|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori,
Sunt cu adevărat foarte bucuros să vă întâlnesc. Această aulă, care se află între bazilică şi piaţă, este încărcată de emoţiile care au însoţit evenimentele recente. De fapt, papa trebuie să o traverseze pentru a se arăta la loja centrală. Iubitul Papă Francisc a făcut acest lucru pentru ultimul său mesaj pascal Urbi et Orbi, care a fost ultimul său apel intens la pace pentru toate popoarele. Şi eu, în seara alegerii, am voit să fac răsune vestea Domnului Înviat: "Pacea să fie cu voi!" (cf. Lc 24,36; In 20,19).
Vă mulţumesc pentru rugăciunea voastră şi pentru cea a comunităţilor voastre: am atât de multă nevoie de ele! Îi sunt recunoscător îndeosebi cardinalului Zuppi, şi pentru cuvintele pe care mi le-a adresat. Îi salut pe cei trei vicepreşedinţi, pe secretarul general şi pe fiecare dintre voi. Istoria Bisericii din Italia evidenţiază legătura specială care vă uneşte cu papa şi care - conform statutului CEI - "califică într-un mod deosebit comuniunea conferinţei cu pontiful roman" (Art. 4 § 2). Urmând exemplul predecesorilor mei, şi eu simt relevanţa acestui raport "comun şi deosebit", aşa cum l-a definit Sfântul Paul al VI-lea, intervenind la prima Adunare Generală a CEI (cf. Discurs, 23 iunie 1966).
În exercitarea slujirii mele împreună cu voi, iubiţi fraţi, aş vrea să mă inspir din principiile colegialităţii, care au fost elaborate de Conciliul al II-lea din Vatican. În special, constituţia Lumen Gentium subliniază că Domnul Isus i-a constituit pe apostoli "ca un colegiu sau grup stabil, în fruntea căruia l-a pus pe Petru, ales dintre ei" (nr. 19). În acest fel sunteţi chemaţi să trăiţi slujirea voastră: colegialitate între voi şi colegialitate cu succesorul lui Petru.
Acest principiu de comuniune se reflectă şi într-o cooperare sănătoasă cu autorităţile civile. CEI este, de fapt, un loc de confruntare şi de sinteză a gândirii episcopilor cu privire la cele mai relevante tematici pentru binele comun. Atunci când este necesar, ea orientează şi coordonează raporturile fiecărui episcop individual şi ale Conferinţelor Episcopale regionale cu aceste autorităţi la nivel local.
Papa Benedict al XVI-lea, în 2006, a descris Biserica din Italia ca "o realitate foarte vie, [...] care păstrează o prezenţă răspândită printre oameni de orice vârstă şi condiţie" şi unde "tradiţiile creştine sunt adesea încă înrădăcinate şi continuă să aducă roade" (Discurs la a IV-a Întâlnire Eclezială Naţională, 19 octombrie 2006). Cu toate acestea, comunitatea creştină din această ţară a trebuit să se confrunte de mult timp cu noi provocări, legate de secularism, de o anumită îndepărtare de credinţă şi de criza demografică. În acest context - a afirmat Papa Francisc - "ne este cerută îndrăzneală pentru a evita să ne obişnuim cu situaţii atât de înrădăcinate, încât par normale sau insurmontabile. Profeţia - a spus el - nu cere smuciri, ci alegeri curajoase, care sunt proprii ale unei adevărate comunităţi ecleziale: ele ne duc să ne lăsăm "deranjaţi" de evenimente şi de persoane şi să ne cufundăm în situaţiile umane, animaţi de spiritul vindecător al Fericirilor" (Discurs de deschiderea celei de-a 70-a Adunări Generale a CEI, 22 mai 2017).
În virtutea legăturii privilegiate dintre papa şi episcopii italieni, doresc să indic câteva atenţii pastorale pe care Domnul le pune în faţa drumului nostru şi care cer reflecţie, acţiune concretă şi mărturie evanghelică.
Înainte de toate, este necesar un elan reînnoit în vestirea şi în transmiterea credinţei. Este vorba de a-l pune pe Isus Cristos în centru şi, pe calea indicată de Evangelii gaudium, de a ajuta persoanele să trăiască o relaţie personală cu el, pentru a descoperi bucuria evangheliei. Într-un timp de mare fragmentare este necesar să ne întoarcem la fundamentele credinţei noastre, la kerygma. Aceasta este prima mare angajare care le motivează pe toate celelalte: a-l duce pe Cristos "în venele" omenirii (cf. Constituţia apostolică Humanae salutis, 3), reînnoind şi împărtăşind misiunea apostolică: "Ceea ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă" (1In 1,3). Şi este vorba de a discerne modurile prin care să ducem vestea bună la toţi, cu acţiuni pastorale capabile să-i intercepteze pe cei mai îndepărtaţi şi cu instrumente potrivite pentru reînnoirea catehezei şi a limbajelor vestirii.
