|
| © Vatican Media |
de Benedetta Capelli
"Evident Carlo reuşeşte să-l convingă pe Domnul, are un mod prin care Isus nu-i spune nu şi asta îmi dă un pic de duioşie". Zâmbeşte Antonia Salzano, mama lui Carlo Acutis, când povesteşte că în fiecare zi îi vin ştiri despre presupuse vindecări, despre ajutoare neaşteptate, despre mici lucruri extraordinare pe care, cu rugăciunea şi graţie mijlocirii fiului său, atâtea persoane le-au obţinut. Sunt ani de când ea relatează "normalitatea" lui Carlo, o sfinţenie declinată în viaţa de toate zilele care are un centru: Euharistia, "autostrada spre cer". "Domnul - relatează Antonia la mass-media vaticane - a ascultat dorinţa multora care s-au rugat pentru canonizarea lui Carlo şi pe care noi desigur o vedem ca un semn al cerului. Cu siguranţă, îi va permite să facă o muncă şi mai mare decât aceea pe care o face".
Papa a aprobat decretele care vor duce la canonizarea lui Carlo Acutis, mort în 2006 la numai 15 ani ca urmare a unei leucemii fulminante şi beatificat la 10 octombrie 2020 la Assisi, oraşul în care este înmormântat lângă biserica "Santa Maria Maggiore - Sanctuarul Despuierii". Episcopul oraşului, Monseniorul Domenico Sorrentino, a exprimat într-o notă bucuria sa personală şi pe cea a întregii Biserici din Assisi: "Laudă fie Domnului, care face lucruri mari, pentru a da o bătaie de aripă entuziasmului nostru în coerenţa creştină şi în vestirea evangheliei".
Întâlnirea cu destinatara miracolului
Urmează să ia licenţa tânăra vindecată graţie mijlocirii lui Carlo Acutis. Născută în Costa Rica în 2001, urmăreşte visul modei şi pentru aceasta se transferă la Firenze în 2018. La 2 iulie 2022, pe la 4.00 dimineaţa, cade de pe bicicletă şi viaţa sa se schimbă. Este foarte gravă, are o traumă craniană foarte importantă. Liliana, mama tinerei, aleargă la Assisi pentru a se ruga la mormântul lui Carlo. Lasă acolo o scrisoare şi se întoarce la căpătâiul fiicei care începe să respire din nou în mod spontan. Este un crescendo, zi după zi viaţa sa se renaşte. "Am avut posibilitate de a ne cunoaşte - mai relatează Antonia Acutis - este o tânără foarte bravă, dar mai ales este mare credinţa mamei sale. Când a aflat ceea ce s-a întâmplat fiicei a plecat imediat la Assisi, a fost toată ziua acolo pentru a se ruga în genunchi în faţa lui Carlo pentru a obţine acest har, pentru că pe tânără o declaraseră de acum moartă şi chiar dacă s-ar fi trezit n-ar mai fi avut nicio posibilitate să aibă o viaţă normală". "Când cineva îl roagă cu adevărat pe Domnul, este ascultat. Cu adevărat cerul este în acţiune prin intermediul lui Carlo".
Esenţialul este în faţa ochilor noştri
Antonia subliniază adesea simplitatea fiului, a misiunii sale care este aceea de a face să se înţeleagă importanţa sacramentelor care sunt cu adevărat "semnele eficace prin care Dumnezeu ne dă harul pentru a ne sfinţi". "Cred că mesajul lui Carlo este acela de a ne ajuta să înţelegem că esenţialul îl avem în faţa ochilor, avem darul de a avea Biserica prin care primim harul care ne este necesar pentru a putea ajunge la destinaţia la care toţi suntem chemaţi, care este cerul". Carlo le vorbeşte tuturor: tinerilor navigatori din Internet, pasiunea sa, celor care sunt departe de credinţă. Relicva sa de mult timp face înconjurul lumii, este primită mereu cu mare entuziasm şi cu mare spiritualitate. Dar pentru ce? "Carlo - explică mama - avea o curăţie extraordinară, curăţia inimii, îl avea pe Dumnezeu înlăuntrul său". Antonia aminteşte că a făcut Prima Împărtăşanie la 7 ani şi "de atunci n-a încetat niciodată să meargă la Liturghie în fiecare zi, să facă Adoraţia Euharistică în fiecare zi, să recite Rozariul. Se percepea că înlăuntrul său era ceva şi cred că oamenii se apropie şi pentru asta. Euharistia era centrul vieţii sale, al zilei sale, îi iubea pe Dumnezeu mai presus de orice lucru".
