Figura biblică a lui Cirus, rege al Persiei și nu israelit, prin urmare străin de poporul ales, totuși desemnat de Dumnezeu ca eliberator al său, demonstrează că acțiunea divină poate surprinde și nu este limitată „de granițe geografice, etnie, cultură sau afiliere religioasă”. Asta a afirmat cardinalul George Jacob Koovakad, prefectul Dicasterului pentru Dialogul Interreligios, în timpul Liturghiei celebrate duminică, 18 octombrie 2026, în Catedrala Westminster, Londra.
Cardinalul se află în capitala britanică din 13 octombrie și va rămâne acolo până joi, 22, pentru a reitera că, într-o „lume care devine din ce în ce mai multireligioasă, promovarea relațiilor cordiale între diferite religii este mai necesară ca niciodată”.
Afirmarea declarației conciliare Nostra aetate privind capacitatea Bisericii de a recunoaște în celelalte religii ceea ce este „adevărat și sfânt” nu înseamnă negarea propriei credințe, a clarificat Koovakad. Mai degrabă, înseamnă construirea de punți prin dialog, dând substanță speranței Papei Francisc „astfel încât fiecare persoană să găsească în celălalt nu un dușman, nu un concurent, ci un frate care să fie primit și îmbrățișat”.
Comentând lecturile pentru duminica a XXIX-a din Timpul de peste an (Is 45,1.4-6; 1Tes 1,1-5b; Mt 22,15-21), cardinalul a amintit figura lui Cirus, protagonistul primei lecturi, pentru a ne aminti cum acțiunea divină poate depăși toate granițele.
Cele trei virtuți teologice amintite de Sfântul Paul în Prima Scrisoare către Tesaloniceni sunt, de asemenea, esențiale pentru construirea de relații și promovarea unor întâlniri interreligioase autentice. În primul rând, credința, care ne permite să rămânem „tari în identitatea noastră creștină, astfel încât să-i putem întâlni pe ceilalți fără frică sau confuzie”. Apoi, iubirea, care înseamnă să nu-l reducem pe aproapele nostru la o etichetă sau un stereotip, ci să-l recunoaștem ca persoană, cu tradiția sa și istoria sa. În cele din urmă, speranța: să credem, așa cum a amintit Leon al XIV-lea, că „Dumnezeu poate transforma inimile și poate da naștere prieteniei acolo unde domnea înainte frica”.
Cardinalul s-a concentrat apoi asupra pasajului din Evanghelie proclamat în timpul celebrării euharistice, în care Isus rostește celebra frază: „Dați, așadar, Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. O „ordine clară a priorităților: moneda poartă chipul Cezarului, dar fiecare ființă umană poartă în sine chipul lui Dumnezeu”. Dacă cineva poate da o monedă împăratului, este esențial să se dăruiască pe sine lui Dumnezeu. Această învățătură „este deosebit de importantă pentru relațiile interreligioase. Dacă fiecare ființă umană poartă chipul lui Dumnezeu, nimeni nu poate fi tratat ca un dușman, iar diferențele religioase nu pot deveni în niciun fel un pretext pentru ură, discriminare sau violență”.
Prin urmare, colaborarea dintre diferite credințe constituie un „serviciu adus întregii familii umane”. Atunci când persoane de religii diferite se întâlnesc cu sinceritate, a subliniat cardinalul, „pot depăși ignoranța și prejudecățile, pot corecta neînțelegerile și pot identifica domenii de interes comun. Pot colabora pentru rezolvarea pașnică a conflictelor și pentru a pune capăt războaielor și violenței”. Aceasta nu este pur și simplu diplomație sau curtoazie socială, ci o experiență concretă a evangheliei: „Aproapele nostru nu este numai cineva care aparține comunității noastre sau împărtășește convingerile noastre religioase. Aproapele nostru este persoana pe care Dumnezeu o pune în fața noastră pentru a fi iubită și a cărei demnitate suntem chemați să o recunoaștem, să o respectăm și să o apreciem”.
În acest sens, Koovakad a lăudat Regatul Unit, și în special Londra, pentru exemplele pe care le oferă privind oportunitățile și provocările asociate cu diversitatea religioasă. Diversitatea religioasă „poate deveni o mare binecuvântare atunci când este însoțită de respect reciproc și angajare față de binele comun. Cu toate acestea, poate deveni și o sursă de tensiune atunci când diferențele sunt exploatate pentru a alimenta frica sau diviziunea”. Comunitatea creștină este, așadar, chemată să rămână fidelă lui Cristos și, în același timp, să întâlnească persoane de alte religii „cu umilință și respect”, recunoscând în fiecare dintre ele chipul lui Dumnezeu.
