Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Turcia şi în Liban
cu pelerinaj la İznik (Turcia)
cu ocazia celei de-a 1700-a aniversări a Primului Conciliu din Niceea
(27 noiembrie – 2 decembrie 2025)
Sfânta Liturghie
"Beirut Waterfront" (Beirut), marţi, 2 decembrie 2025
Omilia
Iubiţi fraţi şi surori,
|
| © Vatican Media |
După cum tocmai am auzit în Evanghelie, şi Isus a avut cuvinte de recunoştinţă pentru Tatăl şi, întorcându-se către el, s-a rugat: "Te preamăresc pe tine, Tată, Domn al cerului şi al pământului" (Lc 10,21).
Totuşi, preamărirea nu îşi găseşte întotdeauna locul în noi. Uneori, copleşiţi de luptele vieţii, îngrijoraţi de numeroasele probleme din jurul nostru, paralizaţi de neputinţa în faţa răului şi asupriţi de atâtea situaţii dificile, suntem mai înclinaţi spre resemnare şi lamentare decât spre uimire şi recunoştinţă.
Drag popor din Liban, vă invit să cultivaţi întotdeauna o atitudine de laudă şi recunoştinţă. Voi sunteţi destinatarii unei frumuseţi rare cu care Domnul v-a împodobit pământul. În acelaşi timp, sunteţi martori şi victime ale modului în care răul, în diferitele sale forme, poate întuneca această splendoare.
De pe această esplanadă cu vedere la mare, şi eu pot contempla frumuseţea Libanului despre care se cântă în Scriptură. Domnul a plantat aici cedrii săi înalţi, hrănindu-i şi udându-i (cf. Ps 104,16). A făcut ca veşmintele miresei din Cântarea Cântărilor să fie înmiresmate cu parfumul acestui pământ (cf. 4,11), iar în Ierusalim, oraşul sfânt îmbrăcat în lumină pentru venirea lui Mesia, a anunţat: "Gloria Libanului va veni la tine, pini, ulmi şi brazi la un loc, ca să înfrumuseţeze locul meu cel sfânt şi locul picioarelor mele îl voi glorifica" (Is 60,13).
Această frumuseţe, însă, este umbrită de sărăcie şi suferinţă, rănile care au marcat istoria voastră. În acest sens, tocmai am vizitat portul pentru a mă ruga la locul exploziei. Frumuseţea ţării voastre este umbrită şi de numeroasele probleme care vă afectează, contextul politic fragil şi adesea instabil, dramatica criză economică ce apasă greu asupra voastră şi violenţa şi conflictele care au readus la viaţă temeri străvechi.
Într-un astfel de scenariu, recunoştinţa cedează uşor locul deziluziei, cântecele de laudă nu îşi găsesc locul în pustiirea inimii, iar speranţa este secată de incertitudine şi confuzie.
Cuvântul Domnului, însă, ne invită să găsim micile lumini strălucitoare în inima nopţii, atât pentru a ne deschide recunoştinţei, cât şi pentru a ne stimula la o angajare comună pentru acest pământ.
După cum am auzit, motivul pentru care Isus îi mulţumeşte Tatălui nu este pentru lucrările sale extraordinare, ci pentru că îşi revelează măreţia în mod special celor mici şi celor umili, celor care nu atrag atenţia şi par să conteze puţin sau nimic şi să nu aibă glas. Împărăţia pe care Isus vine să o inaugureze este marcată, de fapt, chiar de caracteristica descrisă de profetul Isaia: este un vlăstar, o mică ramură care răsare dintr-un trunchi (cf. Is 11,1). Este un mic semn de speranţă care promite o renaştere atunci când totul pare să moară. Într-adevăr, venirea lui Mesia a fost anunţată în micimea unui vlăstar, pentru că el poate fi recunoscut numai de cei mici, de cei care ştiu cu umilinţă să recunoască detaliile şi urmele ascunse ale lui Dumnezeu într-o istorie aparent pierdută.
Este şi o indicaţie pentru noi, ca să avem ochi capabili să recunoască micimea vlăstarului care iese şi creşte chiar şi în mijlocul unei perioade dureroase. Chiar şi aici şi acum, putem vedea mici luminiţe care strălucesc în noapte, mici vlăstari care răsar şi mici seminţe plantate în grădina aridă din această epocă a istoriei. Mă gândesc la credinţa voastră sinceră şi autentică, înrădăcinată în familiile voastre şi hrănită de şcolile creştine. Mă gândesc la munca statornică a parohiilor, congregaţiilor şi mişcărilor pentru a răspunde întrebărilor şi necesităţilor oamenilor. Mă gândesc la numeroşii preoţi şi călugări care se dedică misiunii lor în mijlocul atâtor dificultăţi şi la laicii dedicaţi operelor caritabile şi promovării evangheliei în societate. Pentru aceste lumini care se străduiesc să lumineze întunericul nopţii şi pentru aceşti mici şi invizibili vlăstari care totuşi deschid speranţă pentru viitor, astăzi ne alăturăm lui Isus spunând: "Te preamărim, Tată!". Îţi mulţumim pentru că eşti cu noi şi nu ne laşi să ne clătinăm.
În acelaşi timp, această recunoştinţă nu trebuie să rămână o consolare introspectivă şi iluzorie. Trebuie să ne conducă la o transformare a inimii, la o convertire a vieţii şi la conştientizarea faptului că Dumnezeu ne-a creat tocmai pentru a trăi în lumina credinţei, în promisiunea speranţei şi în bucuria carităţii. Prin urmare, suntem cu toţii chemaţi să cultivăm aceşti vlăstari, să nu ne descurajăm, să nu cedăm logicii violenţei şi idolatriei banilor şi să nu ne resemnăm în faţa răului care se răspândeşte.
