A trecut la Domnul Cardinalul Jorge Liberato Urosa Savino
Era arhiepiscop emerit de Caracas în Venezuela
În după-amiaza zilei de joi, 23 septembrie 2021, a murit cardinalul Jorge Liberato Urosa Savino, arhiepiscop emerit de Caracas, în Venezuela. Născut la 28 august 1942 în capitala venezueleană, a fost hirotonit preot la 15 august 1967. Ales pentru Biserica titulară de Vegesela de Bizacena la 3 iulie 1982, şi în acelaşi timp numit episcop auxiliar de Caracas, la 22 septembrie 1982 a primit hirotonirea episcopală. La 17 martie 1990 a fost promovat arhiepiscop de Valencia en Venezuela. La 17 septembrie 2005 a devenit arhiepiscop mitropolit de Caracas. Creat şi publicat cardinal al titlului "Santa Maria ai Monti" în consistoriul din 24 martie 2006, a renunţat la conducerea pastorală a Arhidiecezei de Caracas la 9 iulie 2018. Înmormântarea a fost celebrată vineri dimineaţă, 24 septembrie 2021, la ora 9.00 la Caracas, în catedrala mitropolitană, unde a fost înmormântat cardinalul.
Vineri, 27 august 2021 - chiar în ajunul împlinirii vârstei de 79 de ani - cardinalul Urosa Savino a fost internat în Clinica Metropolitană din Caracas datorită consecinţelor infectării de covid-19. Ziua următoare a voit să primească sacramentul Ungerii Bolnavilor şi Împărtăşania. Şi a voit să pregătească un mesaj, definit de el însuşi "o scurtă declaraţie de iubire către Dumnezeu, de iubire către Biserică şi de iubire către poporul din Venezuela".
Cardinalul a decedat în ziua următoare în care a celebrat 39 de ani de la hirotonirea episcopală. Toate clopotele din Caracas au răsunat a doliu; şi în fiecare biserică a fost amintit în rugăciune.
"Mă simt imens de fericit că am fost preot, că am putut să trăiesc vocaţia mea cu mare entuziasm": sunt cuvinte din mesaj, care rămâne ca testamentul său spiritual. "Am avut norocul şi binecuvântarea - a scris el - că Dumnezeu m-a condus pe cărări necunoscute de slujire şi de responsabilităţi foarte mari în Biserică, pentru care sunt recunoscător în sufletul meu". Exprimând "marele afect faţă de poporul venezuelean" şi "dedicarea sa absolută pentru libertatea sa, pentru instituţiile sale, pentru apărarea drepturilor poporului în faţa abuzurilor care au fost comise de guvernele naţionale", cardinalul sublinia că a acţionat mereu "nu din ură sau supărare, ci în apărarea libertăţii, dreptăţii şi a drepturilor" populaţiei.
"Îi cer lui Dumnezeu să mă ierte pentru toate lipsurile mele atât în omisiune cât şi în acţiune", se mai citeşte în mesajul cardinalului, care reafirma că "a fost condus mereu de o iubire imensă faţă de oamenii simpli şi umili" şi "faţă de toate sectoarele poporului venezuelean, fără nicio excludere". În acest sens, explica el, "m-am unit mereu cu chemările Conferinţei Episcopale, căreia îi exprim comuniunea mea, şi cu care am acţionat mereu căutând o muncă pozitivă pentru binele Bisericii şi pentru binele poporului". În concluzie cardinalul reafirma că "ceea ce ne interesează mai ales este ca poporul venezuelean să iubească, să aibă credinţă şi să-l slujească pe Isus Cristos care este calea, adevărul şi viaţa, unicul în care găsim mântuirea şi iertarea păcatelor".
Punct de referinţă în anii complecşi pentru Venezuela, Urosa Savino a găsit în mărturia fericitului José Gregorio Hernández Cisneros (1864-1919) - la a cărui cauză a fost vice-postulator - icoana pentru o renaştere de speranţă a poporului său: un medic, un om de ştiinţă, dar mai ales un om al lui Dumnezeu, frate al celor mai săraci în mod franciscan.
Fiul lui Luis Manuel Urosa Joud şi Ligia Savino del Castillo de Urosa, după ce a făcut studiile primare şi secundare în colegiul La Salle di Tienda Honda, la Caracas (1948-1959), tânărul Jorge Liberato a frecventat trieniul filozofic în seminarul inter-diecezan (1059-1974) şi, pentru teologie, Saint Augustine's Seminary din Toronto, în Canada (1962-1965).
După aceea, la Roma a completat studiile la Universitatea Pontificală Gregoriana (1965-1971), unde a obţinut licenţa (1967) şi doctoratul în teologie (1971), locuind la Colegiul Pontifical Pio Latinoamerican. Hirotonit preot la 15 august 1967, la Caracas, de cardinalul arhiepiscop José Humberto Quintero Parra, a fost vice rector (1971-1974) şi apoi rector (1974-1976) şi profesor la seminarul San José di El Hatillo, apoi rector al seminarului inter-diecezan Santa Rosa da Lima din Caracas (1976-1982).
