Relatările de duminică
Profetul Isaia. Dumnezeu este fidel faţă de cuvântul său
de Frederic Manns
Profetul Isaia este autorul cel mai cunoscut şi cel mai citat în Noul Testament. În timpul Adventului, liturgia meditează multe oracole ale sale. În Evul Mediu este numit a cincea Evanghelie. Născut în 765 î.C., Isaia trăieşte într-o perioadă de puternice tensiuni politice, în timpul cărora Israel este sub ameninţarea unei invazii asiriene. Politica profetului se ciocneşte cu politica oficială a curţii. În prima parte a cărţii sale (cap. 1-39) prevalează judecata şi vestirea pedepsei. Pentru profet, mântuirea lui Iuda nu poate veni nici de la Asiria nici de la Egipt, ci de la Yhwh care a ales Ierusalimul şi este legat cu casa lui David (Is 7-8). Unica posibilitate de mântuire vine din credinţă (Is 7,9). Isaia expune câteva oracole mesianice importante: o pedeapsă dramatică urmează să vină asupra poporului. Când nu mai există nicio speranţă de a o evita, iată venind pe neaşteptate mântuirea, care depăşeşte orice aşteptare. Intervenţia divină se uneşte cu naşterea unui prunc care are numele "Emanuel", "Dumnezeu cu noi". Sinagoga adaugă o interpretare mesianică clară la unele oracole.
În primul oracol (7,1-17), Isaia îl invită pe regele Ahaz să ceară un semn. În general Dumnezeu este cel care dă semnele. Regele nu vrea să-l provoace pe Domnul (v. 12), pentru că a cere semne înseamnă a-l ispiti pe Dumnezeu. În realitate Ahaz respinge oferta: el nu vrea semne, pentru că îl consideră pe Dumnezeu departe de viaţa sa. Această atitudine este considerată de Isaia ca o ipocrizie, pentru că regele urmează să ceară ajutor de la Asiria, dat fiind că nu are încredere în Domnul. "Dacă nu credeţi, nu veţi rezista!" (v. 9), declară Isaia. Într-un fel, regele este chemat aici să iasă la iveală şi să recunoască dependenţa sa de Dumnezeu. Însă Domnul nu renunţă la proiectul său şi trimite regelui un semn: naşterea unui prunc. "Fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele Emanuel: Dumnezeu cu noi" (v. 14). Fecioara este probabil soţia regelui care încă n-a avut copii. Naşterea realizează promisiunea, asigură continuitatea legată de tronul lui David. Pruncul se va hrăni cu lapte şi miere, simboluri ale ţării promise. În textul ebraic fecioara (ha'almah articulat) este o femeie necăsătorită cunoscută. Traducerea greacă făcută de Sinagoga din Alexandria vorbeşte despre "o fecioară (parthenos) care va naşte". Naşterea fiului lui Ahaz, Ezechia, se împlineşte în generaţiile următoare. Dumnezeu este fidel faţă de cuvântul său. Moştenitorul lui David, Mesia, este Emanuel, care se manifestă în istorie. Dumnezeu are iniţiativa, care se realizează în pofida rezistenţei regelui. Oracolul lui Emanuel, deşi cu anunţarea clară a unei naşteri extraordinare este întunecată de o dramă: aceea a unui rege incapabil a unei relaţii sincere cu Dumnezeu. Oracolul este preluat în Evanghelia lui Matei la început (1,22-23) pentru a valida relatarea zămislirii feciorelnice a lui Isus din partea Mariei. Şi la sfârşitul Evangheliei, oracolul promite prezenţa lui Mesia: "Eu sunt cu voi (Emanuel) până la sfârşitul timpurilor". Această includere înseamnă că Isus vine să aducă împlinirea oracolului.
