|
| Vatican Insider |
Cardinal Gianfranco Ravasi, titlul noii cărţi a dumneavoastră, "Alfabetul omului" (Edizioni San Paolo, care apare la 21 ianuarie 2025), sugerează un itinerar între fundamentele existenţei umane. Care este mesajul principal pe care doriţi să-l transmiteţi?
Este crucial a reuşi să se redefinească iarăşi figura persoanei. Când conduc "Curtea Neamurilor" între cei care cred şi cei care nu cred, şi tema tratată este natura umană, cunoscut că nu mai există un concept împărtăşit. Aşadar, este necesar a redescoperi identitatea persoanei. În trecut, esenţa era clară, şi din ea deriva acţiunea. Astăzi, nemaifiind un punct de plecare sigur, este necesar a relua un discurs despre alfabetul omului. În practică, întrebarea decisivă este cea care deschide Biblia: "Adam, unde eşti?" Şi am putea să ne întrebăm şi: "Adam, cine eşti?" Una dintre căile principale pentru a reflecta este aceea pe care am adoptat-o în volum, în mod simplu, chiar şi divulgativ, folosind categoriile viciilor şi ale virtuţilor, care reprezintă cele două dimensiuni ale omului.
Textul se dezvoltă în jurul contrastului între vicii şi virtuţi. Cum se poate redescoperi sensul virtuţii fără a cădea în moralism?
Când se vorbeşte despre vicii, tendinţa este aceea de a le considera ca patologii psihice, ducându-le la sindromuri de tratat cu terapia. Păcătosul devine un pacient, iar duhovnicul este înlocuit de psihoterapeut. Dar trebuie recunoscut că există comportamente care nu pot să fie reduse pur şi simplu la dimensiunea psihică. Libertatea umană, de exemplu, nu este numai o problemă de "poţi", ci şi de "trebuie", şi este ceva structural. Nu se poate reduce totul la o problemă psihofizică. În acelaşi mod, virtuţile sunt adesea văzute drept categorii dintr-un trecut îndepărtat de acum, dar în realitate sunt parte integrantă a persoanei. Să ne gândim la dreptate. În societatea contemporană nu este numai un concept abstract, ci este ceva concret aplicabil, care se referă la teme fundamentale precum exploatarea la locul de muncă sau inegalitatea salarială. Virtuţile nu sunt moraliste: sunt identităţi personale care fac parte din alfabetul fiinţei umane.
În introducere, dumneavoastră vorbiţi despre o societate în care nu mai domină imoralitatea, ci amoralitatea. Care sunt riscurile acestei indiferenţe etice?
Când se despoaie viciile unei calităţi morale şi se reduc la probleme psihofizice, se ajunge la indiferenţă, unde toate culorile sunt egale. Deja Isaia vorbea despre cel care confundă binele cu răul. Astăzi domneşte o ceaţă etică, unde graniţele între bine şi rău sunt labile. De aceea devine indispensabil să se redescopere categoriile etice de bază pentru a înţelege adevărata esenţă a persoanei umane.
Mândria este indicată ca viciul capital prin excelenţă. Cum se manifestă astăzi?
Se traduce în refuzul de a-l asculta pe celălalt, în samavolnicie, în impunerea propriului adevăr. Astăzi vedem asta în dialogurile publice, în politică, în social media, unde domină negarea confruntării.
În carte dumneavoastră îi citaţi pe Dante, Hesiod, Shakespeare, dar şi pe Woody Allen şi pe Karl Kraus. Ce rol au astăzi literatura şi arta în formarea morală a individului?
Sunt fundamentale. Marea artă şi marea literatură nu se limitează să relateze istorii, ci invită să se reflecteze asupra sensului vieţii. Biblia însăşi este o mare operă literară care transmite o învăţătură morală în afară de una spirituală. Prin simboluri şi metafore, literatură şi arta, împletite cu religia, comunică adevăruri profunde. Este foarte frumoasă definiţia artistului Paul Klee: arta nu reprezintă vizibilul, ci invizibilul care este în vizibil. Şi punând majuscula la "invizibil" se găseşte şi descrierea teologiei, şi a credinţei.
Papa Francisc a vorbit adesea despre "păcate sociale", precum indiferenţa faţă de cei săraci sau aviditatea în lumea economică. Credeţi că astăzi ar trebui să actualizăm lista viciilor capitale?
Da, cred că este necesar. Unele vicii, precum aviditatea şi indiferenţa faţă de cei săraci, au devenit şi mai relevante. Apoi mă gândesc la domeniul ecologiei, un teren care astăzi ar trebui să fie înfruntat cu urgenţă, dat fiind exploatarea resurselor naturale. În afară de asta, trebuie revăzute virtuţile şi viciile în raport cu schimbările sociale şi culturale, precum respectul faţă de libertate, faţă de privacy şi faţă de lupta împotriva rasismului. Şi inteligenţa artificială ridică noi întrebări care cer o reflecţie profundă.
Dumneavoastră trataţi tema eticii şi în raport cu sexualitatea.
Problema sexualităţii este una dintre provocările cele mai complexe. Este necesar a reconstrui conceptul de natură umană, care nu poate să fie redus la o idee rigidă şi statică, dar care recunoaşte şi dimensiunea culturală şi relaţională a identităţii. Dezbaterea despre fluiditatea identităţii de gen este una dintre exprimările acestei tensiuni între esenţă şi cultură. Totuşi, este important să nu se cadă nici în relativismul, nici în moralismul rigid, ci să se caute un echilibru care recunoaşte demnitatea şi libertatea persoanei.
Războiul din Ucraina şi din alte părţi ale lumii par să confirme că ura şi setea de putere încă determină evenimentele umane. Credinţa poate să fie un răspuns?
Acest război reflectă vicii capitale precum egoismul, mândria, orgoliul, mânia şi furia, care nu trebuie confundată cu supărarea, care, în schimb, este o virtute, pentru că reacţionează pe bună dreptate la rău. Biserica, deşi nu are putere politică, are misiunea de a introduce caritatea în istorie, cu acţiuni concrete precum ajutorul dat copiilor şi victimelor. Religiile au o funcţie esenţială în acest sens.
În oprirea luptelor, deşi fragilă, în Gaza, putem observa semne de speranţă?
Toţi doresc sfârşitul logicii urii, care alimentează un cerc vicios de moarte şi distrugere. Creştinismul şi marile religii au mult de spus: să nu uităm porunca "Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi", pe care Isus a dus-o mai departe, până la "Să-i iubeşti pe duşmanii tăi". Pontiful repetă des asta: războiul este o înfrângere pentru toţi. Răzbunarea nu rezolvă nimic, prelungeşte numai durerea. Această oprire a luptelor, oricât de fragilă, este un semn de speranţă, o lumină în întuneric, într-o tragedie începută la 7 octombrie 2023.
Domenico Agasso
(După Vatican Insider, 19 ianuarie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
