Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 9 noiembrie 2022
Cateheza: Călătoria apostolică în Bahrain
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Înainte de a vorbi despre ceea ce am pregătit, aş vrea să atrag atenţia asupra acestor doi copii care au venit aici. Ei n-au cerut permisiunea, ei nu au spus: "Ah, mi-e frică": au venit direct. Aşa trebuie să fim noi cu Dumnezeu: în mod direct. Ne-au dat exemplu despre modul în care trebuie să ne comportăm cu Dumnezeu, cu Domnul: să mergem înainte! El ne aşteaptă mereu. Mi-a făcut bine să văd încrederea acestor doi copii: a fost un exemplu pentru noi toţi. Aşa trebuie să ne apropiem mereu de Domnul: cu libertate. Mulţumesc.
În urmă cu trei zile m-am întors din călătoria în Regatul Bahrain, pe care eu nu-l cunoşteam, cu adevărat: nu ştiam bine cum era, regatul acela. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au însoţit această vizită cu sprijinul rugăciunii şi să reînnoiesc recunoştinţa mea faţă de Maiestatea Sa regele, faţă de celelalte autorităţi, faţă de Biserica locală şi faţă de populaţie pentru primirea călduroasă. Şi vreau să mulţumesc şi organizatorilor călătoriilor: pentru a face această călătorie a fost o mişcare de oameni, Secretariatul de Stat lucrează mult pentru a pregăti discursurile, pentru a pregăti logistica, totul, se mişcă mulţi... apoi, traducătorii... şi apoi, Corpul Jandarmeriei, Corpul Gărzii Elveţiene, care sunt foarte buni. Este o muncă enormă! Tuturor, tuturor aş vrea să vă mulţumesc public pentru tot ceea ce faceţi pentru ca o călătorie a papei să meargă bine. Mulţumesc.
Vine spontan să se întrebe: de ce a voit papa să viziteze această mică ţară cu majoritate islamică foarte mare? Există atâtea ţări creştine: de ce nu merge mai întâi la una sau la alta? Aş vrea să răspund prin trei cuvinte: dialog, întâlnire şi drum.
Dialog: ocazia călătoriei, dorită de mult timp, a fost oferită de invitaţia regelui la un Forum despre dialogul dintre Orient şi Occident. Dialog care foloseşte la descoperirea bogăţiei celui care aparţine altor neamuri, altor tradiţii, altor crezuri. Bahrain, un arhipelag format din atâtea insule, ne-a ajutat să înţelegem că nu trebuie să trăim izolându-ne, ci apropiindu-ne. În Bahrain, care sunt insule, s-au apropiat, s-au atins. Cere asta cauza păcii, iar dialogul este "oxigenul păcii". Nu uitaţi asta: dialogul este oxigenul păcii. Şi în pacea familială. Dacă a fost făcut un război, între soţ şi soţie, apoi cu dialogul se merge înainte cu pacea. În familie, să se dialogheze de asemenea: să se dialogheze, deoarece cu dialogul se păstrează pacea. În urmă cu aproape şaizeci de ani Conciliul al II-lea din Vatican, vorbind despre construirea păcii, afirma că "această operă le cere [oamenilor] să-şi lărgească mintea şi inima dincolo de hotarele propriei ţări, să renunţe la egoismul naţional şi la ambiţia de a domina peste alte popoare şi să nutrească un respect profund faţă de întreaga omenire, care se îndreaptă deja, atât de trudnic, spre o mai mare unitate" (Gaudium et spes, 82). În Bahrain am observat această exigenţă şi am exprimat dorinţa ca, în toată lumea, responsabilii religioşi şi civili să ştie să privească în afara propriilor graniţe, a propriilor comunităţi, pentru a se îngriji de ansamblu. Numai aşa se pot înfrunta anumite teme universale, de exemplu uitarea lui Dumnezeu, tragedia foamei, păzirea creaţiei, pacea. Împreună, se gândeşte asta. În acest sens Forumul de dialog, cu titlul "Estul şi Vestul pentru coexistenţa umană", a îndemnat să se aleagă calea întâlnirii şi să se refuze cea a ciocnirii. Câte nevoie avem de asta! Câtă nevoie avem să ne întâlnim! Mă gândesc la războiul nesăbuit - nesăbuit! - a cărui victimă este martirizata Ucraina, şi la atâtea alte conflicte, care nu se vor rezolva niciodată prin logica infantilă a armelor, ci numai cu forţa blândă a dialogului. Dar în afară de Ucraina, care este martirizată, să ne gândim la războaiele care durează de mulţi ani, şi să ne gândim la Siria - peste 10 ani! - să ne gândim de exemplu la Siria, să ne gândim la copiii din Yemen, să ne gândim la Myanmar: peste tot! Acum, mai aproape este Ucraina, la ce anume fac războaiele? Distrug, distrug omenirea, distrug tot. Conflictele nu trebuie rezolvate prin război.
