Dragi tineri,
Apropiaţi-vă, ascultaţi, admiraţi şi vă bucuraţi!
Cu această sfântă Liturghie, la care am proclamat Patima Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu, începe cea mai sfântă săptămână, săptămâna iubirii lui Cristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, cel care a voit să se facă asemenea oamenilor, umilindu-se până la moarte şi încă moartea pe cruce, pentru a-i împăca cu Tatăl şi pentru a-i face vrednici cu el de înviere şi înălţare.
Am ascultat cu emoţie declaraţia sfântului apostol Paul din scrisoarea către credincioşii din Filippi, prin care ne revelează acest mare adevăr, această alegere a Fiului lui Dumnezeu de a se oferi pentru oameni, de a lua asupra lui firea lor, lucru pentru care Dumnezeu Tatăl l-a înălţat, dăruindu-i un nume, care este mai presus de orice nume, în faţa căruia trebuie să se plece toată făptura din cer, de pe pământ şi din adâncuri, ca toţi să recunoască în final că el este Cristos Domnul (cf. Fil 2,5-11).
În faţa istorisirii suferinţelor şi patimii Domnului, prezentată astăzi de evanghelistul Marcu, nu ne rămâne altceva decât să tăcem, să contemplăm şi să admirăm ce a ales să facă Cristos pentru oameni, cât i-a căutat, i-a iubit şi, în schimb, cât de mult l-au întristat, l-au părăsit, ba chiar l-au dat la moarte.
Am rememorat, la începutul sfintei Liturghii, un moment care ne impresionează şi ne cheamă la o reflecţie specială.
Isus, care s-a opus totdeauna la orice manifestare politică şi care s-a ferit de poporul care voia să-l facă rege, când i-a venit ceasul pregătit de Tatăl, de a fi dus la moarte, a acceptat să fie aclamat în mod public ca Mesia răscumpărătorul, regele şi învingătorul.
Intră triumfător în oraşul care-l va condamna şi răstigni, acceptă să fie însoţit de laude spre Cenacol, locul Cinei de Taină, primeşte să fie vândut în grădina Ghetsemani şi condamnat în curtea lui Pilat, iar la urmă îmbrăţişează tronul biruinţei: crucea. Isus îşi poartă singur crucea până pe Calvar şi se lasă pironit pe ea, pentru a fi ridicat de la pământ, ca de la înălţimea ei să îmbrăţişeze întreaga omenire, pe care o iartă. "Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac". Şi înainte de a muri a strigat cu glas puternic: "Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu. S-a săvârşit" (cf. Lc 23,34.46).
Numai o iubire infinită poate explica gestul şi chinurile la care este supus Isus. El a acceptat toate acestea ca să se împlinească Scripturile şi astfel oamenii să cunoască cât de mult i-a iubit Dumnezeu şi cu ce preţ a realizat împăcarea şi fericirea lor.
Cei care i-au stat alături începând de la intrarea solemnă în Ierusalim şi care l-au urmat pe calea crucii până pe Calvar, cei care nu s-au pus alături cu răufăcătorii, dar au fost cu el până în ultima clipă, aceştia au înţeles gestul său, iubirea şi dăruirea sa. Ei s-au bucurat de triumful său, s-au umplut de lumina adevărată şi de bucurie.
Printre ei era şi Maria, mama îndurerată, dar plină de curaj, şi un tânăr, cel pe care Isus l-a iubit mai mult: Ioan cel curat şi înţelept care ne-a transmis evanghelia iubirii.
Dragi tineri,
Vă aflaţi la cea mai frumoasă etapă a vieţii, la vârsta tinereţii şi a iubirii.
Astăzi vă aflaţi printre cei care i-au ieşit în întâmpinare lui Isus; aţi voit să-l întâlniţi, parcurgând drumul vostru spre Ierusalim, spre cel care nu mai încetează să străbată căile lumii şi să reia drumul jertfei şi al crucii din iubire.
Astăzi, purtând-şi crucea grea, se uită printre oameni şi vă întâlneşte. Astăzi vă vede cu ramuri în mâini, vă arată chipul său şi vă împarte iubirea sa. Tânărul Ioan, evanghelistul de mai târziu, apostolul iubirii, a rămas cucerit de gestul şi cuvintele sale şi, plin de bucuria credinţei încercate precum şi de lumina învierii glorioase, va declara: "Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit cu privire la Cuvântul vieţii, - căci viaţa s a arătat: noi am văzut şi dăm mărturie şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl şi care ni s a arătat - ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său Isus Cristos. Acestea vi le scriem pentru ca bucuria noastră să fie deplină" (1In 1,1-4).
Astăzi şi în zilele care vor urma, Isus ni se face cunoscut, ne revelează iubirea sa, ne arată drumul său, drumul victoriei şi al fericirii. Astăzi, auzind toate aceste lucruri le primim ca pe cea mai profundă lecţie de iubire. Iar iubirea singură asigură bucuria inimii.
