La vremea respectivă, a fost un punct de cotitură. Un punct de cotitură pentru relațiile dintre catolici și evrei și cu credincioșii altor religii, precum și un far de speranță în era postbelică. Astăzi, șaizeci de ani mai târziu, declarația conciliară Nostra aetate rămâne un punct de referință pentru „reconstruirea acelei speranțe în lumea noastră sfâșiată de război și în mediul nostru natural degradat”, precum și o paradigmă pentru ghidarea alegerilor pastorale și teologice ale Bisericii, în contextul în care diviziunile prevalează în fața dialogului, libertatea religioasă este încălcată constant, iar numele lui Dumnezeu este trădat și folosit pentru a legitima violența și terorismul.
Nu discriminării și persecuției
De aceea, la al șaselea deceniu al acestei declarații conciliare „scurte, dar îndrăznețe”, trei dicastere ale Curiei Romane – pentru Doctrina Credinței, pentru Promovarea Unității Creștinilor și pentru Dialogul Interreligios – publică Un drum al speranței. Această Notă, aprobată de Papa Leon al XIV-lea pe 22 iunie, reia etapele esențiale ale dialogului de la Nostra aetate încoace, evaluând provocările și obiectivele sale și schițând perspectivele pentru viitor. Toate acestea pentru a relansa un mesaj atemporal:
Biserica detestă, ca fiind contrară voinței lui Cristos, orice discriminare între oameni și persecuție săvârșită pe motive de rasă, culoare, condiție socială sau religie.
Drumul de la conciliu până în prezent
Reflecția documentului pornește de la o întrebare presantă și actuală: „Cum putem trăi concret chemarea la fraternitate universală în societăți marcate de o diversitate culturală și religioasă crescândă, de război și violență și caracterizate de o tendință crescândă spre secularizare?”. Documentul de aproximativ douăzeci de pagini este redactat de prefecții respectivi ai dicasterelor implicate, cardinalii Víctor Manuel Fernández, Kurt Koch și George Koovakad, și de secretarii acestora, arhiepiscopul Armando Matteo, arhiepiscopul Flavio Pace și arhiepiscopul Indunil Janakaratne Kodithuwakku Kankanamalage. Documentul trasează calea de la geneza declarației Nostra aetate, considerată pe atunci „un răspuns la consecințele tragice ale antisemitismului care au culminat cu Shoah”. Publicarea sa la 28 octombrie 1965 a marcat „o schimbare profundă”, deoarece pentru prima dată Biserica a afirmat în mod explicit că „nu respinge nimic din ceea ce este adevărat și sfânt” în alte religii și i-a invitat pe credincioși să considere aceste precepte și doctrine „cu stimă și respect”. Nota, referindu-se tot la declarația Dignitatis humanae, afirmă: „Nicio relație respectuoasă cu alte religii nu este sinceră și practicabilă fără un respect concomitent pentru libertatea religioasă a celorlalți”. Cu aceeași „convingere”, semnatarii solicită „aceeași libertate pentru creștinii din țările în care sunt o minoritate”, subliniind „persecuțiile” pe care creștinii le suferă și astăzi „în diferite părți ale lumii, din partea grupurilor religioase extremiste”.
Fiecare persecuție din motive religioase este întotdeauna o încălcare a demnității umane, la care este urgent să se găsească un răspuns comun care, în spiritul din Nostra aetate, să promoveze respectul, dialogul și coexistența pașnică în și față de toți.
Relația dintre evrei și creștini
Documentul Vaticanului dedică un spațiu considerabil naturii specifice a relației dintre creștini și evrei, de la rădăcinile lor comune în Vechiul Testament până la recomandarea conciliului pentru „înțelegere și stimă reciprocă” și dialog „fratern”. Drum al speranței, în aceeași linie, reiterează că „legământul lui Dumnezeu cu poporul evreu este irevocabil, iar acest lucru provoacă constant Biserica”. Aceasta nu înseamnă că „legământul cu poporul evreu este paralel cu calea creștină a mântuirii”: pentru Biserică, „Cristos este singurul mântuitor”. Cu toate acestea, „acest legământ irevocabil are un sens teologic”; prin urmare, „nu ne putem lipsi unii de alții”.
Lupta comună împotriva antisemitismului
Solidaritatea cu poporul evreu include și „o luptă comună” împotriva antisemitismului. Nostra aetate a deplâns ura și persecuția antievreiască „în orice moment și de către oricine”, inclusiv în cadrul Bisericii. Sunt amintite condamnările papilor, în special împotriva holocaustului. Și se observă că conflictele care au izbucnit în Orientul Mijlociu și-au „lăsat amprenta” și asupra dialogului dintre evrei și creștini. „Multe punți de comunicare au șovăit și continuă să fie testate de interpretări diferite ale evenimentelor ulterioare, adesea neunanime nici măcar în cadrul comunităților religioase respective”, afirmă dicasterele, îndemnând Biserica să mențină și să dezvolte în continuare acea „înțelegere și stimă reciprocă” care a rămas puternică de-a lungul a șaizeci de ani de „muncă comună”.
