Călătoria apostolică
a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Spania
(6-12 iunie 20265)
Veghe de rugăciune cu tinerii
"Plaza de Lima" (Madrid), sâmbătă, 6 iunie 2026
|
| © Vatican Media |
(2) Aş dori să vă întreb acum despre anii dumneavoastră ca misionar în Peru. Ce amintire sau experienţă preţuiţi din acei ani?
Ei bine, în primul rând: salutări tuturor! Vă mulţumesc că sunteţi aici şi vă mulţumesc că împărtăşiţi credinţa cu tot Madridul şi cu întreaga Spanie. Referitor la prima întrebare despre unii sfinţi care au fost modele pentru mine în copilăria şi tinereţea mea, dar şi ca episcop şi ca papă... L-aţi menţionat deja pe Sfântul Augustin - şi ştim cu toţii că Sfântul Augustin este o figură foarte importantă pentru întreaga Biserică - dar m-am gândit şi la unul dintre Părinţii Bisericii Orientale, pe nume Sfântul Ioan Crizostomul. Numele său înseamnă "gură de aur", titlu pe care acest Părinte al Bisericii îl merita pentru că poseda o elocvenţă atât de frumoasă. Înainte de botezul său, care a avut loc în anul 368 d. C., a studiat filozofia. După aceea, s-a dedicat exegezei Sfintei Scripturi, împreună cu alţi tineri din Antiohia, oraşul său natal. După o perioadă ca pustnic, s-a dedicat slujirii Bisericii ca preot şi apoi ca episcop. Şi aici profit de ocazie pentru a vă spune tuturor: nu vă temeţi niciodată să luaţi în considerare o vocaţie la preoţie, la viaţa călugărească sau la alte slujiri în Biserică! Căci Ioan Gură de Aur, care purta în inimă această iubire pentru cuvântul lui Dumnezeu, după ce fusese preot şi episcop, a dat o mărturie puternică, mai ales prin consecvenţa vieţii sale. Dacă a predicat, a fost pentru că a trăit acel mesaj. Personal, am fost deosebit de impresionat de cateheza sa, de predicile sale, de omiliile sale şi de scrierile sale, care îmbină iubirea pentru adevăr cu corectitudinea vieţii sale. Dar a avut şi un mare curaj. Nu se temea să vorbească în faţa împăratului, să spună lucruri care erau în favoarea dreptăţii şi nu numai pentru a le face pe plac altora. Era un om de cuvânt.
Un alt sfânt la care m-am gândit este Sfântul Toma de Villanova, un călugăr augustinian, care a fost, de asemenea, chemat să devină păstor al Bisericii. Era spaniol. A studiat la Universitatea din Alcalá şi, datorită înţelepciunii sale, a câştigat stima împăratului Carol al V-lea. Mai târziu, a fost numit episcop de Valencia şi a întreprins o intensă muncă de reformare a Bisericii, în special a clerului, îndemnându-şi fraţii la perseverenţă în rugăciune, într-o viaţă de castitate şi în ascultare. Datorită carităţii sale arzătoare, este cunoscut până în ziua de azi drept "episcopul săracilor". Căci această caritate m-a susţinut în vremuri de încercare şi în vremuri de slujire.
Un alt tovarăş de drum este Sfântul Toribio de Mogrovejo, tot spaniol. În secolul al XVI-lea, a fost misionar în Peru, unde s-a dedicat cu mare zel evanghelizării, studiind limbile locale. Sfântul Toribio a combinat o viaţă intensă de rugăciune cu o angajare faţă de dreptate, mai ales în faţa abuzurilor şi corupţiei din vremea sa. Din acest motiv, el este, pentru mine, un model de dăruire faţă de oameni, în special faţă de cei mai săraci, în numele lui Cristos.
Contemplând vieţile acestor sfinţi, precum Sfântul Augustin, mi-am spus: dacă ei au fost capabili, de ce nu pot şi eu? (cf. Confesiuni, VIII, 27). O întrebare pe care v-o încredinţez cu bucurie şi vouă, invitându-vă să alegeţi exemple de viaţă bună care să fie atractive atât pentru voi, cât şi pentru ceilalţi.