Dragi tineri,
Fericitul papă Ioan Paul al II-lea a voit ca Ziua Mondială a Tineretului să se celebreze tocmai în această zi, a Floriilor, a primirii lui Isus în Ierusalim şi la începutul drumului iubirii sale, calea Calvarului, calea spre Înviere.
Într-o sintonie de gânduri, papa Benedict al XVI-lea, preluând aceeaşi dragoste faţă tineri de la venerabilul său predecesor, şi ducând-o mai departe, anul acesta se îndreaptă spre voi cu o reînnoită grijă, împărtăşindu-vă un mare dar şi o invitaţie specială la bucurie, pe care voi la rândul vostru s-o dăruiţi şi altora.
În mesajul său din 15 martie 2012, Sfântul Părinte vă propune să vă însuşiţi o profundă bucurie ca rezultat al întâlnirii cu Isus, într-o inimă creată special pentru a fi lăcaş de iubire. Să o păstraţi vie în voi, pentru ca apoi să fiţi capabili de a fi misionari ai bucuriei pentru toţi ceilalţi. Este un tratat profund asupra izvorului bucuriei în încercările vieţii şi se încheie cu un apel adresat fiecăruia dintre voi.
Mă asociez salutului şi chemării Sfântului Părinte Benedict din Mesajul său pentru Ziua Mondială a Tineretului şi vă spun din inimă:
"Dragi prieteni, aş vrea să vă îndemn să fiţi misionari ai bucuriei. Nu putem fi fericiţi dacă ceilalţi nu sunt fericiţi: deci bucuria trebuie să fie împărtăşită. Mergeţi şi povestiţi celorlalţi tineri bucuria voastră, că aţi găsit acea comoară preţioasă care este însuşi Isus. Nu putem ţine pentru noi bucuria credinţei: pentru ca ea să poată rămâne în noi, trebuie să o transmitem. Sfântul Ioan afirmă: «Ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi... Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină» (1In 1,3-4).
Uneori este pictată o imagine a creştinismului ca o propunere de viaţă care oprimă libertatea noastră, care merge împotriva dorinţei noastre de fericire şi de bucurie. Însă acest lucru nu răspunde adevărului! Creştinii sunt bărbaţi şi femei într-adevăr fericiţi, pentru că ştiu că nu sunt niciodată singuri, ci sunt susţinuţi mereu de mâinile lui Dumnezeu! Vă revine mai ales vouă, dragi tineri, discipoli ai lui Cristos, să arătaţi lumii că mereu credinţa aduce o fericire şi o bucurie adevărată, deplină şi durabilă. Şi dacă modul de a trăi al creştinilor pare uneori obosit şi plictisit, mărturisiţi voi cei dintâi faţa bucuroasă şi fericită a credinţei. Evanghelia este «vestea cea bună» că Dumnezeu ne iubeşte şi că fiecare dintre noi este important pentru el. Arătaţi lumii că este chiar aşa!
Aşadar, fiţi misionari entuziaşti ai noii evanghelizări! Duceţi celor care suferă, celor care sunt în căutare, bucuria pe care Isus vrea să o dăruiască. Duceţi-o în familiile voastre, în şcolile şi universităţile voastre, la locurile voastre de muncă şi în grupurile voastre de prieteni, acolo unde trăiţi. Veţi vedea că ea este contagioasă. Şi veţi primi de o sută de ori mai mult: bucuria mântuirii pentru voi înşivă, bucuria de a vedea milostivirea lui Dumnezeu acţionând în inimi. În ziua întâlnirii voastre definitive cu Domnul el vă va putea spune: «Bine, servitor bun şi credincios! [...] Intră în bucuria stăpânului tău!» (Mt 25,21).
Fecioara Maria să vă însoţească pe acest drum. Ea l-a primit pe Domnul înlăuntrul ei şi l-a vestit cu o cântare de laudă şi de bucurie, Magnificat: «Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu» (Lc 1,46-47). Maria a răspuns pe deplin la iubirea lui Dumnezeu dedicându-şi viaţa lui într-o slujire umilă şi totală. Este numită «pricina bucuriei noastre» pentru că ni l-a dat pe Isus. Fie ca ea să vă introducă în acea bucurie pe care nimeni nu va putea să v-o ia!".
Astăzi, însoţindu-l plini de entuziasm şi credinţă pe străzile oraşului nostru purtând în mâini ramuri şi flori, simbolul iubirii voastre, vă îndemn să-i rămâneţi fideli şi pe Calvar şi în greutăţile vieţii şi să spuneţi şi voi celorlalţi fraţi şi surori ale voastre, ca nişte adevăraţi misionari şi mesageri ai bucuriei:
Bucuraţi-vă mereu în Domnul; iarăşi vă zic, bucuraţi-vă. Domnul este cu noi şi merge înaintea noastră purtând sus Crucea semnul iubirii sale. Amin
Ziua Mondială a Tineretului 2012
Iaşi, Duminica Floriilor
Petru Gherghel
episcop de Iaşi
