Cardinalul Ayuso: "Suntem responsabili de o nouă generaţie de educat la pace şi la convieţuire"
de Elena Dini
La un an de la semnarea Documentului despre Fraternitatea Umană pentru Pacea Mondială şi Convieţuirea Comună din partea papei Francisc şi a marelui imam de Al-Azhar Ahmed al-Tayyeb, reflectăm asupra importanţei dialogului, îndeosebi în Ţara Sfântă, şi asupra temelor cheie tratate în document împreună cu cardinalul Miguel Ángel Ayuso Guixot, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios.
- Eminenţă, ce drumuri deschide "Documentul despre Fraternitatea Umană" semnat de papa Francisc şi de marele imam de Al-Azhar al-Tayyeb în urmă cu un an?
Înainte de toate trebuie amintit că declaraţia de la Abu Dhabi s-a construit progresiv. Papa a iniţiat un raport de prietenie cu marele imam. Necesitatea de a face ceva împreună pentru binele umanităţii şi, în acelaşi timp, coincidenţa că Emiratele au proclamat anul toleranţei şi au deschis un minister al toleranţei pentru a promova convieţuirea au creat contextul favorabil. Documentul care a fost semnat la Abu Dhabi are caracter universal şi se adaptează perfect pentru realitatea care se trăieşte în Orientul Mijlociu. Îmi place să amintesc ceea ce spunea în această privinţă iubitul nostru cardinal Jean-Louis Tauran: "Orientul Mijlociu este un laborator", pentru că în populaţia locală se respiră un profund respect faţă de celălalt, un înalt nivel de responsabilitate civică şi de solidaritate, în pofida dificultăţilor socio-politice. Cea mai mare parte a poverii primirii faţă de refugiaţi o găsim, de exemplu, în ţări ca Libanul şi Iordania. Dincolo de versiunea pesimistă, fiecare cetăţean şi credincios este chemat să lucreze pentru bunul comun. Documentul de la Abu Dhabi a trasat o Road Map în această direcţie. Fraternitate, pace şi convieţuire sunt cele trei elemente esenţiale prin care să se parcurgă o cale de integrare pentru a vindeca rănile lumii. Unicul balsam care poate vindeca de populism trece prin fraternitatea umană care ne uneşte. Problematicile care creează greutate şi împiedică climatul de comuniune au un caracter mai politic şi ideologic. Documentul de la Abu Dhabi trebuie propus şi repropus încontinuu. Nu trebuie să uităm că Sfântul Părinte a voit să-l semneze personal: aşadar nu este exclusiv declaraţia unei conferinţe. Trebuie pornit de la prezentarea lui şi de făcut cunoscut îndeosebi prin instituţiile educative şi şcoli.
- Care este specificul dialogului în Ţara Sfântă?
Inima Ţării Sfinte este oraşul Ierusalim şi papa Francisc în călătoria sa în Maroc în martie 2019 a voit să semneze împreună cu regele Mohammed al VI-lea un document pentru protejarea şi apărarea oraşului Ierusalim ca Oraş Sfânt, centru al celor trei religii monoteiste, afirmând că: "Noi considerăm important să se ocrotească Oraşul Sfânt Ierusalim / Al Qods Acharif ca patrimoniu comun al umanităţii şi mai ales pentru credincioşii din cele trei religii monoteiste, ca loc de întâlnire şi simbol de coexistenţă paşnică, în care se cultivă respectul reciproc şi dialogul". Dacă inima acestui ţinut, Ierusalim, trăieşte într-o situaţie de dialog, înţelegere şi comuniune între evrei, creştini şi musulmani, poate iradia lumină în toată această regiune care a văzut aceste comunităţi interacţionând în moduri diferite. Ştim că nu se poate înţelege Orientul Mijlociu fără creştini dar nu este posibil de făcut asta nici fără dialogul interreligios. Specificul acestui ţinut este ADN-ul realităţii care se trăieşte aici.
- Problema cetăţeniei desfăşoară un rol important în a permite dialogului să înflorească...
Embrionul acestei discuţii din partea Bisericii Catolice vine de la de la apelul Sinodului din Orientul Mijlociu în care se cerea ca să nu fie consideraţi creştinii cetăţeni de clasa a doua ci nişte cetăţeni cu titlu deplin. De acolo s-a dezvoltat după aceea un dialog despre această temă şi eu m-am implicat personal în această direcţie pentru a afirma că fiind creştini nu vrem să fim protejaţi, apăraţi, toleraţi. Noi vrem să fim cetăţeni deplini şi să lucrăm împreună cu alţii pentru bunul comun. Asta e ceea ce şi cardinalul Tauran în ultima sa vizită în Arabia Saudită (aprilie 2018) a avut ocazia să împărtăşească. Au fost făcuţi mulţi paşi înainte şi nu trebuie uitate cuvintele imamului de Al-Azhar cu ocazia semnării Documentului de la Abu Dhabi, când a amintit că, în pofida diferitelor comunităţi de apartenenţă, suntem fraţi, nu străini şi nici protejaţi. Cetăţenia deplină este un element fundamental pentru a ocroti identitatea. Aşadar este necesar să se lucreze cu respect şi prietenie pentru bunul comun, aşa cum doreşte papa Francisc, dincolo de diferenţele religioase şi de problemele de majoritate şi minoritate. Acesta este un domeniu în care nu contează câţi suntem într-o comunitate sau în alta: fiecare persoană trebuie să fie respectată în individualitatea sa, desigur şi aceia care nu aparţin la nicio tradiţie religioasă.
