|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, sărbătoare frumoasă, bună ziua!
Astăzi îi sărbătorim pe toţi sfinţii şi am putea să avem o impresie înşelătoare: am putea să credem că îi celebrăm pe acele surori şi pe acei fraţi care în viaţă au fost desăvârşiţi, mereu liniari, precişi, ba chiar "rigizi". În schimb, evanghelia de astăzi dezminte această viziune stereotipată, această "sfinţenie de iconiţă". De fapt, fericirile lui Isus (cf. Mt 5,1-12), care sunt cartea de identitate a sfinţilor, arată complet opusul: vorbesc despre o viaţă împotriva curentului, despre o viaţă revoluţionară! Sfinţii sunt adevăraţii revoluţionari.
Să luăm de exemplu o fericire, foarte actuală: "Fericiţi făcătorii de pace" (v. 9) şi să vedem cum pacea lui Isus este foarte diferită de cea pe care ne-o imaginăm. Toţi dorim pacea, dar adesea ceea ce noi vrem nu este tocmai pacea, este a fi în pace, a fi lăsaţi în pace, a nu avea probleme ci linişte. În schimb Isus nu-i numeşte fericiţi pe cei neliniştiţi, pe cei care sunt în pace, ci pe cei care fac pacea şi luptă pentru a face pacea, constructorii, făcătorii de pace. De fapt, pacea trebuie construită şi ca orice construcţie cere angajare, colaborare, răbdare. Noi am vrea ca pacea să plouă de sus, în schimb Biblia vorbeşte despre "sămânţa păcii" (Zah 8,12), pentru că ea răsare din terenul vieţii, din sămânţa inimii noastre; creşte în tăcere, zi după zi, prin fapte de dreptate şi de milostivire, aşa cum ne arată martorii luminoşi pe care-i sărbătorim astăzi. De asemenea, noi suntem tentaţi să credem că pacea vine cu forţa şi puterea: pentru Isus este contrariul. Viaţa sa şi cea a sfinţilor ne spun că sămânţa păcii, pentru a creşte şi a da rod, trebuie mai întâi să moară. Pacea nu se obţine cucerind sau înfrângând pe cineva, nu este niciodată violentă, nu este niciodată înarmată. Vedeam în programul "A Sua Immagine" atâţia sfinţi şi sfinte care au luptat, au făcut pacea, dar cu munca, dăruind propria viaţă, oferind viaţă.
Aşadar, cum devenim făcători de pace? Înainte de toate trebuie dezarmată inima. Da, pentru că toţi suntem echipaţi cu gânduri agresive, unul împotriva celuilalt, cu vorbe tăioase, şi credem că ne apărăm cu sârmele ghimpate ale plângerii şi cu zidurile de beton ale indiferenţei; şi printre plângere şi indiferenţă ne apărăm, dar asta nu este pace, asta este război. Sămânţa păcii cere să se demilitarizeze câmpul inimii. Cum merge inima ta? Este demilitarizată sau este aşa cu aceste lucruri, cu plângerea şi indiferenţa, cu agresiunea? Şi cum se demilitarizează inima? Deschizându-ne la Isus, care este "pacea noastră" (Ef 2,14); stând în faţa crucii sale, care este catedra păcii; primind de la el, la Spovadă, "iertarea şi pacea". De aici se începe, pentru că a fi făcători de pace, a fi sfinţi, nu este capacitatea noastră, este darul său, este har.
Fraţilor şi surorilor, să ne privim înăuntru şi să ne întrebăm: suntem constructori de pace? Acolo unde trăim, studiem şi lucrăm, ducem tensiune, cuvinte care rănesc, bârfe care otrăvesc, polemici care dezbină? Sau deschidem calea păcii: iertăm pe cel care ne-a ofensat, ne îngrijim de cel care se află la margini, vindecăm vreo nedreptate ajutând pe cel care are mai puţin? Asta se numeşte a construi pacea.
Însă poate să apară o ultimă întrebare, care este valabilă pentru fiecare fericire: merită de trăit aşa? Nu este perdant? Isus ne dă răspunsul: făcătorii de pace "vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu" (Mt 5,9): în lume par în afara locului, pentru că nu cedează în faţa logicii puterii şi a prevalării, în cer vor fi cei mai aproape de Dumnezeu, cei mai asemănători cu el. Dar, în realitate, şi aici cel care este samavolnic rămâne cu mâinile goale, în timp cel acela care îi iubeşte pe toţi şi nu răneşte pe nimeni învinge: aşa cum spune Psalmul, "omul de pace va avea o descendenţă" (cf. Ps 37,37).
Fecioara Maria, Regina tuturor sfinţilor, să ne ajute să fim constructori de pace în viaţa de fiecare zi.
________________
După Angelus
Joi, voi pleca într-o călătorie apostolică în Regatul Bahrain, unde voi rămâne până duminică. Deja de acum doresc să salut şi să mulţumesc din inimă regelui, autorităţilor, fraţilor şi surorilor în credinţă şi întregii populaţii a ţării, în special celor care de mult timp lucrează la pregătirea acestei vizite. Va fi o călătorie sub semnul dialogului: de fapt, voi participa la un Forum despre necesitatea indispensabilă ca Orientul şi Occidentul să se întâlnească mai mult pentru binele convieţuirii umane; voi avea oportunitatea de a mă întreţine cu reprezentanţi religioşi, îndeosebi islamici. Cer tuturor să mă însoţească prin rugăciune, pentru ca fiecare întâlnire şi eveniment să fie o ocazie rodnică pentru a susţine, în numele lui Dumnezeu, cauza fraternităţii şi păcii, de care timpurile noastre au nevoie extremă şi urgentă.
Vă salut cu afect pe voi toţi, romani şi pelerini veniţi din Italia şi din diferite ţări. Îndeosebi, salut credincioşii din Setúbal, Portugalia, şi adolescenţii de la mărturisirea de credinţă din Cassina de' Pecchi, Dieceza de Milano.
Sunt bucuros să primesc participanţii la Crosul Sfinţilor, promovat de Fundaţia "Missioni Don Bosco" pentru a trăi într-o dimensiune de sărbătoare populară Solemnitatea Tuturor Sfinţilor. Mulţumesc pentru iniţiativa voastră frumoasă şi pentru prezenţa voastră!
Iubiţi fraţi şi surori, vă rog, să nu uităm de martirizata Ucraina: să ne rugăm pentru pace, să ne rugăm pentru ca în Ucraina să fie pacea.
Ziua de mâine este dedicată comemorării tuturor credincioşilor răposaţi. În afară de a face vizita tradiţională la mormintele celor dragi ai noştri, invit la amintirea lor în rugăciune, în special în timpul Sfintei Liturghii.
Urez tuturor o sărbătoare frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
