|
| © Vatican Media |
Sfinţii străzii
Doi sfinţi plini de vitalitate, cu inima înflăcărată de iubirea faţă de Cristos, care au trăit în lume, dar nu sunt din lume. Cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor, relatează sfinţenia tânără a lui Pier Giorgio Frassati (1901-1925) şi a lui Carlo Acutis (1991-2006), pe care Leon al XIV-lea îi va canoniza duminică, 7 septembrie 2025, în Piaţa "Sfântul Petru".
Erau tineri de vârste diferite - primul a murit la 24 de ani, al doilea la 15 - dar similari în dăruirea lor faţă de săraci şi în hrănirea zilnică din Euharistie. "Există întotdeauna ceva surprinzător la sfinţi - afirmă cardinalul -, mulţi dintre ei seamănă între ei şi pe de altă parte practicarea virtuţilor creştine nu este niciodată un exerciţiu izolat, este întotdeauna însoţită de practicarea multor altor virtuţi". S-ar putea spune că sfinţenia este o simfonie, dar cardinalul Semeraro preferă să amintească imaginea poliedrului, folosită de Papa Francisc în exortaţia apostolică post-sinodală Christus vivit când desena Biserica. "Biserica - scria Papa Bergoglio - poate atrage tinerii tocmai pentru că nu este o unitate monolitică, ci o reţea de daruri diferite pe care Duhul le revarsă neîncetat în ea, făcând-o mereu nouă în pofida neajunsurilor sale".
"Pier Giorgio Frassati - afirmă prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor - întrupează modelul credinciosului laic oferit de Conciliul al II-lea din Vatican. Este cel care, angajat în viaţă, are o experienţă deosebită în diferite realităţi ale lumii; este ceea ce Conciliul numeşte natura seculară a credinciosului laic care a trăit în deplină armonie cu Evanghelia, întrupând-o în fiecare aspect".
Pentru cardinalul Semeraro care a scris cartea Pier Giorgio Frassati, Alpinista dello spirito (Pier Giorgio Frassati, alpinist al spiritului) (Edizioni Messaggero Padova 2025, 184 de pagini), acţiunea ascunsă a tânărului din Torino aminteşte ceea ce a scris sfântul Ignaţiu de Antiohia în Scrisoarea către Efeseni: "Mai bine este a fi creştin în tăcere decât a vorbi, a o spune şi a nu fi creştin".
Faptul de a face binele fără a striga asta avea să se manifeste mai târziu în prezenţa numeroasă la înmormântarea lui Frassati a persoanelor sărace, defavorizate, oameni marginalizaţi pe care îi ajutase întotdeauna în secret. O umanitate care a ridicat vălul de pe ochii familiei, care nu era conştientă de dedicarea fiului lor faţă de cei din urmă. "Moartea lui a fost o epifanie", subliniază cardinalul, care crede că "Frassati a mers la săraci pentru că l-a întâlnit pe Cristos".
Şi la înmormântarea lui Carlo Acutis au participat mulţi oameni săraci şi nici familia sa nu ştia. "Acutis a fost o descoperire şi pentru părinţii săi; a făcut ceea ce a făcut cu posibilităţile sale de adolescent, cu posibilităţile sale de tânăr". Carlo este exprimarea "sfinţeniei unui tânăr, gata să se deschidă la viaţă având ca punct de referinţă Euharistia, autostrada sa spre cer".
"Aceste sfinţenii diferite ar trebui să ne conducă la reflecţie asupra sensului vârstelor vieţii". Referinţa cardinalului este la Romano Guardini şi la opera sa, Vârstele vieţii.
"Frassati ne arată o vârstă a vieţii deosebită, Acutis ne arată vârsta lumii adolescenţei, care astăzi este poate cea mai critică fază a vieţii". Tineri oricum obişnuiţi care emană o sfinţenie "de la uşa de alături", aşa cum îi plăcea Papei Francisc să repete.
Două figuri pe care însuşi Leon al XIV-lea le-a propus ca model pentru noile generaţii în timpul recentului Jubileu al Tinerilor.
"Există sfinţi - afirmă prefectul Dicasterului vatican - care, aşa cum a subliniat mistica Madeleine Delbr?l, cresc în pepiniere pentru că sunt într-un institut călugăresc, sunt consacraţi. Există alţii precum Acutis şi Frassati care au fost în lume, sfinţii străzii".
Benedetta Capelli
(După L'Osservatore Romano, 4 septembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
