Curcubeul păcii. Interviu cu cardinalul Roger Etchegaray
Interviu cu cardinalul Roger Etchegaray
În urmă cu douăzeci şi cinci de ani liderii mondiali ai religiilor au fost chemaţi de Ioan Paul al II-lea la Assisi pentru a invoca pacea împreună şi fiecare în locurile şi conform propriilor tradiţii religioase. A fost un eveniment unic în genul său, lipsit în acea vreme de referinţe istorice şi, de aceea, profetic. De atunci "spiritul din Assisi" nu a încetat să sufle, deşi lumea este astăzi rănită în mai mult părţi de ciocniri, conflicte şi războaie. Vorbim despre asta cu unul dintre marii protagonişti ai evenimentului din Assisi 1986: cardinalul Roger Etchegaray, care în acea vreme avea funcţia de preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţi şi Păcii şi ca atare a fost chemat de Ioan Paul al II-lea să colaboreze cu el la pregătirea acelui eveniment.
Cum a germinat în inima lui Ioan Paul al II-lea ideea unei întâlniri de rugăciune pentru pace la Assisi?
"Înainte de toate trebuie să ne dăm seama de perioada istorică pe care Biserica şi omenirea o trăiau în urmă cu 25 de ani. Era perioada războiului rece, lumea era împărţită în două şi exista şi ameninţarea unui război nuclear. Deci era o perioadă foarte dură pentru responsabilii păcii. Papa Ioan Paul al II-lea era considerat un apostol al păcii, în plus anul 1986 a fost declarat de Naţiunile Unite an internaţional pentru pace. Deci era un concurs de circumstanţe. Dumnezeu face bine lucrurile şi le face în manieră neaşteptată. Îmi amintesc că un german, un protestant, Carl Friedrich von Weizsäcker, un fizician de renume mondial, frate al preşedintelui de atunci al Federaţiei germane, i-a scris Papei cerându-i să convoace un «Conciliu mondial pentru pace». Papa a citit cu multă atenţie scrisoarea aceea. În acea vreme eram preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, deci eram cel care în numele Papei urmărea pentru el şi împreună cu el toate problemele păcii şi dreptăţii. Papa m-a chemat, mi-a arătat scrisoarea aceea şi mi-a cerut un sfat şi mi-a spus că voia să facă ceva. Şi împreună cu mine a chemat câteva zile mai târziu şi alţi doi preşedinţi de dicasterii: pe responsabilul dicasterului pentru unitatea creştinilor, care în acea vreme era cardinalul Johannes Willebrands, cu vicele său părintele Duprey, doi mari apostoli ai ecumenismului; şi apoi pe responsabilul dicasterului pentru dialogul interreligios, cardinalul Francis Arinze. Am avut cu Papa şi cu alţi colaboratori de la Secretariatul de Stat multe întâlniri. Nu l-am mai văzut pe Papa aşa de des ca în acele zile. S-a decis astfel să se organizeze o zi de rugăciune pentru pace şi însuşi Papa a avut ideea de a o organiza la Assisi, oraşul sfântului Francisc, oraş pe care Ioan Paul al II-lea îl iubea foarte mult şi care i se părea locul potrivit pentru a primi o întâlnire de rugăciune cu liderii mondiali ai religiilor".
Cum a fost primită iniţiativa?
"A fost o noutate: niciodată n-a mai fost o iniţiativă de acest gen. Era nevoie în acea vreme de multă îndrăzneală, aş spune aproape profetică, pentru a reuni la nivel mondial pe responsabilii religioşi. Preocuparea Papei încă de la început a fost aceea de a înţelege cum putea să invite pe liderii religioşi să se roage pentru pace evitând nu numai orice sincretism dar şi orice aparenţă de sincretism. Era o mare problemă şi au existat în această privinţă multe reuniuni cu Papa pentru a găsi o formulă care apoi a dus la programul de la Assisi. Desigur nu toţi au înţeles: ştiţi bine că au existat opoziţii nu numai din partea catolică dar din partea curentului integralist lefebvrian care l-a acuzat pe Papa că el consideră toate religiile egale".
Cum a trăit Papa aceste opoziţii?
"A suferit mult. Assisi era o iniţiativă unică, prima în mod absolut în istoria Bisericii şi a Bisericilor creştine. Papa a luat toate precauţiile; a făcut totul pentru a evita răstălmăciri. A reunit Curia Romană şi pe cardinali şi mi-a dat misiunea să prezint programul. Şi apoi a dedicat patru Angelus de duminică numai pentru a explica opiniei publice această iniţiativă".
Este preţul profeţiei?
"Pregătirea de la Assisi a durat zece luni. A anunţat-o la Sfântul Paul din afara Zidurilor în ianuarie în timpul săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Aşadar zece luni de pregătire. Ioan Paul al II-lea a făcut tot ceea ce se putea face din punct de vedere pedagogic să atingă sensibilitatea tuturor credincioşilor".
Şi lumea cum a reacţionat?
"Este un eveniment despre care s-a vorbit puţin. La 4 octombrie, sărbătoarea sfântului Francisc, cu două săptămâni înainte de ziua de la Assisi, Ioan Paul al II-lea era în Franţa, la Lyon şi în manieră cu totul neaşteptată a lansat un apel pentru ca ziua de 27 octombrie să fie măcar pentru o zi o încetare a ostilităţilor. Erau foarte multe războaie în desfăşurare şi în toată lumea şi Papa a cerut ca în ziua de la Assisi, 27 octombrie, armele să tacă. A avut multe răspunsuri, unele chiar neaşteptate. Era inimaginabil în acea vreme ca un Papă să poată cere o asemenea încetare a ostilităţilor".