Ei bine, referitor la anii pe care i-am petrecut în Peru, mai întâi ca misionar şi apoi ca episcop, îmi amintesc mai ales mărturia de credinţă a oamenilor, marcată de multe greutăţi, dar plină de speranţă. Tocmai această întâlnire cu rănile oamenilor şi, de asemenea, cu bucuriile lor, m-a ajutat să cresc pe calea urmării lui Isus. Pe măsură ce îl proclamam, şi eu am fost transformat de Evanghelie, transformat de viaţa şi credinţa acestor oameni, adesea foarte săraci material, dar bogaţi în credinţă. Şi experimentând această credinţă în cuvântul Domnului, am văzut cum cuvântul lui Dumnezeu poate transforma conflictul în pace. Poate fi izvor de reconciliere, de pace şi de dreptate.
(3) Ce credeţi că ne-ar ajuta să recunoaştem vocea lui Dumnezeu printre multe alte voci?
(4) Cum putem noi, şi noi căutători, să-i însoţim în procesul lor de descoperire a frumuseţii credinţei?
Mai întâi, putem vorbi despre cum să ascultăm această voce a lui Dumnezeu, cum să discernem dacă este cu adevărat Dumnezeu cel care vorbeşte sau este altceva, o altă atracţie, o altă dificultate.
Pentru a recunoaşte vocea lui Dumnezeu, tăcerea ne poate ajuta mai presus de toate. Cred că este foarte important ca fiecare dintre noi să cultivăm capacitatea de a tăcea. Adesea umblăm cu căştile pe urechi, ascultând muzică, distraşi de alte lucruri şi nu ştim cum să tăcem. Cred că adesea tocmai în această experienţă a tăcerii Dumnezeu ne poate vorbi sau putem discerne vocea lui Dumnezeu. Când căutăm tăcerea, decidem ce să nu ascultăm şi ce zgomote să nu lăsăm să ne distragă. Eliberându-ne de zarva a mii de voci, recunoaştem că unele ne înşală dorinţele, altele ne cumpără fără să ne hrănească şi altele vorbesc din interes personal. În tăcere, înţelegem că ideologiile dispar, în timp ce adevărul rămâne. Şi aici vreau să subliniez importanţa căutării adevărului, pentru că multe voci şi multe lucruri de pe reţelele de socializare ne înşală şi ne spun minciuni. Căutaţi întotdeauna adevărul! Dumnezeu este adevăr! Dacă vă îndepărtează de Dumnezeu, nu este adevăr! Nu uitaţi asta!
În al doilea rând, fii sigur că Dumnezeu îţi cunoaşte bine vocea, vocea ta: te aude şi îţi va răspunde. Nu te teme să exprimi ceea ce simţi în inima ta. Există un psalm care spune: "Cel care a făcut urechea, oare n-aude?" (Ps 94,9). Discursul nostru interior devine rugăciune, laudă şi implorare atunci când este încredinţat singurului care o poate auzi. Rugăciunea este o voce liberă tocmai pentru că nu vorbeşte pentru a da socoteală, pentru a demonstra că suntem pregătiţi sau pentru a ne face să ne simţim importanţi. Când noi înşine devenim rugăciune, Domnul ne răspunde cu cuvântul său, care s-a făcut om pentru noi, afirmând că ne iubeşte cu toată fiinţa sa.
În al treilea rând, pentru a recunoaşte vocea lui Dumnezeu, este necesar să ascultăm cuvântul. Cuvântul lui Dumnezeu este viu pentru că este Cristos, a cărui voce continuă să răsune în Biserică, care este Trupul său. El împlineşte toate Scripturile, acel testament vechi şi nou dat omenirii ca promisiune de mântuire. Adoraţia euharistică, pe care o împărtăşim în această seară, este tocmai locul potrivit pentru a tăcea, pentru a elibera inimile noastre şi pentru a fi prezenţi în faţa Domnului, conversând cu el, astfel încât iubirea sa, făcută hrană pentru întreaga omenire, să devină elocventă.
