoğan şi, cu siguranţă, este de acord cu această propunere. Turcia are un rol important pe care l-ar putea juca în acest sens.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru Ucraina. Deja în urmă cu câteva luni, odată cu posibilitatea unui dialog între Ucraina şi Rusia, preşedintele a fost de mare ajutor în convocarea celor două părţi. Din păcate, încă nu am văzut o soluţie, dar astăzi există din nou propuneri concrete pentru pace. Şi sperăm că preşedintele Erdoğan, prin relaţia sa cu preşedintele Ucrainei, al Rusiei şi al Statelor Unite, poate ajuta în acest sens, promovând dialogul, un armistiţiu şi găsind o modalitate de a rezolva acest conflict, acest război din Ucraina. Mulţumesc.

Salutări tuturor. Călătorie plăcută! [Matteo Bruni] mi-a sugerat să spun câteva cuvinte după importanta întâlnire ecumenică de la Niceea. Ieri dimineaţă am vorbit despre posibile întâlniri viitoare. Una ar fi în anul 2033, la două mii de ani de la Răscumpărare, Învierea lui Isus Cristos, care este în mod clar un eveniment pe care toţi creştinii vor să-l celebreze. Ideea a fost binevenită; nu am adresat încă invitaţia, dar posibilitatea este de a celebra acest mare eveniment al Învierii la Ierusalim în 2033, de exemplu. Mai sunt ani de pregătit. Totuşi, a fost o întâlnire foarte frumoasă, pentru că au fost prezenţi creştini din diferite tradiţii şi au putut participa la acest moment.

Vă mulţumesc! Vă mulţumesc tuturor.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Din arhiva ercis.ro:

  1. Papa Leon al XIV-lea: Mă gândeam să ies la pensie, în schimb am capitulat în faţa lui Dumnezeu

  2. Papa în Liban: Ceremonia de rămas bun (Aeroportul internaţional "Rafiq Hariri", Beirut, marţi, 2 decembrie 2025)

  3. În tăcere şi cu braţele deschise, rugăciunea papei în portul din Beirut

  4. Papa în Liban: Sfânta Liturghie ("Beirut Waterfront", Beirut, marţi, 2 decembrie 2025)

  5. Papa în Liban: Vizită la lucrătorii şi asistaţii de la Spitalul "De La Croix" la Jal ed Dib (Spitalul "De La Croix", Jal ed Dib, marţi, 2 decembrie 2025)

  6. Papa în Liban: Întâlnire cu tinerii (Piaţa din faţa Patriarhiei de Antiohia a maroniţilor, Bkerké, luni, 1 decembrie 2025)

  7. Papa în Liban: Întâlnire ecumenică şi interreligioasă (Piaţa Martirilor, Beirut, luni, 1 decembrie 2025)

  8. Papa în Liban: Întâlnire de rugăciune cu episcopii, preoţii, consacraţii, consacratele şi lucrătorii pastorali (Sanctuarul "Stăpâna Noastră a Libanului" (Harissa), luni, 1 decembrie 2025)

  9. Papa în Liban: Vizită şi rugăciune la mormântul Sfântului Charbel Makluf (Mănăstirea "Sfântul Maroun", Annaya, luni, 1 decembrie 2025)

  10. Papa în Liban: Întâlnire de rugăciune cu episcopii, preoţii, consacraţii, consacratele şi lucrătorii pastorali (Sanctuarul "Stăpâna Noastră a Libanului" (Harissa), luni, 1 decembrie 2025)

  11. Papa în Liban: Vizită şi rugăciune la mormântul Sfântului Charbel Makluf (Mănăstirea "Sfântul Maroun", Annaya, luni, 1 decembrie 2025)

  12. Conferinţa de presă a pontifului în timpul zborului de la Istanbul la Beirut (30 noiembrie 2025)

  13. Papa în Liban: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Beirut, duminică, 30 noiembrie 2025)

  14. Papa în Liban: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Beirut, duminică, 30 noiembrie 2025)

  15. Papa în Turcia: Dumnezeiasca Liturghie (Biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe", Istanbul, duminică, 30 noiembrie 2025)

  16. Papa în Turcia: Dumnezeiasca Liturghie (Biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe", Istanbul, duminică, 30 noiembrie 2025)

  17. Papa în Turcia: Vizită de rugăciune la catedrala armeană apostolică (Catedrala armeană apostolică, Istanbul, duminică, 30 noiembrie 2025)

  18. Sfântul Charbel Maklūf, simbol de convieţuire pentru Liban. Spre etapa libaneză a primei călătorii apostolice a lui Leon al XIV-lea

  19. Papa în Turcia: Sfânta Liturghie - Duminica I din Advent ("Volkswagen Arena", Istanbul, sâmbătă, 29 noiembrie 2025)

  20. Papa în Turcia: Sfânta Liturghie - Duminica I din Advent ("Volkswagen Arena", Istanbul, sâmbătă, 29 noiembrie 2025)

  21. Papa în Turcia: Doxologia (29 noiembrie)

  22. Papa în Turcia: Întâlnire cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I şi semnarea Declaraţiei Comune (Palatul Patriarhal, Istanbul, sâmbătă, 29 noiembrie 2025)

  23. Leon al XIV-lea în "Moscheea albastră" din Istanbul, vizită în spirit de reculegere şi ascultare

  24. Papa Leon al XIV-lea: În drum spre unitate până la Ierusalim în Jubileul din 2033

  25. Bazilica din lac. İznik între amintire şi revelaţie

  26. Petru şi Andrei, fraţi în speranţă pe calea spre unitate. Pentru o receptare deplină a decretului conciliar Unitatis redintegratio

  27. Papa în Turcia: Întâlnire ecumenică de rugăciune la săpăturile arheologice de la Bazilica antică "Sfântul Neofit" (İznik, vineri, 28 noiembrie 2025)

  28. Ce reprezintă logourile şi motourile pentru călătoria Papei Leon al XIV-lea în Turcia şi Liban?

  29. Papa în Turcia: Vizita la casa de primire pentru bătrâni a Micilor Surori ale Săracilor (Istanbul, vineri, 28 noiembrie 2025)

  30. Papa în Turcia: Întâlnire de rugăciune cu episcopii, preoţii, diaconii, consacraţii, consacratele şi lucrătorii pastorali (Catedrala "Duhul Sfânt", Istanbul, vineri, 28 noiembrie 2025)

  31. Papa în Turcia: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Palatul Prezidenţial, Ankara, joi, 27 noiembrie 2025)

  32. Papa Leon al XIV-lea: Salut adresat jurnaliştilor în timpul zborului spre Ankara (27 noiembrie 2025)

  33. Pe urmele papilor în Liban, o "ţară mesaj" pentru pace

  34. Pe căile unităţii şi păcii

  35. Cardinalul Parolin: În Orientul Mijlociu papa va fi mesager de armonie, dialog şi pace

  36. Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea în Turcia şi în Liban cu pelerinaj la İznik (Turcia) cu ocazia celei de-a 1700-a aniversări a Primului Conciliu din Niceea (27 noiembrie - 2 decembrie 2025) - Statistici

  37. Cardinalul Koch: Papa la Niceea, un mesaj pentru unitatea tuturor creştinilor

  38. Scrisoarea apostolică "In unitate fidei" a Sfântului Părinte Leon al XIV-lea în a 1700-a aniversare a Conciliului din Niceea

  39. Din antica Niceea la portul din Beirut. A fost publicat programul călătoriei lui Leon al XIV-lea în Turcia şi Liban