- Care vedeţi ca provocări mai mari şi care sunt elementele de speranţă?
Cunoaştem bine dificultăţile şi aspectele negative dar aş vrea să vorbesc despre ceea ce este pozitiv invitând la optimism. Îl amintesc pe iubitul şi regretatul nostru cardinal Tauran care în faţa atâtor dificultăţi cu caracter social, politic şi economic, făcea referinţă mereu legea internaţională. Multe din conflictele noastre ar putea să fie rezolvate pur şi simplu aplicând legea. Mai mult decât să vorbesc despre problematici, aş vorbi despre bogăţii şi despre patrimoniul cultural, istoric, liturgic şi de convieţuire cu care se laudă această regiune. În Orientul Mijlociu, este important a conştientiza din nou faptul că suntem cetăţeni şi credincioşi şi, ca atare, trebuie să construim societatea îmbogăţind-o cu valorile respectivelor noastre tradiţii religioase, trecând de la diversitate respectuoasă la comuniune a valorilor împărtăşite de la care pornind putem recrea acea convieţuire care nu este toleranţă ci capacitate de a trăi în diversitate. Este simţire comună a vorbi despre dificultăţi şi problematici, însă experienţa mea de misionar m-a învăţat că oamenii obişnuiţi, în schimb, trăiesc adesea un spirit de apropiere şi convieţuire.
- Cuvântul "dialog" este folosit adesea în atâtea contexte şi moduri diferite. Cum l-aţi descrie?
Pe situl Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios am ales să punem o frază care reprezintă bine dialogul: "Dialogul cere să se vorbească şi să se asculte, să se dea şi să se primească, creştere şi îmbogăţire reciprocă. Se întemeiază pe mărturia propriei credinţe ca şi pe deschiderea la religia celuilalt. Amintesc mesajul pe care papa Francisc ni l-a trimis cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Dicasterului nostru în care, printre celelalte lucruri, amintea că trebuie să devenim însoţitori de călătorie a fiecărei fiinţe umane pe drumul nostru spre adevăr. Aşa cum spunea papa Benedict al XVI-lea, nu suntem noi cei care suntem posedăm adevărul, el este cel care ne posedă pe noi. Noi ne facem docili faţă de acest adevăr pe care-l mărturisim şi ne pornim la drum cu celelalte persoane de bunăvoinţă. De aici condamnarea oricărui tip de prozelitism care merge împotriva principiilor fundamentale ale Bisericii şi ale celorlalte tradiţii. Trebuie să avem o formare solidă a tradiţiei noastre religioase şi o bună informare cu privire la aceea a celorlalţi. Desigur avem responsabilitatea de a fi primit un mandat de la Dumnezeu însă viaţa noastră trebuie să fie o vestire continuă. Trebuie să ne întrebăm cum suntem martori ai adevărului: dacă suntem autentic aşa acolo este Dumnezeu. Este adevărat că uneori unii vor să impună singura notă pe care ei o cântă dar nu trebuie să uităm că dacă vrem să facem un concert provocarea este aceea de a pune împreună diferitele note pentru a crea o simfonie.
- Cum putem lucra mai în concret pentru a pune în practică în realităţile noastre zilnice o atitudine impregnată de dialog?
Pornind de la punctele pe care le avem în comun. Invitaţia este aceea de a ne angaja împreună pentru a construi o platformă umană care trebuie susţinută pornind de la valorile noastre religioase printr-un compromis comun care să ne determine să facem bine. Şi aceasta trebuie să fie o activitate constantă, zi după zi, nu numai legată de evenimente ci amintindu-ne că suntem responsabili de o nouă generaţie pe care suntem chemaţi s-o educăm la pace şi la convieţuire. Procesul este lent. Noi trebuie se semănăm în tăcere, să punem în practică, nu să facem focuri de artificii. Suntem chemaţi să fim respectuoşi în diversitate, să facem discernământ, să fim oneşti în raporturi şi să fim credibili în ceea ce facem şi cel care face aşa dă mărturie. Este ca o candelă deasupra sfeşnicului care face lumină peste tot, preluând imaginea evanghelică. Aşa cum face Ierusalimul, oraşul sfânt. Ne dorim ca această lumină să poată ajunge la inimile tuturor fiinţelor umane pentru ca să se depăşească piedicile care dezbină şi să ne putem simţi în schimb fraţi şi surori în unica umanitate pe care Dumnezeu ne-a dat-o şi pe care noi trebuie în mod respectuos s-o însoţim, s-o protejăm, s-o apărăm, respectând planul lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi.
- Ordinul Sfântului Mormânt numără circa 30 de mii de membri în întreaga lume. Ce sfat vreţi să ajungă la ei?
Apreciez foarte mult munca desfăşurată şi acţiunea celor 30.000 de membri ai voştri care susţin şi ajută comunităţile locale din Ţara Sfântă. În experienţa mea de misiune mi-am dat seama că am dat toată viaţa mea şi tinereţea mea slujirii Bisericii şi acum îmi dau seama că ceea ce am primit este mult mai mult faţă de ceea ce am putut să dau. Vreau aşadar să amintesc acestor 30.000 de binefăcători că este foarte generos ceea ce fac şi îi invit să descopere tot mai mult cât primesc de la mărturia celor pe care-i susţin cu ajutoarele lor pentru că mereu cel care dă, primeşte.
(După Vatican Insider, 4 februarie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
