|
| © Vatican Media |
Când papa îl citează pe Gandalf: Tolkien, speranţă şi luptă a timpului nostru
În prima sa enciclică, Magnifica humanitas, Papa Leon al XIV-lea a surprins mulţi cititori apelând la universul literar al lui J. R. R. Tolkien şi la una dintre cele mai emblematice fraze ale lui Gandalf. Unii ar fi putut considera-o doar un detaliu curios, aproape o aluzie culturală. Dar poate că este mult mai mult decât atât. Poate că este un semn al timpurilor.
Expresia lui Gandalf, "Nu este treaba noastră să stăpânim toate mareele lumii; sarcina noastră este să facem tot ce putem pentru salvarea anilor în care trăim..." a devenit un fel de manifest contemporan în faţa incertitudinii, a războaielor, a crizelor culturale şi a oboselii spirituale care cuprinde Occidentul. Papa ştie asta. Şi ştie, de asemenea, că milioane de oameni au găsit în Tolkien nu numai imaginaţie, ci şi o adevărată gramatică morală pentru a înţelege binele, răul, speranţa şi sacrificiul.
Tolkien a fost un catolic profund convins. Opera sa este impregnată de o viziune creştină asupra istoriei: lupta dintre lumină şi întuneric, fidelitatea celor mici, corupţia puterii absolute, importanţa prieteniei, a milostivirii şi a perseverenţei. În trilogia Stăpânul Inelelor, cel mai puternic nu câştigă. Cine rămâne fidel câştigă.
Citându-l pe Gandalf, Leon al XIV-lea se apropie de un limbaj capabil să comunice cu generaţii întregi crescute cu ajutorul cărţilor, filmelor şi culturilor digitale. Este un gest pastoral inteligent. Timp de decenii, Biserica a vorbit în principal prin categorii clasice, teologice sau filozofice. Astăzi, există o percepţie tot mai mare că literatura, cinematografia şi cultura populară pot deveni şi "curţi ale neamurilor", spaţii de întâlnire între credinţă şi omenire.
Alegerea lui Tolkien nu este inocentă. Trăim într-o epocă marcată de un sentiment colectiv de neputinţă. Mulţi simt că lumea este prea complexă, prea polarizată, prea rănită pentru a fi transformată. Tentaţia disperării a devenit o epidemie tăcută. Şi tocmai aici fraza lui Gandalf capătă o forţă aproape spirituală: nu controlăm timpul istoric, dar suntem responsabili pentru modul în care îl locuim.
Această idee are un ecou profund evanghelic. Isus nu le-a promis niciodată discipolilor săi uşurinţă sau succes imediat. El le-a cerut numai fidelitatea. Creştinismul nu este o religie a învingătorilor triumfalişti, ci a bărbaţilor şi femeilor capabili să aprindă mici luminiţe în noapte. La fel ca Frodo, Sam sau Gandalf, creştinii sunt chemaţi să meargă chiar şi fără a vedea clar sfârşitul drumului.
Poate acesta este motivul pentru care referinţa papei a avut un impact atât de mare. Pentru că uneşte două limbaje pe care mulţi le considerau incompatibile: tradiţia creştină şi cultura contemporană. Într-un moment în care mulţi acuză Biserica că este distantă de generaţiile tinere, acest citat demonstrează exact opusul: credinţa încă este capabilă să dialogheze cu simbolurile, naraţiunile şi întrebările timpului nostru.
Există o altă lecţie importantă. Gandalf nu întreabă cât timp avem. El întreabă ce facem cu el. Într-o lume obsedată de productivitate, de viteză şi de distragere constantă, marea întrebare devine din nou morală şi spirituală. Ce facem cu zilele care ne sunt date? Ce moştenire vom lăsa? Ce speranţă vom transmite?
În cele din urmă, enciclica lui Leon al XIV-lea ne aminteşte de ceva esenţial: chiar şi în vremuri întunecate, speranţa continuă să fie o alegere. Nu este naivă. Nu este alienată. Ci profund umană şi creştină.
Şi poate că Tolkien ar zâmbi văzând că, atâţia ani mai târziu, un papă a găsit în Gandalf cuvinte capabile să lumineze inima lumii contemporane.
Sérgio Carvalho
(După L'Osservatore Romano, 29 mai 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
