Călătoria apostolică
a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Spania
(6-12 iunie 20265)
Întâlnire cu structurile diecezane de caritate şi asistenţă
Biserica "San Agustí" (Barcelona), miercuri, 10 iunie 2026
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
|
| © Vatican Media |
Cea la care am răspuns deja este că nu am vrut să fiu papă, nici ca tânăr, nici ca bătrân, dar când Domnul cheamă, trebuie să spui "da".
Înainte de a răspunde la întrebările voastre, vreau doar să spun: vă mulţumesc foarte mult pentru primirea voastră! Mă simt cu adevărat acasă aici. Şi vă mulţumesc pentru tot ceea ce reprezentaţi. Motivul, aţi putea crede, este evident, evident: este Sfântul Augustin; dar vă spun că prima dată când am venit la această biserică - acest arhiepiscop de lângă mine nu era aici - a fost în 1984. Călătoream pe uscat de la Roma la León şi am ajuns şi am spus: "Ştiţi? Există o biserică a Sfântului Augustin în Barcelona, haideţi să o vizităm". Era închisă. Astăzi este deschisă şi cât de frumos este să găseşti o biserică având o comunitate de augustinieni şi cu atât de mulţi oameni care locuiesc acolo, lăudându-l pe Dumnezeu, găsind comunitate, primire şi integrare în această biserică şi în această slujire socială. Vă mulţumesc tuturor foarte mult, sincer.
În ceea ce priveşte întrebarea despre fotbal, toată lumea ştie că acum joc tenis. Obişnuiam să joc fotbal, dar fotbal american, puţin mai violent! Dar chiar şi cu seminariştii, când eram în Trujillo, jucam fotbal, în defensivă, dacă vă interesează; nu eram un mare marcator. Dar când am fost la Roma pentru prima dată, am avut prima mea experienţă la Campionatul Mondial, în 1982, care a fost aici, în Spania. Apoi, în Peru, cu seminariştii, am urmărit mult echipele locale; dar am jucat şi cu seminariştii; puţin sport este bun pentru toată lumea; trebuie să încerci să menţii o sănătate bună, ca să spunem aşa: trup, minte şi suflet. Deci, aceasta a făcut cu adevărat parte din viaţa mea. În plus, fotbalul ne ajută să ne amintim şi ceva foarte important: că viaţa nu este o cursă de înfruntat singur, este ceva de jucat în echipă şi trebuie să învăţăm să alergăm împreună. Deci, în acest sens, cineva care poate deveni o vedetă, dar nu pasează niciodată mingea, nu permite altora să intre în joc şi probabil va ajunge să piardă. Aşadar, gândindu-mă la noi şi la modul în care ne integrăm într-o echipă, aş dori, de asemenea, să vă recunosc şi să vă felicit pentru tot ceea ce faceţi aici.
A doua întrebare, am deja răspuns la ea, dar voi urma puţin textul, altfel ne vom rătăci şi vom ajunge la opt şi jumătate!
Mă întrebi dacă am vrut să devin papă în copilărie. Ei bine, Renzo, nu cred. Nu cred că m-am gândit vreodată la asta. Dar îţi pot spune asta: în copilărie, am simţit dorinţa de a-mi dedica viaţa lui Dumnezeu. Încă nu înţelegeam pe deplin cum sau unde mă va călăuzi Domnul. Cu timpul, am descoperit că Isus mă chema să-l urmez ca preot şi că acel drum trecea prin ordinul Sfântului Augustin. Dar asta nu este numai pentru mine. Fiecare copil este un vis al lui Dumnezeu. Şi tu, Renzo, eşti unul. Dumnezeu doreşte fericirea tuturor şi vrea ca noi, din copilărie şi de-a lungul vieţii noastre, să păstrăm o inimă ca cea a unui copil (cf. Mt 18,3): capabilă de încredere, plină de bunătate. Domnul vrea să fim prietenii lui şi să nu ne îndepărtăm de el. Din acest motiv, mai important decât să ne întrebăm dacă cineva va fi preot, doctor, profesor, tată sau orice altceva, este esenţial să ne întrebăm dacă vrem să fim prieteni ai lui Isus. Pentru că prietenia cu Isus ne dă bucurie, ne face liberi şi ne ajută să vedem, pas cu pas, vocaţia şi calea pe care Dumnezeu le-a plănuit pentru fiecare dintre noi.
Nu este uşor, Renzo, să găseşti răspunsul la întrebarea ta despre motivul pentru care unii oameni trăiesc lucruri rele, în timp ce alţii nu. Reflecţia asupra vieţii lui Isus ne poate ajuta. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Domnul nostru "umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei asupriţi de diavolul" (Fap 10,38) şi totuşi ştim că a fost răstignit. Istoria lui, însă, nu se termină aici, pentru că a treia zi a înviat, a biruit răul şi a biruit moartea. Prin viaţa lui Isus Cristos, Dumnezeu ne arată că, chiar dacă există suferinţă, el nu abandonează niciodată pe niciunul dintre copiii săi, pentru că ne-a pregătit o bucurie veşnică în care nu va mai fi suferinţă sau durere. Să avem credinţă, aşadar: Isus este cu noi, ne ajută şi ne însoţeşte şi ne dă putere să înfruntăm momentele dificile pe care le putem întâlni în viaţă.
