Călătoria apostolică
a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Spania
(6-12 iunie 20265)
Întâlnire cu structurile de integrare a migranţilor
"Plaza del Cristo de La Laguna" (Santa Cruz de Tenerife), vineri, 12 iunie 2026
Iubiţi fraţi şi surori,
|
| © Vatican Media |
Poate că acest detaliu ne va ajuta să înţelegem că cele mai grele bariere de depăşit nu sunt întotdeauna făcute din piatră. Uneori, ele zac în privirea noastră, sau în frică, sau în indiferenţă. Marea, care înconjoară aceste insule, ne aduce istorii pe care nu ştim întotdeauna să le citim: istorii de durere, speranţă şi căutare. Într-un oraş fără ziduri, şi inima este chemată să se deschidă pentru a le îmbrăţişa. De aceea trebuie să învăţăm limbajul apropierii, cel înţeles mai mult cu mâinile decât cu cuvintele.
Braille şi alte forme de scriere tactilă ne amintesc că şi cuvintele îşi pot găsi drumul prin atingere. De asemenea, integrarea necesită învăţarea de a citi diferit. Există ochi care văd şi totuşi nu reuşesc să recunoască; transformă un chip într-un număr, o istorie într-un fişier şi o diferenţă în distanţă. De aceea, Evanghelia ne învaţă o înţelegere mai profundă a realităţii: una care izvorăşte din apropiere, răbdare şi mâini capabile să ajute, să însoţească, să călăuzească, să înveţe şi să deschidă căi.
În opera de integrare a acestor fraţi şi surori ai noştri - ca în toate operele de caritate - Biserica învaţă să citească în vieţile concrete ale celor care suferă în trup sau în spirit un semn viu care trimite la Sfintele Evanghelii şi devine lizibil prin atingere şi apropiere, atunci când simţim rănile altora. Asemenea lui Toma în faţa trupului glorios al Domnului Înviat, Biserica învaţă şi ea că rănile, privite prin prisma credinţei, pot deveni un loc de recunoaştere: oriunde suferinţa umană este atinsă de iubire, Cristos ne confirmă că este prezent în cel flămând, însetat, gol, bolnav, în închisoare şi în străin (cf. Mt 25,35-40). Din această credinţă care îl recunoaşte pe Cristos cel viu izvorăşte şi slujirea părintelui Darwin şi a atâtor alţii. Caritatea creştină izvorăşte din iubirea lui Dumnezeu turnată în inima credinciosului; de aceea, în faţa celui nevoiaş, credinţa devine concretă, iar iubirea pentru Cristos se transformă în fapte.
Din această convingere, prezenţa noastră vrea să mărturisească faptul că solidaritatea izvorăşte din recunoaşterea demnităţii umane şi transcende orice concesie secundară sau simplu act filantropic. Este chemată la angajarea şi la forma unui proces. Primirea deschide uşa; integrarea ajută la trecerea pragului. Asistenţa pune balsam pe rană, iar integrarea reconstruieşte viitorul.
Integrarea nu înseamnă ştergerea istoriei celor care sosesc, nici pretinderea faptului de a lăsa în urmă tot ceea ce face parte din memoria lor. De asemenea, nu înseamnă crearea unor lumi paralele, închise unele faţă de altele, unde oamenii coexistă fără a se întâlni cu adevărat. Integrarea este un drum reciproc: cei care sosesc învaţă să locuiască într-un pământ nou, iar cei care îi primesc învaţă să-şi extindă propria casă fără a-şi dilua identitatea sau a-şi închide inima la întâlnire. Vouă, iubiţi fraţi şi surori migranţi, vă aparţine o parte nobilă şi necesară a acestui drum: să vă deschideţi cu încredere comunităţii care vă primeşte, să-i învăţaţi limba, să-i respectaţi legile, să-i înţelegeţi obiceiurile, să participaţi la viaţa ei cotidiană şi să oferiţi darurile voastre cu recunoştinţă.
Fiecare societate primitoare are îndatoriri faţă de cei care sosesc; iar cei primiţi descoperă, de asemenea, că demnitatea recunoscută ca drept înfloreşte atunci când devine o responsabilitate şi o dorinţă sinceră de a construi împreună cu ceilalţi. Astfel, cei care sosesc ca străini pot redescoperi legături, pot reconstrui încrederea şi se pot simţi membri vii ai unei comunităţi. Aceasta este o formă preţioasă de milostenie.