Fiecare trebuie să-şi facă partea şi trebuie să ne unim eforturile pentru ca acest pământ să poată reveni la gloria sa de odinioară. Dezarmarea inimilor noastre este singura modalitate de a face acest lucru. Să lepădăm armura diviziunilor noastre etnice şi politice, să deschidem confesiunile noastre religioase către întâlnirea reciprocă şi să retrezim în inimile noastre visul unui Liban unit. Un Liban unde domnesc pacea şi dreptatea, unde toţi se recunosc unii pe alţii ca fraţi şi surori şi, în sfârşit, unde se pot împlini cuvintele profetului Isaia: "Lupul va sta cu mielul şi leopardul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi animalele îngrăşate vor fi împreună şi un copilaş le va călăuzi" (Is 11,6).
Acesta este visul care v-a fost încredinţat; este ceea ce Dumnezeul păcii vă pune în mâini. Liban, ridică-te! Fii o casă a dreptăţii şi a fraternităţii! Fii un semn profetic de pace pentru întregul Levant!
Fraţilor şi surorilor, şi eu aş vrea să repet cuvintele lui Isus: "Te preamăresc, Tată". Îmi înalţ recunoştinţa către Domnul pentru că am împărtăşit aceste zile cu voi. În timp ce port în inimă suferinţele şi speranţele voastre, mă rog ca acest pământ al Levantului să fie mereu luminat de credinţa în Isus Cristos, soarele dreptăţii. Mă rog, de asemenea, ca, prin harul lui Cristos, Libanul să persevereze în acea speranţă care nu dezamăgeşte.
Apelul Sfântului Părinte după Sfânta Liturghie
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
În aceste zile ale primei mele călătorii apostolice, întreprinse în acest An Jubiliar, am voit să vin ca pelerin al speranţei în Orientul Mijlociu, implorându-l pe Dumnezeu pentru darul păcii pentru această ţară iubită, marcată de instabilitate, războaie şi suferinţă.
Dragi creştini din Levant, atunci când roadele eforturilor voastre pentru pace întârzie să apară, vă invit să vă ridicaţi privirea spre Domnul care vine! Să privim spre el cu speranţă şi curaj, invitând pe toţi să pornească pe calea coexistenţei, a fraternităţii şi a păcii. Fiţi artizani ai păcii, vestitori ai păcii, martori ai păcii!
Orientul Mijlociu are nevoie de noi abordări, pentru a respinge mentalitatea răzbunării şi a violenţei, pentru a depăşi diviziunile politice, sociale şi religioase şi pentru a deschide noi capitole în numele reconcilierii şi al păcii. Calea ostilităţii reciproce şi a distrugerii în oroarea războiului a fost parcursă prea mult timp, cu rezultatele deplorabile care sunt în faţa ochilor tuturor. Trebuie să schimbăm cursul, trebuie să ne educăm inimile pentru pace.
Din această piaţă, mă rog pentru Orientul Mijlociu şi pentru toate popoarele care suferă din cauza războiului. De asemenea, ofer rugăciuni pline de speranţă pentru o soluţie paşnică la actualele dispute politice din Guineea-Bissau. Nu uit nici de victimele incendiului din Hong Kong şi de familiile lor dragi.
Mă rog în mod special pentru iubitul Liban! Cer încă o dată comunităţii internaţionale să nu precupeţească niciun efort în promovarea proceselor de dialog şi reconciliere. Adresez un apel din inimă celor care deţin autoritatea politică şi socială, aici şi în toate ţările marcate de război şi violenţă: ascultaţi strigătul popoarelor voastre care cheamă la pace! Să ne punem cu toţii în slujba vieţii, a binelui comun şi a dezvoltării integrale a oamenilor.
În final, vouă, creştini din Levant, cetăţeni ai acestor pământuri în toate privinţele, vă repet: aveţi curaj! Întreaga Biserică vă priveşte cu afect şi admiraţie. Fie ca Preasfânta Fecioară Maria, Stăpâna Noastră din Harissa, să vă ocrotească mereu.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Din arhiva ercis.ro:
Papa Leon al XIV-lea: Mă gândeam să ies la pensie, în schimb am capitulat în faţa lui Dumnezeu
În tăcere şi cu braţele deschise, rugăciunea papei în portul din Beirut
Papa în Liban: Sfânta Liturghie ("Beirut Waterfront", Beirut, marţi, 2 decembrie 2025)
Conferinţa de presă a pontifului în timpul zborului de la Istanbul la Beirut (30 noiembrie 2025)
Papa în Turcia: Doxologia (29 noiembrie)
Leon al XIV-lea în "Moscheea albastră" din Istanbul, vizită în spirit de reculegere şi ascultare
Papa Leon al XIV-lea: În drum spre unitate până la Ierusalim în Jubileul din 2033
Ce reprezintă logourile şi motourile pentru călătoria Papei Leon al XIV-lea în Turcia şi Liban?
Papa Leon al XIV-lea: Salut adresat jurnaliştilor în timpul zborului spre Ankara (27 noiembrie 2025)
Cardinalul Parolin: În Orientul Mijlociu papa va fi mesager de armonie, dialog şi pace
Cardinalul Koch: Papa la Niceea, un mesaj pentru unitatea tuturor creştinilor
