de Isabella Piro
Fondatoarea Congregaţiei Surorilor Prezentării la Templu a Mariei va deveni sfântă: în audienţa acordată cardinalului Semeraro în dimineaţa zilei de marţi, 14 decembrie 2021, Papa Francisc a autorizat promulgarea decretului respectiv. Călugăriţa italiană Maria Carola Cecchin va fi, de asemenea, beatificată, în timp ce trei preoţi, printre care italianul Bernardo Sartori, şi o călugăriţă poloneză vor deveni venerabili.
O viaţă marcată de suferinţă şi de caritate cea a Mariei Rivier, care în curând va fi sfântă: de fapt, are numai 16 luni când cade din pat, lovindu-se la şold şi întâlnind probleme grave în creştere. Este anul 1770 şi mulţi ani fetiţa nu reuşeşte să stea în picioare, ajungând constrânsă să se târască pe spate, ajutându-se cu mâinile. Abia în 1774 reuşeşte să se ridice, cu ajutorul cârjelor, şi numai după trei ani reuşeşte să se vindece complet. Dar boala îi dăruieşte o intuiţie: să-şi dedice restul vieţii sale lui Dumnezeu. Născută în Montpezat-sous-Bauzon, în Franţa, la 19 decembrie 1768, după ce a primit Prima Împărtăşanie, Maria Rivier îşi maturizează dorinţa de a se consacra Domnului şi cere să intre în Congregaţia Surorilor Notre Dame de Pradelles, dar, din cauza sănătăţii, nu este considerată capabilă.
De la mică şi slabă la sfântă
Atunci femeia decide să deschidă o şcoală, lucru pe care-l face în 1786, şi să se dedice îngrijirii bolnavilor şi a săracilor. Când izbucneşte Revoluţia franceză, se mută la Thueyts unde adună câteva tinere: cu toate că revoluţionarii închid ordinele călugăreşti, Maria dă viaţă, la 21 noiembrie 1796, unei mici comunităţi. După cinci ani, în 1801, cu aprobarea episcopului de Vienne, se naşte Congregaţia Surorilor Prezentării la Templu a Mariei care, în câţiva ani, deschide 46 de case. Rivier moarte la 3 februarie 1838 la Bourg-Saint-Andéol; sfântul Ioan Paul al II-lea o beatifică la 23 mai 1982 şi în curând va fi canonizată. Mica, slaba copilă care nu reuşea să stea în picioare devine, aşadar, sfântă. Minunea recunoscută, atribuită mijlocirii sale, se referă la vindecarea unei nou-născute afectată de "hidrops fetal generalizat precoce non-imunologic", petrecută în 2015 în Filipine.
Va fi fericită italiana Maria Carola Cecchin
În schimb va deveni fericită italiana Maria Carola Cecchin, înainte de voturi Fiorina, călugăriţă din Congregaţia Surorilor Sfântului Iosif Benedict Cottolengo. Născută la 3 aprilie 1877 la Cittadella, în provincia Padova, face voturile călugăreşti la 6 ianuarie 1899, după ce a intrat în Casa Mică a Providenţei Divine la Torino. În 1905 este trimisă în Kenya, împreună cu patru surori din congregaţie şi cu doi misionari de la Consolata. Catehetă neobosită în atâtea sate, de la pădurile la stepele uscate din Kikuyo, de la savana la stepa din Meru, Maria Carola este mereu gata să deschidă breşe pentru noi misiuni. Vede toate tipurile de mizerie şi suferinţă, se supune la mari trude, dar suportă totul, cu iubire infinită, animată de zel misionar. Între timp, este numită superioară şi destinată la diferite comunităţi, dintre care ultima este cea din Tigania, unde se îmbolnăveşte grav. Se decide să se întoarcă în Italia, dar Maria Carola moarte în timpul călătoriei cu vaporul, la 13 noiembrie 1925, la vârsta de 48 de ani. Normativele igienice din acei ani prevăd ca trupul său să fie aruncat în apele Mării Roşii. Minunea recunoscută pentru apropiata sa beatificare şi atribuită mijlocirii sale se referă la revenirea vitală a unui copil născut în "lipsă prelungită de activitate cardiacă, respiratorie, neurologică". Evenimentul a avut loc la Meru, în Kenya, în 2013.
Venerabilul părinte Bernardo Sartori, refugiat printre refugiaţi
Printre decretele promulgate la 13 decembrie 2021 de Congregaţia Cauzelor Sfinţilor, după audienţa Papei Francisc acordată cardinalului prefect, Marcello Semeraro, sunt şi cele referitoare la trei preoţi şi o călugăriţă, care devin venerabili prin recunoaşterea trăirii eroice a virtuţilor. Îndeosebi iese în evidenţă mărturia lui Bernardo Sartori, preot călugăr de la Misionarii Combonieni ai Inimii lui Isus. Viaţa sa este una puternic impregnată de misiune: născut la 20 mai 1897 la Falzé di Trevignano, în provincia Treviso, în 1921 intră în Congregaţia comboniană. Hirotonit preot în 1923, după câteva activităţi de animare misionară în sudul Italiei, în 1934 este trimis în West Nile, în nord-vestul Ugandei, ambient prevalent musulman. În anii următori, întemeiază noi misiuni şi şcoli, în timp ce în 1962 promovează consacrarea tuturor misionarilor şi misionarelor combonieni din Africa la Fecioara Maria. Trăieşte evenimentele zbuciumate care urmează după căderea dictatorului ugandez Amin şi în 1979 îi urmează pe oamenii săi în Zair, devenind refugiat printre refugiaţi. După o scurtă şedere în Italia, în 1982, la vârsta de 85 de ani, se întoarce din nou în Zair, pentru a rămâne alături de oamenii săi. Neobosit în munca apostolică şi în ajutorul de asistenţă dat aproapelui, moare la 3 aprilie 1983, ziua de Paşte, la Ombaci, în Uganda. Trupul său este găsit fără viaţă în biserică, în faţa tabernacolului.