Vorbim, în primul rând, despre oameni creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, mai degrabă decât despre categorii juridice sau probleme de gestionat. După călătorii dificile şi, uneori, mai multe încercări - cum este cazul lui Khalid - ei caută pe cineva care să le spună, prin gesturi mai degrabă decât prin cuvinte: viaţa voastră nu este de unică folosinţă, suferinţa voastră nu este invizibilă, demnitatea voastră nu s-a dizolvat în apele pe care le-aţi traversat - aşa cum ne-a exprimat Mbacke. Dar ei caută şi ceva mai mult: o posibilitate concretă de a o lua de la capăt, de a învăţa, de a munci, de a sluji, de a participa, de a nu fi prinşi pentru totdeauna în condiţia de victime.
În acest sens, doresc să-mi exprim recunoştinţa pentru cuvintele episcopului Santiago şi, odată cu ele, pentru mărturia unei Biserici care, chiar şi cu resurse limitate, vrea să "meargă cu cei care merg". Mulţumiri Caritas diecezane, Delegaţiei Diecezane pentru Migraţie, parohiilor şi atâtor altor organizaţii ecleziale şi civile care merg dincolo de oferirea de asistenţă iniţială şi însoţesc procese de protecţie, promovare şi integrare. Mulţumesc pentru că faceţi posibil ca aceia care odată au fost sprijiniţi să devină - aşa cum ne-a amintit Thalia - punţi de legătură pentru ceilalţi, răspunzând iubirii primite. Când cei care aveau nevoie de o mână de ajutor încep să o întindă pe a lor, caritatea primită se transformă în responsabilitate comună.
În acelaşi timp, nu putem uita numeroşii migranţi care, venind din America Latină, Filipine şi din alte părţi ale lumii, sunt acum parte integrantă a comunităţii şi, cu credinţa, munca şi darurile lor, contribuie la reînnoirea acesteia. Lăsaţi-vă evanghelizaţi şi voi de ei, căci ei aduc cu siguranţă daruri pe care Providenţa a vrut să vi le ofere prin intermediul celor care se integrează. Ei ne amintesc că integrarea înseamnă crearea unui spaţiu pentru ca o persoană să se poată simţi coresponsabilă. Astfel, străinul de ieri poate fi fratele şi aproapele de astăzi.
Catolicilor vreau să le cer încă ceva: ca integrarea să nu se reducă la o simplă sarcină socială, oricât de necesară ar fi. Cei care vin în parohiile noastre au nevoie de pâine, adăpost, limbă, muncă şi protecţie; şi trebuie să găsească, de asemenea, o comunitate capabilă să ofere, prin mărturia vieţii şi a cuvântului, căi spre cunoaşterea lui Isus Cristos, respectând întotdeauna conştiinţa şi libertatea fiecărei persoane. A evangheliza înseamnă a împărtăşi cu respect şi umilinţă comoara care susţine acţiunile şi speranţa noastră. O Biserică ce primeşte este şi o Biserică ce proclamă, oferindu-l pe Cristos fără a-l impune şi care, în acelaşi timp, primeşte Evanghelia din mâinile săracilor.
O conştiinţă umană, şi cu atât mai mult o conştiinţă creştină, nu poate rămâne indiferentă faţă de victimele naufragiilor şi de lipsa de asistenţă, faţă de acele cimitire ale mării. Fiecare viaţă pierdută pe aceste rute este un eşec pentru familia umană. Există însă şi un naufragiu tăcut după sosire: a fi lăsat singur într-un oraş, fără limbă, fără legături, fără muncă, fără încredere şi expus celor care exploatează vulnerabilitatea. Integrarea înseamnă a preveni acest al doilea naufragiu. Înseamnă a-i ajuta pe cei care au sosit răniţi să nu rămână pentru totdeauna prinşi în durerea lor, ci să poată să se ridice din nou, să-şi recunoască darurile şi să le ofere comunităţii.
Şi din această piaţă, vreau să adresez un mesaj clar celor care exploatează disperarea; celor care organizează rute ale morţii, fac trafic de persoane, reţin documente, exploatează lucrătorii, ameninţă femeile, înşală familiile şi transformă suferinţa altora într-o afacere. Opriţi-vă. Pocăiţi-vă (cf. Mc 1,15). Lacrimile şi sângele acestor fraţi şi surori strigă către Dumnezeu, iar suferinţa lor ajunge la el (cf. Gen 4,10; Ex 3,7-9). Banii luaţi din vulnerabilitatea săracilor nu vor aduce pace, nici onoare, nici viitor (cf. Ier 22,13; Iac 5,1-6).
