|
| © Vatican Media |
O "floare sălbatică" printre dărâmăturile lumii
"Dezarmat şi dezarmant". Aşa şi-a înfăţişat Leon al XIV-lea ideea de pace la apusul zilei de 8 mai 2025, zorii pontificatului său. Nu tăcerea armelor rezultată dintr-un armistiţiu, a clarificat el, ridicându-se împotriva acordurilor fragile ale geopoliticii internaţionale. Aceste acorduri riscă să facă ca fiecare apel la reconciliere să sune dezarmant, într-un sens negativ. Acea "mare oboseală" care ameninţă să se strecoare în inimi şi în cuvinte goale de sens şi putere. Şi iată orizontul "păcii sălbatice", inspirată de poetul Yehuda Amichai şi evocată în timpul binecuvântării Urbi et Orbi din 25 decembrie: o reconciliere care încolţeşte brusc, precum florile sălbatice care cresc încăpăţânat şi aparent naiv printre crăpăturile betonului. "Să vină", a îndemnat Leon, "deoarece câmpul are nevoie de ea".
Cuvântul "pace" apare de peste 400 de ori în discursurile episcopului de Roma în primul său an de pontificat, aplicat în contexte foarte diferite. Începând cu mass-media: lucrătorii din domeniul informaţiei au fost figuri proeminente în prima întâlnire a papei în Aula "Paul al VI-lea". "Sunteţi în prima linie în relatarea războaielor şi în dezvăluirea ambiţiilor de reconciliere inerente acestora", a afirmat el, încurajând promovarea unei comunicări capabile să scoată oamenii din "Turnul Babel", din confuzia limbajului "adesea ideologic sau părtinitor". Pentru că pacea nu se odihneşte sub steaguri şi, mai presus de toate, nu este naivă. Şi de aceea este inutil ca "şefii războiului" să se prefacă "că nu ştiu că o clipă este suficientă pentru a distruge, dar adesea o viaţă întreagă nu este suficientă pentru a reconstrui".
Cuvintele se extind în spaţiu - de la Vatican până la aceste ultime cuvinte rostite în inima Africii, la Bamenda, în Camerun, unde Leon s-a întâlnit cu comunitatea locală în Catedrala "Sfântul Iosif" - şi se adâncesc în timp. Armonia evocată de papa se extinde mai ales în profunzime: dincolo de clădirile înalte unde puternicele "acţiuni mortale" deliberate se desfăşoară, ea se apleacă asupra trupurilor devastate şi neajutorate ale celor care "se hrănesc numai cu disperare, lacrimi şi mizerie". Aceste cuvinte au răsunat la sediul FAO, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, în memoria unuia dintre cele mai dramatice şi adesea silenţioase efecte ale conflictelor armate: foametea. Aceste profunzimi şi apropieri îşi găsesc expresia cea mai elocventă în omilia din Joia Sfântă, cu un Dumnezeu atotputernic îngenuncheat în slujba celor din urmă.
Tocmai Săptămâna Sfântă a reprezentat unul dintre punctele culminante ale apelurilor la pace ale episcopului de Roma. În dimineaţa Duminicii Floriilor, el a reiterat cu tărie că nimeni nu poate justifica războiul în numele lui Dumnezeu: el "nu ascultă rugăciunile celor care poartă război". Leon se apleacă asupra rănilor conflictului, privind de sus la cei care sunt "înrobiţi până la moarte" pentru că au întors "spatele Dumnezeului celui viu pentru a se face pe ei înşişi şi puterea lor un idol mut, orb şi surd". La pofta de putere se adaugă pofta de bani, pe care a denunţat-o în timpul călătoriei sale în Principatul Monaco.
Cuvintele grele, ca nişte bolovani, din Săptămâna Sfântă şi de la Rozariul pentru pace din 11 aprilie sunt contrabalansate de o idee de pace care implică şi uşurinţă. În Liban, papa a descris-o ca "o mişcare interioară care curge spre exterior", ca un dans condus "de o melodie mai mare decât noi înşine, cea a iubirii divine", într-o ţară care percepe gemetele războiului ca puţine altele. Între muzică şi drum, pacea trebuie atinsă cu o destinaţie clară. Altfel, tema aleasă pentru a 59-a Zi Mondială a Păcii ar fi lipsită de sens: "spre", orientaţi spre o pace dezarmată şi dezarmantă.
Concret, aceasta înseamnă opoziţia curajoasă faţă de cursa înarmărilor. În text, Papa Leon a subliniat că cheltuielile militare globale vor creşte cu 9,4% în 2024, ajungând la 2.718 miliarde de dolari, echivalentul a 2,5% din PIB-ul global, confirmând o tendinţă neîntreruptă de zece ani. "Puneţi sabia la loc!", a îndemnat pontiful la Veghea mariană pentru pace din octombrie 2025, invitându-i pe cei puternici să aibă "îndrăzneala în dezarmare". Astăzi, săbiile au devenit drone care distorsionează percepţia războiului într-un "scenariu de joc video", dar acesta rămâne o adevărată tragedie cu care nu trebuie să ne obişnuim, aşa cum a îndemnat cu voce tare la sfârşitul audienţei generale din 18 iunie 2025.
Prin urmare, trebuie să găsim căi creative de reconciliere: studiul unei "culturi a memoriei" care să păstreze intuiţiile dezvoltate în secolul al XX-lea şi să nu uite milioanele sale de victime. "Cum putem crede, după secole de istorie, că războiul aduce pace?", a întrebat Pontiful când i-a primit pe participanţii la ROACO, Reuniunea Agenţiilor de Ajutor pentru Bisericile Orientale. Pentru că totul poate fi uitat, chiar şi "lumina". Şi apoi să vină pacea sălbatică: floarea încăpăţânată în mijlocul betonului, de o frumuseţe dezarmantă.
Edoardo Giribaldi
(După L'Osservatore Romano, 7 mai 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
