|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea fie cu voi.
Eminenţă, Excelenţă, iubiţi fraţi,
Mă bucur să vă primesc în faza finală a capitulului general. Ca în viaţa oricărui institut călugăresc, acesta este un timp de har, un moment privilegiat pentru discernământ comunitar şi ascultare a Duhului Sfânt, care continuă să călăuzească istoria voastră şi să susţină misiunea încredinţată congregaţiei voastre, în fidelitate faţă de carisma primită ca un dar al lui Dumnezeu pentru Biserica sa.
Este, de asemenea, o ocazie pentru voi să vă recunoaşteţi moştenitori ai unei carisme care, prin diferite căi şi expresii istorice - uneori dureroase şi nescutite de crize - a dat naştere congregaţiei Legionarii lui Cristos, unită de aceeaşi rădăcină spirituală şi de o comună pasiune apostolică. Această memorie comună nu priveşte numai spre trecut, ci impulsionează la o reînnoire constantă în prezent, fideli faţă de evanghelie.
Carisma este un dar al Duhului Sfânt. Fiecare institut şi fiecare dintre membrii săi sunt chemaţi să o întruchipeze personal şi în comunitate, într-un proces continuu de aprofundare a propriei identităţi, care îi situează şi îi defineşte în cadrul Bisericii şi al societăţii. Acest drum, la rândul său, constituie o contribuţie valoroasă adusă Bisericii în ansamblu şi, în mod special, familiei spirituale Regnum Christi.
Diversitatea formelor, stilurilor şi accentelor în trăirea carismei primite nu slăbeşte unitatea, ci o îmbogăţeşte, precum "poliedrul care reflectă confluenţa tuturor părţilor individuale din el, care îşi păstrează originalitatea" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 236). Din acest motiv, nu trebuie să ne temem de pluralitate, ci mai degrabă să o primim şi să o discernem, şi să-i permitem ca să se exprime pentru a răspunde cu mai mare transparenţă şi fidelitate la chemarea lui Dumnezeu. Aşa cum într-o familie fiecare membru are propria identitate şi misiune, tot aşa şi printre voi pluralitatea darurilor manifestă rodnicia Duhului şi întăreşte misiunea comună.
Aşa cum am menţionat, carisma este un dar al Duhului Sfânt; El este cel care distribuie darurile sale (cf. 1Cor 12,11) şi o face pentru reînnoirea şi zidirea Bisericii. După cum spune Sfântul Paul, "fiecăruia îi este dată pentru binele comun" (1Cor 12,7). De aceea, carisma trebuie primită cu recunoştinţă şi mângâiere (cf. Constituţia dogmatică Lumen gentium, 12). Amintiţi-vă, aşadar, că nu sunteţi proprietarii carismei, ci păzitorii şi slujitorii ei. Sunteţi chemaţi să vă daţi viaţa pentru ca acest dar să continue să aducă roade în Biserică şi în lume. Din acest motiv, acest capitul vă invită să continuaţi să vă întrebaţi cum să trăiţi astăzi, cu fidelitate creativă, intuiţia carismatică care a dat naştere familiei voastre călugăreşti.
Un capitul general este, de asemenea, un moment pentru a evalua drumul parcurs până acum şi pentru a discerne, cu ajutorul Duhului Sfânt, drumul de urmat. Astfel, aţi luat în considerare exercitarea conducerii şi a autorităţii în institut ca una dintre temele centrale. Autoritatea, în viaţa călugărească, nu este înţeleasă ca dominaţie, ci ca slujire spirituală şi fraternă faţă de cei care împărtăşesc aceeaşi vocaţie. Exercitarea sa trebuie să se manifeste în "«arta însoţirii», învăţând să ne scoatem sandalele în faţa pământului sacru al celuilalt (cf. Ex 3,5). [...] Cu o privire respectuoasă şi plină de compasiune care, în acelaşi timp, vindecă, eliberează şi încurajează creşterea în viaţa creştină" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 169). Autoritatea în viaţa călugărească este, de asemenea, în slujba animării vieţii comune, centrând-o pe Cristos şi orientând-o spre plinătatea vieţii în el, evitând orice formă de control care nu respectă demnitatea şi libertatea persoanelor.
Printre sarcinile fundamentale ale conducerii călugăreşti se numără şi promovarea fidelităţii faţă de carismă. În acest scop, este necesar să se consolideze un stil de conducere caracterizat de ascultare reciprocă, coresponsabilitate, transparenţă, apropiere fraternă şi discernământ comunitar. Buna conducere, în loc să concentreze totul în sine, favorizează subsidiaritatea şi participarea responsabilă a tuturor membrilor comunităţii.
Viaţa consacrată, chemată să fie expertă în comuniune, creează spaţii unde evanghelia se traduce în fraternitate concretă. În aceste zile, aţi trăit, fără îndoială, o experienţă concretă de comuniune între fraţi din culturi şi realităţi diferite, din generaţii distincte, şi între cei care deţin responsabilităţi de conducere şi cei care slujesc zilnic în comunităţi şi misiuni.
Misiunea voastră este să oferiţi această mărturie vizibilă de ascultare reciprocă şi de căutare comună a voinţei lui Dumnezeu, atât pentru comunităţile voastre, cât şi pentru cei pe care îi întâlniţi pe drumul vostru, în timp ce vă îndepliniţi misiunea.
"Unitatea misionară, evident, nu trebuie înţeleasă ca uniformitate" (Mesaj pentru a 100-a Zi Mondială a Misiunilor, 18 ianuarie 2026). Nu este vorba despre eliminarea diferenţelor, ci despre capacitatea de a armoniza diversitatea în beneficiul tuturor, acceptând divergenţele ca o bogăţie şi discernând împreună căile pe care Domnul ni le propune.
Acest proces necesită umilinţă pentru a asculta, libertate interioară pentru a se exprima cu sinceritate şi deschidere pentru a accepta discernământul comun. Este vorba de o exigenţă inerentă oricărei vocaţii trăite în comunitate.
Biserica trăieşte astăzi o chemare intensă la sinodalitate, adică la a merge, a asculta şi a discerne împreună. Capitulul general este, prin însăşi natura sa, un exerciţiu sinodal în care toţi sunt chemaţi să contribuie cu experienţa şi sensibilitatea lor pentru a construi împreună viitorul institutului.
Iubiţi fraţi, vă îndemn să continuaţi să trăiţi într-o atitudine de rugăciune, umilinţă şi libertate interioară. Nu urmăriţi interese particulare sau regionale, nici nu căutaţi simple soluţii organizaţionale, ci mai presus de toate voinţa lui Dumnezeu pentru familia voastră călugărească şi pentru misiunea pe care Biserica v-a încredinţat-o.
Fie ca acest capitul să vă deschidă către un timp al speranţei. Domnul continuă să cheme şi să trimită; să vindece şi să purifice; de aceea, sarcina voastră este să discerneţi cum să răspundeţi cu fidelitate prezentului pe care Dumnezeu îl pune în mâinile voastre.
Încredinţând această nouă etapă a congregaţiei voastre ocrotirii materne a Fecioarei Noastre din Guadalupe, vă împart din inimă binecuvântarea apostolică. Vă mulţumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
