|
| © Vatican Media |
25 octombrie, în special, este o zi în care magisteriul papilor se intersectează cu diverse momente istorice, nu numai istoria recentă. Un parcurs în care apelurile, rugăciunile şi vocile pontifilor răsună pentru a face să înceteze vuietul înfiorător al armelor.
Sunt zile în care strigătul pentru pace se înalţă spre cer, însoţit de cuvintele rugătoare ale sutelor de persoane. Este 25 octombrie 2022, iar la Colosseum, loc de comemorare a martirilor, Papa Francisc înalţă o rugăciune comună către Dumnezeu, la care se alătură reprezentanţi ai diferitelor confesiuni creştine: "Pământul să fie eliberat de război şi de violenţă, fiecare să trăiască din nou sub ocrotirea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh."
Îndemnul Papei Francisc în Amfiteatrul Flavio este un strigăt, o şoaptă către inimă. "Să nu ne resemnăm cu războiul, să cultivăm seminţe de reconciliere; şi astăzi înălţăm strigătul pentru pace spre cer". Această invocaţie, în acest An Sfânt, este îmbrăcată în speranţa că armele vor fi reduse la tăcere în Ucraina şi în toate ţările zguduite de război.
Strigătul pentru pace nu poate fi înăbuşit
Astăzi, ca şi în acea zi de 25 octombrie 2022, rugăciunea devine strigăt pentru că pacea, aşa cum a amintit pontiful argentinian în timpul acelei întâlniri de rugăciune, "este grav încălcată, rănită, călcată în picioare".
Ascultă-ne, Doamne! Pacea este în inima religiilor, în Scripturile lor şi în mesajul lor. În tăcerea rugăciunii, în această seară, am auzit strigătul pentru pace: pacea sufocată în atâtea regiuni ale lumii, umilită de prea multe violenţe, refuzată chiar şi copiilor şi bătrânilor, care nu sunt scutiţi de greutăţile teribile ale războiului. Strigătul pentru pace este adesea redus la tăcere nu numai de retorica războiului, ci şi de indiferenţă. Este redus la tăcere de ura care creşte în timp ce luptăm. Dar invocaţia pentru pace nu poate fi înăbuşită: se ridică din inima mamelor, este scrisă pe feţele refugiaţilor, ale familiilor care fug, ale răniţilor sau ale muribunzilor.
Să nu ne lăsăm contaminaţi de logica perversă a războiului; să nu cădem în capcana urii faţă de duşman. (Francisc, 25 octombrie 2022
Rugăciunea împreună
La Colosseum, spiritul de la Assisi continuă să trăiască. Mintea se întoarce înapoi la o altă ultimă privire a acestei luni, dar cu zeci de ani mai devreme. Este 27 octombrie 1986, ziua primei întâlniri interreligioase istorice ţinute în oraşul Sfântului Francisc. Papa Ioan Paul al II-lea, întâlnindu-se cu reprezentanţi ai diferitelor Biserici şi comuniuni creştine, a subliniat că eforturile pentru pace nu pot fi încredinţate exclusiv limbajului politicii. În 1986, liderii tuturor religiilor lumii s-au rugat pentru pacea mondială. Şi imediat, a fost deja istorie. Istorie care există şi astăzi.
Reuniunea atâtor lideri religioşi pentru a se ruga este în sine o invitaţie adresată lumii de astăzi de a deveni conştientă că există o altă dimensiune a păcii şi o altă modalitate de a o promova, care nu este rezultatul negocierilor, compromisurilor politice sau negocierilor economice. Dar rezultatul rugăciunii, care, în pofida diversităţii religiilor, exprimă o relaţie cu o putere supremă care depăşeşte capacităţile noastre umane singure.
Să facem din această zi o pregustare a unei lumi paşnice. Fie ca pacea să vină la noi şi să ne umple inimile! (Ioan Paul al II-lea, 27 octombrie 1986)
Nu se poate iubi cu armele
Alte cuvinte înscrise în istorie sunt legate de luna octombrie. Este 4 octombrie 1965, ziua sărbătorii Sfântului Francisc de Assisi, şi a avut loc vizita lui Paul al VI-lea la Naţiunile Unite. Strigătul pontifului a răsunat: "Să nu mai fie niciodată războiul, să nu mai fie niciodată războiul". Fie ca armele să cadă şi să se construiască pacea totală, spera Papa Montini.