Fondator al Centrului de evanghelizare şi Vicariat călugăresc al Preasfintei Treimi, Casa de Tabla în Petare (august 1971-1982), a fost profesor de antropologie filozofică în seminarul inter-diecezan din Caracas (1971-1976), de teologie dogmatică în seminarul Sfânta Roza din Lima din Caracas (1971-1982) şi în Centrul de studii religioase (1976-1978 şi 1980-1981).
A ocupat diferite funcţii pastorale: a fost, printre altele, preşedinte al organizaţiei seminariilor venezuelane (1974-1977); vicepreşedinte al organizaţiei seminariilor latinoamericane (1976-1982); membru al consiliului prezbiteral al arhidiecezei (1973-1990) şi al consiliului de administraţie (1976-1982), şi vicar general.
La 13 iulie 1982 a fost numit episcop auxiliar de Caracas, primind hirotonirea episcopală la 22 septembrie 1982 de la arhiepiscopul José Alí Lebrún Moratinos, în catedrala Santiago y Santa Ana din capitala venezueleană, fiind împreună-consacratori arhiepiscopii Domingo Roa Pérez, arhiepiscop de Maracaibo, şi Antonio Salas Salas, arhiepiscop de Mérida. Ca moto episcopal a ales "Pro mundi vita".
Ca auxiliar de Caracas a ocupat funcţiile de vicar general al zonei centrale (de la 18 iunie 1982 la 17 martie 1990), decan al catedralei (de la 2 iunie 1984 la 17 martie 1990) şi vice-postulator pentru cauza lui José Gregorio Hernández Cisneros (din martie 1984 până la 17 martie 1990) care a fost beatificat la 30 aprilie 2021.
În afară de asta a fost delegat al Conferinţei Episcopale Venezuelane la Sinodul Episcopilor despre laici (octombrie 1987), în cadrul căruia a luat cuvântul pentru a relansa angajarea pentru dreptate, pace şi fraternitate, îndeosebi în viaţa socială, în economie şi în cultură.
La 17 martie 1990 a fost promovat al doilea arhiepiscop de Valencia en Venezuela, unde a luat în posesie canonică la 5 mai 1990. În slujirea în acea arhidieceză a hirotonit 47 de preoţi (37 diecezani şi 10 călugări), promovând crearea Diecezei de Puerto Cabello. În afară de asta a fost realizatorul construirii noului sediu al seminarului mare arhidiecezan Nuestra Se?ora del Socorro di Valencia în Valle de San Diego. A creat 10 parohii noi şi a construit 70 de noi biserici şi capele şi 20 de case parohiale, restaurând altele.
Ca arhiepiscop de Valencia en Venezuela a fost delegat al Conferinţei Episcopale la Adunarea Specială pentru America a Sinodului Episcopilor (1997); preşedinte al comisiei de pastoraţie socială a Conferinţei Episcopale (1996-1999, 1999-2002); preşedinte al Comisión nacional de seguimiento del componente social de la agenda Venezuela (1996-1999); membru al Comisión para el seguimiento del proceso constituyente a Conferinţei Episcopale Venezuelane (aprilie 1999); al doilea vicepreşedinte al Conferinţei Episcopale (din ianuarie 2003) apoi reconfirmat în 2006, până în ianuarie 2009.
La 19 septembrie 2005 a fost transferat la sediul arhiepiscopal din Caracas, luat în posesie canonică la 5 noiembrie. În timpul slujirii sale episcopale a proclamat-o pe Virgen de Coromoto patroană a arhidiecezei şi a promovat Legión de María, asociaţie cu o sută de ani de viaţă.
La încheierea audienţei generale de miercuri 22 februarie 2006, Papa Benedict al XVI-lea a anunţa intenţia de a-l ridica la demnitatea de cardinal la 24 martie, în primul său consistoriu, încredinţându-i titlul de "Santa Maria ai Monti".
În mai 2007 a luat parte la a V-a Conferinţă Generală a Episcopatului Latinoamerican la Aparecida.
În cadrul Curiei Romane a fost numit, la 6 mai 2008, membru al Congregaţiei pentru Cler, la 17 ianuarie 2009 al Consiliului Pontifical al Culturii şi la 9 martie 2009 al Consiliului pentru Studiul Problemelor de Organizare şi Economice ale Sfântului Scaun. În afară de asta a făcut parte din Comisia Pontificală pentru America Latină.
În martie 2013 a luat parte la conclavul pentru alegerea Papei Francisc. Şi în octombrie 2015 a participat la Adunarea Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor despre vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană.
(După L'Osservatore Romano, 24 septembrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