Tot duminică, cardinalul prefect a participat la un eveniment ecumenic cu reprezentanți ai comunității ebraice pe tema „În rugăciune pentru pace”, desfășurat tot la catedrala Westminster, unde cu o zi înainte vorbise la întâlnirea pe tema „Religiile ca făcătoare de pace în spiritul de la Assisi”.
Evenimentul a fost organizat de Conferința Episcopilor din Anglia și Țara Galilor în perspectiva celei de-a 40-a aniversări a primei întâlniri din cetatea franciscană dintre liderii religioși și Sfântul Ioan Paul al II-lea (27 octombrie 1986), precum și a celei de-a 800-a aniversări a morții Sfântului Francisc.
Cardinalul a reamintit că printre diferitele etimologii ale cuvântului „religie”, cea probabil cea mai apropiată de sensibilitatea creștină este religare, care înseamnă „a lega”, „a uni”. Prin urmare, fiecare religie, în sensul său cel mai literal și fundamental, „este legată de Divin sau de o realitate transcendentă. Prin urmare, este legată de valorile păcii, iubirii și dreptății”, virtuți care constituie „nucleul esențial al fiecărei religii și însăși fundamentele credințelor noastre”.
În discursul său, prefectul a reluat parcursul Bisericii pentru un raport de prietenie socială și colaborare cu celelalte credințe, urmărind „să încurajeze înțelegerea reciprocă, primirea și colaborarea în situațiile vieții de zi cu zi a credincioșilor respectivi”. Începând cu Sfântul Paul al VI-lea, care a urmărit să facă din dialogul interreligios „nu numai o dimensiune fundamentală a misiunii catolice, ci și o cale esențială către pacea globală” și care în 1968 i-a îndemnat pe „oamenii de bună voință” să celebreze Ziua Mondială a Păcii în fiecare 1 ianuarie.
Și continuând, bineînțeles, cu Sfântul Ioan Paul al II-lea, pontiful care a convocat istorica Întâlnire de Rugăciune pentru Pace, ținută la Assisi pe 27 octombrie 1986, care a influențat pozitiv cooperarea pașnică și prietenia dintre religii. În acea zi, la Assisi, Papa Wojtyła a spus: „Pacea este un proiect deschis tuturor, și nu numai specialiștilor, cercetătorilor și strategilor. Pacea este o responsabilitate universală: se realizează prin mii de gesturi mici în viața de zi cu zi”.
În 2011, în mesajul său pentru Ziua Mondială a Păcii, Benedict al XVI-lea a reiterat că „Pacea este un dar de la Dumnezeu și, în același timp, o sarcină care nu este niciodată pe deplin îndeplinită”. O societate împăcată cu Domnul este mai aproape de pace, care „este rezultatul unui proces de purificare și elevare culturală, morală și spirituală, care implică fiecare individ și fiecare popor, un proces în care demnitatea umană este pe deplin respectată”.
După el, Papa Francisc a fost profund convins, a subliniat Koovakad, că „religiile ar trebui să-și îndemne adepții să nu transforme credința într-o armă în conflicte”.
În cele din urmă, Papa Leon al XIV-lea, care „încurajează pe toți să meargă spre o pace dezarmată și dezarmantă”. Și în primul său mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii, din 2026, le reamintește religiilor că un serviciu esențial pe care „trebuie să-l ofere unei omeniri suferinde” este „să o avertizeze împotriva tentației crescânde de a transforma chiar și gândurile și cuvintele în arme”. Alături de acțiune, continuă el, „este mai necesar ca niciodată să cultivăm rugăciunea, spiritualitatea și dialogul ecumenic și interreligios, drept căi ale păcii și limbaje de întâlnire în cadrul tradițiilor și culturilor”.
În cele din urmă, Koovakad și-a exprimat speranța ca „unitatea dintre noi, credincioșii diferitelor religii, manifestată la Assisi, să poată crește tot mai mult și să devină un far de speranță pentru lume”, adăugând că „fiecare comunitate să devină o «casă a păcii», unde învățăm să dezamorsăm ostilitatea prin dialog, unde se practică dreptatea și se păstrează iertarea”.
Edoardo Giribaldi și Alessandro Di Bussolo
(După L’Osservatore Romano, 19 octombrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