Ce avea în inimă Ioan Paul al II-lea?
"Avea în inimă mai ales rugăciunea pentru că - era convins de asta - fără rugăciune nu se poate obţine niciodată o pace durabilă, o pace justă. 27 octombrie 1986 a fost o zi extraordinară: evenimentul a fost urmărit de 500 de jurnalişti. Îmi amintesc că Papa a primit delegaţiile diferitelor religii la Porţiuncula. Erau reprezentanţi ai budismului, ai shintoismului şi chiar ai religiilor animiste, care proveneau mai ales din Africa. Eram acolo, toţi împreună: îmi amintesc că de la Porţiuncula am urcat într-un autocar pentru a ajunge la bazilica sfântului Francisc şi îmi amintesc încă imaginea lui Ioan Paul al II-lea aşezat lângă delegatul Patriarhiei ecumenice, lângă Dalai Lama, lângă arhiepiscopul de Canterbury. Astfel unii lângă alţii, ca fraţi, căutători cu toţii, responsabili într-un fel de pacea din lume. Conform formulei Papei: împreună la Assisi pentru pace deoarece toţi suntem fii în umanitate, rugându-ne însă fiecare în locurile şi conform propriilor tradiţii pentru a evita orice sincretism. Era o zi de octombrie destul de înnorată dacă nu chiar ploioasă şi la sfârşitul dimineţii a apărut un curcubeu magnific care îmbrăţişa întregul oraş. Ioan Paul al II-lea seara mi-a spus personal: «Aţi văzut curcubeul? A fost pentru mine o mare surpriză şi o mare mângâiere pentru că am văzut în el semnul că Dumnezeu este într-adevăr cu noi şi este pentru pacea dintre oameni»".
Pacea dintre oameni pare astăzi o ţintă imposibilă. Numai în urmă cu câteva zile la Cairo au fost ucişi 24 de creştini copţi...
"Copţii sunt în inima unei schimbări politice dificile în Egipt. Sunt creştini. Nu numai la Cairo ci în tot Orientul Mijlociu creştinii, de orice confesiune ar aparţine, sunt persoanele cele mai persecutate. Benedict al XVI-lea aminteşte asta adesea în aceste zile. Este un mister. Dar trebuie reacţionat la faptul că religiile pot să ducă la război, la ciocnire. Din păcate este adevărat că de-a lungul secolelor au existat lupte în numele lui Dumnezeu. Când eram un tânăr seminarist în Olanda ocupată de armata nazistă a lui Hitler, îmi amintesc că soldaţii purtau o centură groasă la mijloc unde era scris: «Gott mit uns - Dumnezeu este cu noi». Este inimaginabil: nici Biblia nici Coranul, dacă se citesc bine şi nu în manieră perversă, nu-i induc pe oameni la război. Toate cărţile inspirate de Dumnezeu sunt mereu cărţi care vorbesc despre pace".
În faţa actualităţii conflictelor încă în desfăşurare în multe regiuni ale pământului mai are sens astăzi să vorbim despre "Spiritul de la Assisi"?
"Omul creat după imaginea lui Dumnezeu nu poate decât să fie artizan al păcii, deci să dorească fraternitatea universală. Assisi a fost un eveniment care a făcut ca omenirea să facă un extraordinar pas înainte pentru că la Assisi s-a conştientizat faptul că omenirea constituie o familie umană unde toţi sunt fraţi, oricare ar fi diversitatea religioasă la care aparţin. Toţi sunt fraţi, pentru că toţi, într-o manieră sau alta, depind de un creator, de un Dumnezeu, de un Tată. Dar se ştie, este mai greu să se facă pace decât să se facă război. Şi rugăciunea este singura manieră pentru a obţine pacea".
Situaţia mondială aruncă însă o umbră de pesimism asupra acestei consideraţii. Dumneavoastră ce credeţi?
"Nu e vorba de a fi pesimişti. Trebuie să fim realişti şi realismul cere să luăm act că violenţa a existat mereu, încă de la începutul istoriei oamenilor. Este suficient să ne gândim la figurile lui Cain şi Abel: un frate care îl ucide pe fratele său. Dumnezeu vrea fericirea fiecărui om, dar a şi dăruit fiecărui om cel mai frumos dar pe care îl putea oferi, adică libertatea. Şi atunci când omul este liber aşa cum a voit Dumnezeu, din păcate omul poate să se folosească sau să abuzeze de libertatea sa. Nu trebuie să ne descurajăm pentru că nu va fi niciodată în mod realist o pace pretutindeni. Este adevărat că suntem într-o perioadă în care răul, violenţa şi ura sunt puternice şi par să predomine, dar este la fel de adevărat că există încă astăzi cam peste tot şi chiar în ţările aflate în război, tresăltări de reconciliere, de fraternitate, de solidaritate care dau speranţă deşi sunt puţin cunoscute".
Cel rol pot să desfăşoare religiile?
"Istoria învaţă că pacea nu va fi niciodată perfectă pentru că există misterul răului. Rolul responsabililor religiilor este mare în măsura în care ei înşişi sunt martori ai mesajelor de pace şi de fraternitate pe care le răspândesc. Şi asta cere de la fiecare dintre noi un pas de convertire".
(După agenţia SIR, miercuri 19 octombrie 2011)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