Venerabila Maria Margareta, forţa credinţei în timp de război
Deosebită şi viaţa Mariei Margareta a Inimii lui Isus în agonie în Grădina Ghetsemani (înainte de voturi: Ludovica Banaś), călugăriţă cu voturi din Congregaţia Surorilor Sfintei Familii din Nazaret. Născută la 10 aprilie 1896 la Klecza Dolna, în Polonia, la 15 februarie 1917 intră în Congregaţie şi la 31 iulie 1926 face voturile perpetue. În 1937 este transferată la Nowogródek (astăzi Bielorusia), unde lucrează la spital. Este mare angajarea sa în apostolatul faţă de săraci, nevoiaşi, orfani, prizonieri. După ocuparea oraşului din partea trupelor sovietice în 1939, surorile sunt expulzate din conventul lor şi îndepărtate din spital. Constrânse să se îmbrace cu haine laice, trebuie să caute găzduire la familii prietene. În 1941, Nowogródek trece sub Germania; după doi ani, douăsprezece surori sunt convocate de germani la comisariat şi împuşcate în pădurea apropiată. Fermă şi tare în credinţă, Maria Margareta reuşeşte să se salveze şi, după retragerea germanilor în 1944, dezgroapă trupurile celor unsprezece surori ucise şi le dă o înmormântare demnă în biserică. Sfântul Ioan Paul al II-lea le va beatifica după aceea, în 2000. După terminarea războiului, teritoriile din estul Poloniei sunt încorporate în Uniunea Sovietică. Maria Margareta nu se mai întoarce în ţara sa natală, aşa cum fac atâţia alţii, ci rămâne la Nowogródek pentru a continua misiunea sa, ca singura gardiană a bisericii şi a mormântului surorilor sale. Şi aici moare la 26 aprilie, la vârsta de 70 de ani, după o lungă boală, suportată cu răbdare şi seninătate.
Venerabilul Carlo de Abbiategrasso, exemplu de evlavie, umilinţă şi caritate
Şi viaţa italianului Carlo de Abbiategrasso (înainte de voturi: Gaetano Antonio Vigevano), preot călugăr din Ordinul Fraţilor Minori Capucini, este exemplară: născut la 30 august 1825 la Abbiategrassă, încă de mic se remarcă prin religiozitatea sa şi prin zelul cu care îi învaţă catehismul pe cei de vârsta lui. Simte imediat vocaţia la viaţa consacrată, dar constituţia sa fragilă şi tuberculoza încetinesc parcursul său. Voturile solemne în Ordinul Fraţilor Capucini vin abia la 30 martie 1855. La 26 decembrie din acelaşi an este hirotonit preot şi se dedică îndeosebi exercitării carităţii. În anii în care la Milano se răspândeşte holera, deşi era bolnav cu febră, Carlo cere în genunchi să-i fie acordată permisiunea de a merge în spital ca să-i asiste pe suferinzi. În 1858 este transferat la Sanctuarul Fecioarei Maria a Capucinilor din Casalpusterlengo, unde se remarcă prin evlavie extraordinară, prin umilinţă şi prin caritate, dobândind şi faimă de taumaturg. Dată fiind faima sa de sfinţenie, guvernul austriac cere îndepărtarea sa, dar episcopul de Lodi, Monseniorul Gaetano Benaglio, refuză categoric. Îmbolnăvindu-se de bronhopneumonie şi de TBC, moare la 21 februarie 1859.
Venerabilul Andrea Garrido Perales, apostol al deţinuţilor
În sfârşit, devine venerabil şi spaniolul Andrea Garrido Perales, preot călugăr din Ordinul Sfintei Fecioare Maria a Răsplăţii. Născut la 29 noiembrie 1663 la Vallada, expert teolog, îşi dedică viaţa predicării, administrării sacramentului reconcilierii şi asistenţei faţă de marginalizaţi, orfani, săraci, bolnavi, deţinuţi, ţigani şi nomazi. Lovit de o formă gravă de artrită care îi deformează corpul, arată o tărie sufletească exemplară, alimentată de rugăciune constantă. Fidel faţă de carisma ordinului, răspândeşte printre deţinuţi evanghelia ca instrument de eliberare din închisoarea marginalizării sociale şi a dispreţului, favorizând reinserarea lor în societate şi drumul lor de credinţă. Moare la Xátiva la 23 februarie 1728, la vârsta de 65 de ani.
(După Vatican News, 13 decembrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