În capitolul 8,1-15, numele "Emanuel" revine de două ori. Prima dată într-un oracol de condamnare, a cărei motivaţie este dată: prepotenţa lui Rezin, regele Damascului, şi a fiului lui Remelia, rege al lui Israel, care vor să cucerească Ierusalimul. Însă ameninţarea de condamnare provoacă un oracol de eliberare: va fi o invazie tragică, dar proiectele invadatorilor eşuează. Numele pruncului înseamnă de fapt o vestire de mântuire (v. 8.10).
Un alt oracol (8,23-9,6) scoate în evidenţă faptul că pruncul vine de la Dumnezeu. Profeţia se referă la un timp de obscuritate şi de întuneric: regele asirian a semănat spaimă în Regatul de Nord. Acum flagelul s-a sfârşit şi suferinţa s-a terminat: Isaia proclamă "o lumină mare pentru poporul care umbla în întuneric" (v. 1) şi dă motivaţia: "pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă" (v. 5). Numele pruncului sunt emblematice: "sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii" (v. 5). Aceste apelative dau sens numelui "Emanuel". Targumul Is 9,6 adaugă la aceste titluri: "Mesia în ale cărui zile pacea va fi îmbelşugată". Un prunc cu naşterea sa pregăteşte un viitor grandios şi exprimă caracterul acţiunii divine în istorie: Dumnezeu alege ceea ce este slab. Oracolul este în mod clar mesianic. Viitorul Mesia nu este un simplu mesager divin, ci este părtaş de natura lui Dumnezeu. Este vorba de unul din textele rare din Vechiul Testament în care cuvântul lui Dumnezeu se exprimă cu sobrietate despre o temă nouă. Şi totuşi cel care vine să elibereze poporul este "Dumnezeu puternic".
Un ultim oracol (Is 11,1-13) anunţă că "va ieşi o mlădiţă din trunchiul lui Iese şi un vlăstar (nezer) se va ridica din rădăcinile lui. Se va odihni peste el Duhul Domnului: duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul ştiinţei şi al fricii de Domnul" (v. 1-2). Versiunea sinagogală adaugă în Is 11,1: "Un rege se naşte printre fiii lui Iese şi Mesia este preamărit printre fiii fiilor săi". Iese este tatăl lui David, iar dinastia sa, umilită de aroganţa Asiriei, se aseamănă cu un trunchi tăiat. Dar din acel trunchi se naşte un vlăstar: este o mlădiţă, şi aminteşte de ceva delicat, ceva fraged, şi este în acelaşi timp toiagul, adică sceptrul regelui. Acesta are Duhul lui Dumnezeu. Lucrarea sa se manifestă în mântuire, mai ales în favoarea celor oprimaţi şi a celor săraci. Semnele sale caracteristice sunt dreptatea şi fidelitatea. Aduce pacea printre oameni. El "nu va judeca după aparenţa ochilor şi nu va lua hotărâri după cele auzite cu urechea. Îi va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va lua hotărâri cu nepărtinire pentru cei nevoiaşi ai ţării" (v. 3-4). Lucrarea lui Mesia este descrisă cu termeni emoţionanţi: "Atunci, lupul va sta cu mielul şi leopardul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi animalele îngrăşate vor fi împreună... Copilul alăptat se va juca la gaura viperei" (v. 6-8). În v. 6, Targumul interpretează: "În zilele lui Mesia din Israel pacea abundă în ţară". Omenirea este reconciliată cu ea însăşi şi cu toate creaturile. Apare un nou paradis.
Mesia inaugurează această împărăţie glorioasă, iar mlădiţa lui Iese se ridică "steag pentru popoare", pentru că "pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului aşa cum apele acoperă fundul mării" (v. 9-10). Oracolul are un suflu universal, se referă la toate popoarele de pe pământ, aducând bucurie şi speranţă. Uimirea în faţa acestor mistere este legitimă: liturgia din Advent face asta şi cântă: "O, Emmanuel, veni ad salvandum nos".
(După L'Osservatore Romano, 27 noiembrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