În plus, dragi tineri, pentru a-i însoţi pe alţii în descoperirea frumuseţii credinţei noastre, amintiţi-vă că niciunul dintre noi nu s-a născut învăţător şi că, înaintea Domnului, suntem cu toţii discipoli. Împărtăşiţi, aşadar, drumul vostru spiritual, mărturisindu-l cu consecvenţă de viaţă: voinţa de a-l urma pe Isus vă va reînnoi constant, mai ales în momentele de oboseală. În aceasta, este important să vedem că nimeni nu este singur în a crede în Isus. Uitaţi-vă câţi dintre voi sunteţi aici! Şi aşa, în comunitate, în grupurile de tineri, în familie, cu toţii putem învăţa frumuseţea credinţei noastre. Căci împărtăşind drumul vostru spiritual, voinţa de a-l urma pe Isus vă va reînnoi constant. El merge alături de noi şi ne luminează calea. Urmând exemplul Învăţătorului: aşa vă invit să acţionaţi, ca păstori, educatori, ca prieteni. Dacă vă rugaţi cu iubire, tinerii vor aprecia importanţa rugăciunii. Dacă ardeţi de credinţă, îi veţi transmite focul viu. Căutaţi acest foc al iubirii lui Dumnezeu în inimile voastre! Acolo se află prezenţa lui Isus, iar prezenţa sa apropiată se simte chiar şi în momentele noastre de efort, pentru că Isus nu ne abandonează. El este prezent şi atunci când oferim o mână de ajutor, o îmbrăţişare fraternă, când căutăm oportunităţi de a-i sluji pe ceilalţi şi când încercăm să atingem vieţile altora prin rănile lor, prin tristeţea lor, prin dificultăţile lor. Acolo, credinţa în Isus Cristos prinde viaţă şi acolo, Isus ne ajută să ne susţinem unii pe alţii în drumul nostru.
(5) Cum putem trăi noi, tinerii creştini dedicaţi acestei societăţi?
(6) Care este misiunea specifică pe care ne-o cereţi nouă, tinerilor din Biserică?
Ei bine, felicitări pentru căsătorie, Fernando! Am văzut şi alte cupluri căsătorindu-se aici: Felicitări şi binecuvântări! Pentru că, dacă am mai spus: "Nu-ţi fie teamă să te gândeşti la o vocaţie", şi căsătoria este o vocaţie! Nu-ţi fie teamă de căsătorie şi de întemeierea unei familii!
De-a lungul secolelor istoriei Bisericii, noi, creştinii, am trăit în tot felul de societăţi, experimentând schimbările din culturile pe care le-am împărtăşit şi pe care le-am contribuit la modelarea lor. Există un text antic, Scrisoarea către Diognet, care ne oferă o frumoasă perspectivă în acest sens: "Creştinii sunt pentru lume ceea ce sufletul este pentru trup" (VI). Acesta este modul nostru de viaţă: discipolii lui Isus sunt întotdeauna contemporani, dar niciodată prizonierii timpului care trece. Suntem liberi în Cristos! Şi Cristos ne-a eliberat cu iubirea sa. Datorită acestei iubiri, suntem întotdeauna liberi de orice constrângere şi înşelăciune. Suntem liberi de tendinţele trecătoare pentru că suntem discipoli ai adevărului; suntem deschişi spre viitor pentru că ştim că moartea nu ne aşteaptă. Dimpotrivă, sensul istoriei culminează în comuniunea veşnică a vieţii pe care Dumnezeu o pregăteşte pentru toţi. Din această perspectivă, voi, tinerii, în special, sunteţi chemaţi să daţi o nouă direcţie societăţii, devenind agenţi ai schimbării prin relaţiile voastre zilnice - acele experienţe pe care le aveţi în familiile voastre, la universitate şi la locul de muncă. Văzându-vă, dragi tineri, plini de acest entuziasm motivat de credinţă, mă umple de speranţă pentru capacitatea voastră de a mărturisi pe Cristos în lume, inclusiv în domeniul digital, şi de a comunica valorile şi frumuseţea evangheliei (cf. Christus vivit, 105; Salut cu ocazia Jubileului Misionarilor Digitali, 29 iulie 2025).