În ceea ce priveşte bunicii, da, bunicii sunt foarte importanţi în viaţa familiilor. Nu ar trebui niciodată lăsaţi singuri. Adesea, ei sunt cei care au grijă de nepoţii lor în timp ce părinţii lor merg la muncă şi astfel, cu afecţiune şi dăruire, îi ajută pe copii să înveţe despre iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, pentru ca aceasta să prindă rădăcini în inimile lor şi să devină într-o zi oameni buni. Şi cum ar trebui să le răspundem noi acestei iubiri? Cu iubire. Asta vrea Isus să facem. Să ne îngrijim şi să-i însoţim pe bunicii noştri la bătrâneţe, aşa cum ei au avut grijă odinioară de noi. Să nu permitem ca singurătatea şi abandonul să devină normale în viaţa persoanelor în vârstă. Acest lucru este foarte trist. Să ne ţinem inimile deschise faţă de toţi. Şi chiar dacă nu sunt bunicii noştri, să nu le permitem să se simtă singuri sau neajutoraţi. Pentru că, dacă nu vrem singurătatea pentru noi înşine, nu trebuie să o permitem nici pentru alţii.
Când a fost întrebat dacă ar trebui să iertăm întotdeauna, Isus răspunde că da. Într-o zi, Petru l-a întrebat: "Doamne, de câte ori trebuie să păcătuiască fratele meu împotriva mea? Până la şapte ori?". Şi Isus i-a zis: "Nu-ţi zic de şapte ori, ci de şaptezeci şi şapte de ori" (Mt 18,21-22). Prin aceasta, Isus a vrut să spună: iartă întotdeauna. Totuşi, trebuie să înţelegem clar ce înseamnă a ierta. A ierta nu înseamnă a spune că greşeala a fost justificată, nici a permite cuiva să continue să greşească. Nu înseamnă a ne forţa să uităm, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A ierta înseamnă a nu permite urii să ne cucerească inimile. Isus ne cere să iertăm pentru că este singura modalitate de a experimenta pacea lui Dumnezeu şi de a vindeca rănile spirituale. Când iertăm, imităm exemplul lui Isus, care i-a iertat pe cei care l-au răstignit. Disponibilitatea noastră de a ierta este o condiţie pentru iertarea pe care o primim de la Dumnezeu.
Fraţilor şi surorilor,
A fi aici, în această biserică a Sfântului Augustin, ne deschide inimile către un adevăr învăţat de sfântul episcop de Hipona: a fi creştin este, în primul rând, un dar, un har. Înrădăcinaţi în Cristos, care este piatra vie, percepem lucrarea Duhului Sfânt, cu convingerea că fiecare efort sincer de a coopera cu el în numele aproapelui nostru va fi binecuvântat de Tatăl ceresc, în care ne punem speranţa. Ca membri ai trupului mistic al lui Cristos, suntem cu adevărat legaţi de destinul celor pe care Dumnezeu îi iubeşte şi îi invită să împărtăşească viaţa sa.
Chemaţi să-l iubim pe Dumnezeu şi, pentru iubirea sa, pe fraţii şi surorile noastre, suntem trimişi şi să întâlnim pe toţi. Un creştin, pe lângă faptul că este bun şi iubitor, trebuie să fie plin de compasiune, să iubească altruist şi să caute binele celorlalţi, ştiind că în fiecare frate şi soră care suferă, Domnul însuşi este cel care cere şi primeşte, cel care este primit sau respins, cel care este iubit sau dispreţuit.
Caritatea evanghelică, fondată în Isus Cristos şi hrănită de iubirea sa, dă formă şi identitate vieţii personale şi comunitare a fiecărui creştin. Din aceasta, fiecare comunitate eclezială diecezană, mişcată de iubire şi instruită de Duhul Sfânt, este chemată să se apropie, după propriile posibilităţi şi capacităţi, cu discreţie, sensibilitate şi perseverenţă, de rănile şi nevoile celor mai mici şi mai vulnerabili, pentru a le alina suferinţa şi a le remedia sărăcia. Voi toţi faceţi acest lucru imitând generozitatea Domnului nostru Isus Cristos, care, din iubire faţă de noi, fiind bogat, s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi cu harul şi mântuirea sa, chemându-ne să-l recunoaştem şi să-l ajutăm în cei mai nevoiaşi (cf. Mt 25,40).
