Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Turcia şi în Liban
cu pelerinaj la İznik (Turcia)
cu ocazia celei de-a 1700-a aniversări a Primului Conciliu din Niceea
(27 noiembrie – 2 decembrie 2025)

Ceremonia de rămas bun

Aeroportul internaţional "Rafiq Hariri" (Beirut), marţi, 2 decembrie 2025

Domnule preşedinte,
Domnilor preşedinţi ai Consiliului de Miniştri şi Parlamentului,
Preafericiri şi fraţi întru episcopat,
Autorităţi civile şi religioase,
Surori şi fraţi toţi,

© Vatican Media
A pleca este adesea mai dificil decât a sosi. Am petrecut timp împreună, iar în Liban, acest spirit de întâlnire este contagios. Aici, am descoperit că oamenii se bucură să se reunească, mai degrabă decât să fie izolaţi. În timp ce sosirea în ţara voastră a însemnat a intra uşor în cultura voastră, a părăsi acest pământ înseamnă să vă port în inimă. Aşadar, nu ne părăsim unul pe celălalt; dimpotrivă, după ce ne-am întâlnit, vom merge mai departe împreună. Sperăm să implicăm întregul Orient Mijlociu în acest spirit de fraternitate şi angajare pentru pace, inclusiv pe cei care în prezent se consideră duşmani.

Sunt recunoscător, aşadar, pentru zilele petrecute cu voi şi mă bucur că am putut îndeplini dorinţa iubitului meu predecesor, Papa Francisc, care ar fi vrut să fie aici. În realitate, el este cu noi, mergând alături de noi alături de alţi martori ai evangheliei care ne aşteaptă în îmbrăţişarea veşnică a lui Dumnezeu. Suntem moştenitori a ceea ce au crezut ei, a credinţei, speranţei şi iubirii care i-au inspirat.

Am văzut profunda veneraţie pe care poporul vostru o are pentru Preasfânta Fecioară Maria, iubită atât de creştini, cât şi de musulmani. M-am rugat la mormântul Sfântului Charbel şi am simţit profundele rădăcini spirituale ale acestei ţări. Istoria voastră este o sursă preţioasă de hrană care vă poate susţine în dificilul drum spre viitor! Am fost profund mişcat de scurta mea vizită în Portul Beirut, unde o explozie a devastat zona, ca să nu mai vorbim de multe vieţi. M-am rugat pentru toate victimele şi port cu mine durerea şi setea de adevăr şi dreptate a atâtor familii, a unei întregi ţări.

În aceste zile, am întâlnit mulţi oameni şi am strâns multe mâini, primind un sentiment de speranţă din aceste întâlniri. Sunteţi puternici precum cedrii care populează munţii voştri frumoşi şi roditori ca măslinii care cresc în câmpii, în sud şi lângă mare. În acest sens, salut toate regiunile Libanului pe care nu am putut să le vizitez: Tripoli şi nordul, Tirul, Sidonul - locuri biblice - toate aceste zone, în special în sud, care trăiesc în prezent o stare de conflict şi incertitudine. Îmbrăţişându-vă pe toţi, exprim aspiraţia mea la pace, împreună cu un apel din inimă: fie ca atacurile şi ostilităţile să înceteze. Trebuie să recunoaştem că lupta armată nu aduce niciun beneficiu. În timp ce armele sunt letale, negocierea, medierea şi dialogul sunt constructive. Să alegem cu toţii pacea ca o cale, şi nu numai ca un scop!

Să ne amintim de ceea ce a reafirmat Sfântul Ioan Paul al II-lea în mijlocul vostru: Libanul este mai mult decât o ţară; este un mesaj! Să învăţăm să lucrăm împreună şi să sperăm împreună, pentru ca acest lucru să devină într-adevăr realitate. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze poporul libanez, pe toţi, Orientul Mijlociu şi întreaga omenire! Shukran, ila al-liqa'!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *

Din arhiva ercis.ro:

  1. Papa Leon al XIV-lea: Mă gândeam să ies la pensie, în schimb am capitulat în faţa lui Dumnezeu

  2. Papa în Liban: Ceremonia de rămas bun (Aeroportul internaţional "Rafiq Hariri", Beirut, marţi, 2 decembrie 2025)

  3. În tăcere şi cu braţele deschise, rugăciunea papei în portul din Beirut

  4. Papa în Liban: Sfânta Liturghie ("Beirut Waterfront", Beirut, marţi, 2 decembrie 2025)

  5. Papa în Liban: Vizită la lucrătorii şi asistaţii de la Spitalul "De La Croix" la Jal ed Dib (Spitalul "De La Croix", Jal ed Dib, marţi, 2 decembrie 2025)

  6. Papa în Liban: Întâlnire cu tinerii (Piaţa din faţa Patriarhiei de Antiohia a maroniţilor, Bkerké, luni, 1 decembrie 2025)

