La Montevideo beatificarea lui Giacinto Vera
Păstor care "are mirosul oilor"
Giacinto Vera, martor angajat şi vestitor neobosit al Evangheliei lui Cristos în timpuri dificile pentru Biserica din Uruguay, a fost beatificat la Montevideo, sâmbătă, 6 mai 2023, în tribuna olimpică a Stadionului Centenar. A prezidat ritualul cardinalul Paulo Cezar Costa, arhiepiscop de Brasilia, reprezentându-l pe Papa Francisc.
Păstor care "are mirosul oilor", conform expresiei îndrăgite de Papa Francisc, a stat în mijlocul turmei sale pentru a o conduce, a o susţine şi a o duce la Cristos.
Părinţii săi, Gerardo Vera şi Josefa Durá, ambii originari din Lanzarote, în insulele Canarie, ţărani săraci şi doritori de a găsi condiţii mai bune de viaţă pentru familie, în lunile mai şi iunie din 1813, au decis să emigreze în Uruguay. În timpul traversării Oceanului Atlantic, la 3 iulie 1813, s-a născut al patrulea copil al lor, care a fost botezat la 2 august în Biserica "Nostra Signora dell'Esilioi Santa Catalina", în dieceza braziliană de Rio de Janeiro, cu numele de Giacinto.
Continuând călătoria lor, familia Vera-Durán s-a stabilit în localitatea Abra del Mallorquin, în departamentul Maldonado, în Uruguay, dedicându-se lucrărilor agricole, pentru a se transfera după aceea în zona Toledo, în departamentul Canelones, unde au cumpărat o casă şi terenul de cultivat. Educat creştineşte de mamă şi cu ajutorul franciscanilor, Giacinto, în 1826, a primit Prima Împărtăşanie. În 1832, după un curs de exerciţii spirituale, s-a simţit chemat la preoţie. După ce a frecventat studiile teologice în colegiul iezuiţilor din Buenos Aires, la 28 mai 1841, a fost sfinţit preot.
Întors în Uruguay, i-a fost încredinţată mai întâi funcţia de vice-paroh, apoi de paroh la Canelones, unde a desfăşurat o intensă activitate pastorală, cu scopul de a ajunge la toată populaţia din vastul teritoriu parohial. În această localitate, a fost ales şi membru al consiliului economic administrativ al departamentului şi s-a dedicat în favoarea întemeierii unui colegiu şi a unui cămin al iezuiţilor.
La 8 mai 1859, a fost numit vicar apostolic şi s-a transferat la Montevideo. În această nouă funcţie, a dedicat angajare deosebită în formarea clerului, în îngrijirea pastorală, pentru care a făcut mari călătorii misionare, şi în salvgardarea drepturilor Bisericii în faţa ingerinţelor statale. Pentru aceasta, i-a fost impusă o perioadă de exil - între octombrie 1862 şi august 1863 - pe care a petrecut-o la Buenos Aires.
La doi ani după întoarcerea sa în Uruguay, Giancinto Vera a fost ales episcop titular de Megara şi consacrat la 16 iulie 1865. În 1867, a întreprins o călătorie în Europa în căutarea de misionari pentru Uruguay. La 15 octombrie 1869, a plecat la Roma pentru a participa la Conciliul Vatican II şi după aceea, de la 3 octombrie până la 4 decembrie 1870, a efectuat un pelerinaj în Ţara Sfântă.
Întors la Montivideo, a făcut toate eforturile ca să se pună capăt războiului civil aflat în desfăşurare. Obţinerea păcii i-a permis să reia activitatea misionară, întărită cu întoarcerea iezuiţilor în capitală, cu consacrarea ţării la Preasfânta Inimă a lui Isus şi cu venirea primului grup de salezieni, trimişi de Sfântul Ioan Bosco la cererea lui Vera însuşi.
La 13 iulie 1878, a fost înfiinţată Dieceza de Montevideo, al cărui prim episcop a fost numit Giacinto Vera. A binecuvântat în capitala uruguayană prima piatră a seminarului conciliar şi a continuat activitatea sa apostolică, vizitând neobosit toate locurile misionare.
La 28 aprilie 1881, în pofida vârstei înaintate, episcopul a plecat în ultima sa misiune. Călătoria, deja în sine grea, a devenit şi mai dificilă din cauza unei ploi dense şi continue, circumstanţă care a dat o lovitură definitivă sănătăţii sale deja slăbite. A murit la 6 mai 1881 la Pan de Azúcar şi înmormântarea sa a fost celebrată la 11 mai 1881 în catedrala din Montevideo unde a fost înmormântat.
Spiritualitatea sa s-a format şi s-a plăsmuit în cadrul lucrării pastorale. El a ştiut să conjuge viaţa interioară şi viaţa apostolică în mod unitar, dând loc unei spiritualităţi care ştia să unească activitatea apostolică intensă şi relaţia strânsă cu Domnul. Viaţa sa interioară cu Dumnezeu, crescută şi plăsmuită pe terenul foarte obositor al misiunii, este astfel şi la originea personalităţii sale puternice, cu greu deteriorabilă de încercările şi de provocările vieţii, capabile de rezistenţă puternică la obstacole.
Conformarea cu Cristos, alimentată de liturgie şi de rugăciunea personală, a marcat profund drumul său spiritual şi a înflorit într-o exercitare constantă şi eroică a virtuţilor. Atitudinea sa de ascultare faţă de voinţa divină l-a dezlipit de la el însuşi pentru a-l deschide la slujirea generoasă a aproapelui. Şi sub aspectul organizator şi instituţional al vieţii unei dieceze care făcea primii paşi în mijlocul unor dificultăţi interne şi externe crescânde, el a dat semnale precise ale valorii principale de vestit şi de mărturisit: primatul lui Dumnezeu în viaţa şi în istoria umanităţii şi a Bisericii. Din această prioritate, Vera a trăit primatul carităţii pastorale nu ca primat al eficienţei, ci ca angajare în construirea comunităţii creştine, ca semn de comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele.
(După L'Osservatore Romano, 6 mai 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