Din acest motiv, este o bucurie să vă întâlnesc în această seară pe toţi cei care, în moduri diferite, sunteţi implicaţi concret în îngrijirea, însoţirea şi promovarea celor mai nevoiaşi, mai ales în aceste vremuri în care trăim, în care simţul demnităţii sacre a persoanei umane pare să se fi pierdut.
Aş dori să subliniez că, în calitate de creştini, suntem chemaţi la misiunea de a face prezentă iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare bărbat şi femeie, în ţesătura istoriei. Cartea Genezei ne spune că "Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său, după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat şi femeie i-a creat" (Gen 1,27).
Aici rezidă demnitatea inalienabilă a fiecărei fiinţe umane, care nu depinde de capacităţile pe care le posedă, de bogăţiile pe care le acumulează sau de rolul pe care îl joacă, ci de darul care le precedă şi le depăşeşte, dat de Dumnezeu ca expresie a iubirii sale neclintite (cf. Magnifica humanitas, 50).
De aceea, Domnul ne invită să primim fiecare femeie ca soră şi fiecare bărbat ca frate. Fii ai aceluiaşi Tată, fiecare persoană este făcută în mod constitutiv pentru relaţie; a fost concepută şi dorită de Dumnezeu pentru a intra într-o istorie de comuniune cu el, cu ceilalţi şi cu creaţia (cf. ibid.). O expresie singulară a acestei dorinţe divine se realizează în organizaţiile caritabile şi de asistenţă diecezane din care faceţi parte şi pe care le duceţi mai departe cu angajare şi dăruire, cu conştiinţa că persoana umană este în centrul acţiunii Bisericii (cf. Gaudium et spes, 24) şi că caritatea este "cea mai mare poruncă socială" (CBC, 1889).
Vă încurajez, împreună cu păstorii voştri, să continuaţi să animaţi aceste apostolate, mărturisind evanghelia şi arătând lumii frumuseţea vieţii creştine, care anticipează aici şi acum dreptatea şi pacea ce vor fi desăvârşite în Împărăţia lui Dumnezeu. Fie ca voi, aşadar, să fiţi martori credibili ai speranţei creştine în slujirea atentă faţă de fraţii şi surorile voastre care, în condiţii de viaţă precare, marcate de privaţiuni, fragilitate sau marginalizare, au nevoie, pe lângă asistenţă materială şi sprijin moral, de Dumnezeu, de prietenia sa, de binecuvântarea sa, de cuvântul său, de sacramentele sale şi de propunerea unui drum de creştere şi maturizare în credinţă (cf. Evangelii gaudium, 200).
Îmi pun munca şi dăruirea voastră la picioarele Fecioarei Maria a Bunului Sfat, pentru ca mijlocirea ei să vă însoţească şi Domnul să facă tot binele pe care îl căutaţi să aducă roade îmbelşugate. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Multe mulţumiri.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Papa în Spania: Sfânta Liturghie (Portul din Santa Cruz de Tenerife, vineri, 12 iunie 2026)
Papa Leon al XIV-lea: Mesaj adresat preoţilor cu ocazia Zilei de Sfinţire a Preoţilor
Binecuvântarea lui Leon al XIV-lea pentru inaugurarea Turnului lui Isus Cristos în "Sagrada Família"
Gran Canaria, "insula care există" şi care îl primeşte pe Papa Leon
Papa în Spania: Sfânta Liturghie (Bazilica "Sagrada Familia", Barcelona, miercuri, 10 iunie 2026)
Paul al VI-lea, abaţia Montserrat şi prietenia cu părintele Gabriel Brasó
Cardinalul Cobo: La Madrid călătorie dincolo de aşteptări, papa autoritate morală pentru toţi
Papa în Spania: Întâlnire cu voluntarii (Pavilionul 3 de la IFEMA, Madrid, marţi, 9 iunie 2026)
Augustinienii îl întâlnesc pe "fratele" Leon: este bucuros să fie în Spania
Papa în Spania: Sfânta Liturghie ("Plaza de Cibeles", Madrid, duminică, 7 iunie 2026)
Papa în Spania: Veghe de rugăciune cu tinerii ("Plaza de Lima", Madrid, sâmbătă, 6 iunie 2026)
Cardinalul Parolin: Papa în Spania pentru a relansa comuniunea şi întâlnirea
Papa în Spania: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Palatul Regal, Madrid, sâmbătă, 6 iunie)
Cuvintele Sfântului Părinte adresate jurnaliştilor în zborul Roma-Madrid (6 iunie 2026)
Evanghelizare şi apropiere de migranţi: o călătorie în inima provocărilor Europei
Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea în Spania (6-12 iunie 2026) - Statistici
"¡Te esperamos!". Madrid, oraşul sărbătorii veşnice îl aşteaptă pe Papa Leon
Au fost publicate logoul şi motoul călătoriei papei în Spania
Africa, Spania şi Principatul Monaco: după Jubileu, papa reia călătoriile
