Predica din Vinerea Sfântă 2022 a cardinalului Raniero Cantalamessa în Bazilica "Sfântul Petru"
"Pilat i-a zis: Ce este adevărul?" (In 18,38)
În relatarea Pătimirii, evanghelistul Ioan acordă o importanţă deosebită dialogului lui Isus cu Pilat şi despre aceasta dorim să medităm câteva clipe, înainte de a intra mai departe în liturgia noastră.
Totul începe cu întrebarea lui Pilat: "Tu eşti regele iudeilor?" (In 18,33). Isus vrea ca Pilat să înţeleagă că întrebarea este mai serioasă decât crede el, dar că are sens doar dacă nu se mulţumeşte să repete o acuzaţie formulată de alţii. Aşa că întreabă la rândul său: "De la tine însuţi spui aceasta sau alţii ţi-au spus-o despre mine?".
El încearcă să-l aducă pe Pilat la o viziune mai înaltă. El îi vorbeşte despre împărăţia sa: o împărăţie care "nu este din lumea aceasta". Guvernatorul înţelege un singur lucru, că aceasta nu este o împărăţie politică. Dacă este vorba despre religie, el nu vrea să intre în astfel de probleme. Aşa că întreabă cu un strop de ironie: "Aşadar, eşti rege? Isus i-a răspuns: Tu spui că eu sunt rege" (In 18,37).
Declarând că este rege, Isus se expune la moarte; dar în loc să se dezvinovăţească negând-o, o afirmă cu forţă. El lasă să se filtreze originea sa superioară: "Am venit în lume...": el a existat deci în mod misterios înainte de viaţa pământească, el vine dintr-o altă lume. El a venit pe pământ pentru a fi martor al adevărului. El îl tratează pe Pilat ca pe un suflet care are nevoie de lumină şi de adevăr, nu ca pe un judecător. El este mai interesat de soarta lui Pilat decât de a lui. Prin chemarea lui de a primi adevărul, vrea să-l aducă să intre în sine, să privească lucrurile cu alţi ochi, să se plaseze deasupra disputei de moment cu evreii.
Guvernatorul roman acceptă invitaţia pe care Isus i-o adresează, dar este sceptic şi indiferent faţă de acest gen de speculaţii. Misterul pe care îl întrezăreşte în cuvintele lui Isus îl sperie şi preferă să pună capăt conversaţiei. Aşa că îşi şopteşte pentru sine, ridicând din umeri: "Ce este adevărul? şi părăseşte pretoriul.
* * *
Cât de actuală este această pagină a Evangheliei! Chiar şi astăzi, ca şi ieri, omul se tot întreabă: "Ce este adevărul?". Dar, la fel ca Pilat, el îi întoarce distrat spatele Celui care a spus: "Pentru aceasta am venit în lume ca să dau mărturie despre adevăr" şi "Eu sunt adevărul!" (In 14,6).
Datorită internetului, am urmărit nenumărate dezbateri despre religie şi ştiinţă, despre credinţă şi ateism. Un lucru m-a frapat: ore şi ore de dialog, fără ca numele lui Isus să fie menţionat vreodată. Iar dacă tabăra credincioşilor îndrăznea uneori să-l pomenească şi să invoce faptul învierii sale din morţi, se încerca imediat să se închidă discuţia ca nerelevantă pentru subiect. Totul se întâmplă "etsi Christus non daretur", de parcă un om numit Isus Cristos nu ar fi existat niciodată în lume.
Care este rezultatul tuturor acestor lucruri? Cuvântul "Dumnezeu" devine un recipient gol pe care oricine îl poate umple după bunul plac. Dar tocmai pentru aceasta a avut grijă Dumnezeu să dea conţinut numelui său: "Cuvântul s-a făcut trup". Adevărul s-a făcut trup! De aici efortul necruţător de a-l lăsa pe Isus în afara discursului despre Dumnezeu: El îndepărtează din mândria omenească orice pretext pentru a decide singur ce este Dumnezeu!
"Ah, da, Isus din Nazaret!, se obiectează. "Dar există chiar şi cei care se îndoiesc că El a existat vreodată!". Un celebru scriitor englez din secolul trecut - cunoscut publicului larg pentru că este autorul unui ciclu de romane şi al filmului "Stăpânul inelelor", John Ronald Tolkien - a dat, într-o scrisoare, acest răspuns fiului său care a ridicat aceeaşi obiecţie:
Este nevoie de o voinţă extraordinară să nu crezi ca să-ţi imaginezi că Isus nu a existat niciodată cu adevărat, şi cu atât mai mult să-ţi imaginezi că nu a spus cuvintele care s-au păstrat despre El - care nu ar şti câtuşi de puţin că au fost "inventate" de cineva care trăia pe pământ în acea vreme: "Înainte de a fi Avraam, EU SUNT" (In 8,58); şi "Cine m-a văzut pe mine, l-a văzut pe Tatăl" (In 14,9)1.
Singura alternativă la adevărul lui Cristos, a adăugat scriitorul, este că e vorba "de un caz de megalomanie dementă şi fraudă gigantică". Dar ar putea un dosar ca acesta să reziste la douăzeci de secole de critici istorice şi filozofice acerbe şi să producă roadele pe care le-a produs?
