|
| © Vatican Media |
Human. Meanings and Challenges
Stimaţi doamne şi domni!
Îl salut pe E.S. Mons. Paglia, Excelenţele Voastre, Eminenţa Sa şi pe noul arhiepiscop de Santiago de Chile şi vă mulţumesc pentru angajarea voastră în cercetarea ştiinţelor vieţii, a sănătăţii şi a îngrijirii; o angajare pe care Academia Pontificală pentru Viaţă o duce înainte de treizeci de ani.
Problema pe care o trataţi în această Adunare Generală este de importanţă maximă: adică aceea a modului în care se poate înţelege ceea ce califică fiinţa umană. Este vorba de o întrebare veche şi mereu nouă, pe care resursele surprinzătoare posibile graţie noilor tehnologii o repropun în formă şi mai complexă. Contribuţia cercetătorilor ne spune dintotdeauna că nu este posibil să fim a priori "pro" sau "contra" maşinilor şi tehnologiilor, pentru că această alternativă, prezentată experienţei umane, nu are sens. Şi astăzi, nu este plauzibil a recurge numai la distincţia între procese naturale şi procese artificiale, considerându-le pe primele ca autentic umane şi pe celelalte ca străine sau chiar contrare umanului: asta nu merge. Ceea ce trebuie făcut, mai degrabă, este să se înscrie cunoştinţele ştiinţifice şi tehnologice în cadrul unui orizont de semnificaţie mai amplu, evitând astfel hegemonia tehnocratică (cf. Scrisoarea enciclică Laudato si', 108).
Să considerăm, de exemplu, tentativa de a reproduce fiinţa umană cu mijloacele şi logica tehnicii. O astfel de abordare implică reducerea umanului la un agregat de prestaţii care pot fi reproduse pornind de la un limbaj digital, care pretinde să exprime, prin coduri numerice, orice tip de informaţie. Consonanţa strânsă cu relatarea biblică a Turnului Babel (cf. Gen 11,1-11) arată că dorinţa de a-şi da un limbaj unic este înscrisă în istoria omenirii; şi intervenţia lui Dumnezeu, care prea în grabă este înţeleasă numai ca o pedeapsă distructivă, conţine în schimb o binecuvântare de propunere. De fapt, ea manifestă tentativa de a corecta deriva spre o "gândire unică" prin multiplicitatea limbilor. Astfel, fiinţele umane sunt puse în faţa limitei şi a vulnerabilităţii şi sunt chemate la respectarea alterităţii şi la îngrijirea reciprocă.
Desigur, capacităţile crescânde ale ştiinţei şi tehnicii conduc fiinţele umane să se simtă protagonişti ai unui act creator afin cu cel divin, care produce chipul şi asemănarea vieţii umane, inclusiv capacitatea limbajului, cu care "maşinile vorbitoare" par să fie înzestrate. Aşadar, ar fi în puterea omului să insufle spiritul în materia neînsufleţită? Ispita este vicleană. Prin urmare, ni se cere să discernem cum creativitatea omului încredinţat sieşi se poate exercita în mod responsabil. Este vorba de a investi talanţii primiţi împiedicând ca umanul să fie desfigurat şi să fie anulate diferenţele constitutive care dau ordine cosmosului (cf. Gen 1-3).
Aşadar, misiunea principală se pune la nivel antropologic şi cere să se dezvolte o cultură care, integrând resursele ştiinţei şi tehnicii, să fie capabilă să recunoască şi să promoveze umanul în specificul său irepetabil. Trebuie explorat dacă acest specific nu trebuie situat chiar în amonte la limbaj, în sfera patosului şi a emoţiilor, a dorinţei şi a intenţionalităţii, pe care numai o fiinţă umană o poate recunoaşte, aprecia şi converti în sens relaţional în favoarea celorlalţi, asistat de harul Creatorului. Aşadar, o misiune culturală, deoarece cultura plăsmuieşte şi orientează forţele spontane ale vieţii şi practicile sociale.
Dragi prieteni, după cum este angajantă tema pe care o trataţi, sunt angajante şi cele două modalităţi cu care intenţionaţi să faceţi asta. În primul rând, pentru că văd în voi efortul de a realiza un dialog efectiv, un schimb transdisciplinar în acea formă pe care Veritatis gaudium o descrie "ca situare şi fermentare a tuturor ştiinţelor în spaţiul de Lumină şi de Viaţă oferit de Înţelepciunea care provine din Revelaţia lui Dumnezeu" (nr. 4c). Apreciez că reflecţia voastră se desfăşoară în logica unui adevărat "laborator cultural în care Biserica face exerciţiul interpretării performante a realităţii care provine din evenimentul lui Isus Cristos şi care se hrăneşte din darurile Înţelepciunii şi ale Ştiinţei cu care Duhul Sfânt îmbogăţeşte [...] poporul lui Dumnezeu" (ivi, 3). Pentru aceasta, încurajez această formă de dialog, şi acest dialog va permite fiecăruia să expună propriile consideraţii interacţionând cu ceilalţi într-un schimb reciproc. Aceasta este calea pentru a merge dincolo de juxtapunerea ştiinţelor, demarând o reelaborare a cunoştinţelor prin ascultarea reciprocă şi reflecţia critică.
În al doilea rând, în dinamica întâlnirii voastre se vede un mod sinodal de a proceda, pe bună dreptate potrivit pentru a trata temele în centrul misiunii Academiei. Este vorba de un stil de cercetare exigentă, deoarece comportă atenţie şi libertate a spiritului, deschide de a intra pe cărări neexplorate şi necunoscute, depărtându-se de orice "înapoiere" sterilă. Pentru cel care se angajează într-o serioasă şi evanghelică reînnoire a gândirii este indispensabil a pune în discuţie şi opinii obţinute şi fundamente care nu sunt analizate critic.
În această linie, creştinismul a oferit mereu contribuţii importante, reluând din fiecare cultură în care s-au inserat tradiţiile de sens care le găsea înscrise acolo: reinterpretându-le în lumina relaţiei cu Domnul, care în evanghelie se revelează, şi folosindu-se de resursele lingvistice şi conceptuale prezente în fiecare context. Un drum de elaborare lung şi mereu de reluat, care cere o gândire capabilă să îmbrăţişeze mai multe generaţii: ca aceea a celui care plantează copaci, a căror roade vor fi mâncate de copii, sau a celui care construieşte catedrale, care vor fi completate de nepoţi.
Această atitudine deschisă şi responsabilă, docilă faţă de Duhul care, ca şi vântul, "nu ştii de unde vine şi încotro merge" (In 3,8) doresc s-o invoc de la Domnul pentru voi toţi, urându-vă o muncă utilă şi rodnică. Din inimă vă binecuvântez. Şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
