|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Eminenţă,
Excelenţe,
Stimaţi academicieni,
Sunt bucuros să urez bun venit Academiei Pontificale de Teologie la încheierea Seminarului Internaţional pe care l-aţi ţinut la Vatican cu tema Creaţia, Natura, Mediul pentru o Lume a Păcii.
Aţi reflectat asupra unor tematici de actualitate urgentă, care îmi sunt foarte dragi, aşa cum au fost şi pentru predecesorii mei, Sfântul Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea şi Francisc: sustenabilitatea mediului şi protejarea creaţiei sunt într-adevăr angajări esenţiale pentru supravieţuirea rasei umane şi au un impact imediat asupra organizării societăţilor noastre şi asupra posibilităţii unei convieţuiri umane paşnice şi solidare.
În acelaşi timp, orice efort de îmbunătăţire a condiţiilor de mediu şi sociale ale lumii noastre cere angajarea tuturor, fiecare făcându-şi partea, într-o atitudine de solidaritate şi colaborare care transcende barierele şi limitările regionale, naţionale, culturale şi chiar religioase. Orizontul intercultural şi interreligios pe care l-aţi dat Seminarului vostru este de bun augur pentru schimburi ulterioare şi tot mai intense, pentru iniţiative incisive şi rodnice. Aceasta corespunde profilului reînnoit al Academiei de Teologie voit de Papa Francisc, care a dat o nouă configuraţie acestei instituţii pluriseculare a Sfântului Scaun.
Luând ca busolă scrisoarea apostolică Ad theologiam promovendam, care, acum mai puţin de doi ani, a însoţit promulgarea noilor Statute şi a orientărilor programatice, aş dori să mă concentrez în special asupra impulsului misionar şi dialogic al viitoarei iniţiative teologice.
Teologia este cu siguranţă o dimensiune constitutivă a acţiunii misionare şi evanghelizatoare a Bisericii: îşi are rădăcinile în Evanghelie şi scopul său ultim în comuniunea cu Dumnezeu, care este scopul mesajului creştin. Tocmai pentru că se adresează fiecărui om din orice timp, opera de evanghelizare este constant interpelată de contextele culturale şi cere o teologie "în ieşire", care uneşte rigoarea ştiinţifică la pasiunea pentru istorie; o teologie, aşadar, întrupată, impregnată de durerile, de bucuriile, de aşteptările şi de speranţele umanităţii femeilor şi bărbaţilor din timpul nostru.
Sinteza acestor aspecte diferite poate fi oferită de o teologie sapienţială, după modelul celei dezvoltate de marii Părinţi şi Învăţători din antichitate, care, docili Duhului, au ştiut să combine credinţa şi raţiunea, reflecţia, rugăciunea şi practica. Semnificativ, în acest sens, este exemplul mereu actual al Sfântului Augustin, a cărui teologie nu a fost niciodată o căutare pur abstractă, ci întotdeauna rodul experienţei lui Dumnezeu şi al relaţiei vitale cu el. O experienţă începută deja înainte de Botezul său, când el s-a simţit călăuzit în adâncul inimii sale de o lumină inefabilă (cf. Confesiuni, VII, 10), şi apoi a continuat de-a lungul drumului vieţii sale, inclusiv printr-o reflecţie teologică întrupată şi capabilă să răspundă la exigenţele spirituale, doctrinale, pastorale şi sociale ale timpului său.
Dacă Augustin a început acest parcurs cu o amprentă existenţială şi afectivă, pornind de la interioritate şi recunoscând "Adevărul care locuieşte în noi", Sfântul Toma de Aquino l-a sistematizat cu instrumentele raţiunii aristotelice, construind o punte solidă între credinţa creştină şi ştiinţa tuturor, înţelegând teologia ca o sapida scientia, adică sapientia. Aceasta ne trimite la un alt mare gânditor, mai recent, Fericitul Antonio Rosmini, care "considera teologia o expresie sublimă a carităţii intelectuale, cerând în acelaşi timp ca raţiunea critică a oricărei cunoaşteri să se orienteze spre Ideea de Înţelepciune" (Scrisoarea apostolică motu proprio Ad theologiam promovendam (1 noiembrie 2023), 7).
Prin urmare, teologia este această înţelepciune care deschide orizonturi existenţiale mai largi, dialogând cu ştiinţele, cu filozofia, cu arta şi cu întreaga experienţă umană. Teologul sau teologa este o persoană care trăieşte, în teologizarea sa, în impulsul misionar de a comunica tuturor "cunoaşterea" şi "savoarea" credinţei, astfel încât aceasta să poată ilumina existenţa, să-i mântuiască pe cei slabi şi pe cei excluşi, să atingă şi să vindece trupul suferind al săracilor, să ne ajute să construim o lume fraternă şi solidară şi să ne conducă la întâlnirea cu Dumnezeu.
O mărturie semnificativă a cunoaşterii credinţei în slujba omului, în toate dimensiunile sale - personală, socială şi politică - este Doctrina Socială a Bisericii, chemată astăzi să ofere răspunsuri înţelepte şi provocărilor digitale. Teologia este interpelată direct de aceasta, deoarece o abordare exclusiv etică a lumii complexe a inteligenţei artificiale nu este suficientă; în schimb, trebuie să ne referim la o viziune antropologică aptă să fundamenteze acţiunea etică şi, prin urmare, să revenim la întrebarea perenă: cine este omul, care este demnitatea sa infinită, ireductibilă la orice android digital?
Vă invit, aşadar, să cultivaţi o teologie întemeiată pe o întâlnire personală şi transformatoare cu Cristos şi menită să se întrupeze în evenimentele concrete ale omenirii de astăzi. Vă încurajez să dialogaţi nu numai cu filozofia, ci şi cu fizica, biologia, economia, dreptul, literatura şi muzica, pentru a vă îmbogăţi pe voi înşivă şi pe ceilalţi, pentru a aduce drojdia bună a evangheliei în diferite culturi, în întâlnirea cu credincioşii de alte religii şi cu necredincioşii. Acest dialog ad extra are nevoie, după cum ştiţi, de dialogul ad intra, adică între teologi, conştienţi că faţa lui Dumnezeu poate fi căutată numai mergând împreună. De aceea, sper ca Academia să devină loc de întâlnire şi de prietenie între teologi, loc de comuniune şi împărtăşire unde putem merge împreună spre Cristos.
Cu această speranţă, doresc să încurajez şi să binecuvântez toate cele trei "feţe" ale Academiei, aşa cum sunt descrise de noile Statute: faţa academico-ştiinţifică, unde se exercită rigoarea intelectuală, cercetarea şi studiul critic al credinţei; faţa sapienţială, care reprezintă momentul contemplaţiei şi al discernământului şi implică mulţi oameni obişnuiţi prin "cenacole teologice", unde teologia devine rugăciune, ascultare şi împărtăşire, ajută la depăşirea imaginilor false ale lui Dumnezeu şi hrăneşte viaţa spirituală; şi, în sfârşit, faţa solidară, străduindu-se să inspire şi să anime gesturi concrete de caritate. Adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu, de fapt, se concretizează într-o viaţă transformată de iubire.
Dragi prieteni, vă mulţumesc pentru angajarea voastră şi vă urez să dezvoltaţi şi să întrupaţi această teologie sapienţială, în slujba Bisericii şi a lumii. Să vă însoţească şi să vă susţină binecuvântarea mea.
Mulţumesc!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