Roade vizibile ale dialogului
Această lucrare comună, subliniază textul, a adus roade „vizibile” și în dialogul cu islamul și alte religii precum hinduismul, budismul, jainismul, sikhismul, șintoismul, taoismul, confucianismul, zoroastrismul, precum și cu religiile tradiționale africane.
S-au stabilit relații durabile de prietenie între liderii religioși, au fost lansate proiecte educaționale și sociale comune și au fost publicate declarații comune în fața tragediilor umanitare, a războaielor sau a crizelor de mediu.
Dialogul teologic între experți sau dialogul monastic interreligios sunt fundamentale în acest sens, la fel ca și experiența tăcută și discretă a preoților, a persoanelor consacrate și a laicilor din cartierele multireligioase, „unde simplul fapt de a trăi în pace, de a fi prezenți unii pentru alții – ca vecini – este deja o mărturie”. Toate aceste rezultate, „uneori embrionare, invizibile, dar rodnice”, întruchipează intuiția din Nostra aetate:
A trăi în lume ca martori ai iubirii lui Dumnezeu, în dialog cu toți.
Nu islamofobiei
Prin urmare, cele trei dicastere nu precupețesc criticile la adresa manifestărilor de „islamofobie” care „nu reușesc să distingă în mod adecvat cazurile de fundamentalism și violență de existența pașnică a altor credincioși musulmani care se integrează și lucrează în țările care îi primesc”. „Trebuie să mulțumim comunităților creștine care au crescut într-un spirit de primire și, de asemenea, într-o mai mare înțelegere și respect față de credincioșii musulmani”, se arată într-un pasaj.
Săracii „busola”
Documentul Vaticanului – care reia magisteriul papilor de la Paul al VI-lea la Leon al XIV-lea – se concentrează asupra importanței dialogului în această perioadă istorică. Acesta indică „primirea sau respingerea” săracilor drept „criteriu de discernământ universal” pentru a determina dacă ne îndreptăm în direcția corectă. Ei sunt „busola”: „Atenția concretă acordată celor mai vulnerabili este indicatorul esențial pentru evaluarea corectitudinii oricărui proiect, fie el politic, economic, social, academic, religios sau cultural”.
Dificultățile dialogului
Documentul evidențiază apoi „dificultățile dialogului” astăzi, în rândul celor care se tem de „relativismul doctrinar sau de o diluare a identității religioase”, de relațiile „conflictuale istorice” sau de memoria „rănilor antice” care împiedică încrederea reciprocă. Subminează însăși fundamentele dialogului „creșterea fundamentalismului, persistența prejudecăților, manipularea politică a afilierilor religioase sau violența în numele lui Dumnezeu”. La aceasta se adaugă, în societățile secularizate, marginalizarea sau exploatarea cuvântului religios, „redus la folclor, opinie subiectivă sau complet ascuns”.
Acționând ca frați
Prin urmare, drumul rămâne „provocator” și „necesită umilință, curaj și discernământ”. Dialogul, reiterează documentul, nu este nici o „strategie”, nici o renunțare la propria identitate, ci mai degrabă un „drum evanghelic autentic”, care presupune mai degrabă „o conștientizare clară a propriei identități religioase și culturale, împreună cu o deschidere autentică față de ceilalți”. „Respectul” și „stima” sunt „fundamente esențiale” pentru „depășirea atitudinilor de excludere, dispreț sau indiferență care au predominat de mult timp”.
Nu-l putem invoca pe Dumnezeu ca Tată al tuturor oamenilor dacă refuzăm să acționăm ca frați față de unii dintre cei creați după chipul lui Dumnezeu.
Abandonarea mentalității de apărare, ostilitate sau cucerire
Confruntați cu cei care astăzi „instigă la diviziuni și pregătesc conflicte”, credincioșii din diferite tradiții sunt chemați să „caute, cu claritate și speranță, condițiile unei coexistențe pașnice”. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie „să abandonăm mentalitatea de apărare, ostilitate sau cucerire și să adoptăm o atitudine deschisă, binevoitoare și curajoasă”.
Artizani ai păcii
Apelul se adresează tuturor: „Deveniți constructori de poduri, nu de ziduri”, „artizani ai păcii și fraternității”, capabili să „îi primească pe ceilalți în diferențele lor” și să „colaboreze la construirea unei societăți mai drepte și mai umane”.
Salvatore Cernuzio
(După Vatican News, 16 septembrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