Relaţia cu Cristos ne cheamă să dezvoltăm o atenţie pastorală asupra temei păcii. De fapt, Domnul ne trimite în lume pentru a duce însuşi darul său: "Pacea să fie cu voi!", şi pentru a deveni artizanii ei în locurile vieţii de zi cu zi. Mă gândesc la parohii, la cartiere, la zonele interne ale ţării, la periferiile urbane şi existenţiale. Acolo unde relaţiile umane şi sociale devin dificile şi conflictul ia contur, poate într-un mod subtil, trebuie să se facă vizibilă o Biserică aptă de reconciliere. Apostolul Paul ne îndeamnă astfel: "Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii" (Rom 12,18); este o invitaţie care încredinţează fiecăruia o porţiune concretă de responsabilitate. Sper, aşadar, ca fiecare dieceză să poată promova parcursuri de educaţie la nonviolenţă, iniţiative de mediere în conflictele locale, proiecte de primire care să transforme frica faţă de celălalt într-o oportunitate de întâlnire. Fiecare comunitate să devină o "casă a păcii", unde se învaţă dezamorsarea ostilităţii prin dialog, unde se practică dreptatea şi se păstrează iertarea. Pacea nu este o utopie spirituală: este o cale umilă, făcută din gesturi zilnice, care împleteşte răbdare şi curaj, ascultare şi acţiune. Şi care astăzi, mai mult ca oricând, cere prezenţa noastră vigilentă şi generatoare.
Apoi, există provocările care interpelează respectul faţă de demnitatea persoanei umane. Inteligenţa artificială, biotehnologiile, economia datelor şi social media transformă profund percepţia noastră şi experienţa noastră de viaţă. În acest scenariu, demnitatea fiinţei umane riscă să fie aplatizată sau uitată, înlocuită de funcţiuni, automatisme, simulări. Însă persoana nu este un sistem de algoritmi: este creatură, relaţie, mister. Îmi permit, aşadar, să exprim o speranţă: ca drumul Bisericilor din Italia să includă, în simbioză coerentă cu centralitatea lui Isus, viziunea antropologică ca instrument esenţial al discernământului pastoral. Fără o reflecţie vie asupra fiinţei umane - în corporalitatea sa, în vulnerabilitatea sa, în setea sa de infinit şi capacitatea de conectare - etica se reduce la un cod, iar credinţa riscă să devină incorporală.
Recomand, în special, cultivarea culturii dialogului. Este frumos ca toate realităţile ecleziale - parohii, asociaţii şi mişcări - să fie spaţii de ascultare inter-generaţională, de confruntare cu lumi diferite, de îngrijire a cuvintelor şi a relaţiilor. Pentru că numai acolo unde există ascultare se poate naşte comuniune şi numai acolo unde există comuniune adevărul devine credibil. Vă încurajez să continuaţi pe acest drum!
Vestirea evangheliei, pacea, demnitatea umană, dialogul: acestea sunt coordonatele prin care veţi putea fi Biserică ce întrupează evanghelia şi este semn al împărăţiei lui Dumnezeu.
În încheiere, aş vrea să vă las cu câteva îndemnuri pentru viitorul apropiat. În primul rând: mergeţi înainte în unitate, în special gândindu-vă la drumul sinodal. Domnul - scrie Sfântul Augustin - "pentru a păstra bine închegat şi în pace trupul său, se adresează astfel Bisericii prin gura apostolului: Ochiul nu poate spune mâinii: nu am nevoie de tine; sau în mod asemănător capul către picioare: nu am nevoie de voi. Dacă trupul ar fi în întregime ochi, unde ar fi auzul? Dacă trupul ar fi în întregime auz, unde ar fi simţul mirosului?" (Expunere despre Psalmul 130, 6). Rămâneţi uniţi şi nu vă apăraţi de provocările Duhului. Sinodalitatea să devină mentalitate, în inimă, în procesele decizionale şi în modurile de acţiune.
În al doilea rând, priviţi spre ziua de mâine cu seninătate şi nu vă temeţi de alegeri curajoase! Nimeni nu vă va putea împiedica să fiţi aproape de oameni, să împărtăşiţi viaţa, să mergeţi cu cei din urmă, să slujiţi săracii. Nimeni nu vă va putea împiedica să vestiţi evanghelia, şi este evanghelia pe care suntem trimişi să o ducem, pentru că de asta avem nevoie cu toţii, noi cei dintâi, pentru a trăi bine şi a fi fericiţi.
Aveaţi grijă ca toţi credincioşii laici, hrăniţi de cuvântul lui Dumnezeu şi formaţi în doctrina socială a Bisericii, să fie protagonişti ai evanghelizării la locul de muncă, în şcoli, în spitale, în ambientele sociale şi culturale, în economie, în politică.
Preaiubiţilor, să mergem împreună, cu bucuria în inimă şi cântecul pe buze. Dumnezeu este mai mare decât mediocrităţile noastre: să ne lăsăm atraşi de el! Să avem încredere în providenţa sa. Vă încredinţez pe toţi ocrotirii Preasfintei Maria: Maica Domnului de la Loreto, de la Pompei şi din nenumărate sanctuare care împânzesc Italia. Şi vă însoţesc cu binecuvântarea mea. Mulţumesc!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