Dacă vreţi să fiţi fraţi, lăsaţi armele să cadă din mâinile voastre. Nu se poate iubi cu arme ofensive în mâini. Armele, mai ales cele teribile pe care ştiinţa modernă vi le-a dat, chiar înainte de a provoca victime şi ruine, generează vise rele, alimentează sentimente rele, creează coşmaruri, neîncredere şi rezoluţii triste, necesită cheltuieli enorme, zădărnicesc proiecte de solidaritate şi de muncă utilă, distorsionează psihologia popoarelor. Atâta timp cât omul rămâne fiinţa slabă, nestatornică şi chiar rea, aşa cum se dovedeşte adesea a fi, armele de apărare vor fi, din păcate, necesare; dar voi, curajoşi şi viteji cum sunteţi, studiaţi cum să garantaţi siguranţa vieţii internaţionale fără a recurge la arme: acesta este un obiectiv extrem de nobil, acesta este ceea ce aşteaptă popoarele de la voi, acest lucru trebuie realizat!
Să nu mai fie niciodată războiul, să nu mai fie niciodată războiul! Pacea, pacea trebuie să călăuzească destinul popoarelor şi al întregii omeniri! (Paul al VI-lea, 4 octombrie 1965).
A nu rămâne surzi la strigătul umanităţii
Ziua de astăzi coincide cu un alt moment de cotitură în istorie, cel al crizei rachetelor cubaneze. Este 25 octombrie 1962 şi se înalţă strigătul Papei Ioan al XXIII-lea pentru pace. Mesajul radio al Pontifului este transmis de Radio Vatican într-un moment în care conflictul dintre americani şi sovietici pare să fi atins deja apogeul. Lumea este în pragul unui al treilea război mondial. "Implorăm toate guvernele - afirmă Papa Roncalli - să nu rămână surde la acest strigăt al omenirii. Fie ca ele să facă tot ce le stă în putere pentru a salva pacea."
Doamne, ascultă implorarea slujitorului tău, implorarea slujitorilor tăi, care se tem de numele tău. Această străveche rugăciune biblică se ridică astăzi pe buzele noastre tremurânde din adâncul inimii noastre tăcute şi îndurerate. În timp ce Conciliul al II-lea din Vatican se deschide, în mijlocul bucuriei şi speranţei tuturor oamenilor de bunăvoinţă, nori ameninţători întunecă din nou orizontul internaţional şi seamănă frică în milioane de familii. Biserica - şi am afirmat acest lucru salutând cele optzeci şi şase misiuni extraordinare prezente la deschiderea Conciliului - Biserica nu are în inimă decât pacea şi fraternitatea între oameni şi lucrează pentru ca aceste obiective să se realizeze. În acest sens, amintim gravele îndatoriri ale celor care deţin responsabilitatea puterii. Şi adăugăm: Cu mâna pe conştiinţă, să asculte strigătul neliniştit care, din fiecare colţ al pământului, de la copiii nevinovaţi la bătrâni, de la persoane la comunităţi, se ridică spre cer: pace! pace!...
Acea solemnă implorare este un apel către toţi guvernanţii să nu rămână surzi la "strigătul omenirii". Papa Roncalli extinde, de asemenea, binecuvântarea la toţi artizanii păcii, la toţi cei care lucrează cu inimă sinceră pentru adevăratul bine al oamenilor.
Astăzi reînnoim acest apel solemn. Implorăm toţi guvernanţii să nu rămână surzi la acest strigăt al omenirii (Ioan al XXIII-lea, 25 octombrie 1962).
O pace dezarmată şi dezarmantă
Şi astăzi lumea este însetată de pace. Datele pentru 2024 sunt dramatice. Conform unui raport publicat recent de organizaţia umanitară COOPI, există cel puţin 61 de conflicte active, 233.000 de persoane ucise în violenţe armate şi peste 123 de milioane forţate să fugă. Tabloul rămâne tragic şi în 2025. Familia umană nu se poate resemna cu logica urii, cu ororile războiului. Papa Leon al XIV-lea a invocat pacea încă din primele momente ale pontificatului său. În primul său discurs, pe 8 mai anul trecut, şi-a exprimat speranţa că aceasta va fi "dezarmată şi dezarmantă".
Pacea să fie cu voi toţi! Preaiubiţi fraţi şi surori, acesta este primul salut al lui Cristos Înviat, Bunul Păstor, care şi-a dat viaţa pentru turma lui Dumnezeu. Şi eu aş vrea ca acest salut de pace să intre în inima voastră, să ajungă la familiile voastre, la toate persoanele, oriunde s-ar afla, la toate popoarele, la întregul pământ. Pacea să fie cu voi! Aceasta este pacea lui Cristos Înviat, o pace dezarmată şi o pace dezarmantă, umilă şi perseverentă. Provine de la Dumnezeu, Dumnezeul care ne iubeşte pe toţi necondiţionat.
Aceste cuvinte, rostite de Leon al XIV-lea imediat după alegerea sa pe scaunul lui Petru, se extind până astăzi, până în această lună octombrie. Şi îmbrăţişează şi viitorul, pentru că pacea este un dar de care omul are nevoie întotdeauna, în toate timpurile. Este un strigăt care trebuie primit în inimă pentru a deveni autentici artizani ai păcii.
Amedeo Lomonaco
(După Vatican News, 25 octombrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