Dar nu poate exista dialog fără - al doilea cuvânt - întâlnire. În Bahrain ne-am întâlnit, şi de mai multe ori am simţit ieşind în evidenţă dorinţa ca între creştini şi musulmani întâlnirile să crească, să se strângă raporturi mai trainice, să se ia la inimă mai mult. În Bahrain - aşa cum se foloseşte în Orient - persoanele îşi duc mâna la inimă când salută pe cineva. Am făcut-o şi eu, pentru a face spaţiu înăuntrul meu celui pe care-l întâlneam. Pentru că, fără primire, dialogul rămâne gol, aparent, rămâne chestiune de idei şi nu de realitate. Între multele întâlniri, mă gândesc la aceea cu fratele drag, marele imam de Al-Azhar - frate drag!; şi la aceea cu tinerii de la Şcoala "Preasfânta Inimă a lui Isus", studenţi care ne-au dat o mare învăţătură: studiază împreună, creştini şi musulmani. Ca tineri, adolescenţi, copii trebuie să se cunoască, aşa încât întâlnirea fraternă să prevină diviziunile ideologice. Şi aici vreau să mulţumesc Şcolii "Preasfânta Inimă a lui Isus", să mulţumesc sorei Rosalyn care a dus înainte această şcoală atât de bine, şi tinerilor care au participat cu discursurile, cu rugăciunile, dansul, cântarea: îmi amintesc bine de ei! Multe mulţumiri. Dar şi bătrânii au oferit o mărturie de înţelepciune fraternă: mă gândesc la întâlnirea cu Muslim Council of Elders, o organizaţie internaţională născută în urmă cu puţini ani, care promovează raporturi bune între comunităţile islamice, urmărind respectul, moderaţia şi pacea, opunându-se integralismului şi violenţei.
Astfel mergem spre al treilea cuvânt: drum. Călătoria în Bahrain nu trebuie văzută ca un episod izolat, face parte dintr-un parcurs, inaugurat de Sfântul Ioan Paul al II-lea când a mers în Maroc. Astfel, prima vizită a unui papă în Bahrain a reprezentat un nou pas pe drumul dintre credincioşii creştini şi musulmani: nu pentru a ne amesteca sau a dilua credinţa, nu: dialogul nu diluează; ci pentru a construi alianţe fraterne în numele părintelui Abraham, care a fost pelerin pe pământ sub privirea milostivă a unicului Dumnezeu din cer, Dumnezeul păcii. Pentru acest motiv motoul călătoriei era: "Pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă". Şi de ce spun că dialogul nu diluează? Deoarece pentru a dialoga trebuie avut identitate proprie, trebuie pornit de la propria identitate. Dacă tu nu ai identitate, tu nu poţi dialoga, pentru că nu înţelegi nici tu ce anume eşti. Pentru ca un dialog să fie bun, trebuie pornit mereu de la propria identitate, trebuie să fim conştienţi de propria identitate, şi astfel se poate dialoga.