Vă invit, aşadar, pe toţi să fiţi împreună sarea pământului şi lumina lumii (cf. Mt 5,13). Pentru a trăi astfel, este necesar, în primul rând, să interpretăm societatea actuală, trăind cu înţelepciune, pentru a o putea transforma apoi ca martori ai evangheliei. Tânărul creştin, de fapt, devine radiant atât în bucurie, cât şi în încercare, dând savoare realităţii pentru că o locuieşte precum cineva care se bucură de viaţă din interior, fără să aştepte ca acea savoare să vină din bogăţie, plăcere sau putere. Aceasta este libertatea noastră, care îşi are izvorul în credinţă, care este capabilă să dea lumină şi savoare fiecărei societăţi, fiecărei experienţe umane. Pe de altă parte, atunci când viaţa nu are gust de nimic, este ca şi cum ne-ar fi luată: nu o mai simţim a noastră. În faţa golului indiferenţei şi a conformismului, în faţa violenţei războiului şi a minciunii, fiţi voi înşivă o scânteie a unei noi umanităţi.
Şi astfel, vreau să vă încredinţez tuturor o misiune: să fiţi oameni. Da, fiţi oameni! Bărbaţi şi femei din carne şi oase. Nu simple aparenţe, ci feţe demne de încredere. Oameni care caută dreptatea pentru că sunt înfometaţi după ea, aşa cum sunt înfometaţi după pâinea cea de toate zilele. Oameni care îşi doresc o viaţă cinstită şi dreaptă pentru că fac cu bucurie pentru ceilalţi ceea ce ar vrea ca alţii să facă pentru ei. Fiţi oameni aşa cum este Cristos, omul perfect, Cel Înviat care împărtăşeşte istoria cu noi în fiecare epocă. Cultivând această angajare, priviţi la apostoli, la primii creştini, locuitori ai unei lumi păgâne. Urmând exemplul lor, fiţi misionari ai evangheliei în faţa sărăciei materiale şi spirituale a timpului nostru, ştiind bine că credinţa noastră este un mod de viaţă împlinit în caritate (cf. Gal 5,6). Aceasta, dragi tineri, este virtutea care schimbă istoria mai mult decât oricare alta. Voi puteţi schimba istoria! Faceţi-o cu iubire! Vă mulţumesc foarte mult.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Papa în Spania: Sfânta Liturghie (Portul din Santa Cruz de Tenerife, vineri, 12 iunie 2026)
Papa Leon al XIV-lea: Mesaj adresat preoţilor cu ocazia Zilei de Sfinţire a Preoţilor
Binecuvântarea lui Leon al XIV-lea pentru inaugurarea Turnului lui Isus Cristos în "Sagrada Família"
Gran Canaria, "insula care există" şi care îl primeşte pe Papa Leon
Papa în Spania: Sfânta Liturghie (Bazilica "Sagrada Familia", Barcelona, miercuri, 10 iunie 2026)
Paul al VI-lea, abaţia Montserrat şi prietenia cu părintele Gabriel Brasó
Cardinalul Cobo: La Madrid călătorie dincolo de aşteptări, papa autoritate morală pentru toţi
Papa în Spania: Întâlnire cu voluntarii (Pavilionul 3 de la IFEMA, Madrid, marţi, 9 iunie 2026)
Augustinienii îl întâlnesc pe "fratele" Leon: este bucuros să fie în Spania
Papa în Spania: Sfânta Liturghie ("Plaza de Cibeles", Madrid, duminică, 7 iunie 2026)
Papa în Spania: Veghe de rugăciune cu tinerii ("Plaza de Lima", Madrid, sâmbătă, 6 iunie 2026)
Cardinalul Parolin: Papa în Spania pentru a relansa comuniunea şi întâlnirea
Papa în Spania: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Palatul Regal, Madrid, sâmbătă, 6 iunie)
Cuvintele Sfântului Părinte adresate jurnaliştilor în zborul Roma-Madrid (6 iunie 2026)
Evanghelizare şi apropiere de migranţi: o călătorie în inima provocărilor Europei
Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea în Spania (6-12 iunie 2026) - Statistici
"¡Te esperamos!". Madrid, oraşul sărbătorii veşnice îl aşteaptă pe Papa Leon
Au fost publicate logoul şi motoul călătoriei papei în Spania
Africa, Spania şi Principatul Monaco: după Jubileu, papa reia călătoriile