Pentru fiecare viaţă pierdută, fiecare familie înşelată, fiecare corp subjugat, fiecare femeie ameninţată, fiecare muncitor exploatat, aceştia vor trebui să se prezinte în faţa justiţiei divine (cf. 2Cor 5,10). Rupeţi acele lanţuri şi eliberaţi-i pe cei aflaţi sub controlul vostru (cf. Is 58,6). Întoarceţi ceea ce v-a fost furat şi reparaţi cât puteţi. Întoarceţi-vă cât mai este timp, pentru că milostivirea lui Dumnezeu poate ajunge chiar şi la cel mai împietrit păcătos, dar intră numai prin poarta strâmtă a adevărului, dreptăţii şi convertirii (cf. Ez 33,11).
Fraţilor şi surorilor, ultimul cuvânt nu poate aparţine fricii, indiferenţei sau violenţei celor care profită de viaţa umană. Ultimul cuvânt îi aparţine lui Cristos, care se identifică cu străinul, atinge rănile omenirii şi ne cheamă să-l recunoaştem în fiecare frate şi soră care are nevoie să fie primit, protejat, susţinut şi integrat. Să ne ridicăm privirea spre el, fără să o întoarcem de la cei care suferă; să privim spre Domnul pentru a învăţa să-i vedem pe fraţii noştri şi surorile noastre cu ochii săi.
Sfânta Familie din Nazaret, care a trebuit să migreze în Egipt pentru a proteja viaţa Pruncului Isus (cf. Mt 2,13-15), rămâne pentru totdeauna un model şi un refugiu pentru fiecare familie de refugiaţi, fiecare migrant şi fiecare persoană forţată să-şi părăsească patria din cauza fricii, a persecuţiei sau a necesităţii (cf. Pius al XII-lea, Constituţia apostolică Exsul familias). Fie ca ei să susţină slujirea pe care o oferiţi şi să facă din acest pământ un loc în care toţi se recunosc şi se tratează unii pe alţii ca fraţi şi surori. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Vă mulţumesc foarte mult.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Papa în Spania: Sfânta Liturghie (Portul din Santa Cruz de Tenerife, vineri, 12 iunie 2026)
Papa Leon al XIV-lea: Mesaj adresat preoţilor cu ocazia Zilei de Sfinţire a Preoţilor
Binecuvântarea lui Leon al XIV-lea pentru inaugurarea Turnului lui Isus Cristos în "Sagrada Família"
Gran Canaria, "insula care există" şi care îl primeşte pe Papa Leon
Papa în Spania: Sfânta Liturghie (Bazilica "Sagrada Familia", Barcelona, miercuri, 10 iunie 2026)
Paul al VI-lea, abaţia Montserrat şi prietenia cu părintele Gabriel Brasó
Cardinalul Cobo: La Madrid călătorie dincolo de aşteptări, papa autoritate morală pentru toţi
Papa în Spania: Întâlnire cu voluntarii (Pavilionul 3 de la IFEMA, Madrid, marţi, 9 iunie 2026)
Augustinienii îl întâlnesc pe "fratele" Leon: este bucuros să fie în Spania
Papa în Spania: Sfânta Liturghie ("Plaza de Cibeles", Madrid, duminică, 7 iunie 2026)
Papa în Spania: Veghe de rugăciune cu tinerii ("Plaza de Lima", Madrid, sâmbătă, 6 iunie 2026)
Cardinalul Parolin: Papa în Spania pentru a relansa comuniunea şi întâlnirea
Papa în Spania: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Palatul Regal, Madrid, sâmbătă, 6 iunie)
Cuvintele Sfântului Părinte adresate jurnaliştilor în zborul Roma-Madrid (6 iunie 2026)
Evanghelizare şi apropiere de migranţi: o călătorie în inima provocărilor Europei
Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea în Spania (6-12 iunie 2026) - Statistici
"¡Te esperamos!". Madrid, oraşul sărbătorii veşnice îl aşteaptă pe Papa Leon
Au fost publicate logoul şi motoul călătoriei papei în Spania
Africa, Spania şi Principatul Monaco: după Jubileu, papa reia călătoriile