Fericirea este privirea spre Dumnezeu
Carlo schimba persoanele pe care le întâlnea, a schimbat-o şi pe mama sa care - spune ea însăşi - nu era chiar "un exemplu de sfinţenie". "Am crescut aşa, nu m-au făcut niciodată să frecventez Sfânta Liturghie, după aceea m-am căsătorit cu soţul meu care aparţine unei familii mai religioase, însă cu siguranţă era atât de departe, nu cunoşteam nimic". Un copil îşi schimbă viaţa mai ales dacă poare să o muşte cu voracitate. "La trei luni a spus primul cuvânt, la cinci luni a început să vorbească şi toate lucrurile sale au fost mereu un pic anticipate, eu spun mereu că alerga înaintea timpului. Viaţa sa a fost în întregime accelerată şi era aşa şi în credinţă". "Era chiar constituţional pios, treceam prin faţa unei biserici, voia să intre, voia să-l salute pe Isus, stătea acolo şi eu îi spuneam să plecăm, pentru că era târziu, îl forţam, avea numai trei ani. Eram nepregătită". "L-am pierdut pe tatăl meu prematur, la 57 de ani. Carlo mi-a spus că a avut o viziune a bunicului: era în purgator şi avea nevoie de rugăciuni". Antonia a rămas uimită atunci, dar ştia că nu putea să fie o minciună, deoarece Carlo era un copil generos: "Niciodată o plângere, niciodată o critică, niciodată o bârfă, voia mereu să-i ajute pe toţi, niciodată un gând îndreptat spre el însuşi. Spunea că tristeţea este privirea îndreptată spre noi înşine, fericirea este privirea îndreptată spre Dumnezeu".
"Pentru mine Carlo era ca un maestru"
"Prin Carlo - relatează mama - am făcut descoperirea vieţii mele pentru că am înţeles că Isus este prezent realmente în sacramente, dar mai ales în Euharistie, mai înainte credem că era un simbol, că toate erau lucruri simbolice în schimb, atunci când am înţeles că într-adevăr era această prezenţă vie şi reală a lui Cristos, este clar că viaţa mea s-a schimbat şi l-am urmat şi eu pe Carlo". Antonia vorbeşte cu naturaleţe despre fiul său, cu privirea de mamă care iubeşte şi care este iubită. "Pentru mine Carlo era ca un maestru şi spun asta cu sinceritate, când a murit tatăl meu n-am avut acea senzaţie de a fi rămas orfană, dar când a murit Carlo mi simţeam astfel. Nu ştiu să explic asta, deoarece pentru mine Carlo era cu adevărat special, a fost o şcoală de viaţă, exemplul că într-adevăr sfinţii există, pentru că eu am trăit alături de el, am putut să văd în cotidianitate cum se comporta, cum era. Ne-am dat seama că era un tânăr extraordinar însă cu siguranţă n-aş fi crezut vreodată că Isus mi-l va lua aşa de repede. Însă planurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna mari. Am acceptat moartea lui Carlo, chiar dacă era prematură, am făcut asta cu credinţă şi cu certitudinea că Dumnezeu face mereu toate lucrurile pentru ceea ce este cel mai bun". Şi astăzi mai mult ca oricând se simte că este aşa.
(După Vatican News, 23 mai 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