Dialog, întâlnire şi drum în Bahrain s-au realizat şi între creştini: de exemplu, prima întâlnire a fost, de fapt, ecumenică, de rugăciune pentru pace, cu dragul patriarh şi frate Bartolomeu şi cu fraţii şi surorile de diferite confesiuni şi rituri. A avut loc în catedrală, dedicată Stăpânei Noastre a Arabiei, a cărei structură evocă un cort, cel în care, conform Bibliei, Dumnezeu îl întâlnea pe Moise în deşert, de-a lungul drumului. Fraţii şi surorile în credinţă, pe care i-am întâlnit în Bahrain, trăiesc cu adevărat "pe cale": sunt în cea mai mare parte muncitori imigraţi care, departe de casă, regăsesc rădăcinile lor în poporul lui Dumnezeu şi familia lor în marea familie a Bisericii. Este minunat a-i vedea pe aceşti migranţi, filipinezi, indieni şi din alte părţi, creştini care se adună şi se susţin în credinţă. Şi aceştia merg înainte cu bucurie, având certitudinea că speranţa lui Dumnezeu nu dezamăgeşte (cf. Rom 5,5). Întâlnindu-i pe păstori, pe consacraţi şi pe consacrate, pe lucrătorii pastorali şi, în Liturghia solemnă şi emoţionantă celebrată la stadion, atâţia credincioşi, provenind şi din alte ţări din Golf, le-am dus lor afectul întregii Biserici. Aceasta a fost călătoria.
Şi astăzi aş vrea să vă transmit vouă bucuria lor genuină, simplă şi frumoasă. Întâlnindu-ne şi rugându-ne împreună, ne-am simţit o singură inimă şi un singur suflet. Gândindu-ne la drumul lor, la experienţa lor zilnică de dialog, să ne simţim chemaţi toţi să dilatăm orizonturile: vă rog, inimi dilatate, nu inimi închise, împietrite. Deschideţi inimile, pentru că suntem toţi fraţi şi pentru ca această fraternitate umană să meargă mai înainte. A dilata orizonturile, a deschide, a lărgi interesele şi a ne dedica şi cunoaşterii celorlalţi. Dacă tu te dedici cunoaşterii celorlalţi, nu vei fi ameninţat niciodată. Dar dacă ţie îţi este frică de ceilalţi, tu însuţi vei fi pentru ei o ameninţare. Drumul fraternităţii şi al păcii, pentru a înainta, are nevoie de toţi şi de fiecare. Eu dau mâna, dar dacă din cealaltă parte nu există o altă mână, nu este de folos. Sfânta Fecioară să ne ajute pe acest drum! Mulţumesc.
* * *
Sâmbăta trecută la Mer? (Kenya) a fost beatificată sora Maria Carola Cecchin, din Congregaţia Surorilor Sfântului Iosif Benedict Cottolengo, decedată în 1925, la vârsta de 48 de ani, după ce a mărturisit evanghelia carităţii la populaţiile africane. Exemplul să de femeie bună şi înţeleaptă să-i susţină pe cei care se dedică pentru răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu. Aplauze pentru noua fericită!
Acum gândul meu se îndreaptă spre poporul cipriot, în doliu naţional din cauza morţii Preafericirii Sale Chrisostomos al II-lea. A fost un păstor clarvăzător, om de dialog şi iubitor al păcii, care a căutat să promoveze reconcilierea între diferitele comunităţi din ţară. Amintesc cu afect recunoscător întâlnirile fraterne pe care le-am împărtăşit în Cipru, în timpul vizitei mele de anul trecut. Să ne rugăm pentru odihna veşnică a sufletului său.
Adresez un bun-venit cordial pelerinilor de limbă italiană. Îndeosebi, salut comunitatea vocaţională de la Seminarul din Pordenone cu episcopul, şcolile de fotbal din Bellante, Asociaţia Marinarilor din Taranto.
Reînnoiesc invitaţia mea la rugăciune pentru martirizata Ucraina: să cerem Domnului pacea pentru aceşti oameni aşa de chinuiţi şi care suferă atâta cruzime, atâta cruzime din partea mercenarilor care fac războiul.
În sfârşit, gândul meu se îndreaptă, ca de obicei, către tineri, către bolnavi, către bătrâni şi către noii căsătoriţi. Astăzi celebrăm sărbătoarea Dedicării Bazilicii "Sfântul Ioan" din Lateran. Împreună cu ea amintim bisericile în care se adună comunităţile voastre pentru a celebra tainele divine. Legătura cu biserica voastră să mărească în fiecare bucuria de a merge împreună în slujirea evangheliei, în ofranda rugăciunii şi în împărtăşirea carităţii. Spre toţi îndrept binecuvântarea mea.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