  7. Papa în Liban: Întâlnire ecumenică şi interreligioasă (Piaţa Martirilor, Beirut, luni, 1 decembrie 2025)

  8. Papa în Liban: Întâlnire de rugăciune cu episcopii, preoţii, consacraţii, consacratele şi lucrătorii pastorali (Sanctuarul "Stăpâna Noastră a Libanului" (Harissa), luni, 1 decembrie 2025)

  9. Papa în Liban: Vizită şi rugăciune la mormântul Sfântului Charbel Makluf (Mănăstirea "Sfântul Maroun", Annaya, luni, 1 decembrie 2025)

  10. Papa în Liban: Întâlnire de rugăciune cu episcopii, preoţii, consacraţii, consacratele şi lucrătorii pastorali (Sanctuarul "Stăpâna Noastră a Libanului" (Harissa), luni, 1 decembrie 2025)

  11. Papa în Liban: Vizită şi rugăciune la mormântul Sfântului Charbel Makluf (Mănăstirea "Sfântul Maroun", Annaya, luni, 1 decembrie 2025)

  12. Conferinţa de presă a pontifului în timpul zborului de la Istanbul la Beirut (30 noiembrie 2025)

  13. Papa în Liban: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Beirut, duminică, 30 noiembrie 2025)

  14. Papa în Liban: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Beirut, duminică, 30 noiembrie 2025)

  15. Papa în Turcia: Dumnezeiasca Liturghie (Biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe", Istanbul, duminică, 30 noiembrie 2025)

  16. Papa în Turcia: Dumnezeiasca Liturghie (Biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe", Istanbul, duminică, 30 noiembrie 2025)

  17. Papa în Turcia: Vizită de rugăciune la catedrala armeană apostolică (Catedrala armeană apostolică, Istanbul, duminică, 30 noiembrie 2025)

  18. Sfântul Charbel Maklūf, simbol de convieţuire pentru Liban. Spre etapa libaneză a primei călătorii apostolice a lui Leon al XIV-lea

  19. Papa în Turcia: Sfânta Liturghie - Duminica I din Advent ("Volkswagen Arena", Istanbul, sâmbătă, 29 noiembrie 2025)

  20. Papa în Turcia: Sfânta Liturghie - Duminica I din Advent ("Volkswagen Arena", Istanbul, sâmbătă, 29 noiembrie 2025)

  21. Papa în Turcia: Doxologia (29 noiembrie)

  22. Papa în Turcia: Întâlnire cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I şi semnarea Declaraţiei Comune (Palatul Patriarhal, Istanbul, sâmbătă, 29 noiembrie 2025)

  23. Leon al XIV-lea în "Moscheea albastră" din Istanbul, vizită în spirit de reculegere şi ascultare

  24. Papa Leon al XIV-lea: În drum spre unitate până la Ierusalim în Jubileul din 2033

  25. Bazilica din lac. İznik între amintire şi revelaţie

  26. Petru şi Andrei, fraţi în speranţă pe calea spre unitate. Pentru o receptare deplină a decretului conciliar Unitatis redintegratio

  27. Papa în Turcia: Întâlnire ecumenică de rugăciune la săpăturile arheologice de la Bazilica antică "Sfântul Neofit" (İznik, vineri, 28 noiembrie 2025)

  28. Ce reprezintă logourile şi motourile pentru călătoria Papei Leon al XIV-lea în Turcia şi Liban?

  29. Papa în Turcia: Vizita la casa de primire pentru bătrâni a Micilor Surori ale Săracilor (Istanbul, vineri, 28 noiembrie 2025)

  30. Papa în Turcia: Întâlnire de rugăciune cu episcopii, preoţii, diaconii, consacraţii, consacratele şi lucrătorii pastorali (Catedrala "Duhul Sfânt", Istanbul, vineri, 28 noiembrie 2025)

  31. Papa în Turcia: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Palatul Prezidenţial, Ankara, joi, 27 noiembrie 2025)

  32. Papa Leon al XIV-lea: Salut adresat jurnaliştilor în timpul zborului spre Ankara (27 noiembrie 2025)

  33. Pe urmele papilor în Liban, o "ţară mesaj" pentru pace

  34. Pe căile unităţii şi păcii

  35. Cardinalul Parolin: În Orientul Mijlociu papa va fi mesager de armonie, dialog şi pace

  36. Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea în Turcia şi în Liban cu pelerinaj la İznik (Turcia) cu ocazia celei de-a 1700-a aniversări a Primului Conciliu din Niceea (27 noiembrie - 2 decembrie 2025) - Statistici

  37. Cardinalul Koch: Papa la Niceea, un mesaj pentru unitatea tuturor creştinilor

  38. Scrisoarea apostolică "In unitate fidei" a Sfântului Părinte Leon al XIV-lea în a 1700-a aniversare a Conciliului din Niceea

  39. Din antica Niceea la portul din Beirut. A fost publicat programul călătoriei lui Leon al XIV-lea în Turcia şi Liban