|
| © Vatican Media |
În inima omului, înfloreşte dorinţa de pace, paralel cu "libido dominandi", "tentaţia de a-i domina pe ceilalţi" identificată de Sfântul Augustin. Un paradox întrupat în zicala "si vis pacem, para bellum", "dacă vrei pace, pregăteşte-te de război". Însă cele mai dramatice experienţe ne învaţă că răzbunarea nu este calea de urmat, că fiecare fiinţă umană este "îmbibată" de dorinţa de a-i căuta pe ceilalţi şi îi găseşte tocmai în "durere", în "iadul comun" unde, paradoxal, dar providenţial, "pacea lucrează în tăcere". Sub aceste auspicii, mesajul Papei Leon al XIV-lea pentru a 59-a Zi Mondială a Păcii, celebrată la 1 ianuarie 2026, a fost prezentat joi, 18 decembrie 2025, pe tema "Pacea să fie cu voi toţi. Către o pace dezarmată şi dezarmantă".
Printre vorbitori s-au numărat cardinalul iezuit Michael Czerny, prefectul Dicasterului pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale; profesorul Tommaso Greco, profesor de filozofie a dreptului la Universitatea din Pisa; părintele Pero Miličević, paroh al Parohiei "Sfinţii Luca şi Marcu Evanghelişti" din Mostar, Bosnia şi Herţegovina; şi dr. Maria Agnese Moro, jurnalistă şi fiica fostului prim-ministru italian.
"Pacea nu este un vis utopic irelevant", a afirmat Czerny, subliniind că tăcerea armelor nu poate fi impusă sau fabricată, nici redusă la o problemă politică sau la un simplu "echilibru între teroare şi frică". Mesajul papei ne invită să găsim pacea în inima umană, adesea ameninţată de tentaţia de a exercita "dominaţia asupra altora", ceea ce Sfântul Augustin numeşte libido dominandi. Leon al XIV-lea propune, aşadar, o "dezarmare a inimii", opunându-se simţului comun al realismului, astăzi "distorsionat sau chiar pierdut". Potrivit papei, a adăugat cardinalul, frica rămâne principalul obstacol în calea dezarmării: ideea "puterii descurajatoare a forţei militare" se bazează tocmai pe iraţionalitatea relaţiilor dintre naţiuni. Totuşi, scrie Leon al XIV-lea, "pacea există": cei care cedează logicii beligeranţei inevitabile, aşa cum ne-a amintit sfântul episcop de Hipona, îşi trădează propria umanitate, care tânjeşte profund la pace.
"Trebuie să credem în realitatea păcii", a afirmat Greco. Potrivit profesorului, tăcerea armelor nu este o "condiţie accidentală", ci reprezintă o adevărată "precondiţie" pentru a imagina şi a construi relaţii umane autentice. Expresia aleasă de papă, "pace dezarmată şi dezarmantă", indică o perspectivă care respinge o viziune parţială sau distorsionată a realităţii, care ascunde "acea parte de bine, de lumină, care există". A respinge mottoul "si vis pacem, para bellum" şi a adopta opusul său, "si vis pacem, para pacem", înseamnă a porni de la pace pentru a garanta cu adevărat pacea.
Părintele Miličević a adus propria mărturie personală despre "întunericul" şi "răul războiului". În 1993, satul său, Dlkani, din Bosnia, a fost atacat, soldat cu moartea a 39 de persoane, inclusiv tatăl preotului şi alte rude. În aceeaşi zi, familia sa a fost dusă într-un lagăr de prizonieri, unde a rămas deţinută timp de şapte luni. "Nu am fi rezistat niciodată fără credinţă, rugăciune şi nevoia de pace", a adăugat el, explicând că furia provocată de astfel de evenimente nu dispare uşor, dar poate fi depăşită: pentru el, înţelegerea păcii şi a iertării a venit numai devenind preotul, în timpul spovezilor credincioşilor.
"Nicio pace adevărată nu se obţine prin simpla reducere la tăcere a armelor", a afirmat Moro, subliniind cum reducerea la tăcere a armelor rezultă din dezamorsarea "mecanismelor mentale şi emoţionale care stau la baza oricărui act de violenţă". Justiţia restauratoare se încadrează în acest proces, prin "dialoguri dificile" în care cineva poate vorbi sau poate rămâne tăcut despre propria durere fără judecată sau cenzură. În aceste spaţii, se întâlneşte durerea celorlalţi, recunoscând afinitatea şi punctele comune: "Am crezut că durerea este a mea - a spus fiica omului de stat italian răpit şi ucis de Brigăzile Roşii - nu m-am gândit niciodată la a lor", referindu-se la întâlnirile cu foşti participanţi la lupta armată din anii 1970 şi 1980, unii legaţi de cazul tatălui ei. "Însoţitorul nostru comun de drum este ireparabilul. Iadul nostru comun", a observat ea, amintind cum în această vorbire şi ascultare se află "toată dreptatea de care avem nevoie".
Răspunzând la o întrebare a unui jurnalist prezent în sală despre cum ar putea primi un soldat ucrainean mesajul, cardinalul Czerny a declarat că acesta ar scoate la iveală "ceea ce este mai bun din el sau ea", adăugând că "până şi un soldat poate fi alinat de un apel la pace, în inima sa şi în aspiraţiile sale".
Edoardo Giribaldi
(După L'Osservatore Romano, 18 decembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