Astăzi, se depăşeşte scepticismul lui Pilat. Sunt cei care cred că nici nu ar trebui să ne punem întrebarea: "Ce este adevărul?" pentru că pur şi simplu adevărul nu există! "Totul este relativ, nimic nu este sigur! A gândi altfel este o prezumţie intolerabilă!". Nu mai este loc pentru "povesti mari despre lume şi realitate", inclusiv cele despre Dumnezeu şi despre Cristos.
Fraţi şi surori atei, agnostici sau încă în căutare (dacă este cineva care mă ascultă): nu un biet predicator ca mine a rostit cuvintele pe care am de gând să vi le spun. Este un om pe care mulţi dintre voi îl admiraţi, despre care scrieţi şi pentru care, poate, vă consideraţi şi discipoli şi adepţi: S?ren Kierkegaard, iniţiatorul curentului filozofic al existenţialismului:
Se vorbeşte mult, spune el, despre mizeria umană, se vorbeşte mult despre vieţi irosite. Dar singura viaţă irosită este aceea a omului care nu-şi dă seama niciodată, pentru că nu a avut niciodată, în sensul cel mai profund, impresia că există un Dumnezeu şi că el - el însuşi, eul său - stă în faţa acestui Dumnezeu2.
Se spune: este prea multă nedreptate şi prea multă suferinţă în lume pentru a crede în Dumnezeu! E adevărat, dar gândiţi-vă cu cât mai absurd şi fără speranţă este răul din jurul nostru, fără credinţa într-un eventual triumf al adevărului şi al binelui. Învierea lui Isus din morţi pe care urmează să o sărbătorim peste două zile este promisiunea şi garanţia că acest triumf va avea loc, pentru că a început deja cu El.
Dacă aş avea curajul apostolului Paul, şi eu ar trebui să strig: "vă rugăm pentru Cristos: lăsaţi-vă împăcaţi cu Dumnezeu! » (2Cor 5,20). Nu vă "irosiţi" nici viaţa! Nu veniţi din această lume, aşa cum Pilat a ieşit din pretoriu, cu această întrebare atârnând în aer: "Ce este adevărul?". Este prea important. Este vorba de a şti dacă am trăit pentru ceva, sau degeaba.
* * *
Dialogul lui Isus cu Pilat oferă şi prilejul unei alte reflecţii, care de data aceasta ni se adresează nouă, nouă, credincioşilor şi oamenilor Bisericii, şi nu celor din afară. "Neamul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna mea": Gens tua et pontifices tradiderunt te mihi (In 18,35). Oamenii Bisericii voastre, preoţii voştri te-au părăsit; ţi-au discreditat numele cu fapte groaznice! Şi noi, ar trebui să mai credem în Tine? La această obiecţie teribilă, aş dori să răspund tot cu cuvintele pe care acelaşi scriitor de care îmi aminteam le-a scris fiului său:
Dragostea noastră se poate răci şi voinţa noastră poate slăbi la vederea deficienţelor, nebuniilor şi păcatelor Bisericii şi ale slujitorilor ei, dar nu cred că cineva care a crezut vreodată cu adevărat abandonează credinţa din aceste motive, cu atât mai puţin cel care are o anumită cunoaştere a istoriei... Este practic, pentru că ne încurajează să ne îndepărtăm de noi înşine şi de greşelile noastre şi să găsim un ţap ispăşitor... Cred că sunt la fel de sensibil la scandaluri pe cât poţi fi tu ca orice alt creştin. Am suferit mult în viaţa mea din cauza unor preoţi ignoranţi, obosiţi, slabi şi uneori chiar răi.
La urma urmei, un astfel de rezultat era de aşteptat. A început înainte de Paşte cu trădarea lui Iuda, tăgăduirea lui Simon Petru, fuga apostolilor... Să plângem, atunci? Da, Tolkien i-a recomandat fiului său - dar pentru Isus - pentru ceea ce trebuie să îndure - înainte de a plânge pentru noi. Să plângem - adăugăm noi astăzi - cu victimele şi pentru victimele păcatelor noastre.
* * *
O concluzie pentru toţi, credincioşi şi necredincioşi. Anul acesta, noi celebrăm Paştele, nu cu sunetul vesel al clopotelor, ci cu sunetul bombelor şi al exploziilor nu departe de aici. Să ne amintim ce a spus Isus cândva la vestea vărsării de sânge făcută de Pilat şi a prăbuşirii turnului din Siloe: "Dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel" (Lc 13,5) Dacă nu vă schimbaţi suliţele în seceri, săbiile voastre în pluguri (Is 2,4) şi rachetele voastre în fabrici şi case, cu toţii veţi pieri la fel!
Evenimentele ne-au chemat înapoi din senin. Ordinea lumii se poate schimba de la o zi la alta. Totul trece, totul îmbătrâneşte, totul - şi nu doar "tinereţea fericită" - dispare. Există o singură cale de a scăpa de curentul timpului care trage totul în spate: să trecem la ceea ce nu trece! Să punem piciorul pe pământ solid! Paştele înseamnă trecere: să facem cu toţii în acest an un Paşte adevărat, venerabili părinţi, fraţi şi surori: să trecem la Cel care nu trece. Să trecem acum cu inima, înainte de a trece într-o zi cu trupul!
Note
1 John Ronald Reuel Tolkien, Lettres, Pocket 2013.
2 S. Kierkegaard, Traite du desespoir, la maladie mortelle, Gallimard, 1932.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
